Provocarea găsirii unui echilibru între energia electrică la un preţ acceptabil, energia curată şi energia durabilă devine din ce în ce mai acută pentru spaţiul european. Schimbarea afectează industria europeană a energiei pe măsură ce integrarea energiilor regenerabile câştigă teren. În timpul tranziţiei este esenţial pentru profesioniştii din domeniul să se unească pentru un obiectiv comun, respectiv securitatea energetică.
Energia termo, un rău necesar?
Odată cu apariţia şi dezvoltarea energiei regenerabile, economia a început să considere obţinerea energiei din surse termo o metodă învechită, costisitoare şi poluatoare. Cu toate acestea, în ultima perioadă, cărbunele a revenit în atenţia guvernelor, în timp ce energia obţinută din arderea acestui combustibil fosil este reconfirmată ca fiind centura de siguranţă a sistemului energetic. Fie că vorbim de temperaturi de minus sau plus 40 de grade, ori de un an cu multe precipitaţii sau de unul secetos, producţia de energie electrică pe bază de cărbune este una predictibilă şi controlabilă.
Astfel, în condiţiile în care producţia de energie din surse regenerabile ia avânt, viabilitatea Sistemului Energetic Naţional încă nu este posibilă fără cărbune, a cărui utilizare implică, însă, costuri ridicate de exploatare.
În anul 2013, Reţeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transmitere a Electricităţii (European Network of Transmission System Operators for Electricity – ENTSO-E) a avertizat că, în mod paradoxal, avântul instalării de noi capacităţi de producţie de energie regenerabilă în Europa şi majorarea ponderii acestora în totalul mixului energetic european presupune existenţa cât mai multor centrale electrice pe bază de cărbune şi gaze naturale (surse poluante de energie), în scop de back-up, pentru a garanta siguranţa funcţionării reţelelor pe timpul nopţii şi în momentele fără vânt, când facilităţile solare şi eoliene nu pot funcţiona.
Mai mult, subvenţiile acordate sectorului regenerabil au majorat considerabil facturile consumatorilor, sporind nevoia de surse ieftine în cadrul mixului energetic, pentru ţinerea sub control a costurilor. Exploatarea minieră are însă o influenţă variată şi complexă asupra mediului înconjurător, prin poluarea aerului şi a apelor, prin degradarea parţială sau totală a solului şi a peisajului, prin schimbarea condiţiilor sociale ale locuitorilor din zonele afectate de exploatările miniere şi, nu în ultimul rând, prin poluarea sonoră.
Astfel, prin activitatea de extragere a cărbunelui este distrus integral peisajul existent: solul vegetal, culturi, păduri, construcţiile industriale şi civile existente, cum ar fi, şcoli, biserici, cimitire, drumuri etc. Sunt strămutate în întregime localităţi pe alte amplasamente, este afectată rezerva de apă din orizontul acvifer freatic, se modifică cursul râurilor şi al afluenţilor acestora.
Cu toate acestea, din Germania, până în Polonia şi Cehia, exploatările de suprafaţă ale lignitului se extind, iar economiile puternice din Europa Centrala trec din nou pe cărbune, nemulţumite de costurile suplimentare impuse consumatorilor de certificatele verzi (prin care se subvenţionează investiţiile pentru energia regenerabilă) şi de contribuţia pentru cogenerare.
Alarmate că preţurile din aceste ţări vor deveni duble faţă de cele din SUA, autorităţile permit extinderea minelor de cărbune care au fost închise în ultimele decenii. Astfel de proiecte merg împotriva curentului pe care vor să-l impună autorităţile Uniunii Europene, referitor la limitarea emisiilor de C02 şi la impulsionarea dezvoltării surselor regenerabile de energie electrică.
Sursele regenerabile de energie vor continua să joace un rol important pentru Europa, având în vedere că energia verde este deocamdată scumpă, iar în unele state (precum Polonia), lupta contra schimbărilor climatice nu este prioritară. Această situaţie tinde să ia amploare cu atât mai mult cu cât exploatarea resurselor europene de gaze de şist, a căror perspectivă a încântat cândva unele ţări, mai ales Polonia, pare acum o opţiune nesigură.
Tendinţa actuală de revenire în forţă a consumului de cărbune pentru asigurarea energiei electrice europene poate fi „frustrantă” pentru cei care susţin securitatea mediului înconjurător, însă lignitul nu trebuie neapărat perceput ca o ameninţare pentru energiile regenerabile. Dimpotrivă, ar putea fi un sprijin, de vreme ce poluarea rezultată din arderea acestuia va trebui compensată cu instalarea de noi capacităţi regenerabile de producere a curentului electric, pentru respectarea restricţiilor de poluare impuse de UE.
Energia produsă pe bază de cărbune, cu respectarea normelor de mediu, poate reprezenta o opţiune de viitor fiabilă, în contextul în care, la nivelul UE, unele ţări deja s-au reorientat spre utilizarea acestui tip de energie.
Rolul energiei termo în asigurarea securităţii economice a României
România este una dintre cele mai bine poziţionate pieţe, din punct de vedere energetic, la nivelul UE, ocupând locul 5 la producţia de petrol şi gaze naturale, cu perspective importante de creştere, dacă se iau în calcul dezvoltările din Marea Neagră şi proiectele de gaze de şist. Totodată, piaţa locală se situează pe locul 6 în UE la producţia de cărbune şi are una dintre cele mai scăzute dependenţe de importul de gaze sau de produse petroliere. Cu toate acestea, nicio companie din România nu intră în topul primelor zece companii energetice la nivel european.
Principalele termocentrale din România aparţin Complexului Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu-Jiu, ale cărui sucursale electrocentrale (SE) dispun de capacităţi de producţie a energiei electrice pe bază de lignit cu o putere totală instalată de 3.240 MW. Aceasta este asigurată de 11 grupuri energetice (din cele 17 grupuri construite iniţial), pe baza lignitului extras din bazinul carbonifer al Olteniei (unde se concentrează peste 90% din rezerva de lignit a României, cele mai mari zăcăminte fiind în judeţul Gorj). Există 4 blocuri energetice de câte 330 MW fiecare la SE Turceni, 3 blocuri de câte 330 MW la SE Rovinari, 2 blocuri de câte 315 MW la SE Işalniţa şi 2 blocuri de câte 150 MW la SE Craiova II.
Mai produce energie electrică pe bază de cărbune (huilă extrasă din Valea Jiului) şi Complexul Energetic Hunedoara (CEH) SA, în cadrul termocentralelor Mintia (5 grupuri energetice, cu o putere instalată de 865 MW) şi Paroşeni (133 MW).
Incertitudinea de pe piaţa energiei electrice pe bază de cărbune a determinat unii actori să renunţe la investiţii semnificative. Astfel, la începutul lunii aprilie 2014, grupul german E.ON, prezent pe piaţa distribuţiei de energie electrică şi gaze, a renunţat la investiţia într-o termocentrală de 800 MW în Brăila, în valoare totală de 1,4 miliarde euro, care urma să fie derulată împreună cu ENEL şi TERMOELECTRICA.
Pe de altă parte, există şi entităţi energetice care au susţinut şi susţin programe de investiţii semnificative, însă cu costuri destul de mari. Unităţile care fac parte acum din CEO SA au investit, în ultimii cinci ani, circa un miliard de euro pentru îndeplinirea condiţiilor de mediu impuse de legislaţia europeană în ceea ce priveşte emisiile de poluanţi în aer, apă, sol (modernizarea electrofiltrelor, implementarea instalaţiilor de desulfurare şi a celor de evacuare în şlam dens a zgurii şi cenuşii) şi reconstrucţia ecologică a suprafeţelor de teren afectate de exploatările miniere, pentru redarea în circuitul silvic şi agricol. Indiferent de investiţiile realizate, este greu de crezut că producţia de energie pe cărbune va fi mai ieftină decât cea hidro sau nucleară.
În condiţiile în care consumul intern este unul scăzut, iar preţurile acoperă cu greu costurile de producţie, întărirea capacităţii de export este o soluţie pentru ca toată energia termo să-şi găsească un client final. Cel mai relevant document programatic în plan intern care abordează problematica Infrastructurilor Strategice în domeniul Energetic este Proiectul Strategiei Energetice a României în Perioada 2007–2020, elaborat în luna mai 2007 şi promovat de către Parlamentul României. Viziunea acestuia, însă, nu mai corespunde realităţilor actuale, fiind necesară o nouă strategie energetică viabilă şi performantă, care să stabilească liniile de dezvoltare pentru un sector cu puternice implicaţii în economie şi să permită României să joace rolul pe care îl merită pe piaţa europeană a energiei.
Noua strategie are de rezolvat multe provocări, printre care se numără scăderea consumului de energie, necesitatea realizării unor investiţii în noi unităţi de producţie pentru a le înlocui pe cele învechite, reacţia unei industrii tot mai vulnerabilă la creşterile de preţuri mai ales în contextul unei creşteri economice lente.
Specialiştii în domeniu afirmă că România mai are lignit pentru încă 50 de ani (după ce în ultimii 50 de ani s-a extras o cantitate de peste un miliard de tone de cărbune), în timp ce petrolul, gazele sau uraniul ar putea dispărea în mai puţin de 20 de ani.
Cu toate acestea, energia termo ar putea fi scoasă treptat din ecuaţie dacă producţia de gaze a României ar creşte în urma descoperirilor din Marea Neagră şi a eventualei exploatări a gazelor de şist. Numai că, în contextul actual, explorarea gazelor de şist se loveşte de opoziţia fermă a populaţiei, îngrijorată de vicierea irecuperabilă a mediului ambiant, fiind de aşteptat ca aceasta să se intensifice în cazul exploatării acestor resurse.
De asemenea, în contextul actualei relaţii dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, ţara noastră va avea nevoie de o cantitate crescută de gaze naturale de provenienţă proprie pentru asigurarea autonomiei faţă de gazul rusesc. Nu se poate renunţa la cărbunele necesar producerii de energie electrică în absenţa unei cantităţi suplimentare de gaze.
O oportunitate, pentru România, o poate constitui exploatarea potenţialului hidro (al doilea după Suedia în UE) şi eolian în paralel cu implicarea, în această strategie, atât a companiilor care exploatează cărbunele, cât şi a celor care îl transportă, o parte din acesta putând să ia calea exportului (în formă brută sau prelucrat).
Provocări europene ale eficienţei energetice în domeniul termo
Protecţia infrastructurilor energetice şi stabilizarea unui mediu mai extins de securitate energetică necesită, conform experienţei internaţionale, o abordare unitară, din partea tuturor actorilor. Însă Europa încă nu este capabilă să vorbească cu o singură voce în problemele ce ţin de securitatea energetică. În privinţa securităţii energetice, la nivel european consensul este mai greu de atins.
Nevoia de a reduce poluarea, importurile ieftine din alte spaţii şi preţurile mici, în comparaţie cu costurile de exploatare, au adus industria europeană a cărbunelui în pragul dispariţiei. Însă, pentru o Europă sceptică în privinţa folosirii fracturării hidraulice, cu ajutorul căreia SUA speră să devină independente energetic, şi o Germanie care renunţă la energia nucleară, cărbunele poate aduce un plus de securitate energetică.
În plus, criza ucraineană, care a subliniat nevoia Europei de a-şi diversifica sursele de energie şi de a-şi reduce dependenţa de Rusia, ar putea aduce un suflu nou energiei electrice pe bază de cărbune, până nu demult „Cenuşăreasa“ sistemului energetic. Ucraina exportă opt milioane de tone de cărbune pe an, din care o parte ajunge în ţările europene. Cărbunele european va deveni cu atât mai important, cu cât cresc riscurile ca operaţiunile miniere din Ucraina să fie afectate de diferendele cu Rusia.
Ca stat al Uniunii Europene, România şi-a asumat politica de promovare a unei dezvoltări durabile odată cu reducerea poluării. Semnatară a Protocolului de la Kyoto, ţara noastră s-a angajat ca, până în 2020, să reducă nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de anul 2007, ţintă atinsă în procent de peste 99%.
Dincolo de obiectivele de mediu, economia românească trebuie protejată prin decizii de promovare a unei strategii energetice eficiente, durabile şi echilibrate.
Abstract
Open cut mining disturbs landscapes on a vast scale, and burning coal release harmful pollutants into the air, leading to acid rain and smog.
Romania has a long coal mining tradition, but the world has been shifting towards cleaner energies, such as wind and solar. This is an opportunity for us to create „clean coal”, even though this product is not a cheap one.
The Romanian producers of coal energy already invested a lot of money in an eco process, but no matter how big are the investments, it is hard to believe that the coal energy will be cheaper than the hydro or the nuclear one.
So, is coal a power resource that we should still be using as a primary source of energy?
Autor: Anamaria Guţă
