Fotbalul s-a încoronat ca rege al sporturilor datorită popularității acumulate la scară planetară, iar explicația succesului constă în modul lui specific de desfășurare. Spre deosebire de sporturile individuale (atletism, gimnastică, tenis, înot), unde concurenții se întrec mai ales cu sine înșiși, fotbalul implică o echipă nevoită să performeze în confruntarea cu un adversar direct. Fiind un joc colectiv bazat pe spirit de echipă, fotbalului i se asociază un grad mai mare de adversitate care stimulează mai mult interesul publicului. În comparație cu sporturile colective practicate în sală ori pe teren mic (handbal, baschet, volei, hochei), fotbalul se joacă pe stadioane, angrenând mai mulți jucători şi spectatori. Organizat pe teren mare, fotbalul este şi un joc mai previzibil faţă de aceste sporturi colective derulate cu viteză sporită pe un spaţiu restrâns.
Fotbalul s-a impus în raport şi cu restul sporturilor colective practicate pe teren mare (fotbal american, fotbal australian, rugby), prin strategia sa de joc cu reguli concrete facil de observat. Datorită regulii de bază, respectiv interdicția de a juca balonul cu mâna, exceptând anumite cazuri, fotbalul se desfăşoară ca un joc mai dispersat. Implicit, fotbalul se exprimă mai dinamic, pentru că previne aglomerarea constantă a jucătorilor în jurul balonului care nu poate fi reținut mult timp într-un loc şi circulă rapid pe întreg terenul. Limitând contactul fizic dintre adversari, fotbalul evită contextele generatoare de violențe. Având trasate sarcini concrete de joc în funcţie de postul ocupat pe teren, fotbaliștii se pot remarca şi pot fi remarcați ușor de spectatori. Fiind mai previzibil, observabil şi cu un public mai numeros, fotbalul are capacitatea de a crea mult mai facil vedete (staruri) decât celelalte sporturi.
Originile sociale
Din jocurile cu mingea practicate în Roma Antică şi răspândite în lume de legiunile sale, s-au dezvoltat, în Evul Mediu, multiple sporturi, printre care şi fotbalul din Anglia. Deoarece implica şi violențe fizice şi nu permitea exersarea calităților militare, acest joc a fost interzis de suveranii englezi. Însă fotbalul a supravieţuit, iar, în Epoca Modernă, a devenit o activitate organizată ca eveniment sportiv şi recreativ pentru a ocupa timpul liber al cetățenilor. A fost creat ca joc distinct în cadrul sporturilor colective similare, mai ales, faţă de rugby, prin stabilirea regulii de bază: interdicția jucătorilor de a lovi mingea cu mâna, cu excepţia portarului. Instituționalizarea şi standardizarea fotbalului s-au produs pe fondul democratizării, industrializării şi urbanizării societăţii engleze. Acest sport a fost adoptat şi promovat de clasa de mijloc (funcţionari, muncitori), formată în contextul progresului socio-economic.
Fotbalul a fost asumat de clasa de mijloc ca sport favorit pentru că era un joc colectiv care o caracteriza ca grup social. O trăsătură definitorie a acestei categorii era de a forma grupuri extinse care îşi petreceau timpul împreună la serviciu în calitate de colegi, dar şi în afara lui ca prieteni (socializând în localuri, pe stadioane ori protejându-şi în comun drepturile la manifestații, greve etc.). În plus, clasa de mijloc a adoptat fotbalul deoarece avea reguli simple, nu necesita costuri majore legate de echipament şi putea fi jucat oricând şi oriunde (pe câmp, dar şi în parcuri, pe străzi sau în curțile școlilor, bisericilor, fabricilor). Fotbalul a devenit, astfel, o activitate prin care clasa de mijloc se emancipa, afirmându-şi, în plan cultural, propria identitate sportivă. Se diferenția de elita care practica, de regulă, sporturi individuale sau jocuri colective ce implicau costuri (scrimă, hipism, respectiv cricket).
Expansiunea în spaţiu
Ulterior standardizării lui, fotbalul s-a extins rapid şi s-a impus în mediul urban din Anglia, dominat de clasa de mijloc. S-au creat cluburi de fotbal în asociere, de regulă, cu criketul, în jurul unor instituții ce organizau partide ca evenimente sportive şi de divertisment (biserici, școli, fabrici). S-au înființat echipe la inițiativa credincioșilor ori clerului (Manchester City, Everton), a muncitorilor (Manchester United, Arsenal) ori a elevilor (Tottenham). În timp, prin popularitatea sa, fotbalul a captivat şi exponenţi ai burgheziei care au fondat inclusiv cluburi (Liverpool FC, Chelsea). S-a format o rețea de cluburi pe baza căreia s-a creat o asociație şi s-au organizat turnee regionale şi un campionat național. Exploatând infrastructura feroviară, dezvoltată în contextul industrializării, echipele, însoțite de suporteri, s-au deplasat prin ţară, contribuind la promovarea fotbalului şi transformarea lui în fenomen social.
Anglia a exportat fotbalul ca valoare culturală reprezentativă nu doar în Arhipelagul britanic, ci global, prin intermediul imperiului său maritim. În mod paradoxal, fotbalul s-a impus nu în coloniile britanice, unde s-au afirmat alte sporturi colective (rugby, cricket), ci în Europa şi America Latină. Sub influenţa unor imigranți englezi sau chiar scoțieni (studenți, muncitori, antreprenori), s-au înființat cluburi în diverse centre urbane din Occidentul european (Paris, Berlin, Milano, Genova, Barcelona, Bilbao, Porto, Anvers, Dresda, Sevilla, Huelva). Aceste cluburi cu origini britanice, dintre care unele au rezistat până în prezent (Genoa CFC, AC Milan, Athletic Bilbao, Recreativo Huelva, Royal Antwerp, Boavista Porto), alcătuiau un cadru organizat de activităţi sportive şi recreative pentru reunirea compatrioților. Fotbalul a reuşit să rețină, însă, şi atenția localnicilor care l-au adoptat şi şi-au creat propriile cluburi.
Structurarea comunității
Expansiunea fotbalului a fost rezultatul ascensiunii clasei de mijloc în contextul extinderii democrației şi industrializării în Occidentul european. Începând cu epoca antebelică, segmentele acestei categorii sociale au fondat numeroase cluburi, iar procesul s-a accelerat odată cu perioada interbelică. Datorită popularității sale aflate în creștere dincolo de marginile clasei de mijloc, fotbalul s-a remarcat prin capacitatea extraordinară de a structura comunitățile pe criterii sociale. A format un cadru organizatoric care a captat tensiunile din interiorul societăţii şi le-a direcționat spre o exprimare în plan sportiv. Simbolic, echipele puteau reprezenta două armate, terenul – câmpul de luptă, iar triumful sportiv – câștigarea unei bătălii, dar nu şi a războiului, deoarece fotbalul asigura o revanșă permanentă. Fotbalul a devenit, astfel, o supapă prin care debușau animozitățile sociale ce se manifestau în mod controlat şi pașnic.
Rivalitatea istorică dintre provinciile Lancashire şi Yorkshire s-a afirmat în duelul dintre Manchester United şi Leeds United. Concurența dintre principalele centre industriale din Lancashire s-a manifestat în partidele lui Manchester United cu Liverpool. Proximitatea geografică urbană a indus adversitatea dintre Newcastle United şi Sunderland AFC, Southampton FC şi Portsmouth FC, Wolverhampton Wanderers şi West Bromwich Albion, Nottingham Forest cu Leicester City şi Derby County. În Birmingham, cea mai importantă metropolă după Londra, disputa City şi Aston Villa a opus orașul uneia dintre suburbiile sale. În Sheffield, Wednesday şi United s-au lansat în competiție pentru influenţă în centrul lor industrial. În Londra, West Ham United şi Millwall s-au duelat pe fondul concurenței între două companii rivale, în timp ce Arsenal şi Tottenham, respectiv Chelsea şi Fulham, au luptat doar pentru supremație în cartierele unde îşi aveau sediul.
Extinderea fenomenului
Fotbalul, ca fenomen social, a absorbit tensiunile şi în restul Occidentului european. La Glasgow, catolicii, majoritar imigranți irlandezi, şi protestanții scoțieni s-au angajat în derby-ul Celtic – Rangers. În Spania, separatismul regional şi puterea centrală din Madrid s-au confruntat în partidele lui Athletic Bilbao şi FC Barcelona cu Real sau Atletico şi exponenți locali ai unionismului – RCD Espanyol.
În Germania, Prusia şi Bavaria s-au înfruntat în meciurile Borussiei Monchengladbach şi Borussiei Dortmund cu Bayern Munchen. Conflictul istoric nord – sud, care structura geografic Occidentul, a debușat în Italia, în duelul Juventus Torino – Napoli SSC, iar în Franța, între Paris Saint-Germain şi Olympique Marseille. Opoziția centru – periferie s-a afirmat atât național în Italia, între AS Roma, Juventus, Napoli, Milan şi ACF Fiorentina, cât şi regional, în Ţara Bascilor, între Athletic, Real Sociedad şi Deportivo Alaves.
Rivalitatea urbană indusă de proximitatea geografică a opus Borussia Dortmund şi Schalke 04 Gelsenkirchen; Borussia Monchengladbach cu Bayer Leverkusen şi FC Köln; Werder Bremen şi Hamburger SV; Internazionale Milano şi Juventus; Feyenoord Rotterdam şi Ajax Amsterdam; FC Porto şi Benfica Lisabona; Olympique Lyon şi AS Saint-Etienne; Girondins Bordeaux şi FC Nantes; Deportivo La Coruna şi Celta Vigo; Valencia CF şi Villareal CF. Efectul de structurare pe baze sociale, inclusiv a antagonismului elita – clasa muncitoare, s-a produs la nivel național între Anderlecht Bruxelles şi Standard Liege, Ajax – PSV Eindhoven, iar local, între Inter şi Milan, Juventus – AC Torino, Sevilla FC – Betis, Sporting – Benfica, Bayern – 1860 Munchen, Cercle – Club Brugge. Fotbalul interbelic a fost afectat de ingerința totalitarismului care a exploatat propagandistic cluburile, aşa cum s-a petrecut în Italia, cu Lazio Roma, sau în Germania, cu Schalke.
Impactul democrației
În Occidentul european, sportul contemporan a fost organizat ca activitate independentă exclusiv pe criterii de competivitate şi performanţă, conform principiilor democratice (accesibilitate, egalitate, corectitudine, meritocrație, interzicerea amestecului politic). Au dispărut, astfel, multiple cauze ale efectelor produse de fotbal prin funcţia lui de structurare, mai ales că progresul a extins baza socială a clasei de mijloc prin reducerea disparităților economice. Nu mai există dueluri sportive motivate de antagonismul social, concurența economică sau disputele politice. Deşi s-a modificat contextul istoric, rivalitățile dintre cluburi se manifestă în continuare, însă strict într-un plan sportiv. S-au conservat vechi adversități, la care s-au adăugat altele noi, în special pe fondul organizării competițiilor continentale, sens în care s-au format şi rivalități europene suprapuse celor naţionale (Real – Bayern, Real – Liverpool).
Există situații excepționale în Occidentul european, în zone unde democrația nu a absorbit complet tensiunile sociale cu origini istorice, în care fotbalul continuă să fie exploatat de grupuri politice din interiorul cluburilor (prin management, jucători) sau din exteriorul lor (prin galerii) ca platforme pentru susţinerea intereselor. Imaginea sportivă a lui FC Barcelona şi a cea a lui Athletic Bilbao sunt încă valorificate de separatismul catalan, respectiv basc pentru a-şi spori vizibilitatea profitând de notorietatea echipelor. Sunt şi cazuri în care trecutul istoric al cluburilor este asumat de suporteri pentru a-şi exprima orientarea politică în prezent. Ultraşi din galeria lui Lazio şi Atletico de Madrid sunt de extremă dreapta, în timp ce la AS Livorno şi Rayo Vallecano, de extremă stânga. La Celtic, suporterii sunt anti-britanici, iar la Rangers, pro-britanici, primii susținând ieşirea, iar ultimii rămânerea Scoției în Regatul Unit.
Alimentarea rivalităților
Pe fondul accelerării procesului de democratizare a societăţii, criteriul principal ce definește rivalitățile fotbalistice în Occidentul european are un caracter exclusiv sportiv: performanța competițională. Rivalitățile sunt dueluri fotbalistice rezultate din competiţia unor cluburi reprezentând acelaşi oraș sau centre urbane diferite de la nivel regional, național sau continental, pentru a câștiga trofee. Succesul are ca efect sporirea vizibilității şi notorietății generatoare, implicit, de surse de finanțare pentru susţinerea activităţii sportive (legitimarea de jucători sau antrenori performanți, dezvoltarea infrastructurii etc.). Se urmărește atragerea de sponsori care finanțează echipa, suporteri care plătesc cotizații, companii media care achiziționează drepturi de difuzare tv a partidelor şi fluxuri de turiști care vizionează partide, vizitează muzeul sau baza de antrenament a clubului, cumpără suveniruri, tricouri etc.
Cluburile îşi dezvoltă structuri de public relations şi marketing pentru a accesa surse de finanțare. În scopul menţionat, acţionează şi pentru alimentarea rivalităților în care sunt implicate pentru a capta interesul publicului, mai ales că acesta poate fi valorificat, în prezent, chiar la nivel mondial, datorită progresului tehnologic înregistrat în comunicații şi transporturi. Semnificativă este rivalitatea cu impact global dintre Real Madrid şi Barcelona întreținută de cluburi, deoarece profită financiar de pe urma fenomenului socio-cultural (mediatic, turistic etc.) creat în jurul acestui derby. În consecință, ambele cluburi au nevoie unul de altul, inclusiv ca fiecare să performeze continuu la nivel ridicat pentru ca rivalitatea să genereze constant interes major. Din motive similare, ascensiunea fotbalistică, în ultimul timp, a lui Manchester City este benefică şi lui United, iar cea a lui PSG, lui Olympique Marseille.
Imaginea de marcă
În jurul cluburilor de fotbal se dezvoltă o afacere de amploare care gestionează resurse majore (umane, economice, logistice) pentru promovarea imaginii în scopul accesării surselor de finanțare necesare susţinerii activităţii sportive. De acţiunea clubului profită inclusiv orașul reprezentat în competiții, astfel că autorităţile locale urmăresc să asocieze imaginea urbei cu a echipei. În consecință, fotbalul practicat la nivel de club a devenit tot mai strâns legat de branding-ul urban. Imaginea de marcă a unui oraș este dependentă de performanţă sportivă a clubului pentru a atrage investiţii, sponsorizări şi fluxuri de turiști. De altfel, se evidențiază metropole care tind să se afirme şi să îşi alimenteze notorietatea mai mult prin fotbal, şi mai puţin prin instituțiile lor culturale. Semnificative în acest sens sunt rivalitatea fotbalistică din Milano (Inter – Milan) şi ascensiunea PSG (Paris Saint-Germain) ca simbol al Parisului.
Fotbalul a devenit un instrument cultural de stimulare a turismului generator de surse financiare semnificative. Există oraşe regionale revalorizate de fotbal, prin transformarea lor în campioane ale turismului de tip city-break (Munchen, Barcelona). Cel mai important potenţial îl au însă derby-urile locale sau între oraşe cu grad ridicat de adversitate care captează fluxuri de turiști din întreaga lume (Real – Atletico / Real – Barcelona; Inter – Milan / Inter – Juventus; Manchester United – City / Manchester United – Liverpool). În plus, derby-urile atrag masiv fonduri din sponsorizări şi difuzarea partidelor (radio-tv / online). Un rol major în captarea interesului public şi, implicit, extinderea bazei suporterilor şi a investițiilor pentru club, îl joacă starurile fotbalistice. Astfel, cluburile sunt preocupate să coopteze jucători-vedetă pentru a crește nu doar performanța echipei, ci şi atracția publicului.
Vulnerabilități interne
Succesul fotbalului se datorează capacității lui de a reține la scară globală atenția oamenilor pentru spectacol. Interesul publicului, alimentat constant prin marketing, este speculat de economia de piață, ca urmare a acțiunii corporațiilor de a-l valorifica financiar. Cluburile performante trebuie să reprezinte afaceri de succes pentru a accesa investiţii ca să formeze, cât mai mult timp, echipe de jucători capabile să câștige cât mai multe trofee. S-a creat, astfel, o piață a fotbalului, care funcționează pe bază de cerere – ofertă şi în care cluburile riscă să falimenteze. Parțial, fotbalul a devenit, contrar valorilor sportive democratice, o afacere cu foarte mulți bani şi, implicit, generatoare de corupție. Sunt cluburi care acționează, prin scheme financiare sau în complicitate cu entități publice ori private, ca să îşi sporească ilicit veniturile pentru a obţine, indirect, un avantaj competițional incorect.
Cluburile sunt exploatate ca platforme sociale pentru susţinerea unor interese ce excedează scopului exclusiv sportiv al fotbalului. Se evidențiază huliganismul coagulat, la nivelul galeriilor, în nuclee ce se exprimă prin violență fizică şi verbală, în raport cu grupuri rivale sau cu autorităţile. Acţiunea huliganismului constituie, similar ingerinței politicului, o problemă nu doar pentru cluburi şi fotbal în ansamblu, deoarece le erodează imaginea ca fenomen sportiv, alungând din preajma lor spectatorii şi investitorii, ci şi pentru democrația în sine. Este un curent social căruia i se asociază ideologii extremiste, pentru care fotbalul reprezintă doar un pretext şi un context de răspândire a valorilor anti-democratice şi a anarhiei în confruntări cu grupuri rivale sau cu poliția. Galeriile cu huligani pot fi folosite şi ca mase de manevră, de către entități statale sau non-statale, pentru derularea de acţiuni ostile unei ţări.
Riscuri externe
Popularitatea mondială a fotbalului european a reținut atenția unor ţări din zone ostile democrației care investesc, direct sau indirect, în cluburi, în scop geopolitic. Aceste state vizează să îşi proiecteze, în societatea occidentală, imaginea de actori cu potență financiară care contribuie, prin investiţii masive, la dezvoltarea unui sport bazat pe valori democratice. În realitate, entitățile urmăresc, prin fotbal, să consolideze imaginea regimului lor autoritar pe plan intern, iar extern, să o amelioreze în mentalul colectiv occidental, pentru obţinerea de beneficii (politice, economice). Suplimentar, în acest scop, îşi promovează exponenţi la conducerea unor asociații de fotbal şi organizează partide între cluburi europene în ţările lor de origine. S-a profilat şi o competiție între actorii statali care investesc în cluburi, inclusiv prin mijloace susceptibile de corupție şi de nerespectare a fair-play-ului financiar.
Din cauza acestor investiții preferenţiale şi practici ilicite, se conturează riscul apariției unor dezechilibre între cluburi în ce privește egalitatea de șanse şi al monopolizării fotbalului competițional de către entitățile ostile valorilor occidentale. Pentru a performa, cluburile excluse din acest circuit de investiţii pot fi tentate să acceseze soluţii alternative fie legale (prin organizarea de competiții paralele, fragmentând unitatea fotbalului european), fie ilegale (prin nerespectarea fair-play-ului financiar, creându-şi un avantaj competițional incorect). Un risc major constă şi în inițiativa, motivată geopolitic, a unor actori statali sau non-statali de a susţine fotbalul, inclusiv investițional, pe criterii etno-lingvistice, confesionale etc. Acţiunea poate avea ca efect alimentarea tensiunilor istorice dintr-un spaţiu şi afectarea misiunii democratice a fotbalului de a estompa, prin sport, conflictele sociale.
Abstract
The football expansion was the result of the rise of the middle class along with the democratization and industrialization of the Western society. As an effect of its popularity, football could structure communities according to social criteria, capturing the tensions. Today rivalries between football clubs are mainly manifested at the stadium. Contemporary football, as a democratic sport, is affected by problems generated by corruption, hooliganism and geopolitical interests of some state actors.
Autori: F.B. Suciu și prof. univ. dr. Ionel Muntele (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie)
