Intensificarea culegerii de informații, mai ales după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, a reprezentat răspunsul la necesitățile de cunoaștere pentru asigurarea securității naționale. Informaţiile susţin activităţile de contraspionaj, de combatere a contrabandei cu armament sau a proliferării armelor de distrugere în masă.
Serviciile de intelligence folosesc mijloace și metode specifice pentru a obţine informaţiile necesare protejării statelor. Etica în activitatea de informații este strâns legată de metodele deosebite folosite în activitatea acestor instituţii puse în slujba statului și a cetățenilor.
Etica în munca de informații
Pentru practicieni, etica muncii de informații înseamnă respectarea unor linii de conduită profesională, bazate pe convingerile proprii asupra rolului serviciului de informații în societate, strâns legate de prerogativele legale. Dar principiile morale și cele etice au un caracter abstract şi pot varia în funcție de fiecare comunitate. Ele au ca fundament, de cele mai multe ori, cutume și norme de drept care evoluează și se schimbă în timp. Cum întreaga activitate de informații se desfășoară sub imperiul conspirativității, permise chiar de lege, pot apărea ambiguități morale. Soluţia în acest caz este aplicarea preceptelor eticii. Diferitele competențe legale ale serviciilor de informații generează culturi organizaționale diferite, astfel încât și codurile etice specifice vor varia în abordarea unei strategii operaționale.
Ce diferă, în acest caz, este sancționarea comportamentului neetic în primul rând de către colegi, și nu pentru încălcarea legii, deoarece obligațiile etice suplimentează prevederile legale. Un comportament neetic poate duce la slăbirea încrederii populației în guvernarea legii, la scăderea încrederii partenerilor internaționali și la diminuarea eficienței în îndeplinirea misiunii încredințate respectivului serviciu de informații.
Cetățenii trebuie să aibă garanția că misiunea culegerii de informații este realizată de persoane care au o probitate morală atestată şi sunt ghidate de un set de principii etice solide. Este important ca munca de informații să nu fie percepută ca o activitate oarecare, ci ca o profesie învestită cu încrederea profundă și specială a populației. Deci, standardele etice și profesionale în munca de informații trebuie să fie mai ridicate decât în alte domenii de activitate.
O problemă care se pune în practică este calificarea din punct de vedere juridic a culegerii de informații. Considerăm că informațiile provin din activitatea unui serviciu secret atunci când sunt culese pentru a fi folosite de o persoană îndreptățită, care are atribuţii în acest sens. Activitatea de culegere de informații este realizată în scopul utilizării în activitatea informativă. O altă problemă este reprezentată de măsura în care culegerea de informaţii ar putea leza viața privată a persoanelor, având în vedere garanţiile legale acordate acestui drept fundamental.
Odată colectate informațiile, ofițerul trebuie să determine dacă acestea rămân în sistemul de securitate națională și pentru ce perioadă. În general, pentru diseminarea unor astfel de informații trebuie să existe cel puțin percepția rezonabilă că acestea sunt necesare altei instituții pentru îndeplinirea funcției cu care a fost învestită de stat.
Fragmente de informaţie. Teoria mozaicului
În „teoria mozaicului” informațiilor se consideră că baza culegerii de informații rezidă în adunarea unor date disparate, care, luate individual, prezintă puțină importanță pentru posesorul lor, dar care capătă valoare prin coroborarea cu alte date. Această intersecție de elemente, sau fragmente de date, aduce la lumină legăturile dintre ele, dând naștere unor procese analitice în urma cărora mozaicul informațional rezultat capătă o valoare mai mare decât fragmentele în sine. În contextul securității naționale, „teoria mozaicului” sugerează că vulnerabilitatea este reprezentată de posibilitatea ca un adversar să deducă din date sau fapte independente, lipsite de importanță, o vulnerabilitate strategică, exploatabilă în scopuri maligne.
Această teorie a intrat în doctrina americană în 1972 odată cu Legea libertății de informare (Freedom of Information Act) fiind statuată în normele Marinei americane. „Teoria mozaicului” menționează că „fragmente aparent benigne de informație, odată asamblate pot revela o imagine ce poate aduce prejudicii”. Aceste fragmente de informații pot pleca de la o sursă guvernamentală, o sursă publică, o sursă a adversarului sau chiar un amestec între aceste categorii. Până în anul 1990, agențiile guvernamentale au invocat principiile acestei teorii pentru a justifica clasificarea informațiilor, refuzul de a răspunde cererilor de informații de interes public sau de a folosi informațiile ca probatoriu în instanță.
Aceeaşi abordare se regăseşte și în legislația europeană, în cea a NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) sau în cea națională privind protecția informațiilor clasificate (Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și HG nr.585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România). Nivelul de secretizare este determinat de magnitudinea prejudiciilor aduse siguranței naționale în cazul divulgării informaţiilor.
După 11 septembrie 2001 „teoria mozaicului” a revenit în atenția publicului în SUA, devenind un considerent pentru reducerea consistentă a numărului de răspunsuri afirmative la cererile de declasificare adresate de societatea civilă agențiilor statului american. După atentate au fost puse în discuție raporturile dintre libertățile cetățenești și securitatea națională şi modul în care acestea se vor reflecta în politica serviciilor de informații în era terorismului.
De exemplu, în cazul Berman împotriva CIA, din 2007, Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a reținut că toate serviciile de informații colectează, aparent, fragmente disparate de informații în speranța de a le asambla într-o formă coerentă. Deci ar fi lipsit de practică sau logică să se atribuie niveluri de clasificare fiecărei informații în parte, în locul acordării protecției secretului de stat întregului mozaic de date neclasificate, ca factor suplimentar de garantare a protecției informației. Deci, pentru a determina riscul de securitate al declasificării unui document, teoria mozaicului stabilește că trebuie considerate toate posibilele mozaicuri la care poate contribui respectivul document, astfel că mozaicul devine unitate de măsură a analizei de risc.
Principiul se regăsește și în Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România (aprobate prin HG nr. 585/2002): orice porțiune dintr-un document clasificat poartă același nivel de secretizare ca sursa din care a fost extrasă.
Drepturi protejate prin lege
Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională nu definește culegerea de informații ca pe o serie de metode sau procese, însă stabilește fără echivoc că atunci când sunt afectate în vreun fel, prin astfel de activități, drepturile și libertățile cetățenești, așa cum sunt prevăzute în Constituția României și în Carta Europeană a Drepturilor Omului și nu există alte posibilități pentru îndeplinirea misiunii de securitate națională, se impune aplicarea principiului necesității și proporționalității raportat la situația concretă, precum și existența autorizației legale.
Deci, în exercitarea atribuțiilor de securitate națională, statul a împuternicit organe administrative ale sale, servicii de informații sau structuri departamentale cu responsabilități în acest domeniu, să poată culege acele informații din viața privată a persoanelor care corespund necesităților de securitate națională, într-un cadru organizat, prin proceduri legale. Această excepție de la garantarea protecției vieții private izvorăște din dreptul internațional, fiind unanim agreat că interesele privind securitatea întregii comunități prevalează în fața vieții private a unui individ. Excepţiile apar atunci când este absolut necesar și trebuie să fie proporționale cu riscul la adresa integrităţii comunității reprezentate de stat.
Asigurarea securității naționale și prevenirea materializării ameninţărilor este o competenţă a puterii executive pe care doar statul prin instituțiile sale este îndreptățit să o exercite cu forță coercitivă, dar fără a intra în sfera asimilabilă dreptului penal a domeniului public. În acest caz nu putem vorbi de devoalarea procedurilor sau de accesul garantat al persoanelor la probatoriu, întrucât este vorba despre o procedură extraordinară statuată de Legea nr. 51 amintită, iar în astfel de cazuri valorile protejate sunt colective.
Un raport juridic inegal
Așadar, raportul juridic nu este unul de egalitate, iar persoanele ale căror informații din viața privată sunt culese în scopuri de securitate națională se supun acestor restricționări în mod tacit, prin apartenența la societate. În acest fel, o parte dintre libertățile personale sunt cedate societății pentru a putea conviețui în siguranță. Dar asta nu înseamnă că persoanele afectate de culegerea de informaţii nu îşi pot apăra drepturile naturale în cazul unor derapaje ale statului. În Legea nr. 51/1991 sunt prevăzute mijloace de corecție care constituie o formă de control la îndemâna cetăţenilor şi un mijloc de responsabilizare a serviciilor în exercitarea atribuțiilor. Articolul 22 din legea menţionată permite oricărei persoane „care se consideră vătămată în drepturile sau libertăţile sale fundamentale ca urmare a activităţilor specifice culegerii de informaţii efectuate de organele de informaţii sau de cele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale să se poată adresa, potrivit legii, comisiilor parlamentare sau organelor judiciare (…)”.
Aceste instrumente democratice de control și de asumare a răspunderii asupra modalității în care sunt culese informațiile de securitate națională au fost instituite abia la sfârşitul secolului XX. Ele sunt rezultatul lecţiilor învăţate din istoria recentă a abuzurilor exercitate de serviciile de informații, prin mijloace şi metode perfecționate în timpul Războiului Rece, susţinute de guvernele totalitare. Înaintea căderii acestor regimuri din Europa Centrală şi de Est, sub aceleași prerogative legate de securitatea națională, viața privată a cetățenilor a fost încălcată sistematic pentru menţinerea controlului și manipularea populației în direcția dorită de deținătorii puterii.
Controlul vieţii private
Deținerea controlului asupra vieții private a unei părți din societate reprezintă un stimulent puternic pentru guvernanți, în prezent fiind materializat prin controlul digital exercitat asupra fluxului de date vehiculate pe internet în state guvernate autoritar precum China, Turcia, Iran, Rusia, Coreea de Nord. Aceste state susţin teoria teritorialismului spațiului virtual pentru a controla complet informațiile vehiculate de populație. Deci, în acest caz, un indiciu al abuzului de putere este reprezentat de prerogativa de a avea acces la informații protejate sau sensibile fără a justifica necesitatea sau scopul demersului în fața populației. În ultimul deceniu a existat o perioadă de intensificare a culegerii de date, dar acest episod nu este caracteristic doar agențiilor guvernamentale din statele menționate.
Armele cetăţeanului
Legea nr. 51, care stă la baza culegerii de informații în România, este o expresie a evoluției percepției publice asupra activităților de informații din acest spațiu geografic, dar și o conștientizare a efectelor produse în viața privată de numeroasele instrumente folosite pentru culegerea de informații. De aceea, ca exercițiu al echilibrului puterilor în stat și a formei de guvernământ democratic în România, legiuitorul a impus mai multe tipuri de control a activității de culegere de informații. Pornind de la faptul că serviciile de informații sunt instituții de specialitate ale statului cu competențe deosebite și deci fac parte din Executiv, a fost oferit Parlamentului, prin comisiile permanente, atributul de control asupra respectării misiunilor de securitate naţională asumate.
O altă garanţie a protejării drepturilor și libertăților cetățenești în faţa restrângerii acestora proporţional cu nivelul de pericol reprezentat pentru securitatea națională, este oferită de justiţie. Astfel, puterea judecătorească exercită controlul asupra legalității și temeiniciei măsurilor întreprinse de serviciile de informații. Tot în planul justiției se poate obține repararea prejudiciilor suferite ori acordarea daunelor morale în cazul depășirii cadrului legal în culegerea de informații sau în cazul încălcării dreptului la protecția datelor private.
Statul, prin autoritățile sale, trebuie să folosească toate mijloacele necesare pentru a garanta viața privată a persoanelor ca drept fundamental al omului. Convenția internațională privind drepturile civile și politice stabilește, în articolul 17, că „nimeni nu poate fi supus unor primejdii arbitrare sau ilegale în viața sa personală, în familie sau în casă, nici nu poate fi ofensat ilegal în onoarea sau reputația sa”. Fiecare persoană are dreptul să fie protejată de lege împotriva unor astfel de încălcări.
Misiuni îndeplinite în limitele legii
O componentă critică în activitățile de culegere de informații este auditarea execuției corespunzătoare a respectivelor misiuni, mai ales când este vorba de culegerea de informații personale. Auditarea legalității modului de îndeplinire a misiunilor prin raportare la cadrul normativ este obligatorie atât din punct de vedere deontologic, dar și ca garanție a protejării drepturilor omului.
Principiile etice depășesc normativul procedural și se aplică și agenților care acționează în numele serviciilor pentru securitatea națională, dar și organismelor de control, acestea fiind direct conectate, în condiţiile în care o guvernare democratică răspunde în fața cetățenilor săi și este o reprezentare a lor.
Temerile publicului au crescut odată cu tendinţa de perfecţionare a abilităţii serviciilor de informații de a intercepta, monitoriza și reține datele personale într-o lume dominată de computere. Încă din 2009, Parlamentul Marii Britanii a concluzionat că astfel de practici de supraveghere pot fi o amenințare la viața privată a persoanelor, impunând o reevaluare a utilizării pe scară largă a camerelor cu circuit închis, a monitorizării traficului pe internet, a bazelor de date cu ADN și a interceptărilor telefonice. Rolul acestor practici într-o democrație liberală a fost pus la îndoială.
De asemenea, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și-a exprimat nemulțumirile față standardele impuse practicilor serviciilor de informații și a cerut elaborarea unui cod etic european al activităților de informații însoțit de o supraveghere robustă și efectivă a acţiunilor, plecând de la premisa că democrațiile respectă regulile, normele și idealurile la care au aderat și la fel trebuie să procedeze și serviciile de informații.
Informaţii din viaţa privată
Viața privată este un drept fundamental ce poate fi afectat de culegerea de informații, mai ales în condiţiile în care această activitate presupune descoperirea a ceea ce oamenii încearcă să păstreze secret. Un bun exemplu este reprezentat de informațiile generate de comunicații. Comunicarea cu alte persoane este o activitate umană prin excelență, o condiţie a planificării, organizării sau desfășurării oricărei activități. Dezvoltarea tehnologiei digitale a amplificat această componentă și importanţa sa pentru funcţionarea societăţii în care trăim, astfel că pentru serviciile de informații interceptarea comunicațiilor a devenit vitală. Expertul Mark Lowenthal a concluzionat că „informațiile din comunicații conferă o imagine asupra discuțiilor, planurilor ori considerațiilor amicilor și dușmanilor deopotrivă, și este cea mai apropiată formă de citi gândurile cuiva”.
Totuși, interceptarea comunicațiilor înseamnă încălcarea intimităţii, deoarece activitatea nu presupune consimțământul pentru culegerea şi folosirea informațiilor care în mod esențial sunt proprietatea acelei persoane. De asemenea, culegerea se realizează prin intruziunea într-o sferă pe care persoana o consideră privată, reprezentată de distincția clară între interior, acolo unde se realizează comunicarea și exterior unde se află restul societății.
Supravegherea este o altă metodă prin care interesele personale sunt afectate de culegerea de informații, atât din punct de vedere al vieții private cât și al autonomiei, printr-o multitudine de mijloace şi metode precum camerele video cu circuit închis, filajul, traficul de date online sau examinarea unui volum mare de informații din baze de date pentru a genera informații noi (data-mining) şi a stabili cine este acea persoană, unde călătoreşte, cu cine se asociază sau ce demersuri întreprinde.
Unele activități folosite în culegerea de informaţii intră în conflict cu unul sau mai multe dintre drepturile naturale ale persoanei, generând motive întemeiate pentru interzicerea acestor practici. Multitudinea de forme prin care se pot culege informații face foarte dificilă stabilirea tuturor metodelor care pot leza drepturile fundamentale. Este totuși important să discernem în ce mod culegerea de informații poate să intre în conflict cu interesele private ale persoanei și care sunt consecinţele. Condiţionările etice se referă la acțiunile folosite în culegerea de informații și nu la sursele de informații folosite.
Abstract
Even though the world of intelligence is either driven towards a system governed by rules and regulations, either focused on results, there will always be limits to what can be done under the umbrella of secrecy.
In pursuing their mission, intelligence agencies face not only legal but also ethical issues concerning the data collection process. The means involved require intrusion in private life, and thus a fundamental human right violation.
Autor: Claudia Lascateu
