Asimilat, în trecut, exclusiv confruntării armate, termenul de război a căpătat, în timp, diferite nuanțe care i-au permis exprimarea unor realități complexe. Pentru a explica o serie de conflicte intense, dar care nu sunt urmate obligatoriu de confruntări armate, au apărut termenii de război rece, război diplomatic, război economic, război psihologic sau război informațional. Astfel, perspectivele asupra războiului s-au diversificat și s-au nuanțat în prezent. Termenul de război nu mai poate fi definit strict din perspectiva militară, deoarece valențele sale s-au extins pentru a acoperi diferite alte domenii (economic, diplomatic, informațional, psihologic, ideologic etc.).
Moduri de exprimare
Opțiunea confruntării armate reprezintă ultima soluție la care apelează un stat pentru a-și îndeplini obiectivele strategice. Este accesată doar în momentul în care statul a eșuat, în realizarea scopului propus, prin valorificarea mijloacelor non-militare. Astfel, inițial, un stat utilizează instrumente persuasive, non-agresive, prin intermediul diplomației (cooperare politică, economică sau culturală). Ulterior, exercită presiuni, prin măsuri adoptate în secret (spionaj, sabotaj, propagandă, dezinformare, diversiune etc.) sau public (blocade economice, restricții comerciale, limitări financiar-bancare, condiționări ale fluxului de resurse energetice sau alimentare, expulzări diplomatice, etalări ale forței militare etc.). În consecință, se desfășoară un război pe timp de pace care marchează existența unei situații conflictuale, dar care nu presupune, în mod obligatoriu, o confruntare armată.
În cadrul unui astfel de conflict pe timp de pace, războiul se poate manifesta ca o stare continuă, iar pacea poate avea un caracter relativ. Războiul și pacea nu mai formează două realități socio-politice distincte și care se exclud reciproc. Dimpotrivă, războiul și pacea pot coexista și chiar se pot combina pentru a compune o realitate unică. De altfel, în momentele de criză, este dificil a delimita unde se sfârșește pacea și unde începe războiul. Așa se întâmplă în situația tensionării relațiilor interstatale până la nivelul escaladării în confruntare armată. Deși acționează prin mijloace non-militare, războiul pe timp de pace a devenit o pârghie foarte importantă în influențarea relațiilor internaționale, astfel că un stat este nevoit să își implice activ forțele armate în desfășurarea lui.
Caracteristici generale
Războiul pe timp de pace înregistrează un proces evolutiv, fiind modelat continuu de progresele societății contemporane. Ascensiunea sistemului de valori democratice, la nivelul umanității, a generat o mare revoluție tehnologică pe fondul căreia s-a profilat și s-a impus, gradual, o nouă realitate socio-economică. S-a declanșat un proces accelerat atât de democratizare a informației, cât și de globalizare a mijloacelor de comunicare și transport, respectiv de valorificare a resurselor (umane, naturale, materiale). S-au format, implicit, o societate informațională și o comunitate economică, active și extinse la nivel mondial. Sunt medii care, pentru actorii statali, generează nu doar oportunități imense, ci și riscuri pe măsură. Astfel, statele au fost nevoite să se adapteze la noua realitate, foarte dinamică, pentru a-și spori ori doar menține influența sau chiar pentru a supraviețui pe scena internațională.
Războiul pe timp de pace reprezintă o opțiune nu doar pentru entități inamice, ci și pentru cele partenere / aliate. Are ca scop preluarea sub control sau compromiterea resurselor și informațiilor, inclusiv a infrastructurilor prin intermediul cărora sunt exploatate. Resursele și infrastructurile statului-țintă pot fi folosite chiar împotriva acestuia pentru a-i submina suveranitatea sau independența politică și economică. În consecință, formele cele mai frecvent întâlnite ale războiului pe timp de pace sunt cea economică și, mai ales, cea informațională. Acest război se raportează la un spațiu determinat, reprezentat de un stat, alianță politică, economică sau militară. Este o soluție utilizată atunci când un actor statal vizează să își extindă influența asupra unui teritoriu străin. Există și varianta ca acest conflict să se manifeste între entități statale care urmăresc să se impună în raport cu un spațiu deținut de un terț.
Avantaje majore
Spre deosebire de confruntarea armată, agresiunea pe timp de pace este dificil de atribuit de către statul-țintă, mai ales atunci când sunt folosite entități intermediare (provenind din mediul public și privat internațional). De altfel, acțiunile subsumate războiului economic și, în special, războiului informațional pot fi chiar anonimizate. Nu implică asumarea unor riscuri majore și angrenează resurse (umane, logistice) ce presupun costuri reduse (politice, economice). Războiul pe timp de pace este flexibil, acțiunile lui putând fi valorificate distinct sau în coroborare. De exemplu, se pot dispune, în raport cu un stat-țintă, măsuri ce sunt aplicate simultan. Astfel, în mod public, țintei îi sunt aplicate sancțiuni economice, iar în secret este supusă unor atacuri cibernetice. Războiul pe timp de pace poate crea un context social și economic pretabil a fi exploatat ca avantaj din perspectiva unei confruntări armate.
Războiul informațional are capacitatea de a genera un volum enorm de date, transmis printr-o multitudine de canale mediatice (radio-televiziune, internet etc.). Atacul devine, astfel, copleșitor, dificil de contracarat din cauza numărului imens de mesaje vehiculate. Într-un bombardament informațional, contează și calitatea mesajelor destinate influențării opiniei publice și factorilor decizionali. Este necesară credibilizarea sursei emitente, pentru ca mesajul să aibă impact asupra statului-țintă. Internetul, care nu reprezintă un mediu transparent, asumat obligatoriu, asigură pârghiile creării unor profiluri credibile pentru surse care nu pot fi verificate obiectiv. Războiul economic, care obstrucționează capacitatea statului-țintă de a-și gestiona eficient resursele, îi poate afecta stabilitatea, inclusiv în plan social. În timp, această formă de război poate crea un decalaj economic decisiv care va menține statul-țintă într-o stare de subdezvoltare cronică.
Utilizarea armatei
De regulă, în cadrul războiului pe timp de pace, un stat valorifică potențialul armatei asigurat de forțele militare propriu-zise și, mai ales, de structurile specializate. De altfel, serviciile de informații și securitate constituie principalul instrument de acțiune în acest caz. În războiul economic, armata este implicată numai în situații excepționale, rezultate din necesitatea exercitării unei presiuni majore, asumate public, în raport cu statul-țintă (de exemplu, blocada economică realizată de forțele militare navale și terestre). În schimb, armata este angajată, în mod curent, în războiul informațional, prin derularea, în secret, contra statului-țintă, a unor operațiuni de manipulare strategică (spionaj, propagandă, dezinformare). În războiul informațional, armata execută și acțiuni de sabotaj constând în atacuri cibernetice sau fizice vizând infrastructura critică a statului-țintă.
Caracterul preponderent informațional al războiului pe timp de pace a impus sporirea vizibilității armatei în spațiul public. În acest proces al afirmării sale în spațiul public, armata și-a dezvoltat inclusiv o componentă diplomatică. Activitățile specifice se înscriu, de regulă, în registrul etalării forței și a capacitații militare, de exemplu, în contextul organizării sau participării la expoziții, parade ori ceremonii militare. Acestea se pot derula inclusiv în comun cu state aliate sau partenere, mai ales atunci când se subsumează acțiunilor de diplomație militară (cooperare anti-teroristă, exerciții militare, gestionarea crizelor umanitare). Un rol major îl joacă și comunicarea în spațiul public, astfel că armata și-a dezvoltat o infrastructură specifică (mai ales, în mediul online) prin intermediul căreia promovează materiale pentru a contribui la conștientizarea misiunii armatei și pentru a consolida dialogul cu societatea civilă.
Componenta psihologică
Implicarea armatei în războiul pe timp de pace are un efect psihologic major. Pe plan intern, prin folosirea armatei, statul vizează să amplifice sentimentul de securitate la nivelul societății și să crească gradul de încredere al cetățenilor față de capacitatea autorităților de a-i proteja. Armata devine un instrument propagandistic util pentru stat, valorificat în acțiuni cu impact în spațiul public pentru etalarea demonstrativă a forței sau chiar a capacității operaționale concrete (de exemplu, parade militare, respectiv intervenții pentru gestionarea consecințelor produse de inundații, cutremure, pandemii etc.). Statul își angajează forțele militare, în cadrul războiului pe timp de pace, și din considerente de politică externă, fie ca o măsură de descurajare, atunci când se află în defensivă, fie ca o măsură de intimidare, în situația în care se poziționează ofensiv în raport cu o entitate-țintă.
În acest ultim caz, valorificarea potențialului militar, chiar dacă se efectuează pe timp de pace, transformă, inevitabil, acțiunea statului respectiv într-un război psihologic. Prin eventuala amenințare cu forța militară, statul dorește să influențeze, în favoarea sa, comportamentul strategic al entității-țintă. Mizează, astfel, pe obținerea, din partea țării vizate, a unor concesii în multiple domenii (politic, economic, diplomatic, socio-cultural etc.). Însă urmărește, în mod special, avantaje strategice rezultate din crearea unui context care să vulnerabilizeze grav statul-țintă. Dorește să producă stări de panică la nivelul populației din statul-țintă (din cauza amenințării), să genereze tensiuni sociale (pe fondul nemulțumirii populației față de reacția autorităților de a contracara), să schimbe regimul politic (eventual, cu unul favorabil), să izoleze internațional țara vizată (disocierea aliaților).
Operațiuni complexe
Astfel, în cadrul războiului pe timp de pace, un stat își poate angaja forțele militare propriu-zise în operațiuni complexe. Poate iniția o acțiune de descurajare sau de intimidare a unui stat-țintă prin mobilizarea armatei, instituirea stării de alertă sau efectuarea de manevre militare (deplasare de trupe și echipament). Manevrele se pot înscrie în cadrul unei operațiuni de diversiune strategică căreia i se asociază măsuri complementare pentru a amplifica presiunea. De exemplu, oficial, se pot aplica sancțiuni economice, mai ales dacă statul-țintă se află în stare de dependență (financiară, energetică, alimentară etc.) și se pot desfășura activități diplomatice pentru izolarea lui pe plan internațional (semnarea de acorduri cu țări vecine sau ostile). De asemenea, se pot derula, în secret, acțiuni de spionaj, propagandă, dezinformare, sabotaj, atacuri cibernetice ori acte provocatoare (asasinarea unor lideri, înscenarea represiunii unor comunități etc.).
Diversiunea strategică presupune costuri enorme, dar, în caz de succes, permite obținerea unor avantaje majore. Deoarece are un caracter evolutiv continuu, asigură multiple opțiuni în procesul decizional pe parcursul derulării operațiunii. De exemplu, prin mobilizarea armatei la frontieră, un stat poate exercita o presiune imensă asupra unei țări învecinate și a aliaților săi. Astfel, poate să îi determine să renunțe la o inițiativă strategică sau îi poate pune într-o poziție vulnerabilă în cadrul negocierilor. Măsura poate crea și breșe prin apariția unor neînțelegeri între aliați sau nemulțumirea acestora față statul-țintă. Dacă se produce o desolidarizare și, implicit, o izolare internațională a țintei, statul agresor poate crește presiunea ori chiar să o atace militar. Însă diversiunea poate face din țara învecinată și o țintă falsă, pentru ca statul agresor să își consolideze poziția strategică în raport cu alte spații.
Armata modernă
Un stat care se bazează pe o politică de securitate defensivă trebuie să își dezvolte potențialul militar, astfel încât să descurajeze orice acțiune ostilă. Deoarece războiul pe timp de pace se poate desfășura în mod continuu, este necesar ca armata să fie permanent activă. Ea trebuie să fie capabilă să informeze factorii decizionali ai statului cu privire la riscurile de securitate și să asigure soluții concrete pentru a interveni în scopul prevenirii și contracarării lor. Pentru fi eficientă în acest sens, armata trebuie să se adapteze constant la evoluția mediului de securitate. Este o sarcină dificilă dată fiind complexitatea și diversitatea situațiilor de risc și, mai ales, dinamica și viteza lor de manifestare. Cu cât un stat-țintă nu percepe corect dimensiunea și amploarea acțiunilor subsumate războiului pe timp de pace derulate contra sa, cu atât riscurile de securitate care îl vizează sunt mai grave.
Pentru a beneficia de o armată performantă, este necesar ca, la nivelul acesteia, să se deruleze un proces continuu de modernizare. Personalul trebuie să desfășoare o pregătire constantă pe diverse paliere (management, operațional, analitic). Armata trebuie să achiziționeze echipamente moderne (din state aliate / partenere) și să investească în dezvoltarea capacităților naționale de cercetare și producție. Rezultatele cercetării din domeniul militar pot fi valorificate la nivelul societății, transferul de tehnologie către mediul civil putând compensa efortul bugetar pe care îl implică finanțarea unei armate moderne. Însă dezvoltarea sectorului național de producție și cercetare îi permite unui stat să evite dependența strategică față de importul de echipamente militare. De asemenea, obținerea unor succese în producția de tehnică modernă poate constitui o sursă importantă de finanțare prin export și un vector de imagine pe plan extern.
Abstract
War in peacetime implies the existence of a conflict situation between certain state actors, without evolving into an armed confrontation. War in peacetime usually takes shape as economic and information warfare. Considering the complexity of the war in peacetime, states will also involve their armed forces.
Autor: F.B. Suciu
