Dacă încercăm o abordare ştiinţifică a problematicii, putem scrie pagini întregi despre ceea ce implică adoptarea unei atitudini de apărare în cadrul unei organizaţii de intelligence. Ca atare, ne vom rezuma la modalitatea de punere în practică a unor asemenea măsuri de către celula de bază a Serviciului – care este omul – admiţând totodată că apărarea colectivă a organizaţiei depinde de modul de apărare al fiecărui individ care aderă la aceasta.
Problema modalităţii de apărare este una complexă deoarece, în nici o altă cultură organizaţională nu trebuie sprijinită mai mult inovaţia – motorul evoluţiei pozitive – în condiţiile existenţei unor rigori comportamentale. Astfel, asumarea de riscuri şi nerespectare secretului profesional te poate plasa cu uşurinţă în sfera cercetării penale.
Cultura de securitate în intelligence
Orice simplă abatere în respectarea sistemului de valori şi concepte proprii unei culturi organizaţionale de intelligence, poate avea impact foarte mare asupra performanţei profesionale, a imaginii organizaţiei şi chiar asupra procesului decizional în formularea strategiilor şi politicilor de securitate.
În acest context, cultura şi educaţia de securitate reprezintă un ansamblu de măsuri şi norme de conduită care trebuie adaptate permanent mediului social în care trăim. Prin ruperea de realitatea socială în care îşi desfăşoară activitatea, cultura organizaţională de intelligence riscă să devină rigidă.
Apărarea derivă din natura şi conţinutul relaţiilor umane şi se referă la acţiunile şi măsurile adoptate de fiecare individ în parte pentru a proteja valorile şi conceptele organizaţiei dar şi ceea ce îi aparţine (viaţă, bunuri, drepturi, libertăţi etc.).
Întrebarea care se pune permanent este: ce ne facem atunci când ni se solicită intensificarea relaţionării sociale, fără a ne abate, însă, de la rigorile normelor culturii organizaţionale?
Cu siguranţă vom continua să cultivăm relaţiile interumane dar cum ne apărăm?
Având în vedere specificul Serviciului, apărarea prin cultura şi educaţia de securitate nu trebuie să ignore două componente specifice:
• componenta militară ca bagaj de norme, legi, regulamente, cutume specifice militarilor;
• componenta socială legată de libertatea indivizilor de a gândi, a interacţiona şi a simţi.
Pentru componenta militară, care are reguli scrise, adoptarea unei atitudini care desfiinţează barierele psihologice între manageri şi subalterni reprezintă o plusvaloare în cadrul normelor şi reglementărilor interne de apărare a culturii organizaţionale. Ea va duce la îmbunătăţirea coeziunii şi solidarităţii umane în interiorul organizaţiei şi va reprezenta totdeauna un scut greu de străpuns de către grupuri externe.
Componenta socială cunoaşte o evoluţie continuă, în contextul nevoii permanente de adaptare a individului la realitatea cotidiană, dar şi de adoptare, de către fiecare militar, a unui sistem de apărare adecvat profilului muncii.
Soluţii individuale
Din punct de vedere instituţional, apărarea se realizează în conformitate cu prevederile şi reglementările interne însă, din punct de vedere social apărarea este atributul fiecărui individ. În ambele situaţii, pentru a avea rezultate, trebuie cultivate valorile umane (cinstea, corectitudinea, dreptate, disciplina, spiritul de sacrificiu) dar şi sentimentele şi atitudinile patriotice.
Plecând de la realitatea că raportarea fiecărui individ la regulile organizaţiei creează particularităţi psihologice, în procesul de apărare şi formare a culturii de securitate este foarte importantă cunoaşterea reciprocă. Soluţia prevenirii constă în respectare „legii armoniei“ prin controlul conştient al întregii conduite şi prin adaptarea comportamentului prin prisma componentei anticipative.
Făcându-ne propria introspecţie, putem căuta soluţii individuale de apărare în cadrul sistemului de relaţionare umană din afara Serviciului. Una dintre condiţiile de bază ale fiabilităţii unei astfel de abordări o reprezintă discreţia privind apartenenţa la organizaţia de intelligence. Realitatea a demonstrat că mediile ţintă pot fi penetrate mult mai uşor de persoane ce au un alt statut social decât cel de apartenenţă la o asemenea organizaţie. Totodată, în asemenea condiţii, fiecare dintre noi prezentăm mai puţin interes pentru diversele grupări ostile Serviciului. Astăzi, mai mult ca oricând, efectele lipsei de discreţie pot afecta componenta de securitate instituţională, iar concluziile pot fi trase de fiecare dintre noi.
Un alt element ce ajută la dezvoltarea funcţiei de apărare şi conservare a secretelor la nivel individual este activarea „filtrului informaţional” în procesul de relaţionare socială“. Pentru aceasta trebuie să avem o viziune globală asupra riscurilor şi vulnerabilităţilor umane raportate la cultura organizaţională a instituţiei din care facem parte.
În centrul culturii organizaţionale se află oamenii, iar apărarea valorilor şi conceptelor unei organizaţii depinde de comportamentul şi implicit caracterul celor ce o formează. Viaţa este un sistem de interdependenţe multiple şi ancorarea profundă în principiile organizaţiei din care facem parte va influenţa comportamentul nostru în funcţie de dorinţele, aşteptările, caracterul şi personalitatea fiecăruia dintre noi.
Este cunoscut faptul că la baza multor relaţii interumane stă empatia dar, din perspectiva autoapărării, fiecare dintre noi trebuie să fim în măsură să facem deosebirea între empatia reală şi falsa empatie. Cea din urmă poate ascunde adevăratele intenţii ale interlocutorului dar abordarea profesională şi profesionistă a relaţiilor va scoate la suprafaţă adevărul. Cel care doreşte să ne influenţeze, simulează interesul faţă de ceea ce ne interesează şi pe noi pentru a crea o falsă empatie.
Scopul oricărei tehnici de influenţare este modificarea comportamentului altei persoane, de aceea autocunoaşterea este deosebit de importantă. Având în vedere că suntem programaţi genetic să ne manifestăm emoţiile faţă de ceilalţi, controlul propriilor emoţii – fie ele pozitive sau negative – trebuie exersat permanent.
Dezvoltarea unei strategii individuale în privinţa relaţionării interpersonale în afara cadrului instituţional şi cultivarea voinţei de a rezista în faţa structurilor specializate în obţinerea informaţiilor, prin conştientizarea permanentă a riscurilor şi vulnerabilităţilor specifice muncii în cadrul organizaţiei, trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi.
Apărarea şi conservarea secretelor reprezintă partea intangibilă, invizibilă a culturii organizaţionale în intelligence, fiind asociată îndeplinirii datoriei faţă de ţară.
Ritmul tot mai alert al vieţii ne influenţează profund comportamentul. Astfel, problema apărării nu trebuie tratată cu superficialitate. „Contaminarea“ cu un asemenea instinct de apărare, care trebuie bine disimulat, este o obligaţie şi o condiţionalitate a profesiei, care ne ajută să nu ne lăsăm controlaţi sau manipulaţi de alte grupuri de interese.
Abstract
Adopting a proactive, defensive counterintelligence attitude within an intelligence organization, reflects the personal innovative ability of its members as well as a way to express their consideration for specific organizational values and concepts.
A defensive behavior must be approached considering two specific components. The first one concerns the military – as a set of rules and regulations – while the second implies the social stance of the individual within a constantly changing society.
Taking into account that intelligence organization membership implies particular psychological patterns, the development of a defensive „shield”, in terms of social interaction, might have many facets: discretion regarding the affiliation to an intelligence organization, the ability to make the difference between real and simulated empathy, the will to channel our emotions – either positive or negative – in building a secure and protective organizational climate.
Under these premises, a consolidated, well dissimulated, counterintelligence defensive behavior represents a required duty and a professional must.
Autor: Ionel Ştefan
