Când este vorba de una dintre cele mai vechi meserii din lume, este dificil, chiar și în zilele noastre, să asigurăm constant inovația. Făcând o paralelă cu roata, care este permanent îmbunătățită, dar nu reinventată, putem spune că în contraspionaj, dacă excludem avansurile tehnologice ale zilelor noastre, în mare parte din timp ne perfecționăm arta de a împiedica spionii să își atingă scopurile. Ne folosim imaginația și creativitatea, cu perseverență și istețime și fără a uita vreodată de unde am plecat.
În cadrul procesului prin care ne-am propus recuperarea și asumarea memoriei instituționale – materializat într-o primă fază în 2018 prin apariția volumului „Din istoria oficială a contraspionajului românesc”, sub semnătura domnilor Pintilie și Aparaschivei – ofițerii de contraspionaj au studiat documente mai vechi și mai noi. Una dintre concluziile preliminare a fost că lecțiile învățate de alții sunt întotdeauna de preferat în locul celor învățate pe propria piele.
Contraspionaj în anii `60
În acest spirit, considerăm necesară accesarea inclusiv a segmentelor din istoria noastră pe care nu le putem nici nega, nici ignora. Un astfel de segment a fost identificat pe pagina de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), unde sunt publicate, printre multe alte documente în facsimil, mai multe numere din Buletinul Intern pentru aparatul Securității Statului, cunoscut drept periodicul „Securitatea”. Într-unul dintre aceste numere, primul din 1969 și al cincilea de la debutul seriei, generalul-maior Neagu Cosma, prolific romancier după trecerea în rezervă, semnează un articol intitulat „Finalitatea acțiunilor de contraspionaj”.
Ne-am oprit asupra acestuia deoarece, dincolo de încărcătura propagandistică pe care ne așteptam să o găsim – necesară de altfel pentru vremurile acelea dacă voiai să obții avizul pe linie de partid ca să publici orice – am regăsit principii de bază ale activității de contraspionaj care, traduse în limbajul actual de specialitate, își păstrează valabilitatea și aplicabilitatea. Mai mult, privite prin prisma schimbărilor din acele vremuri, aceste principii ne permit să aruncăm puțină lumină asupra subiectivității de care ne lovim atunci când discutăm despre succes în contraspionaj.
Înainte de a răsfoi articolul amintit, trebuie să precizăm că Neagu Cosma a fost unul dintre cei mai longevivi șefi ai Contraspionajului, a cărui conducere a deținut-o, într-o formă organizatorică sau alta, în intervalul 1960 – 1972/73. Dincolo de specificul activității și de ingerința pregnantă a politicului în toate palierele intelligence-ului de la acea vreme, mandatul lui Neagu Cosma la conducerea Contraspionajului a fost caracterizat de încercări de profesionalizare a ofițerilor, prin sistematizarea cunoașterii cu privire la metodele utilizate de serviciile adverse și la măsurile ce ar trebui luate drept răspuns. Sub semnătura sa pot fi identificate mai multe materiale, fie sub forma unor suporturi de curs, fie articole sau propuneri de reorganizare a activității. Mai mult, a fost un promotor al ideii de a selecționa ofițeri de contraspionaj dintre persoanele cu studii superioare și cunoscătoare de limbi străine.
Efectele Primăverii de la Praga
În 1969, Neagu Cosma arăta că „finalizarea constituie de fapt încununarea întregii noastre activități, fiind în ultimă instanță expresia ingeniozității și activității creatoare a ofițerului de contraspionaj”. Lucru care este perfect valabil și astăzi, când, pornind de la fragmente de informație, ne angajăm într-o activitate laborioasă pentru a descoperi firul adevărului. În mod concret, finalizarea acțiunii de contraspionaj consta în „arestarea [persoanei] și trimiterea în judecată pentru a fi trasă la răspundere penală, expulzarea, declararea persona non grata, recrutarea, avertizarea sau luarea altor măsuri” ori, la fel de important, demonstrarea și documentarea faptului că persoana suspectată nu se făcea vinovată de nimic.
Trebuie să amintim că la 1 ianuarie 1969 a intrat în vigoare Codul Penal aprobat la 21 iunie 1968 de către Marea Adunare Națională. În Codul Penal au fost introduse pedepse aspre pentru trădare și spionaj, în mod specific fiind tratată transmiterea de documente clasificate secret de stat – deși, cum se va vedea ulterior, contraspionajul va porni de la premisa că serviciile străine practică spionajul total. Astfel, în 1969, au fost emise Decretul 430 privind apărarea secretului de stat și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1009 privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretului de stat. În aceste acte normative erau prevăzute obligațiile pentru conducerea instituțiilor de stat și pentru persoanele care aveau încredințate documente, date sau acte clasificate secrete de stat. În aceeași perioadă, la nivelul regimului comunist de la București actele de „insubordonare” față de Moscova erau dublate de îmbunătățirea relațiilor cu Occidentul.
Astfel, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, 2.000 de tancuri sovietice şi 200.000 de trupe, majoritatea sovietice, asistate de militari din Bulgaria, Polonia, Ungaria si RDG, au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt „reformelor democratice iniţiate de autorităţile de la Praga”. La 21 august, din balconul de la Piaţa Palatului, Nicolae Ceauşescu condamna violarea independenţei şi libertăţii altui stat, şi anunţa „constituirea de gărzi patriotice armate, alcătuite din muncitori, ţărani, intelectuali, apărători ai patriei”.
În august 1969, Ceaușescu îl primeşte pe preşedintele SUA, Richard Nixon, gest considerat o afirmare a independenţei faţă de Moscova. Toate acestea au constituit un context în care serviciile de informații românești, cu precădere contraspionajul, au devenit atente la potențialele agresiuni ale URSS împotriva României. Într-un interviu din 1999 acordat lui Călin Mihăescu, Neagu Cosma afirma că, pe linie de contraspionaj, la nivelul Securității se organizaseră încă din 1962 structuri dedicate prevenirii și contracarării spionajului rus. Putem prezuma că succesul acestor structuri a fost direct proporțional cu determinarea leadership-ului politic de a-și asuma iritarea Moscovei. De aceea, sfârșitul anilor ´60 a permis ca structura secretă Constraspionaj Est (cunoscută în istoriografia serviciilor de informații românești ca UM 0110) să înregistreze succese pe frontul invizibil al contracarării acțiunilor ofensive ale serviciilor din state socialiste, cel mai important fiind KGB.
Spionaj „frățesc”
Au fost documentate cazurile unor spioni ai statelor socialiste infiltrați în cele mai importante structuri ale statului – partid, Securitate, Armată. La nivel politic s-a decis luarea unor măsuri discrete – îndepărtarea respectivilor (sau a soțiilor rusoaice ale acestora) din funcții – ca măsură de finalizare a acțiunilor specifice de contraspionaj, în defavoarea celorlalte variante. De asemenea, au fost înregistrate avansuri pe linia contracarării măsurilor active derulate de serviciile sovietice împotriva României, prin acțiuni subtile de subminare, propagandă, intoxicare.
Revenind la latura didactică a articolului de la care am pornit, observăm că atunci, ca și acum de fapt, finalizarea acțiunii de contraspionaj era privită ca o parte a unui angrenaj complex de decizii, departe de a fi bruscă sau de a se limita la simplul obiectiv de a disrupe activitatea de spionaj. Din variate rațiuni tactice și strategice, arta și provocarea contraspionajului constau în atingerea obiectivelor fără a permite adversarului să înțeleagă de ce a eșuat.
La fel de important este ca, înainte chiar de a fi pus în situația de a gestiona amenințările la adresa securității naționale generate de activitățile spionilor, contraspionajul să acorde o atenție deosebită laturii de prevenție, prin conștientizarea cetățenilor români care pot deveni ținte ale spionajului și prin descurajarea străinilor care ar putea să desfășoare astfel de activități.
Păstrând proporțiile, trebuie să reamintim că, dincolo de asemănările de abordare metodologică, timpurile în care au fost puse în practică aceste principii sunt fundamental diferite față de zilele noastre. Valorile democratice, legalitatea strictă și respectarea drepturilor omului la care ne raportăm constant în activitatea noastră contemporană sunt câștiguri importante, care ne determină să căutăm constant un plus de rafinare a măsurilor pe care ni le asumăm, să ne ascuțim simțurile pentru a identifica zonele vulnerabile și să judecăm echilibrat și holistic orice fel de măsuri pe care le putem adopta pentru a finaliza cu succes cazurile de spionaj documentate.
Abstract
Although counterespionage is one of the oldest jobs in the world, it constantly updates and refines its ways. While researching for The Official History of the Romanian Counterespionage, we have recalled that the best lessons learned are from other people’s experiences rather than our own’s. In order to have a broader view of counterespionage, we believe that the reader should be aware of Neagu Cosma’s successes during his career as an intelligence officer during the Communist Era. Cosma’s work within Romanian Counterespionage deserves our consideration and it is an example of how counterespionage directly, albeit discretely, relates to the strategic and most intimate needs and interests of the state.
Autor: Direcția Generală Contraspionaj
