Elitele unei naţiuni reprezintă fundamentul viu ce generează suportul teoretic al propagării identităţii poporului şi al comportamentului extern al statului pe scena internaţională. Istoria a dovedit că elitele sunt în principal apanajul unor regimuri democratice, întrucât acestea asigură dezvoltarea unor societăţi de tip individualist, astfel încât fiecare promotor al unei idei să o propage şi să o supună analizei publice spre a se stabili un trend.
Analiza conceptului de elită a evidenţiat dificultatea procesului de definire şi adaptarea conţinutului exprimat la contextul social prezent. Pareto distinge între elitele nonguvernante şi cele guvernante (elitele politice), implicate în conducerea societăţii. Gaetano Mosca a lansat noţiunea de clasă politică, aceasta fiind compusă din minoritatea care deţine puterea într-o societate. Asimilată unui veritabil grup de putere, o clasă sui-generis, pe considerentul că legăturile care îi unesc pe membrii unei elite (de rudenie, de interese, de cultură) asigură unitatea de gândire şi coeziunea structurii, fiecare clasă politică este legitimată printr-o anumită formulă politică.
Radiografia imaginii Rusiei în plan intern şi extern indică o concordanţă relativă cu viziunea exportată de elitele de la Kremlin în vederea asigurării unui loc cât mai influent în noile configuraţii din sistemul mondial.
Mills vede elita ca o realitate mult mai complexă. În viziunea sa, elitele, fără a constitui o clasă, se asociază pentru a forma o unitate de putere care domină societatea. Mills utilizează conceptul de elită a puterii pentru a analiza mecanismele existente la vârful societăţii americane. Concluzia sa este că elita puterii este formată din lideri politici, mari capitalişti şi şefi militari, ale căror interese coincid în anumite circumstanţe. Se bazează pe similitudinile care există între membrii săi, pe relaţiile personale sau oficiale dintre ei, pe afinităţile psihice şi sociale care îi unesc, în realitate existând nu o elită, ci elite, dintre care cele politice, economice si militare reprezintă adevărata putere.
Raymond Aron împărtăşeşte acelaşi punct de vedere: în societăţile democratice pluraliste, marcate de interese divergente, vorbim de elite, constituite din lideri politici, marcate de un nivel de cunoaştere şi de iniţiativă scăzut, care se formează mai mult sau mai puţin spontan, dar care pot acţiona în numele unui interes determinat, în lipsa unei organizări prealabile sau stimulată de anumite organizaţii, instituţii, agenţii (partide politice, lideri, sindicate, grupuri de presiune, mass media).
Particularităţi ale elitelor ruse
Dezvoltarea mai târzie a Rusiei raportată la ideile vehiculate în Vest, coroborate cu mentalitatea unică a poporului său a condus la crearea unor elite cu caracteristici aparte în peisajul european placiditatea în vederea promovării nepropagandistice a ideii ruse şi un simţ critic scăzut cu privire la clasa conducătoare (excepţia de la această categorie fiind dată de către disidenţi).
O altă trăsătură poate fi dată de incongruenţa cu care liderii unui curent de gândire au abordat procesul de definire a identităţii statale, fapt ce a condus la contestarea vehementă a fiecărei viziuni şi mai puţin la extragerea esenţei pozitive de propagat pe scena internaţională, astfel încât Rusia să fie percepută ca o mare putere cu obiective de admirat şi previzionabile. Predictibilitatea unei puteri constituie un atu în faţa altor subiecţi internaţionali, întrucât aspiraţia către un statut şi revelarea mijloacelor de a satisface dezideratul pot constitui aspecte prin care un stat cunoaşte ce reprezintă şi către ce tinde, fapt de natură a spori încrederea partenerilor săi sau de a speria adversarii mai slabi.
În perioada postmodernă dezbaterea dintre exponenţii curentului liberalist, ce au pledat pentru implementarea modelului cultural şi politic occidental, cei civilizaţionişti şi tabăra naţionalistă, care sublinia trăsăturile speciale, mesianice ale Rusiei şi neingerinţa altor state în construirea identitară, a făcut ca Rusia să ajungă într-o criză cu privire la viziunea despre sine. Simultan (auto)decredibilizarea a condus la scăderea influenţei la scară planetară.
Asistăm la „repetarea istoriei”, efectul fiind similar cu ceea s-a întâmplat la începutul secolului precedent, când preelitele din perioada ţaristă (un concept oarecum forţat într-o societate arbitrară) lipsite de omogenitate au căzut pradă fie extremismului fie au fost seduse de comunism.
Vorbind de rolul elitelor, acestea au misiunea istorică de a coagula o naţiune şi de a-i desena o traiectorie pozitivă şi concordantă cu spiritul şi posibilităţile poporului respectiv. Însă în cazul în care în Rusia ne confruntăm cu o cenzură ascendentă, observăm integrarea în conştientul colectiv a verticalei puterii şi mândria de a fi conduşi de un „ţar”, putem considera că are loc o ratare a sensului pe care o elită ar trebui să şi-l asume.
Conex, asistăm la o slabă implicare şi influenţă a elitelor atât în ce priveşte conducerea cât şi legat de reeducarea maselor. Mişcările de protest survenite în ultima perioadă în Rusia sunt un rezultat al naşterii unei conştiinţe civice şi al accesului la informaţie ca urmare a libertăţii din mediul virtual, şi doar în măsură redusă ca urmare a forţei exercitate de o elită, care preponderent e complice regimului de la Kremlin.
Degradarea noţiunii de elită, cauzată de eşecul rolului său este un indicator al stării complicate de a da naştere unei identităţi statale care are aspiraţii de mare putere.
Iar cercul vicios continuă prin faptul că o identitate fără rezonanţă şi fără un puternic concept teoretic (în baza căruia caracteristicile principale trebuie să rămână imuabile indiferent de fazele tranzitorii din sfera politică), este posibil să conducă la o imagine nelegitimă a elitei în ochii publicului larg. În concluzie, orice viziune ulterioară despre calea de urmat a naţiunii ruse poate fi privită cu dezinteres, scepticism, existând pericolul degenerării într-un regim instabil, nedemocratic, generator de riscuri la adresa altor state.
Realizând o paralelă cu faptul că în Vest elitele sunt parte integrantă a naţiunii şi acceptate ca modelatorii destinului naţional, se desprinde imaginea că în Rusia elitele sunt neconvingătoare şi parţial neacceptate de populaţie şi de către liderii politici. De aici decurge şi necesitatea ca elitele să depună eforturile pentru a creiona o viziune convingătoare de natură a asigura Rusiei un viitor cert în necunoscutul trend globalist cât şi obligaţia naţiunii de contribui şi a-şi modela mentalitatea în concordanţă cu obiectivul de atins.
Fost şef al spionilor croaţi, extrădat
Josip Perkovic, fost şef al serviciului croat de informaţii al armatei, acum în vârstă de 68 de ani, a fost extrădat în Germania sub acuzaţia de a fi ordonat uciderea dizidentului iugoslav Stjepan Djurekovic în vremea când activa în serviciul iugoslav de informaţii.
Djurekovic defectase din Iugoslavia după neînţelegeri cu regimul, stabilindu-se în Germania, unde activa în cercuri naţionaliste croate.
Proaspătă membră a Uniunii Europene, Croaţia a amânat extrădarea lui Perkovic pe motiv că legislaţia naţională prevedea un termen de prescriere a extrădărilor în baza mandatelor europene de arestare. În urma modificării legislaţiei, Perkovic a fost reţinut începând cu data de 1 ianuarie 2014 şi ulterior predat autorităţilor germane.
Un alt magnat rus eliberat
În urma deciziei Curţii Supreme de Justiţie ruse, Platon Lebedev, fost partener de afaceri al lui Mihail Hodorkovski, a fost pus în libertate.
Împreună cu Hodorkovski, Lebedev era actionar principal al Yukos, pe atunci cel mai mare concern petrolier rus.
Cei doi magnaţi fuseseră condamnaţi pentru evaziune fiscală şi furt, după ce finanţaseră partide de opoziţie, intrând astfel în conflict cu preşedintele rus Vladimir Putin. În vreme ce Hodorkovski a solicitat şi a obţinut graţierea, Lebedev a continuat executarea pedepsei şi a obţinut pe cale legală o reducere a acesteia.
Rămâne valabilă sentinţa de condamnare a celor doi la plata a 17 miliarde de ruble constând în arierate fiscale. Grupările de activişti pentru drepturile omului consideră că cei doi au fost prizonieri politici, iar eliberarea lor a fost echivalată de britanicii de la BBC cu un pas al Rusiei către construirea unei imagini mai bune pe plan internaţional.
Criza de viziune a elitelor de la Kremlin
Identificarea unei crize în privinţa modelului statal cu care Rusia îşi încearcă redobândirea statutului de mare putere pare a fi un rezultat al dificultăţilor cu care elita politică rusă se confruntă în asigurarea unui echilibru corespunzător între esenţa spiritului rus, definirea lui într-o identitate asumată şi alegerea metodelor potrivite de atingere a obiectivului fixat.
Mutările de pe tabla de şah de la Kremlin sugerează într-o manieră specifică faptul că între elitele politice de la Moscova există o permanentă şi acerbă competiţie pentru acces la resurse. În această ecuaţie, preşedintele Putin deţine rolul de „arbitru suprem” şi „moderator” pentru menţinerea unui echilibru între grupurile concurente.
Analiza tabloului intern arată că proiectele majore ce au suscitat interesele politicienilor de top se referă la reconstrucţia şi extinderea Moscovei (Marea Moscovă), dezvoltarea Siberiei şi a Orientului Îndepărtat, precum şi procesul de privatizare a companiilor de stat.
Trebuie precizat că situaţia concurenţială este favorizată de existenţa unor contradicţii de ordin structural şi de execuţie în aparatul administrativ, ilustrative fiind competenţele similare în domeniul industriei petrolului şi energiei avute atât de vicepremier cât şi de secretarul Comisiei Prezidenţiale.
În plan intern, contribuţia elitei politice ruse este conformă cu interesele de grup. În ciuda fenomenului de „trezire a societăţii civile ruse” exemplificat prin demonstraţiile de amploare care au avut loc pe parcursul acestui an, pe termen scurt şi mediu este puţin probabil ca actuala elită politică şi economică să renunţe la monopolul pe care îl deţine şi la privilegiile financiare de care dispune.
În aceste condiţii, majoritatea analiştilor ruşi (Dmitri Trenin, Alexei Arbatov, Maria Lipman, Alexey Malashenko, Nikolay Petrov, Andrey Ryabov, Lilia Shevtsova) prevăd două alternative privind evoluţia politică de pe spaţiu:
– degradarea treptată a situaţiei până la ajungerea într-o stare de calamitate politică şi economică;
– tranziţia drastică către guvernarea legii şi implementarea unei politici competitive, fapt ce ar presupune schimbarea întregului sistem rus, nu doar a regimului politic.
În plan extern, elita politică de la Moscova va continua să acţioneze în vederea restabilirii poziţiei Rusiei printre primele şase puteri ale lumii.
În vederea atingerii acestui deziderat, clasa conducătoare de la Moscova a realizat o strategie pe două dimensiuni: regională (redobândirea dominaţiei în fosta sfera de influenţă) şi globală (relaţiile complicate cu UE, NATO, SUA, prezenţa în Orientul Mijlociu, interesul pentru zona Asia- Pacific).
Concluzii – rolul elitelor
Rolul elitelor din orice domeniu este covârşitor pentru societate, întrucât contribuţia lor determină progres, plus valoare în sectoarele lor de activitate. Ele generează un curent de elitism pozitiv şi la nivel micro, intrasectorial, sub forma unor emulaţii profesionale în breslele lor, dar se pot constitui în germeni de dezvoltare şi la nivel macro, întrucât contribuţia lor poate fi extrapolată şi valorificată în societate.
Elitismul pur este un curent de gândire propulsatoare, novatoare şi o mişcare pozitivă a elitelor spre societate, care se bucură de notorietate, dar şi de credibilitate.
Un bine nu este complet dacă nu se întoarce prin faptă concretă spre societate. Când avem ştiinţă, înţelepciune sau cultură, are valoare ceea ce cunoaştem doar în măsura în care foloseşte şi celorlalţi.
Premierul Medvedev încă vede ca „problemă specială” în Rusia posibilul risc ca elitele să se dezbine şi să arunce societatea în haos. El consideră că elita guvernamentală, a magnaţilor şi cea a intelectualităţii umanitare trebuie să opereze în armonie pentru a da stabilitate Rusiei, întrucât lipsa conceptelor unitare din rândul elitelor a dus în trecut la dispariţia a numeroase imperii.
Astfel, elitele politice ruse ar trebui să fie vigilente şi proactive, să evite acţiuni de autosabotaj sau abandon preventiv şi să aibă permanent în vedere acumularea de expertiză. În vederea sporirii resurselor de putere necesare depăşirii fazei de stand-by devine imperioasă definirea interesului naţional rus şi (auto)promovarea lui prin construirea unei bune reputaţii şi fabricarea unei imagini puternice concomitent cu cultivarea relaţiilor cu alte state sau societăţi care şi-au asumat un rol de lider.
Autor: Adriana Puiu
