În Antichitate, viața grecilor era dictată de previziunile Oracolului din Delphi. Toate hotărârile de ordin politic, militar sau economic erau asumate după o interpretare atentă a profețiilor. Potrivit grecilor, Oracolul din Delphi era situat în centrul lumii, iar pe frontispiciul templului stătea scris în limba greacă: „Cunoaște-te pe tine însuți”. Putem afirma, așadar, că una dintre cele mai evoluate culturi situa cunoașterea în centrul lumii, în centrul experiențelor umane.
Cunoașterea reprezintă principala preocupare a comunității de intelligence. Deși grila de responsabilități este una amplă, un serviciu de informații lucrează, așa cum se poate deduce din denumire, cu informații – pe care le utilizează și le valorifică în scopul protejării securității naționale.
În statele arabe, serviciile de informații poartă numele de Muḫābarāt, ceea ce se poate traduce aproximativ prin „informații” sau chiar „cunoștințe”. Provenită din limba arabă, și înrudită etimologic cu Muḫābarāt, este și expresia „a avea habar”. A avea habar înseamnă a avea cunoaștere, iar structurile Muḫābarāt au, la fel ca restul serviciilor de informații, rolul de a aduna această cunoaștere.
Primii ofițeri de informații arabi
După moartea profetului Muhammad, liderii arabi au continuat politica de răspândire a islamului atât prin sabie (cuceriri teritoriale), cât și prin cuvânt (convertiri religioase). Pentru o perioadă lungă de timp, Califatul arab a reprezentat una dintre cele mai importante puteri ale lumii, atât din punct de vedere politic, cât și cultural. Ajungând să cuprindă părți importante din Asia Centrală, subcontinentul Indian, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, zona munților Caucaz, dar și părți din sud-vestul Europei, Califatul arab se confrunta cu două provocări majore. În primul rând, era necesară o administrație centralizată competentă, care să controleze, dar și să reprezinte, un imperiu multi-etnic și multi-religios, în continuă expansiune. În al doilea rând, nu trebuiau ignorate nici provocările de securitate venite din exteriorul granițelor. Pentru a cunoaște și a suprima orice formă de contestare a autorității califului, aparatul de stat a dezvoltat metode de a culege informații de interes, atât din interiorul comunităților de ḏimmī (creștinii, evreii și sabeenii care locuiau în interiorul Califatului și erau supușii califului, însă se bucurau de libertate religioasă în schimbul plății unui tribut), dar și din exteriorul lumii islamice.
În mod oarecum surprinzător, unele dintre primele încercări de culegere a informațiilor de către liderii arabi se găsesc sub forma literaturii de călătorie. De la exploratorii arabi, printre care îi menționez pe Ibn Baṭṭūṭa, Ibn Faḍlān și Sacīd ibn Jubayr, ne-au parvenit lucrări ce depășesc limitele creațiilor literare, putând fi considerate adevărate tratate de sociologie și antropologie.
Călătoriile lui Ibn Baṭṭūṭa
Cunoscut ca „Marco Polo al Orientului”, Ibn Baṭṭūṭa este cel mai cunoscut explorator musulman din Evul Mediu. Acesta a călătorit pe trei continente și a notat toate particularitățile socio-culturale ale popoarelor pe care le-a întâlnit. În lucrarea Riḥla („Călătorii”), Ibn Baṭṭūṭa furnizează informații despre maniera în care erau organizate societățile cu care a intrat în contact, a descris locuitorii zonelor vizitate și tradițiile acestora. De asemenea, autorul a realizat un portret detaliat al liderilor comunităților, descriind puterea deținută de aceștia și modul în care aceasta era proiectată asupra statelor vecine.
Referitor la musulmanii șiiți pe care i-a întâlnit, Ibn Baṭṭūṭa îi descrie ca fiind: „pregătiți să comită jaf la drumul mare […] se ascund în timpul zilei, iar noaptea ies pentru a ataca așezările”.
Din istorisirile privind călătoria făcută la Mardin (Turcia), aflăm că rege era al-Maliku ṣ-Ṣāliḥ, fiu al regelui al-Manṣūr, și că acesta poseda calități pe care liderii țărilor vizitate anterior nu le aveau, fiind mult mai generos decât conducătorii din Siria, Egipt sau Irak.
Despre orașul Nusaybin, localizat la aproximativ 50 de km de Mardin, menționează că „este de întindere medie”, însă se găsește într-o stare de „decădere”. Despre locuitori, aflăm că sunt „pioși”, „fideli adevărului” și „cinstiți”.
Demn de menționat este faptul că Ibn Baṭṭūṭa se află printre primii exploratori care fac însemnări referitoare la Crimeea, Bulgaria și Dobrogea. Scrierile sale cuprind o descriere amplă a Deltei Dunării și a celor trei brațe principale, furnizând informații despre dimensiunea canalelor, despre poziționarea așezărilor umane și despre capabilitățile și resursele de care dispuneau locuitorii. Din descriere nu lipsesc mențiuni despre gradul de fortificare al orașelor de la gurile Dunării.
Rifāca al-Tahtāwī
Obiceiul popoarelor arabe de a trece dincolo de hotarele propriilor țări pentru dobândirea cunoașterii s-a păstrat și în perioada Renașterii arabe (an-Nahḍa), de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, când mai mulți cărturari arabi, formați la Universitatea al-Azhar de la Cairo au călătorit în state occidentale cu scopul de a înțelege și a aduna informații despre realitățile sociale, politice, economice și religioase. Un astfel de exemplu este Rifāca al-Tahtāwī, care a locuit timp de cinci ani în Franța, cu precădere la Paris.
Observațiile lui Al-Tahtāwī referitoare la societatea franceză sunt recunoscute pentru nivelul ridicat de obiectivitate. Informațiile furnizate fac referire la topografia Parisului, la stilul de viață, manierele, preocupările și aptitudinile francezilor, la identitatea militară și politică a Franței și la interesele generale ale societății. În ceea ce privește dinamica relațiilor de putere și securitatea internațională, acesta descrie situația geopolitică a Franței, felul în care se raportează la celelalte state occidentale și rolul de pivot geostrategic asumat de aceasta.
Exemple din trecut
În prezent, munca de intelligence poate fi considerată una dintre cele mai sofisticate și complexe activități. Culegerea de informații din medii de interes este realizată de ofițeri pregătiți special pentru obținerea și analizarea acestora.
Totuși, însemnările călătorilor arabi din perioada Evului Mediu reprezintă un exemplu pentru modul în care informațiile și furnizarea lor pot constitui un avantaj în conturarea imaginii adversarului și în protejarea securității în interiorul propriilor granițe.
Abstract
The great Arab conquests and the spread of Islam came with an enhanced interest in exploration and knowledge. The accounts of the Muslim travelers are important testimonies about the socio-political realities of the communities surrounding the Arab Caliphate. Moreover, while there is no clear evidence that medieval Muslim travelers were spies, their travel accounts are considered to be more than literary works, since their social observations resembled the early techniques of intelligence gathering.
Autor: I.A.A.
