Începând cu anii ’90 comunitatea de informaţii a încercat să definească, în cadrul termenului larg de terorism, atacatorii singuratici şi să caute caracteristici comune pe care aceşti indivizi le au, în scopul definirii unui profil al „lupului singuratic”. Folosit în 1990 de adepții „white supremacy” Tom Metzger şi Alex Curtis, ca parte a discursului de încurajare a extremiștilor să comită, în mod individual, crime violente din raţiuni tactice, termenul de „lone wolf” (lup singuratic) a fost folosit în comunitatea de informaţii pentru a defini un individ care comite crime violente din raţiuni politice fără a urma ordinele unui lider (Kaplan, 1997).
Altă definiție se referă la acel individ care acţionează singur, fără a avea ordin din partea unei organizaţii sau legături cu vreo organizaţie şi care aparţine, prin propria natură, societăţii ţintă, fiind capabil să se auto-activeze în orice moment (Burton and Stewart, 2008). De asemenea, termenul se poate referi la un individ care acţionează de unul singur, organizându-şi acţiunea şi alegându-şi metodele fără a fi influenţat de vreun lider şi fără să aparţină unei organizaţii teroriste (Hamm şi Spaaij, 2015).
În 2016, autorii raportului „Lone-Actor Terrorism” au definit într-un sens lărgit sintagma de „lup singuratic” ca făcând referire la „un individ, o diadă sau o triadă” a cărei decizie de a acţiona violent nu este direcţionată de vreo organizaţie sau de vreun alt individ, şi care nu are susţinere pentru acţiune în niciuna din fazele de planificare, pregătire sau execuţie a atacului. În definiţia de faţă poate fi inclusă o varietate mare de indivizi extremişti violenţi, cu diverse motivaţii (religioase, de mediu, etnice). Chiar şi pe un singur nivel, cel al extremiştilor religioşi, pot fi incluse mai multe tipologii – printre cei care acţionează în numele unei religii pot fi islamişti, anti-semiţi creştini, radicali catolici sau protestanţi. Dacă organizaţiile teroriste cunoscute pot fi urmărite, unele cu mijloace convenţionale ale intelligence-ului, este foarte greu să identifici potenţialii lupi singuratici, în special pentru că aceştia acţionează singuri şi nu sunt neapărat afiliaţi unor organizaţii radicale.
Căutarea unei posibilități de a identifica potenţialii atacatori singuratici este firească în contextul dat, astfel încât comunitatea de informaţii şi cercetătorii ştiinţifici din universităţi de renume au încercat să ajungă la definirea unui profil al lupului singuratic care să ajute la identificarea acestora înainte de comiterea unor acte de violenţă. Kemmesies (2006) a propus un model teoretic în domeniul terorismului, care implică existenţa a trei factori utili pentru identificarea potenţialilor atacatori: factori de personalitate, ideologia şi mediul de viaţă.
Radicalism în opinie și radicalism în acţiune
Dacă ultimii doi factori pot fi observaţi direct, factorul de personalitate, dispoziţia psihică, caracteristicile psihologice ale individului, cer o mai mare atenţie. Nivelul individual este extrem de important pentru a distinge radicalismul de opinie, care se poate manifesta la o mare parte din public, de radicalismul de acţiune, care presupune comiterea de acte de terorism.
Clark McCauly şi Sophia Moskalenko, cercetători în cadrul departamentului de Psihologie al Centrului Solomon Asch de studiu al conflictelor etnopolitice şi ai Consorţiului Naţional de Studiu al Terorismului şi Răspunsului la Terorism din cadrul Universităţii Maryland din Pensilvania, au propus un model de analiză comparată a radicalizării opiniei și a radicalizării acţiunii. Astfel, dacă un anumit curent ideologic poate să se bucure de simpatie din partea publicului ţintă, doar un număr mic dintre simpatizanţi vor deveni radicali şi un număr şi mai mic vor trece de la radicalismul de opinie la comiterea de atentate în numele respectivei ideologii.
La baza modelului se află simpatizanţii (în cazul surselor deschise putem asimila simpatizanţii cu cei care au apreciat pagina sau fac parte din grup). Al doilea nivel este format din simpatizanţii deveniţi justificatori. Aceştia vor avea o explicaţie justificativă a faptelor de violenţă comise în numele ideologiei la care aderă, fără a realiza o identificare cu agresorul. La limita extremă a radicalismului de opinie se află indivizii care consideră că este o obligaţie morală şi personală să lupte în numele ideologiei.
Radicalismul în acţiune
De câteva zeci de ani, psihologii studiază relaţia dintre credinţe şi sentimente (cogniţie şi atitudine), pe de o parte, şi acţiune (comportament), pe de altă parte. În unele circumstanţe, credinţele şi sentimentele sunt un indicator bun privind acţiunea ulterioară (de exemplu opțiunea electorală), dar în alte circumstanţe acestea nu prezic acţiunea, materializarea în acţiune a conceptelor ideologice radicale (cum ar fi uciderea civililor) fiind contrară unor norme sociale puternice. Atunci când trecerea la acţiune produce costuri pentru individ (în cazul aderenţei la ideologii violente individul poate să îşi piardă poziţia socială, familia, libertatea sau chiar viaţa), distanţa dintre radicalismul de opinie (a vorbi, a scrie despre) şi radicalismul de acţiune (a comite un atentat) este foarte mare.
Nu este obligatoriu ca un individ să parcurgă toate treptele piramidei. Studiul atacatorilor cunoscuţi a permis identificarea a cel puţin trei motive pentru care atacatorii au trecut la acţiune în cazuri în care nu au fost niciodată radicali în opinie: pierderi personale, motive sentimentale şi căutarea aventurii sau a statutului de erou. Piramida radicalismului de acţiune are tot trei nivele: la bază stau activiştii (utilizează pârghii legale de opoziţie), urmaţi de radicali (angajaţi în activităţi ilegale neviolente) iar pe ultimul nivel al piramidei se situează teroriştii (acţiuni ilegale violente).
Variabile în conturarea profilului atacatorului
O analiză a bazei de date GTD (Global Terrorist Database) asupra caracteristicilor atentatorilor singuratici (neafiliaţi unor organizaţii teroriste) a relevat existenţa mai multor elemente comune unui procent însemnat din eşantion. Factorii identificaţi (individual, ideologic, de mediu) au fost împărţiţi în variabile. Pentru factorul individual au fost luate în calcul variabilele: trecut infracţional (58% din eşantion avea, la momentul comiterii atentatului, antecedente), boli psihice diagnosticate înainte sau în timpul procesului (46% din eşantion); persoană exclusă social (24%). Pentru factorul ideologic a fost luată în calcul variabila privind vederile radicale exprimate înainte de comiterea atentatului (valabilă pentru 55% din eşantion).
Dintre factorii de mediu, cei care au avut scoruri mai mari au fost: statutul marital singur sau divorţat (67%); apartenenţa la o minoritate etnică (52%), studii medii (42%), provenienţa din familie incompletă (33%). Cea mai mare frecvenţă a apariţiei de combinaţii de trăsături la un individ aparţine grupului celor cu vederi radicale şi originne etnică minoritară (16.3%), urmată de grupul celor cu trecut infracţional, vederi radicale şi origine etnic minoritară (14%) și al celor cu trecut infracţional, boli psihice şi vederi radicale (9,3%).
Categorii de lupi singuratici
Un procent de 83,9% dintre atentatorii singuratici pot fi grupați în trei categorii distincte. În prima categorie sunt incluși lupii singuratici care provin din grupuri etnice minoritare şi care îşi exprimă vederile radicale (44,2% din eşantion). Dintre aceștia, 35% şi-au făcut cunoscută ideologia radicală, iar 44% au dezvăluit familiei sau unor prieteni apropiaţi inclusiv intenţia de a comite atentatul. 21% au împărtăşit inclusiv o parte din planul de atac.
Dacă analizăm cele mai recente atentate din România, vom observa că atentatorii Szocs Zoltan şi Beke Istvan, afiliaţi HVIM, dar care au acţionat din proprie inițiativă, fac parte din această categorie. Luând în calcul aceste caracteristici, precum şi faptul că o parte importantă a activităţii grupurilor radicale etnice minoritare activează pe internet, menţinerea sub observaţie a grupurilor care manifestă opinii radicale pe reţele sociale, respectiv instruirea „supraveghetorilor” cu privire la semnalele slabe posibil a fi observate la indivizii aflaţi în vârful piramidei de radicalizare a opiniei, este esenţială.
Lupi singuratici cu boli psihice diagnosticate înainte de atac sau în timpul procesului reprezintă 39,5% din eşantion. Pe baza matricei de corelaţii, aceştia sunt excluşi social mai frecvent decât celelalte categorii şi sunt persoane singure (divorţaţi sau necăsătoriţi). Aceştia nu tind să îşi exprime ideile radicale înainte de atac, dar pot prezenta elemente de delir mistic. În astfel de cazuri, colaborarea cu medicii psihiatri şi înțelegerea posibilității de a trece la acţiuni violente în cazul în care persoanele diagnosticate sau în curs de diagnosticare ar avea oportunitatea şi mijloacele de a acţiona poate constitui un plus semnificativ.
În cazul lupilor singuratici cu trecut infracţional (48,8%), un procent de 33% dintre aceştia au fost radicalizaţi în închisoare. Conform matricei de corelaţie, ei au tendinţa de a-şi exprima vederile radicale înainte să comită atacul terorist, dar acest lucru nu este obligatoriu. Deşi nu sunt cunoscute încă astfel de cazuri în România, este utilă colaborarea cu Administraţia Penitenciarelor, care ar putea semnala cazurile de convertire la islam sau la o formă de creştinism radical a deţinuţilor, respectiv ar putea să sesizeze indicii privind manifestarea unor comportamente radicale la aceştia înainte de eliberarea lor.
Concluzia studiului (Bren) este că organele abilitate ar trebui să monitorizeze mai atent persoanele care exprimă idei radicale (radicalism de opinie) şi care privesc ca pe o obligaţie morală personală lupta, inclusiv pe tărâmul ideilor, în special dacă acestea au trecut infracţional sau sunt diagnosticate cu boli psihice.
Semnalele radicalizării opiniei
Dincolo de trăsăturile de personalitate sau de elementul declanșator al unui atentat, atacatorul trebuie să deţină sau să acumuleze cunoştinţe pentru a realiza planul, să dispună de armele necesare acestuia şi să aibă oportunitatea de a-l duce la îndeplinire. Aceste lucruri cer timp. În cazul lui Andreas Breivik, atacatorul din Norvegia şi a lui Brenton Tarrant, atacatorul de la Christchurch, între decizie şi atac au trecut doi ani, folosiți pentru documentare, procurare de arme, elaborare de manifeste, planificare.
Între semnalele slabe se pot număra (nu neapărat cumulativ, la o singură persoană): interesul pentru arme de foc sau substanţe explozive (încercarea de a achiziţiona arme, apartenenţa la forumuri pe tematici conexe armelor, deţinerea sau interesul pentru obținerea unui permis de port armă, achiziţia precursorilor pentru dispozitive explozibile); frecvenţa sau repetarea obsesivă a discursurilor de tip „hate speech” (incitare la ură) îndreptate împotriva unei instituţii sau unui grup de persoane; exprimarea incoerentă sau lipsită de logică; inflexibilitatea în gândire; utilizarea pseudonimelor, prin preluarea unor nume de personaje legendare asociate mişcărilor de rezistenţă sau a numelor unor martiri; interpretarea mistificată a istoriei şi idealizarea martirajului sau sacrificiului eroilor în lupta cu islamul sau în lupta pentru credinţă; instigarea la acte de violenţă sau justificarea actelor de violenţă ale altora; delirul mistic.
În timp ce reperele teoretice pot fi găsite pe Internet, accesul la arme şi substanţe explozive în România este reglementat. O persoană diagnosticată cu probleme de natură psihică nu poate avea permis de port-armă şi nici nu poate achiziţiona sau deţine în mod legal o armă de foc.
Abstract
Lone wolf profiling has been an important concern for intelligence agencies and for academic researchers, especially because of dealing with radical individuals, rather than radical organizations that can be observed. Raffaello Pantucci, Director of International Studies in the National Security and resilience Studies Group RUSI and Clare Ellis, Fellow Researcher at RUSI, defined the term (Countering Lone Actor Terrorism, 2016) as an individual, a dyad or a triad whose decision of violent acting is not directed by an organization or by another individual, and whose action, planning or execution of the attack is not supported by others.
Clark mcCauly and Sophia Moskalenko, researchers of the Psychology Department of Solmon Asch Ethnopolitical Conflict Studies Center, and professors at Maryland University of Pensylvania, found that a very important coordinate of identifying potential lone violent actors is discerning between radicalism of opinion and radicalism of action. An analysis of Global Terrorism Database concluded that some common characteristics of the known lone wolfs are criminal history (58%), psychological disorders diagnosed before or during trial (46%), social exclusion (24%), divorced or single marital status (67%), ethnic minority (52%).
Identifying weak signals of radicalized individuals, rising awareness of psychiatrists and good collaboration with prison psychologists is crucial for intelligence agencies early alert on this matter.
Autor: Maria-Cosmina Bese
