„Intelligence se referă la informația care este colectată și rafinată pentru a sprijini decidenții politici în procesul de fundamentare a deciziilor” – Mark Lowenthal, fost director-adjunct pentru analiză din cadrul CIA
Într-o lume guvernată de riscuri asimetrice şi incertitudini multiple, principala provocare privind optimizarea relaţiei furnizor de intelligence – consumator de informaţie de securitate naţională este reprezentată de necesitatea modificării paradigmei de operare de la „need to know” la „need to share”, ca fundament al responsabilizării active a factorului de decizie, ţinta fiind dezvoltarea unei culturi comune de securitate şi, implicit, a unui mediu adecvat dezvoltării economico-sociale şi politice.
Utilitatea unui astfel de transfer survine ca o consecinţă directă a actualului „tsunami” informaţional, dar şi a amplificării preocupărilor societăţii civile, mediului economic şi academic, de a rafina tehnicile şi metodele de analiză integrată, concomitent cu creşterea capacităţii de împărtăşire a informaţiilor, în vederea asigurării unui răspuns real, oportun şi util – prin caracterul acţionabil – faţă de noile provocări de securitate.
Binomul furnizor-consumator
Activitatea de intelligence se subsumează prioritar îndeplinirii a două obiective complementare, respectiv transformarea rezultatelor muncii de informaţii în contribuţie concretă la garantarea securităţii statului şi a instituţiilor sale, dar şi susţinerea informativă a procesului decizional, prin punerea la dispoziţia factorilor de autoritate a informaţiilor de securitate naţională – principalul produs al muncii specifice -, ca fundament pentru adoptarea şi implementarea de măsuri eficiente pentru prezervarea şi/ sau promovarea intereselor naţionale, precum şi a celor derivate din calitatea de membru al structurilor nord-atlantice, dar şi al comunităţii europene.
Din perspectivă decizională, eficienţa demersului de informare a beneficiarilor depinde de:
• realizarea unei convergenţe depline între nevoile de informare ale factorilor de decizie în stat şi conţinutul informaţiei, având în vedere că noile cerinţe ale beneficiarului sunt implicit influenţate de informaţiile recepţionate anterior;
• gradul de cunoaştere a subiectului informării de către beneficiar, respectiv percepţia sa asupra problemei semnalate;
• contextul social, politic, geopolitic, geo-economic etc., fiind necesară o permanentă ancorare în actualitate, inclusiv din perspectiva considerării posibilelor influenţe induse de evoluţii adiacente asupra situaţiei ce face obiectul informării;
• factorul temporal, care impune analizarea, respectiv transmiterea în timp real a informaţiilor de securitate către beneficiari. În acest sens, trebuie avut în vedere că, pe de o parte, informaţiile care ajung cu întârziere devin inutile şi că, pe de altă parte, evoluţiile accelerate ale situaţiei pot modifica semnificativ datele problemei, astfel încât informaţia respectivă să nu mai aibă corespondent în realitate.
Racordarea la agenda beneficiarilor versus politizare
Relaţionarea dintre serviciile de informaţii şi consumatorii de intelligence a fost întotdeauna dominată de viziuni diferite privind raportul între orientarea informaţiilor în sprijinul deciziei politice versus politizarea agendei de intelligence.
Astfel, dacă mulţi beneficiari consideră că serviciile de informaţii trebuie să fie omniprezente şi omnisciente sau, dimpotrivă, abordează într-un mod minimalizat rolul intelligence în fundamentarea deciziilor, în mediul comunităţilor de informaţii persistă percepţia că unii beneficiari nu apreciază valoarea informaţiei de securitate naţională sau o folosesc în scopuri proprii.
În practică, relaţia dintre structurile de intelligence şi zona de decizii politice este bidirecţională. De altfel, este reală nevoia de obiectivitate a serviciilor de informaţii, dar fără o relaţionare structurată şi permanentă cu factorii de decizie, obiectivitatea poate însemna în fapt şi distanţarea conceptuală de agenda strategică a unei naţiuni. O minimă „contaminare” a intelligence de agenda/ priorităţile politice ale beneficiarilor este necesară şi binevenită, chiar recomandabilă, în special în analiza strategică.
Astfel, dacă în domeniul riscurilor şi ameninţărilor punctuale, „contaminarea” poate fi inoportună (decidenţii pot să nu sesizeze anumite riscuri sau să le minimizeze), în analiza vulnerabilităţilor şi oportunităţilor generate de o strategie, aceasta poate fi chiar dezirabilă, din moment ce este dificil de evaluat la nivel strategic ce efecte va avea o politică de securitate într-un anumit domeniu, fără ca nuanţele şi tendinţele de aplicare a acelei politici să fie înţelese pe deplin. Pe de altă parte, există riscul „contaminării” excesive a structurilor de intelligence de către agenda politică, astfel încât serviciile de informaţii să informeze doar cu ceea ce se percepe că decidenţii ar dori să afle.
Problema apropierii şi/ sau distanţării dintre serviciile de informaţii şi factorul politic a constituit subiectul a numeroase dezbateri, inclusiv în state cu o constantă tradiţie democratică), miza fiind identificarea unui climat echilibrat de colaborare, guvernat de interesul naţional, fiecare parte acţionând potrivit atribuţiilor şi competenţelor legale.
Deşi este nevoie de o relaţie suficient de apropiată pentru a fi constructivă între factorul politic şi reprezentanţii serviciilor de informaţii, este, de asemenea, necesară o separare funcţională, aşa încât structurile speciale să cunoască nevoile reale de informare ale factorului politic, dar să nu selecteze şi elaboreze informările după deciziile presupuse a conveni beneficiarului. La rândul său, factorul de decizie trebuie să conştientizeze şi să accepte caracteristicile specifice muncii de informaţii – care, indiferent de deschiderea şi transparenţa manifestată faţă de societatea civilă, continuă să rămână o activitate secretă – înţelegând astfel atât oportunităţile, cât şi limitele sale.
Informaţia de securitate naţională
Necesitatea unui astfel de abordări din partea beneficiarului de intelligence este cu atât mai stringentă în actualul „boom” informaţional, când, prin prisma trăsăturilor sale, informaţia de securitate naţională se distinge, în raport cu informaţiile curente, drept produs flexibil, proiectiv şi acţionabil, caracterizat prin faptul că:
• se referă la un indicator de ameninţare la adresa securităţii naţionale ori la oportunităţi de promovare şi valorificare a unor interese de securitate;
• aduce un element de noutate în raport cu datele preexistente referitoare la fapte, fenomene, evenimente – care reprezintă/pot deveni ameninţări ori surse de risc pentru securitatea naţională – sau la vectorii purtători ai acestora, utile cunoaşterii, prevenirii şi eliminării vulnerabilităţilor, contracarării şi neutralizării ameninţărilor respective;
• este obţinută prin mijloace speciale – instrumente şi metode secrete de obţinere, modalităţi particulare de prelucrare a datelor – şi, implicit, imposibil de realizat prin alte mijloace.
Deşi în contextul amplificării posibilităţii de acces în timp real la informaţii, inclusiv la nivelul beneficiarilor, a crescut semnificativ ponderea informaţiilor obţinute din surse deschise în raport cu cele provenite din surse secrete, informaţiile de securitate îşi conservă statutul special, derivat din caracterul secret al activităţii de obţinere, fiind valoroase tocmai pentru că nu pot fi obţinute din altă parte;
• se evidenţiază prin oportunitate şi poate răspunde rapid cerinţelor presupuse de o situaţie complexă şi dinamică, mai ales printr-o accentuată dimensiune anticipativă şi predictibilă.
Informaţia de securitate naţională are întotdeauna un scop bine determinat, structurile de informaţii având rolul de a oferi informaţia – a informa pentru a fundamenta procesul decizional al factorilor de autoritate -, iar beneficiarul de a o recepta – a şti pentru a selecta varianta de acţiune adecvată unei anumite realităţi. Pe de altă parte, din perspectiva factorului temporal (analiza şi transmiterea în timp real a informaţiilor de securitate către beneficiari), trebuie avut în vedere că, pe de o parte, informaţiile care ajung cu întârziere pot fi deja nefolositoare şi că, pe de altă parte, evoluţiile accelerate ale situaţiei pot modifica semnificativ datele problemei, astfel încât informaţia respectivă să nu mai aibă corespondent în realitate.
• se distinge prin capacitatea de identificare a cauzelor profunde ale apariţiei şi evoluţiei unor situaţii problematice pentru securitatea naţională. Din aceste considerente, rolul intelligence este de ajuta factorii de decizie în a înţelege evoluţia unor factori de risc, de a evidenţia posibilele efecte negative asupra securităţii naţionale şi de a formula predicţii privind evoluţia riscului, configurându-se drept sprijin pentru realizarea unei mape cognitive la nivelul decidenţilor politici.
Avertizările de securitate
Factori importanţi în adoptarea unor decizii de securitate sunt avertizările pe care serviciile de informaţii le emit cu privire la evoluţia unui risc şi măsurile preventive şi de contracarare aferente adoptate de factorii de decizie în stat. Cele două dimensiuni – informaţia şi decizia – sunt în mod inevitabil afectate de limitele cognitive şi mentale ale furnizorilor şi consumatorilor produselor informaţionale.
Orice avertizare privind evoluţia unui risc se află sub impactul unui paradox epistemologic. Pe de o parte, aşteptarea, de către furnizorul de intelligence, a unui nou indiciu/ semnal care să confirme presupunerea strategică poate determina pierderea oportunităţii informării beneficiarilor în timp util, pe de altă parte, realizarea unei predicţii fără existenţa unor dovezi certe poate pune sub semnul întrebării credibilitatea analizei.
La un alt nivel, factorii de decizie – în calitate de consumatori de intelligence – se confruntă cu propriile provocări în ceea ce priveşte analiza factorilor de risc. Resursele care sunt alocate protejării securităţii naţionale sunt limitate, inclusiv factorul temporal, aflat în strânsă corelaţie cu disponibilitatea liderilor de a acorda suficient spaţiu pentru o anumită problematică, în contextul în care, de obicei, aceştia trebuie să abordeze o paletă largă de probleme de politică internă sau externă. Costurile de oportunitate pot fi ridicate dacă resursele sunt alocate necorespunzător pentru a împiedica o ameninţare care nu se materializează, neglijând să acorde atenţie unei alte ameninţări care ar putea avea efecte asupra securităţii naţionale.
Practica a evidenţiat că decidenţii par a fi interesaţi de informaţii, implicit de cele de securitate naţională, la trei momente diferite din istoria derulării unui eveniment, însă din motive diferite:
• ante-factum – atunci când au anticipat configurarea unui eveniment, decidenţii pot fi interesaţi să înţeleagă semnificaţia dimensiunii şi a formei de manifestare a acestuia, precum şi să perceapă implicaţiile evenimentului;
• iminenţa luării unei decizii – interesul politicienilor este legat de identificarea alternativelor de acţiune. Este momentul în care serviciile de informaţii pot avea o reală contribuţie, oferind un suport de neînlocuit în efortul de decelare a semnificaţiilor prezente şi a consecinţelor viitoare.
• post – factum – după materializarea ameninţării/factorilor de risc, decidenţii politici devin mai atenţi la informările serviciilor speciale, având în vedere reducerea impactului ori limitarea urmărilor negative.
Provocări pentru intelligence
O provocare continuă pentru intelligence este dată de necesitatea dezvoltării expertizei necesare identificării mutaţiilor ce au survenit asupra stării iniţiale şi anticipării ameninţărilor. Pentru a-şi menţine credibilitatea, un analist ar trebui să fie la curent cu evoluția evenimentelor și cu informațiile neprelucrate care circulă, astfel încât să poată deservi beneficiarii în mod eficient. Mai mult, menținerea actualizării evenimentelor asigură baza necesară identificării discontinuităților în ceea ce privește evenimentele externe pe care componenta analitică a activității informative trebuie să le evidențieze beneficiarilor ca fiind potenţiale semnale de avertizare privind schimbările politice, militare sau economice defavorabile intereselor naţionale.
Serviciile de informaţii se confruntă permanent cu noi tipuri de riscuri care se pot transforma în ameninţări sau care pot reprezenta potenţiale ameninţări la adresa securităţii naţionale. Astfel, chiar dacă tehnologiile inovatoare sau reţelele de tip social nu reprezintă o ameninţare explicită, rolul serviciilor de informaţii este de a identifica eventualele intenţii sau acţiuni ale unor actori de a utiliza o tehnologie sau o reţea socială în scopuri distructive sau pentru a aduce atingere drepturilor fundamentale ale individului sau ordinii de drept. Spre exemplu, în ultimul deceniu, unele fenomene precum radicalizarea şi terorismul au impus dezvoltarea expertizei, a aparatului conceptual şi a metodologiei aferente, precum şi a instrumentelor concrete de combatere a acestora.
Pentru a asigura cunoaşterea predictiv-anticipativă a evoluţiei riscurilor şi adecvarea capacităţii de acţiune, serviciile de informaţii trebuie să-şi remodeleze misiunile, obiectivele şi capabilităţile, dar şi să-şi consolideze – ca parteneri ai mediului de securitate – relaţia cu factorii de decizie consumatori de intelligence.
Concluzii
Succesul deplin al activităţii de intelligence derivă din maniera în care produsul final – informaţia de securitate naţională – devine un factor catalizator al deciziei publice responsabile, dincolo de caracterul temporal al unei demnităţi/funcţii ocupate de beneficiar, obiectivul prioritar reprezentându-l previzionarea situaţiilor care pot afecta securitatea naţională, dimensiunea proiectiv-anticipativă fiind definitorie pentru valoarea demersurilor oricărui serviciu de informaţii, aflat în slujba interesului public.
Autor: Simona Oprescu
