Metoda Delphi reprezintă o tehnică de analiză de tip structurat (dezvoltată la începutul Războiului Rece cu scopul estimării impactului tehnologiei aspra evoluţiei conflictelor armate), utilizată în vederea consultării interactive a unui panel de experţi, pornind de la ideea că raţionamentul de grup are o mai mare validitate decât cel individual.
Consultarea are loc prin intermediul unor chestionare tematice, diseminate pe parcursul a două sau mai multe runde, după fiecare iterare, persoana desemnată ca integrator al rezultatelor (denumită facilitator) diseminând rezumatul opiniilor formulate (însoţit de prezentarea argumentelor care au stat la baza judecăţilor de valoare exprimate), urmând ca grupul să îşi revizuiască opiniile.
Întregul proces are ca finalitate armonizarea răspunsurilor astfel încât acestea să devină convergente, obţinându-se un răspuns considerat în unanimitate drept cel corect.
Pentru a limita durata analizei, se stabileşte ca punct de oprire a chestionării succesive momentul atingerii unui număr prestabilit de runde sau cel în care se obţine consensul unui anumit procentaj de participanţi, având totuşi în vedere stabilitatea rezultatelor).
Metoda Delphi este fundamentată pe principiul că previziunile formulate în cadrul unui grup structurat au un grad de acurateţe superior celui rezultat în urma analizării aceleiaşi probleme în interiorul unui grup nestructurat şi se pliază pe conceptul de „intelligence colectiv”, fapt care o recomandă pentru aplicarea în cadrul unor reuniuni, caz în care poartă denumirea ETE („Estimate-Talk-Estimate”).
Avantaje şi dezavantaje ale metodei
Focalizarea asupra problemei analizate este facilitată de o serie de caracteristici ale metodei:
-structurarea circuitului informaţional – filtrarea răspunsurilor de către facilitator şi eliminarea celor nerelevante previne posibilele interacţiuni negative care ar putea apărea în cazul unor discuţii directe şi contribuie la ameliorarea dinamicii grupului;
-feedback-ul constant – faptul că metoda permite şi chiar încurajează revizuirea părerilor anterioare precum şi exprimarea de comentarii privind punctele de vedere ale celorlalţi participanţi favorizează atât evitarea menţinerii cu orice preţ a poziţiilor, cât şi atitudinile conformiste generate de prezenţa unui lider de opinie formal;
-anonimitatea – contribuie nu doar la prevenirea asumării de către participanţi a unei opinii formulate de o persoană recunoscută ca autoritate în materie, ci şi la evitarea în mare măsură a efectului de „bandwagon” (ralierea emoţională la opinia majoritară, cu scopul ocupării unui loc în echipa câştigătoare) sau la admiterea erorilor de raţionament.
Un punct slab îl constituie faptul că, deşi diminuează riscurile unor capcane mentale, acestea se pot manifesta la nivelul facilitatorului, care, pe fondul background-ului personal, poate fi influenţat în selectarea răspunsurilor pe care le consideră ca fiind cele mai potrivite.
Totodată, trebuie avut în vedere faptul că Delphi nu este potrivită pentru situaţii complexe, în care prognoza trebuie să ţină cont de evoluţia simultană a mai multor factori, sens în care trebuie recurs la alte metode de analiză, cum ar fi analiza de tip „cross impact”, care ia în considerare faptul ca producerea unui eveniment să se repercuteze asupra altor evenimente conexate cu acesta.
Cu toate acestea, opiniile privind aplicabilitatea metodei sunt împărţite, pe fondul existenţei unor cazuri în care rezultatele nu au fost considerate satisfăcătoare, aspect care a determinat o serie de susţinători să afirme că erorile au fost generate nu de slăbiciunile acesteia, ci de incorecta aplicare a metodei.
Pe de altă parte, gradul de incertitudine al concluziilor studiilor Delphi privind domeniul ştiinţific este în mod esenţial influenţat de ritmul accelerat de apariţie şi dezvoltare al noilor tehnologii, care determină un nivel ridicat al erorilor prognozelor.
Nu în ultimul rând, erorile induse de deficienţele în modul de alegere al participanţilor (între care unii ar putea avea lacune de cunoaştere) pot fi accentuate prin insuficienta informare a acestora cu privire la subiectul aflat în dezbatere.
Utilitatea metodei
Tehnica poate fi folosită ca bază pentru dezvoltarea scenariilor ulterioare şi a strategiilor, pentru corelarea evaluărilor provenite din surse diferite asupra unor subiecte complexe, pentru identificarea şi prioritizarea problemelor.
În plus, este puţin costisitoare şi favorizează angrenarea în echipe a unor experţi din afara zonei de intelligence (medii academice, oameni de ştiinţă, cercetători, jurnalişti, economişti etc.), deşi în acest caz selectarea participanţilor introduce o variabilă suplimentară, uneori consumatoare de timp.
Primele aplicaţii în care a fost utilizată această metodă au avut ca obiect previziunile din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, semnificativ fiind raportul elaborat în anul 1964 de Gordon şi Helmer, în care au fost evaluate tendinţele pe termen lung ale dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice cu impact asupra controlului natalităţii, automatizării mijloacelor de producţie, prevenirii apariţiei unor focare de conflict şi evoluţiei sistemelor de armament.
Alte prognoze fundamentate pe tehnica Delphi au abordat perspectivele sistemelor de roboţi industriali, utilizarea tehnologiei în educaţie sau dezvoltarea internetului şi a comunicaţiilor în bandă largă.
Rezultatele încurajatoare obţinute în urma consultării unor echipe de experţi prin Delphi au recomandat utilizarea metodei în domenii de interes legate de politici publice aplicate în economie, sănătate şi educaţie, precum şi în analize ale mediului de afaceri.
Un exemplu concludent este cel al studiului de caz realizat de Basu şi Schroeder în anul 1977, care au prezis, cu o acuratețe situată în marja 3-4%, nivelul vânzărilor unui produs, într-o perioadă de doi ani de la lansare.
Comparativ, aceeaşi problemă a fost analizată prin metode cantitative, rezultând erori de 10-15% raportat la Delphi, precum şi prin analize tradiţionale nestructurate, care au generat diferenţe de aproximativ 20%.
Modernizarea metodei
Real-Time Delphi este o formă avansată a metodei Delphi, a cărei eficienţă este accentuată prin utilizarea tehnologiei computerizate.
Potrivit lui Gordon şi Pease, această abordare de nivel avansat constituie un mod novator de a derula studii Delphi, care nu presupune recurgerea la runde secvenţiale şi, în consecinţă, are un nivel mult mai ridicat al eficienţei, raportat la timpul alocat.
Pe de altă parte, cercetătorii Friedewald, Oertzen şi Cuhls au evidenţiat acelaşi aspect, arătând că în Real-Time Delphi participanţii îşi pot schimba opinia cât de des consideră, pe măsură ce intră în contact cu rezultatele agregate ale părerilor celorlalţi.
Fundamentul ideii de consultare în timp real şi prin intermediul tehnicii de calcul a fost promovat în anul 1972, de către Turoff, care a prezentat avantajele desfăşurării, în Statele Unite, a unei conferinţe Delphi online, având ca participanţi persoane aflate în locaţii diferite, beneficiind de posibilitatea unei prezenţe asincrone, în sensul independenţei intrării şi ieşirii din reţea, la momente alese de expert.
Dezvoltarea unei forme avansate de Delphi a stat la baza unui proiect iniţiat în anul 2004 de către Agenţia de Proiecte de Cercetare Avansate de Apărare (DARPA), care a acordat un grant de cercetare companiei „Articulate Sofware” din San Francisco, pentru a realiza o aplicaţie informatică dedicată acestei metode.
Diferenţele dintre Delphi convenţional şi Real-Time Delphi
Deosebirea esenţială dintre cele două forme de Delphi rezidă în faptul că varianta modernă a procesului presupune accesul la un chestionar disponibil online, care poate fi completat în interiorul unei perioade de timp prestabilite.
Participanţii se pot conecta la aplicaţie ori de câte ori doresc, pot vedea atât opiniile exprimate de ei, cât şi răspunsurile celorlalţi membri ai echipei, însoţite de caracteristici metrice, cum ar fi ponderea susţinătorilor unei opinii sau care este ideea care întruneşte adeziunea medie.
Prin comparaţie, un participant poate afla în ce măsură opinia sa se mai poziţionează în proximitatea ideilor vehiculate de majoritatea membrilor grupului şi începând din ce moment a devenit o părere marginală sau centrală.
Conform lui Hartman şi Baldwin, Real-Time Delphi prezintă o serie de avantaje care îi asigură un plus de eficienţă: numărul de experţi care participă la studiul în timp real poate fi crescut datorită automatizării; derularea online permite invitarea unor experţi aflaţi în alte ţări; nivelul de interactivitate este accentuat de faptul că fiecare expert poate reacţiona cu promptitudine la comentariile celorlalţi; intervalul scurt între furnizarea unui răspuns şi accesarea altora facilitează examinarea cognitivă.
O comparaţie edificatoare între cele două forme de Delphi a fost realizată în anul 2011, de către Gnatzy, Warth, Gracht şi Darkow, care au arătat că anonimitatea asigurată de studiul în timp real favorizează exprimarea opiniei fără a ţine cont de presiunea socială din partea celorlalţi participanţi.
Exemple de aplicaţii ale Real-Time Delphi
Cel mai cunoscut exemplu este „The Millenium Project”, realizat de Glenn, Gordon şi Florescu în anul 2009, alături de care se cuvin menţionate cele iniţiate de Institutul pentru Studii asupra Viitorului şi Managementul Cunoaşterii din cadrul EBS Business School din Germania: „Future of Logistics – Global Scenarios 2025”, „Transportation & Logistics 2030 How will supply chains evolve in an energy costrained and low-carbon world”, „The Future of Aviation 2025 Global Scenarios for Passenger Aviation, Business Aviation and Air Cargo”.
Autor: Andrei Vlădescu
