În timpul primei conflagrații a secolului XX, din structurile informative ale statului român făceau parte Structura Informativă a Ministerului Apărării Naționale – Serviciul de Informații al Armatei, dar și structurile informative din Ministerul de Interne – Siguranța Generală a Statului și Serviciul de Informații și Siguranță al Deltei/ Serviciul de Siguranță al Dobrogei, precum și alte structuri informative: Secția Militară Secretă din Transilvania, Serviciul Supravegherii Știrilor și Biroul de cercetări informative de pe lângă Ministerul Justiției.
De asemenea, au existat structuri de cooperare apărute din necesitățile desfășurării războiului, cum au fost Serviciul de Informații și Contrainformații româno-rus și o structură care colabora cu experții francezi din cadrul Misiunii speciale condus de Henri Berthelot.
Din structurile informative ale statului român au făcut parte o serie de personalități începând cu Iancu Panaitescu director în Direcția Generală a Poliției și Siguranței și Romulus P. Voinescu, (primul director al Siguranței Generale a Statului) și continuând cu Mihail Moruzov, primul șef al Serviciul de Informații și Siguranță al Deltei/Serviciul de Siguranță al Dobrogei și apoi primul director al Serviciului Secret de Informații al Armatei Române.
Serviciul de Siguranță al Deltei a reprezentat o structură informativă și contrainformativă creată în 1917 și de care se leagă strâns activitatea lui Mihail Moruzov. Funcționar de profesie, a absolvit doar liceul „Studiile primare și parte din cele secundare, Mihail Moruzov le-a făcut la Tulcea, nereușind – se pare – să termine clasa a III-a liceală, din cauza limbii latine.
Ulterior am aflat – relata colaboratorul său Nicolae D. Stănescu – că Moruzov poseda o diplomă de bacalaureat, dar pentru cineva care prin natura instituției ce o conducea dispunea de mijloacele tehnice de a avea după dorință sau nevoie fel de fel de acte, o diplomă de bacalaureat, aparent autentică, nu constituia o problemă. Cu această pregătire teoretică oficială destul de sumară, poate părea curios nu numai cum cunoștea atât de bine problemele interne și internaționale, în detalii și aspecte de amănunt, analitic, dar și sub aspectul lor sintetic…”. Dar Stefan Enescu, multă vreme secretarul său personal, susținea că pe Moruzov îl ajuta o extraordinară energie și voință o capacitate naturală și puterea de pătrundere uimitoare.
Informațiile privind modul în care a fost înființată respectiva structură le aflam dintr-un raport înaintat de Moruzov la 18 iunie 1917 directorului Siguranței – I.Panaitescu.
În respectivul raport Moruzov scria: „Ca rezultat al delegațiunei ce mi-ați dat pentru organizarea și conducerea Serviciului [de] contraspionaj din Delta Dunării am onoarea a vă raporta următoarele: în ziua de 14 martie a.c., împreună cu personalul ce mi s-a încredințat, am plecat spre Deltă“.
Denumirea serviciului apare într-un document din 25 septembrie 1917 drept „Echipa de Siguranță din Delta Dunării“, iar la 31 ianuarie 1918, apare în documente sub denumirea „Brigada de Siguranță din Delta Dunării“.
În cadrul operațiunilor de dezinformare a Comandamentului Puterilor Centrale se va remarca Echipa Specială de Siguranță a Deltei Dunării, condusă de Mihail Moruzov, care va colabora cu agenți ce cunoșteau limba lipovenilor, unii vorbind și bulgara și germana. Zona a fost împărțită în 3 sectoare Sulina, Vâlcov, Ismail în ultimul oraș având centrul și Serviciul de Informații al Armatei Ruse prin Alexandru Escholtz, fost agent corupător, având sarcina de a provoca dezertarea cadrelor românești la ruși.
Ulterior, obiectivul activitătilor informative ale Echipei Speciale a fost concentrat asupra depistării elementelor revoluționare, a dezertorilor, a situației agrare și asupra extinderii acțiunilor spionajului bulgar și german la nordul Dunării. Se va implica și în Comisia bulgară pentru cumpărarea de cereale din sudul Basarabiei (1918).
Dupa armistițiul cu Puterile Centrale se pare că s-a transformat în Serviciul de Siguranță al Dobrogei, fiind singura autoritate românească de acest gen autorizată să funcționeze în zonă.
În realitate, Serviciul de Informații și Siguranță al Deltei era o „structură informativă secretă“ care lucra tot sub ordinele Marelui Cartier General al Armatei române, dar deosebirea consta în faptul că era mai bine acoperită, deci cu posibilități de risc mai mici, comparativ cu rețelele de rezistență care în marea lor majoritate se organizau spontan, din dorința sinceră de a contribui la sprijinirea cauzei naționale. De altfel Mihail Moruzov refuzase practic să-și asume răspunderea reorganizării și conducerii Serviciului de informații al armatei pe motiv că „un asemenea aparat nu se poate improviza“, dar în schimb a acceptat „sa înjghebeze“ un aparat tehnic pe frontul dobrogean și țărmul Mării Negre, cu sediul la Ismail-Sulina.
Din punctul de vedere al efectivului acesta era puțin numeros, câțiva agenți experimentați – pe care Moruzov nu i-a destăinuit niciodată -, dar care aveau de partea lor pescari lipoveni din Deltă și alți locuitori ce cunoșteau rețelele de traficanți sau aveau posibilități mai simple de infiltrare. Principala misiune a acestei structuri informative secrete era de a penetra în rețelele inamicilor în scop de contracarare a acțiunilor de spionaj desfășurate împotriva armatei române. A acționat în zona Deltei Dunării întrucât aceasta constituia un punct strategic important folosit pentru traficul de informații și trecerea clandestină a agenților secreți dintr-o parte și alta a frontului.
Dintr-un raport întocmit în 1934 de Moruzov, intitulat „Expunere asupra serviciilor de informații ale Armatei”, aflăm și cifre de bilanț al activității contrainformative a Serviciului de informații, care ,,a reușit capturarea a 156 de spioni dintr-un total de 178 câți fuseseră trimiși în liniile de apărare ale armatei române de Serviciul de informații al armatei germane”. Același document mai menționează că „inamicul“ n-a reușit să distrugă niciun depozit de muniții, de aprovizionare, nici case, cum s-au petrecut lucrurile în zona celorlalte fronturi, tocmai datorită vigilenței agenților lui Moruzov.
Despre modalitățile concrete în care s-au petrecut faptele, raportul întocmit de Mihail Moruzov aduce amănunte interesante, împreună cu câțiva agenți experimentați, profitând și de împrejurarile confuze din rândurile armatei ruse, s-a reușit infiltrarea în compunerea delegației Armatei Roșii.
După cum atesta documentul din 1934, „acest Serviciu a avut o contribuție însemnată la acțiunea armatei noastre prin aceea că s-au putut salva ofițeri, trupe și demnitari, căzuți în mâinile bolșevicilor“, și că „s-au putut dejuca toate acțiunile armatei bolșevice și acapara toate depozitele rusești“.
Serviciul Special de Siguranță va fi desființat în urma afacerii rublelor false, prin care s-a împiedicat introducerea în România de către serviciile sovietice a unei mari cantități de ruble false, afacere ce a generat neînțelegeri personale cu șeful Siguranței, Romulus Voinescu, Moruzov fiind acuzat de pactizare cu inamicul, favorizarea contrabandei, sustragerea de documente…deși instanța de judecată îl va declara nevinovat.
Dovada că după înființarea Serviciului Secret de Informații, după terminarea războiului, Moruzov va deveni directorul acestui serviciu timp de douazeci de ani.
Sursa imaginii: Agerpres
Autor: Tiberiu Tănase
