Candidat la cea mai înaltă funcție în administrația americană, Ronald Reagan își declara, în campania electorală, intențiile față de rolul pe care urma să îl joace Agenția Centrală de Informații (CIA) în cruciada împotriva „Imperiului răului”, promițând că îi va „rupe lanțurile”. Republicanul se referea la restricțiile impuse Agenției Centrale de Informații (CIA) de către Casa Albă și Congres, în urma investigării derapajelor înregistrate în primele trei decenii de funcționare, dar și la Uniunea Sovietică, percepută ca întruchiparea răului în lumea modernă.
Înaintea alegerilor, Reagan a beneficiat doar de un briefing din partea directorului CIA, amiralul Stansfield Turner. Unul din cei trei ofițeri seniori participanți la ședința de informare, care a avut loc în sufrageria reședinței guvernatorului Reagan din Virginia și a durat aproximativ o oră, a descris-o ca fiind asemănătoare unui spectacol de circ.
Reagan a fost președintele cu cea mai limitată experiență ca beneficiar al produselor de intelligence de la înființarea Agenției. Înainte de preluarea mandatului, el a beneficiat de ședințe zilnice de informare din partea CIA, de regulă cu o durată de 20 de minute. El s-a dovedit a fi un receptor atent la detalii, raportându-se la echipa de brieferi cu respect.
Admiratorul operațiunilor sub acoperire
Numirea lui William Casey ca director al CIA, în ianuarie 1981, s-a datorat susținerii oferite președintelui, în calitate de coordonator al campaniei electorale. Ascendentul deținut în relația cu Reagan a fost atât de mare încât cel mai bogat și mai vârstnic dintre directorii CIA a obținut statutul de membru al cabinetului, egalând influența lui Allen Dulles asupra președinților Eisenhower și Kennedy. Casey a considerat numirea o întoarcere acasă. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial el activase ca ofițer de teren în Biroul pentru Servicii Strategice, fiind un fan al operațiunilor acoperite și un admirator al legendarului șef al acestuia, William Donovan. Talentele sale de scriitor vor avea și efecte negative, în condițiile în care directorul CIA intervenea asupra textelor rapoartelor elaborate de analiști, pentru a le adecva beneficiarilor cărora le erau destinate. În fapt, o modalitate de politizare a informației, mascată sub dezideratul apropierii analiștilor de modul de gândire al beneficiarilor, pentru a le putea influența deciziile în concordanță cu interesele de securitate.
În ceea ce privește acțiunile clandestine – peste 30, în mandatul lui Reagan -, Casey nu a ezitat să le pună în slujba filosofiei antisovietice a președintelui: „Noi câștigăm, ei pierd”. Deși jurist ca pregătire, el a ignorat adesea obiecțiile de legalitate invocate inclusiv de adjunctul său, amiralul Bobby Ray Inman, căruia îi reproșa că este „prea legalist”. Suportul informativ cotidian pentru președinte s-a realizat prin intermediul consilierului pentru securitate națională. În cei opt ani ai administrației Reagan, ofițerul desemnat pentru informarea prezidențială zilnică a fost primit de acesta în doar două ocazii. În ceea privește produsul analitic dedicat – President’s Daily Brief/PDB -, echipa de securitate națională a președintelui și-a exprimat satisfacția cu privire la dimensiunea și formatul de prezentare. Spre deosebire de Carter, Reagan nu a făcut însă adnotări pe document și nu a formulat necesități informaționale.
Afacerea Iran-Contras
Reagan a preferat sesiunile informale, în locul formatului birocratic al Consiliului Național de Securitate. Președintele a dorit să fie informat de colaboratori pe care îi cunoștea personal și în prezența cărora se simțea confortabil, iar Casey s-a regăsit printre puținii cu care a relaționat față în față, în Biroul Oval. În 1993, referindu-se la calitatea sa de beneficiar de intelligence, Reagan a apreciat că a primit toate informațiile de care avea nevoie pentru a lua decizii. Vicepreședintele său, George H. W. Bush, și-a exprimat însă regretul că Reagan s-a limitat la a citi documentele de informare, susținând că adevăratul beneficiu îl reprezintă interacțiunea nemijlocită cu ofițerul desemnat să îl informeze pe președinte.
Dacă președintele Kennedy a fost obsedat de Cuba, iar Nixon de Chile, Reagan a considerat că preluarea de către URSS a controlului în Nicaragua va „contamina” de comunism toată America Latină. Viziune împărtășită de Casey, care a furnizat rebelilor Contras fonduri provenite din vânzarea de arme către Iran (cu încălcarea embargoului), în schimbul eliberării osticilor americani aflați în Liban, în custodia guerilelor controlate de Teheran. Afacerea Iran-Contras, dezvăluită publicului în 1986, a fost urmată de o anchetă a Congresului. Raportul elaborat în urma acesteia a indicat că angajați ai NSC (National Security Council) și CIA au dezinformat Legislativul. Patru ofițeri ai Agenției au fost acuzați de un procuror federal de sperjur și obstrucționarea justiției, iar Casey a devenit persona non grata pentru Congres, pe ai cărui membri îi considera, în exprimarea plastică a lui Robert Gates, viitor director al CIA, „niște insecte care îl pișcau de picioare și încercau să-l împiedice să facă ce trebuie”.
Singurul care a intuit că alesul lui Reagan va conduce Agenția într-o direcție greșită a fost senatorul Joe Biden, viitorul președinte al Statelor Unite ale Americii, care în calitate de membru al Comitetului pentru Informații al Senatului s-a opus numirii lui Casey ca director al CIA. În contextul scandalului Iran-Contras, tot Biden a fost cel care i-a solicitat demisia, pe considerentul că „și-ar servi cel mai bine președintele dacă ar înceta să îl mai servească”. În timpul audierilor din Congres, din decembrie 1986, Casey a suferit două atacuri de apoplexie, care l-au împiedicat să revină la conducerea Agenției, ale cărei secrete l-au însoțit în mormânt, câteva luni mai târziu.
Nevoia de integritate
Casey a fost respectat de personalul CIA pentru reluarea programelor clandestine, care au dus la angajarea a 2.000 de noi ofițeri. Demersul său a beneficiat de susținerea deplină a președintelui, care s-a implicat nemijlocit în îmbunătățirea moralului angajaților, adresându-le mesaje de încurajare în diverse ocazii: „Voi toți, bărbați și femei ai Agenției, sunteți ochii și urechile lumii libere”. Analiștii CIA, în schimb, l-au privit cu resentimente, întrucât Casey le califica adesea informările drept plictisitoare, redactate mediocru ori lipsite de imaginație.
Conjunctura creată de acuzațiile privind implicarea Agenției în afacerea Iran-Contras a cântărit în decizia președintelui de nominalizare ca director al CIA a lui William Webster, director al FBI între 1978 și 1987. Fost avocat, procuror și judecător, Webster se bucura de reputația unui om integru, imparțial și cu un profund respect pentru valorile constituționale. În exprimarea plastică a lui Thomas Twetten, un fost responsabil de nivel înalt al CIA, citată de cotidianul The New York Times în articolul „Headed C.I.A. Spy Operations After Iran-Contras”, Webster „a fost șeful pălăriilor albe, băieții buni. Și, dintr-o dată, Casa Albă l-a desemnat să se ocupe de pălăriile negre – spionii murdari”.
Reputația Agenției, refăcută
Cu prilejul învestirii sale, Reagan a subliniat: „Noi avem responsabilitatea de a asigura poporul american că dispune de cel mai bun serviciu de informații din lume și că în rândurile sale se află femei și bărbați onorabili, care lucrează în respectul legilor și al valorilor noastre tradiționale”. Anterior depunerii jurământului, Webster i-a solicitat președintelui să restabilească statutul funcției sale în afara Cabinetului, ca o garanție a obiectivității evaluărilor.
Mandatul său a coincis cu producerea unor schimbări majore pe scena politică internațională. Căderea comunismului a impus Agenției să își reevalueze misiunile, prin prisma relevanței. Iar Webster a avut sarcina complicată de a pregăti CIA să facă față unor noi provocări la adresa securității.
În calitate de director al Informațiilor Centrale, Webster a îmbunătățit cooperarea în interiorul Comunității de Informații, instituind întâlniri bi-săptămânale ale șefilor serviciilor, și a restabilit reputația Agenției. A fost și o etapă de consolidare semnificativă a relației CIA cu Congresul. Conștient că cea mai mare parte din problemele întâmpinate s-au datorat unor directive prezidențiale controversate, Webster a considerat că deschiderea și transparența în relația cu forul legislativ vor proteja Agenția în viitor. În ceea ce privește informarea președintelui Reagan, Webster a organizat sesiuni zilnice de briefing, de o jumătate de oră, care au fost ulterior extinse la o oră.
Valoarea informației
Noul președinte, George H.W. Bush, singurul care a servit ca director al CIA, a decis să îl păstreze în echipa sa pe Webster, poreclit de subordonați „Blândul Bill”, în antiteză cu porecla fondatorului OSS, „Sălbaticul Bill”. În administrația Bush, Agenția a avut parte de un președinte care prețuia informația și îi înțelegea valoarea. „Inutil să spun – va declara George H.W. Bush într-un discurs la Universitatea Texas A&M, în 1999 –, când am devenit președinte, mulțumită scurtei mele halte la Langley (cartierul general al CIA), am înțeles valoarea intelligence-ului și nevoia de intelligence”.
Bush își începea ziua de lucru la ora 8:15 cu briefingul CIA, directorul fiind o prezență constantă. Ori de câte ori simțea nevoia, președintele îi contacta telefonic pe analiștii responsabili în mod curent de subiectul respectiv, cărora le solicita detalii. Gestul a avut un impact uriaș asupra angajaților.
Încă din prima zi de mandat Bush a cerut întărirea controlului asupra circulației PDB, astfel încât încrederea Agenției în a include materiale cu un nivel ridicat de sensibilitate să crească. După prezentarea PDB beneficiarilor autorizați, CIA recupera documentul, asigurându-se astfel că nu era diseminat neautorizat. Președintele citea PDB cu atenție și adesea solicita acces la materialul informativ primar care stătea la baza punctului de interes. El le spunea cu sinceritate ofițerilor CIA, atunci când considera, că evaluările lor ar putea fi eronate, însă nu ezita să îi laude atunci când îi erau utile ori îi ofereau o perspectivă pe care nu o avusese în vedere.
Erori de interpretare
Practicile descrise i-au asigurat președintelui suport informativ nemijlocit și oportun, oferind totodată responsabililor CIA o cunoaștere intimă a nevoilor și intereselor principalului beneficiar. Relația lui Bush cu Agenția este descrisă drept cea mai productivă de la înființarea acesteia, în 1947, interval în care CIA a servit nouă președinți. Ea a constituit un suport important pentru o administrație care s-a aflat în situația de a gestiona cele mai profunde schimbări internaționale din epoca postbelică: prăbușirea comunismului, reunificarea Germaniei, dezintegrarea URSS și implicarea directă a SUA într-un război în Orientul Mijlociu.
În pofida încrederii acordate Agenției, aceasta a eșuat în a anticipa invadarea Kuweitului de către Saddam Hussein. Disensiunile dintre CIA și serviciile de informații militare privind capacitatea combativă a armatei irakiene au adâncit nemulțumirea administrației Bush, care a reproșat Agenției erori de interpretare și performanțe slabe. După războiul din Golf, misiunea CIA în noua realitate geopolitică a devenit subiect al dezbaterilor publice. Atitudinea membrilor Congresului față de agenție oscila, CIA fiind considerată de unii o relicvă a Războiului Rece, în timp ce alții pledau pentru o reformare serioasă a instituției.
În acest context, președintele Bush a acceptat solicitarea lui Webster de retragere, menționând, cu acest prilej: „O națiune puternică necesită o organizație de intelligence solidă. Iar Bill Webster s-a descurcat admirabil în misiunea de a furniza informații factorilor de decizie din guvern”.
(va urma)
Abstract
In the period 1980-1992, the Central Intelligence Agency provided intelligence support for two presidents who were polar opposites in terms of their familiarity with and use of secret information. Ronald Reagan had the lowest experience as a consumer of intelligence since CIA had been founded. Quite the opposite, George H.W. Bush was fully familiar with intelligence, being the only president who led the Agency. The two intelligence consumers made different choices about how often to receive the President’s Daily Brief, the list of beneficiaries of the most important and sensitive intelligence product and the manner in which they were to receive it. Each of the directors will fulfill the CIA mission depending on their experience and degree of closeness to the president.
Autor: dr. Horațiu Blidaru
