Mişcările sociale revoluţionar-carismatice (fascismul, legionarismul, comunismul, islamismul) sunt capabile să producă angajamente entuziaste vizavi de idealuri naţionale, comunitare sau globale care pot afecta indivizii, conducându-i către comportamente bizare şi aproape inexplicabile. Exemplele manifestărilor sociale ale ultimului secol sunt elocvente: Holocaust, sinucideri în masă, convertiri religioase şi ideologice radicalizante propulsoare ale mişcărilor teroriste. Explicaţiile date acestor fenomene sunt direcţionate către zona actelor sociale cu încărcătură manipulativă care au la bază entuziasmul religios al indivizilor, spălări ale creierului sau sunt puse pe seama psihozelor sociale.
Lecţia războiului
Pentru William J. McGuire (1960/1961), figură remarcabilă în domeniul influenţei sociale şi al schimbării de atitudine, războiul coreean a constituit un prilej de cercetare ştiinţifică şi de reconfigurare a problematicii comunicării persuasive. În demersul său, cercetătorul s-a aplecat asupra rapoartelor comuniştilor chinezi care consemnau multiple acţiuni de spălare a creierului efectuate asupra prizonierilor americani de război. Efectele vizibile ale îndoctrinării soldaţilor cu ideologie anti-americană au fost impresionante. Soldaţii cărora le-au fost repetate mesaje de îndoctrinare au manifestat dorinţa de a se stabili permanent, la finalul războiului, pe teritoriul coreean. Cercetările au arătat că numeroşi soldaţi americani s-au dovedit ignoranţi şi neeperimentaţi în momentul în care au fost asaltaţi cu discursuri ideologice comuniste, devenind, în acest fel, victimele încercărilor persuasive ale comuniştilor chinezi. Prin urmare, William J. McGuire a observat că nivelul individual de experienţă şi cunoaştere poate influenţa capacitatea de rezistenţă în faţa actelor de persuasiune. Un nivel scăzut de educaţie, cunoaştere, experienţă şi integrare socială expun individul la efectele negative ale mesajelor persuasive. Mai mult decât atât, indivizii care trăiesc într-un spaţiu ideologic unitar devin mai conformişti şi mai puţin rezistenţi la mesajele anti-sociale. Efectul mesajelor este mai puternic dacă sursa acestora provine din grupul de apartenenţă al individului.
Acest model teoretic evidenţiat de psihosociologul american constituie o paradigmă concretă şi coerentă pentru înţelegerea influenţelor unor acte anti-sociale. Racolările iniţiate de gruparea DAESH în rândul copiilor de 8-9 ani, indivizi lipsiţi de experienţă şi cunoaştere, sunt un exemplu concludent. Lenin spunea, în cuvântările sale privind educaţia: „daţi-ne un copil de opt ani şi vă garantez că va fi bolşevic toată viaţa“. Robert J. Lifton (1961) prezintă o serie de elemente care contribuie la succesul mesajelor persuasive: controlul comunicaţiilor umane, manipularea mistică, cerinţa de puritate, cultul confesiunii, ştiinţa sacră, remodelarea limbajului sau doctrina mai presus de oameni.
În acest caz, William J. McGuire (1960/1961) propune două metode prin care societatea contemporană poate combate acţiunile persuasive cu efecte negative: metoda „defensivă”, care oferă un bagaj informaţional complet necesar contra-argumentării comunicărilor nefaste şi „metoda inoculării”, asemănătoare cu cea produsă de vaccinare. În acest caz, se ia în considerare eficienţa avertizărilor care pregătesc indivizii să reziste unor atacuri persuasive susţinute.
Imunizarea la propagandă
Dintr-o perspectivă psihosocială, în actualul context marcat de atacuri teroriste şi de propagarea ideologiei islamiste, este oportună pregătirea unor mesaje în scopul „imunizării“ indivizilor împotriva discursurilor care susţin radicalizarea. Contra-argumentarea se poate realiza prin seminarii, work-shop-uri sau campanii naţionale. De asemenea este necesară accelerarea proceselor de integrare socială a potenţialilor recruţi. În această luptă de rezistenţă, atragerea musulmanilor moderaţi în combaterea radicalizării devine esenţială, deoarece aceştia pot deveni surse de inspiraţie. Apartenenţa lor la acelaşi grup religios creşte eficienţa mesajelor anti-radicalizare.
Cercetarea socială psihologică consideră că procesul de coeziune excesivă a grupului are efecte negative în plan social, un exemplu fiind cel al polarizării de grup. Polarizarea de grup se explică prin tendinţa grupurilor de a dezvolta atitudini mai radicale decât cele dezvoltate la nivel individual (J.H. Gill, 2007). Tendinţa indivizilor de a se conforma atitudinilor grupului de apartenenţă este unul dintre principalele mecanisme psihologice care explică executarea misiunilor suicidare.
Comunicarea emoţiei
Experienţele emoţionale, contagiunea emoţională, empatia sunt omniprezente şi completează existenţa umană. În cazul mişcării teroriste, emoţia devine o formă de comunicare manipulativă. La nivel macro, prin intermediul media, publicul asistă la manifestări emoţionale extreme şi provocatoare pentru „societatea spectacolului“. La nivel individual, comunicarea manipulativă ia forma presiunilor şi influenţelor emoţionale exercitate de către grupul terorist asupra adepţilor săi. Prin urmare, terorismul poate fi considerat o comunicare agresiv-simbolică şi emoţională, iar grupul terorist, un organism empatic condus după reguli secrete şi periculoase. Liderii terorişti, promotorii comunicărilor persuasive, sunt conştienţi de valoarea strategică a stărilor emoţionale şi exploatează faptul că emoţia şi existenţa umană se împletesc la nivelul conştientului şi subconştientului uman individual şi colectiv.
Comunicarea socială a emoţiei, una din principalele componente constitutive din structura mesajelor persuasive, are, de multe ori, ca efect contagiunea emoţională urmată de declanşarea empatiei indivizilor. Empatia presupune adoptarea perspectivei celuilalt (B. Rimé, 2008, 168) şi conformarea. Oamenii experimentează emoţii mai puţin puternice, care intră în categoria afectelor emoţionale (manifestări emoţionale incipiente şi difuze care nu dispun de simbolistică specifică evidentă) sau pot fi victimele unor traumatisme emoţionale care le marchează viaţa socială. Acestea pot determina alienarea socială sau psihică.
Consecinţă a unei traume psihice sau sociale
Nu puţini sunt psihologii şi cercetătorii sociali care au văzut în radicalizarea islamistă o consecinţă a unei traume psihice sau sociale şi un efect al contagiunii emoţionale în condiţiile unei comunicări globale. Totodată, comunicarea emoţională persuasivă în plan doctrinar realizată prin intermediul internetului de către acei islamişti care exploatează într-un mod prozelit şi insidios legile Coranului este un exemplu evident de contagiune emoţională. Creşterea prozelitismului islamist este evidenţiată prin monitorizările efectuate asupra unor condamnaţi din Franţa care s-au radicalizat în urma detenţiei.
Astfel, privarea de libertate a produs o traumă, iar comunicarea din interiorul celulei, accelerată şi de liantul proximităţii indivizilor, au constituit premize ale radicalizării. Radicalizarea islamistă, promotoare a violenţei la nivel global, vizează schimbări ale conştiinţei sociale şi ale contextului social, cu consecinţe directe asupra comunicării umane. Emoţia poate fi „combustibilul care alimentează infernul” violenţei manifestate de adepţii islamismului radical. De aceea este necesar să reflectăm asupra vulnerabilităţii noastre emoţionale şi empatice.
Declinul rezistenţei psihologice
În cartea „Among criminal muslim” (2009), psihosociologul danez Nicolai Sennels dezvăluie experienţa trăită într-o închisoare printre delincvenţi, majoritatea musulmani. El priveşte din perspectivă psiho-sociologică efectele prozelitismului într-un spaţiu restrâns. Într-un articol apărut în 2013, „Why islam creates monsters?“, Sennels arată că terorismul este produsul unui cocteil de factori psiho-sociali precum furia, lipsa stimei de sine, mentalitatea de victimă, nevoia de o autoritate direcţionară şi perspectiva discriminatorie sau agresivă împotriva non-musulmanilor, la care se adaugă factorii culturali şi religioşi, dar şi nivelul scăzut de educaţie şi informare. Cercetătorul semnala şi prezenţa unei nivel de inteligenţă scăzut în rândul tinerilor, fapt cauzat de căsătoriile în familie, reminiscenţă a tradiţiei egiptene din epoca faraonilor. Totodată legile sharia, care trimit la moarte pe cel care îşi schimbă religia, impun o anumită rigiditate a spiritului. Nicolai Sennels remarca forţa manipulării psihologice care se obţine prin combinarea a doi factori – durerea şi repetiţia.
Fără îndoială, expunerea indivizilor în mod conştient şi repetat la o serie de suferinţe psihologice sau fizice are ca efect declinul rezistenţei psihologice, aşa cum s-a văzut în cazul soldaţilor americani din timpul războiului din Coreea. Prin urmare, argumentarea prozelită, repetată, conduce la schimbări de atitudine în rândul unor indivizi indiferent de originea lor.
O abordare multidisciplinară a radicalizării
Cercetătorii Irving L. Janis şi P.B. Field (1959) au identificat trăsătura „persuasibilităţii“ care determină anumiţi indivizi să fie mai uşor de convins. Roy Oliver (2016), sociolog francez, ideolog al spaţiului arab, consideră că baza şi cheia violenţei şi a terorismului nu trebuie căutate doar în procesul de islamizare prin prisma prozelitismului, nici ca efect direct al slabei integrări a tinerilor musulmani din societatea vestică sau ca o consecinţă a ciocnirii civilizaţiilor conform previziunilor lui Huntington (S. Philips 1927/2008, Şocul civilizaţiilor, 1996). Aproximativ 25% dintre radicalizaţi provin din rândurile europenilor. Oliver propune o abordare multidisciplinară a fenomenului radicalizării islamice, printr-o analiză culturală, religioasă, politică şi ideologică.
Într-un interviu acordat în Frankfurter Allegmemeine Zeitung, Roy Oliver (2016) subliniază dimensiunea psihologică drept factor responsabil pentru declanşarea radicalizării, dacă se ia în considerare alienarea şi anxietatea noii generaţii de tineri musulmani, care, ataşaţi într-o oarecare măsură estetismului cultural vestic sunt ancoraţi în realitatea mediatică actuală (fascinaţi de violenţa cinematografică, internet, Facebook). De altfel, aceştia oferă un vot de blam islamului tradiţional, adoptând o versiune simplistă, salafismul. Roy Oliver ia în considerare actualul context social mai divizat, comparativ cu trecutul, din cauza dezintegrării sociale pe fondul dezangajării individului faţă de principalele instituţii sociale (în primul rând familia). Acesta consideră că saltul către violenţă nu mai are valoare colectivă şi se face la nivel individual fiind provocat de căutările personale ale sensului vieţii, pe fondul unui „nihilism depresiv” şi în condiţiile unei „nevroze a abandonului” ce caracterizează, dintr-o anumită perspectivă, procesul de imigrare al musulmanilor.
Radicalizarea capătă sensul de revoltă iniţiată de o tânără generaţie nemulţumită de actualele norme sociale, iar politica şi religia devin nişte ancore pentru susţinerea resentimentelor. Roy Oliver vorbeşte despre o islamizare a radicalismului, şi nu despre radicalizarea islamului, exonerând religia de o vină a priori.
Pericolul violenţei pasive
Rosenberg Marshall (2005), promotor al comunicării nonviolente, considera violenţa pasivă mult mai „şireată“ şi manipulativă. Acest tip de violenţă poate fi regăsit în mass media, pe reţelele de socializare şi pe internet. Aproximativ 6000 de site-uri promovează violenţa islamistă. În faţa pericolului de contaminare emoţională, Marshall propune o comunicare orientată asupra necesităţilor individului cuprins de disperare, devenit victimă a efectelor paralizante ale suferinţei psihologice, vulnerabil la ideologia radicalismului islamist. Mahatma Gandhi (1869-1948), unul dintre pionerii promovării nonviolenţei în comunicare, fondator al Institutului de Comunicare nonviolentă, propune metoda responsabilităţii bipolare.
Astfel, putem fi promotori în crearea unei lumi tolerante dacă „devenim noi schimbarea, pe care o râvnim în lumea aceasta“.
Abstract
The non-ethical use of persuasive communication may induce obedient behaviors with negative consequences for an individual or a community. The attributes of a speech denoting a totalitarian and compliant thinking such as human communication control, cult of confession, mystic manipulation, may be recognized and prevented more easily if we are aware of them.
A series of psycho-sociological experiments have shown that the individual may become immune to the manipulation of a persuasive source by two methods: the inoculation method and the defensive method. In the conditions of an exodus of the islamist-radicalization ideology based on anarchist and dangerous speech, it becomes imperative for us to learn to examine more attentively the forms and methods of received communications, especially that the empathetic feature of some leaders and the phenomenon of emotional contagion are the manipulation means with the highest persuasive impact.
Autor: Nicoleta Uţică
