Operațiunile militare recente ale NATO în teatrele de război din Afganistan și Irak evidențiază o serie rezultate remarcabile ale componentei de intelligence militar, nu doar prin efectele operaționale imediate ci mai ales din perspectiva oportunităților viitoare de cooperare, atât la nivel interagenție cât mai ales în mediul aliat.
Campaniile militare din războiul împotriva terorismului, declanșat după atentatele din 2001, se încadrează în categoria misiunilor de combatere a insurgenței, în acest domeniu existând experiența negativă a eșecurilor operațiunilor din Vietnam, Coreea și Algeria. Toate au avut ca numitor comun insuficiența instrumentelor de intelligence folosite de către forțele armate.
Un nou tip de confruntare
La nivel aliat, sfârșitul Războiului Rece găsea armatele NATO pregătite să înfrunte doar adversari convenționali, instrumentele de intelligence militar folosite în acest sens având o dezvoltare preponderent tehnică, orientată cu precădere împotriva unor forțe combatante manevriere. Forțele armate dispuneau doar marginal de instrumente de combatere a unor celule teroriste. Acestea fuseseră inspirate de activitățile de contraspionaj militar precum și de acțiunile de luptă anti-gherilă din Coreea și Vietnam, obiectivul lor fiind însă securizarea zonei de spate (câmpul de luptă este compus din zona de adâncime, zona de confruntare și zona de spate), în contextul unei posibile confruntări cu blocul militar comunist.
Din punct de vedere al componentei de intelligence militar, cadrul antiterorist existent era însă incomplet dezvoltat, fiind proiectat pe baza unei posibile situații post-conflict, fundamentul doctrinar specific având drept scop anihilarea acțiunilor detașamentelor de forțe speciale și grupărilor de partizani coordonate de către o entitate statală. Mai mult, ca element comun la nivel aliat, intelligence-ul militar nu beneficia de experiența unei cooperări în plan operațional cu instituțiile naționale de combatere a terorismului, legislațiile naționale în domeniu limitând de altfel implicarea armatei în acest domeniu.
Adaptarea la noul câmp de luptă
Operațiunile militare din Irak și Afganistan au determinat forțele armate să se adapteze rapid la noile misiuni și să găsească soluții pentru înțelegerea unui mediu operațional complet necunoscut. Concomitent era necesară implementarea unor instrumente specifice atât unui serviciu de informații cât și forțelor de poliție pe un teritoriu străin ostil și fără a dispune în prealabil de instruire specifică și de proceduri operaționale dedicate. Mai mult, organizarea de tip coaliție a impus adaptări care să permită schimbul rapid de informații atât între națiuni, categorii de forțe sau agenții cât și între eșaloanele tactic-operative și strategice ale fiecărei țări participante.
Identificarea soluțiilor pentru schimbul de informații a determinat în final o schimbare completă de paradigmă în domeniul clasificării informațiilor, respectiv de la limitarea accesului pe baza necesității de a cunoaște (need to know) la diseminarea automatizată a informațiilor în interiorul comunității. În baza acestei noi abordări, intelligence-ul militar și-a propus să înțeleagă „amenințarea teroristă“ prin definirea componentelor funcționale atribuite anterior unor structuri militare de gherilă: mobilitate și manevră, protecție, logistică, sprijin de foc, informații, comandă și control.
În acest sens, instrumentele de culegere și analiză a informațiilor erau asociate unui „Plan de culegere a informațiilor“, în scopul anticipării acțiunilor ostile ale adversarului, în același mod în care era contracarată orice altă amenințare militară convențională. Dată fiind presiunea timpului specifică acestor operațiuni, structurile de informații militare și-au organizat nevoile de informații într-un mod algoritmic. Astfel a fost posibilă prelucrarea automatizată și gestionarea unui volum mare de date. Se lucra în rețea și erau folosite baze de date interactive secretizate.
Operațiuni bazate pe efecte
Dinamica operațiunilor din Afganistan și Irak a adăugat însă o nouă dimensiune a efortului militar în intelligence, urmare a implementării conceptului de operațiuni bazate pe efecte. În consecință, procesul de targeting, asociat în mediul militar lovirii unor ținte de către artilerie sau aviație, a fost extins pentru a acoperi și operațiunile contra-teroriste. Pe lângă dimensiunea letală, tradițională a targeting-ului militar, a fost dezvoltată și o abordare non letală, în limitele aceluiași fond de efecte asupra țintelor. În timp, celule de intelligence existente pe lângă comandamentele militare aliate dislocate în teatrele de operații au întărit colaborarea (Joint Intelligence Center), la nivelul acestora fiind cooptate instituții naționale civile cu responsabilități în domenii conexe combaterii terorismu lui. Această metodă a oferit noi oportunități de cooperare interinstituțională și de dezvoltare a cunoașterii comune.
Mai mult, la nivel NATO sistemele informatice și bazele de date specifice componentei de intelligence militar au primit o platformă dedicată, integrată arhitecturii rețelei NATO SECRET, Intell Functional System. Aplicațiile specifice, precum Analist Notebook, au fost astfel integrate soluțiilor aliate specifice domeniilor OSINT (intelligence din surse deschise), SIGINT (intelligence din interceptarea semnalelor) sau GEOINT (intelligence geo-spațial), extinzând astfel beneficiile schimbului informațional posibil în trecut doar prin conectarea la rețeaua BICES (Battlefield Information Collection and Exploitation System).
Noua coaliție
Cooperarea în domeniul combaterii terorismului între forțele armate și serviciile de informații naționale va fi caracterizată probabil, în viitorul imediat, de o serie de limitări de natură juridică, operațională sau financiară, atât la nivel național cât și în cadru aliat. Totuși existența unor misiuni militare de tip coaliție în diferite teatre de operații asociate fenomenului terorist va continua să genereze multiple oportunități de cooperare ce pot fi exploatate de serviciile de informații.
Operațiuni de tip coaliție în Irak, Afganistan, Mali sau Libia și existența la nivelul acestora a unor structuri de intelligence mature, cărora le sunt asociate diverse ONG-uri sau think thank-uri, oferă serviciilor de informații posibilitatea de a interacționa atât cu structuri militare cât și cu elemente ale unor servicii partenere sau poliție. Aceste interacțiuni se desfășoară într-un cadru operațional real, într-un ritm alert și contribuie nu doar la dezvoltarea pregătirii personalului ci și la cunoașterea și înțelegerea unor medii ce generează riscuri teroriste. Chiar dacă o astfel de cooperare vizează în special dimensiunea analitică, aceasta beneficiază de perspectivele unei abordări multi-sursă ce nu poate fi generată în cadrul unor scenarii de instruire. Mai mult, cooperarea directă cu instituții militare, în special prin componentele de forțe speciale, permite unui serviciu de informații familiarizarea cu procedurile acestora de angajare a țintelor, cu impact în îmbunătățirea propriilor soluții de intervenție contra-teroristă.
Abstract
There is little room for formal national operational cooperation between law enforcement agencies and military forces on counter-terrorism, especially regarding the intelligence field. However, recent military operations in Iraq and Afghanistan pressured the armed forces to develop their own counter-terrorist intelligence approach, while also creating a successful basis for some inter-agency & multinational interaction.
Such Joint Intelligence Centers are currently operating in military Headquarters deployed in countries like Iraq, Mali, Libya and Afghanistan. They are accessed by Police and security intelligence personnel, and they are an excellent opportunity for a first hand contact with terrorist linked environments.
Autor: Cristian Zavate
