Unul din cele mai importante trenduri ale sistemului internațional actual este reprezentat de accelerarea schimbărilor în diferitele domenii științifice și tehnologice. Evoluția tehnologiilor a atras după sine creșterea exponențială a vitezei de circulație a informației, aspect care ne-a schimbat fundamental viața și modul nostru de a trăi. Primul website a fost creat în 1991. În 1993 acestea au ajuns la 50, iar în 2000 au depășit cifra de 5 milioane. Primul email a fost trimis în 1971, în timp ce, din 2013, se trimit mai mult de 40 de trilioane de email-uri pe an. În plus, aproape că nu ne putem imagina viața fără accesul la un calculator, începând de la lecturarea curentă a presei în fiecare dimineață, consultarea email-ului și alte activități curente care fac deja parte din rutină. Toate aceste computere nu există, însă, de unele singure. Ele sunt legate între ele, creionând un imens network. Prin urmare, interconectarea globală este una dintre caracteristicile fundamentale ale așa-numitei „revoluții tehnologice”.
Așadar, o concluzie certă se desprinde de aici: o mare parte din viața noastră este direct dependentă de gadgeturi conectate prin Internet. Prin urmare, se poate spune că o mare parte din existența noastră nu se mai petrece exclusiv în spațiul fizic, ci în spațiul virtual. O transformare similară este resimțită și în sfera puterii, privită din perspectiva relațiilor internaționale. Noua realitate are ca efect schimbarea naturii puterii. Distribuția acesteia este mult mai accentuată, în timp ce difuziunea ei a atins cote extrem de ridicate (actori aproape anonimi pot ajunge să dețină resurse informaționale semnificative care, convertite în putere efectivă, pot crea probleme inclusiv statelor naționale).
Puterea cibernetică – definiție și caracteristici
Apariția noului tip de realitate virtuală, ca un element intrinsec al vieții noastre, a avut o influență majoră în schimbarea caracteristicilor puterii și a generat, practic, apariția acestei noi categorii – puterea cibernetică. Una din cele mai complete definiții a termenului, general acceptată în literatura de specialitate, descrie puterea cibernetică drept „abilitatea de a utiliza spațiul cibernetic pentru a crea avantaje și a influența elementele în toate mediile operaționale și peste toate celelalte instrumente ale puterii”.
Se impun a fi făcute, prin urmare, câteva precizări. În primul rând, puterea cibernetică este o expresie firească a evoluției tipului de geografie, rezultând un nou domeniu de manifestare a puterii. Acum 200 de ani puterea actorilor de pe scena internațională se exercita preponderent terestru. Armate întregi, infanterii, cavalerie grea sau ușoară duceau greul luptelor pe uscat. La începutul secolului XX, dezvoltarea tehnologiilor navale și apariția flotelor maritime mari au condus la exploatarea spațiului maritim. Alfred MAHAN, general american și profesor la Academia Navală de Război, a defilat în jurul lumii, la începutul anilor 1900, cu o imensă flotă americană de război, atrăgând atenția încă de pe atunci că o mare putere urma să apară: SUA. Ulterior, începând cu dezvoltarea tehnologiilor aviatice, spațiul aerian a început să fie utilizat ca resursă de putere. Se spune că al Doilea Război Mondial a fost câștigat ca urmare a contribuției decisive a flotei aeriene de care dispunea tabăra aliaților. În sfârșit, la începutul anilor ’60-’70 și ulterior în perioada de apogeu din anii ’80 a Administrației Reagan, odată cu începerea Războiului Stelelor și a cursei înarmărilor fără precedent, câmpul de luptă s-a mutat în extra spațiu. De dată mai recentă, în contextul exploziei Internetului, resursele spațiului cibernetic sunt din ce în ce mai utilizate spre a fi transformate corespunzător.
În al doilea rând, puterea cibernetică nu prezintă valoare fără capabilități de proiecție. În accepțiunea behavioristă, orice putere trebuie să aibă capacitatea de a se impune în fața alteia, de a produce efecte și de a modela și influența comportamente.
Pentru aceasta este nevoie de capacitate de proiecție a puterii. Așa cum apariția flotelor navale facilita transportul trupelor, mărea mobilitatea infanteriilor, îmbunătățea capabilitățile logistice, și proiecția puterii cibernetice trebuie văzută în aceeași logică, capacitatea de proiecție fiind prin ea însăși o resursă de putere. În cazul puterii cibernetice, proiecția se realizează aproape instantaneu. Așa cum spunea un renumit strateg militar american, prin intermediul puterii cibernetice se pot produce pagube la adresa unor infrastructuri aflate la mii de kilometri depărtare într-o secundă, doar cu ajutorul unui click al unui mouse. Așadar, puterea cibernetică, deși asemănătoare la o primă vedere cu celelalte tipuri de putere (navală, aeriană sau spațială), este diferită de acestea și în același timp superioară lor.
Puterea cibernetică are cel puțin 4 dimensiuni manifestate în toate cele 4 tipuri de spații de care am vorbit (terestru-naval-aerian- cyber).
În al treilea rând, puterea cibernetică nu este doar o expresie a noului tip de geografie sau a noului tip de spațiu. Aceasta, asemenea celorlalte tipuri de putere (economică, militară, organizațională sau socială), este o resursă sau o sumă de resurse care contează în indexul general al puterii. Mai mult fiind o resursă care poate influența fundamental celelalte tipuri de putere, se pare că deține o pondere semnificativă în orice formulă menită să facă clasamente și să calculeze indexul general de putere.
Aceste sume de caracteristici ne deschid, practic, un nou orizont de interpretare. Fiind mai mult decât o expresie a spațiului cibernetic, puterea cibernetică înseamnă mult mai mult decât ce a însemnat puterea navală în era dezvoltării maritime sau puterea spațială în anii Războiului Stelelor. La momentul respectiv, nici una dintre acele puteri nu puteau fi considerate prin ele însele piloni ai puterii în general, ci cel mult indicatori care, de cele mai multe ori, aveau o reflexie în alte tipuri de putere, de cele mai multe ori militară sau economică. Puterea cibernetică este, însă, o expresie a realității noastre zilnice, iar acest aspect alături de puterea economică, militară, organizațională și socială, o face un pilon al puterii generale. Puterea cibernetică potențează aceste tipuri de putere, fiind un factor multiplicativ al formelor tradiționale de putere.
Resursele puterii cibernetice
Puterea depinde de resurse, iar puterea cibernetică depinde în primul rând de resursele cibernetice și mai ales de capacitatea de transformare a acestor resurse în dividende reale de putere.
Paul KENNEDY, în studiul său legat de ascensiunea și decăderea marilor puteri, arată că dinamica schimbării în sistem este impulsionată, în principal, de evoluţiile economice şi tehnologice. Aceste evoluții economico – tehnologice au depins de variate categorii de resurse. Structurile producției s-au schimbat de la perioadă la perioadă, iar acestea afectează în mod direct economia şi tehnologia. Capacitatea de inovaţie tehnologică a făcut în toate perioadele istorice diferența. Prin urmare, capacitatea de conversie a resurselor este fundamentală şi oferă un anumit avantaj unor societăţi în raport cu altele. Apariţia corăbiilor cu bătaie lungă şi dezvoltarea comerţului în spaţiul atlantic după 1500 a adus beneficii acelor state europene care au ştiut să le fructifice, după cum dezvoltarea ulterioară a motorului cu abur şi resursele de cărbune şi metal, pe care acesta se baza, a sporit masiv puterea relativă a unor naţiuni, diminuând-o pe a altora.
Însă niciuna din aceste resurse de putere nu a avut o influență multilaterală asupra celorlalte instrumente ale puterii, așa cum se întâmplă cu resursele puterii cibernetice. Acestea au un rol esențial asupra puterii economice, după cum aceleași categorii de resurse influențează esențial modul în care se duc anumite războaie moderne. Secolul XXI este prin excelență un secol al resurselor de tip cyber. Globalizarea şi revoluția informației generează noi resurse ale puterii. Controlul rețelelor şi conectarea devin o sursă importantă de putere.
Există trei mari categorii de resurse utilizate în cyberspațiu, definitorii pentru puterea cibernetică a resurselor fizice (echipamentele făcute de om la care se adaugă infrastructura care permite ca informația să circule – fibre optice, sisteme de comunicații spațiale, infrastructuri critice, sisteme industriale), know how–ul care face ca informația să circule și factorul uman. La aceste resurse, în funcție de context, se poate adăuga informația, ca resursă de putere, cyberspațiul fiind în sine un mediu informațional unde informația este creată, stocată și, ulterior, împărtășită. Cunoașterea care rezultă din acest proces și din aceste interacțiuni extrem de rapide este percepută ca resursă de putere și ajută, de exemplu, în decision-making.
Joseph NYE arată că și puterea cibernetică ca tip important de putere are o dublă natură: hard și soft. Totodată, aceasta se poate manifesta atât în interiorul cyberspațiului, cât și în exteriorul acestuia. Atacurile cibernetice care vizează o țintă reprezintă un tip de resursă hard, în timp ce o campanie de diplomație publică derulată prin Internet, menită să influențeze opinia publică, poate fi considerată o resursă blândă de putere cibernetică.
Provocarea majoră cu care ne confruntăm atunci când încercăm să analizăm puterea și resursele acesteia este reprezentată de evaluarea legată de ponderea fiecărei resurse în indexul general de putere. Și în cazul puterii cibernetice, fiecare resursă are desigur influență diferită în ecuația finală. Mai mult, acestea depind de un anumit context de manifestare, asemeni puterii în general.
Ar trebui adăugat că puterea cibernetică nu se exprimă doar prin capacitatea de proiecție. Cel puțin la fel de importante sunt capacitățile de protecție. Există, așadar, două fațete ale puterii cibernetice sensibil corelate între ele: o componentă defensivă – denumită în literatura de specialitate cybersecurity și o componentă ofensivă care ține mai degrabă de capacitatea de proiecție a puterii. Pentru ca un actor din sistem să dețină putere cibernetică semnificativă, nu doar că este nevoie să dețină capabilități în ambele sensuri, ci trebuie să identifice inclusiv un mecanism de balansare a acestor tipuri de resurse. Problema majoră în cazul puterii cibernetice este că, spre deosebire de formele tradiționale de putere, cele două fațete (ofensiv și defensiv) presupun apelul la tipuri diferite de resurse. Așa se face că vulnerabilitățile rezultate de pe urma unui sistem de protecție ineficient nu pot fi suplinite de capacități de atac.
Actorii puterii cibernetice
Atunci când discutăm despre actorii puterii cibernetice ne lovim de o barieră importantă: imperceptibilitatea acestora. Această caracteristică derivă din însăși natura spațiului cibernetic, care este din ce în ce mai permisiv și oferă posibilitatea de manifestare a altor actori (non statali), uneori mai activi decât statele. De sute de ani sistemul internațional a fost clădit în jurul noțiunii de stat. Indiferent de forma sistemului (unipolar, bipolar, multipolar), după încheierea păcii de la Westphalia, statele națiune au devenit piatra unghiulară a sistemului internațional. Puterea era, prin urmare, distribuită doar între acestea, iar diferențele de clasament se manifestau aproape exclusiv raportat la astfel de entități. Puterea statelor și resursele de care acestea dispuneau erau vizibile, măsurabile și se exprimau fie prin armate puternice, resurse naturale considerabile, tehnologii avansate sau economii eficiente. Puterea era oarecum perceptibilă!
În zilele noastre, difuziunea puterii se exprimă prin diluarea substanței actorilor. Nu doar că actorii non-statali pot acumula putere relativă, dar chiar indivizii pot pune probleme în cyberspațiu unor actori mult mai mari, precum statele și instituțiile acestora. Se deduce, așadar, în momentul de față că „jucătorii” din sistem sunt distribuiți după o formulă care situează la un capăt indivizii, apoi agregatele sau grupurile de indivizi cu organizare relativă (grupuri non-statale, ONG-uri, hackeri), iar la celălalt capăt se află statul.
Acest tip de clasificare, fără alte explicații, este totuși simplistă atunci când vorbim de distribuția puterii în sistemul internațional. Problema majoră care se pune este legată de acele tipuri de transformări care pot cu adevărat să producă efecte în cadrul sistemului. Întrucât discutăm de sistemul internațional și indexul general de putere, una din întrebările care se ridică este legată de acea categorie de actori, resurse și evenimente care pot, într-adevăr să influențeze clasamentul din sistem. Din acest motiv, problema actorilor, ca element definitoriu pentru puterea cibernetică în sistemul internațional, trebuie tratată în corelație cu tipurile de amenințare, precum și cu consecințele și impactul acestor amenințări. Nu în ultimul rând, intențiile actorilor și tipul de resurse utilizate reprezintă un indicator al naturii entităților deținătoare de putere cibernetică din interiorul sistemului internațional. Cu alte cuvinte, întrebările ar fi: care este intenția adversarului, care sunt țintele sale, care este impactul amenințării? Aceste noțiuni de clasificare sunt importante și le regăsim și în sistemul formulelor tradiționale de putere. În cazul puterii cibernetice, ele sunt cu atât mai importante pentru că ajută în procesul de atribuire.
Aspectul corelativ al acestui proces se referă la problema conținutului resurselor antamate. Cu alte cuvinte, accesul sau permisivitatea tuturor actorilor din sistem se manifestă uniform în privința tuturor categoriilor de resurse? Toți actorii, indivizi ori grupuri mai mult sau mai puțin organizate, au acces la cablurile de fibră optică care traversează oceanele sau sunt capabili să utilizeze resurse extrem de scumpe de tip „0 day”? Evident nu! Făcând analogia cu formele tradiționale ale puterii, entitățile care puteau cu adevărat să mobilizeze sume considerabile de resurse erau statele. Utilizarea unui anumit tip de resurse (o escadrilă de bombardiere, de exemplu) nu numai că era extrem de costisitoare, dar era atributul exclusiv al statelor. Escadrila de avioane nu era deținută nici de grupări consolidate ad-hoc și nici de indivizi răspândiți în cele mai îndepărtate locuri pe glob. Mai mult, utilizarea acelui tip de resursă producea efecte în planul exercitării puterii din sistem. În cazul puterii cibernetice lucrurile sunt oarecum diferite. Permisivitatea accesului la resurse și rapiditatea transformărilor poate face ca mai devreme sau mai târziu o categorie largă de entități să le poată utiliza aproape după bunul plac. În fine, intențiile și consecințele care decurg din manifestarea unei amenințări pot, într-adevăr, influența sau schimba puterea celuilalt? În formele tradiționale de putere, intenția era reprezentată preponderent de dorința actorilor din sistem de a obține poziții dominante în raport cu ceilalți actori, de regulă adversari. Se schimbă situația în cazul puterii cibernetice?
Includerea unor elemente de interpretare legate de intenții, valori, forme organizaționale ne aduc în zona teoriilor constructiviste și, la o primă vedere, pot complica mecanismul de evaluare a puterii cibernetice cel puțin din punct de vedere al potențialității sale. Realitatea arată că intenția poate fi un corelativ extrem de important atunci când încercăm exerciții de atribuire a actorilor deținători de putere cibernetică. Intențiile ne pot oferi indicii suplimentare legate de calitatea actorului. Spre exemplu, un hacker situat în Singapore poate să își dorească să obțină „credențialele” cardurilor câtorva clienți din cadrul unei bănci pentru a le putea fura banii. În alte situații, un grup organizat de hackeri ar putea să încerce să atace o companie pentru a vinde secretele concurenței. Este puțin probabil, însă, ca aceste tipuri de activități și consecințele care decurg de aici să producă efecte majore în sistemul internațional. Dacă, însă, un grup de hackeri reușește să paralizeze sistemul bancar dintr-o țară într-o perioadă de criză, atunci este cu totul altceva. Dacă acea criză este asociată și cu un context militar încordat, atunci avem indicii suplimentare legate de potențiala identitate a actorilor implicați. Dacă atacul în cauză implică acces considerabil la resurse, atunci este rezonabil să luăm în calcul faptul că în spatele atacurilor respective ar putea fi un actor statal.
Concluzia care se desprinde de aici este că, deși puterea este din ce în ce mai distribuită în sistem, totuși deținătorii cei mai importanți de resurse rămân în continuare statele. Aceștia nu sunt doar cei mai importanți ci și „cei mai periculoși”. Experiența demonstrează că cyberspionajul și cybersabotajul intră, prin excelență, în apanajul statelor, singurele care pot și au, cel puțin deocamdată, resursele, dar și intențiile și motivațiile pentru a derula astfel de activități. Dar cum putem spune dacă o armă cibernetică este utilizată de un stat sau de un grup de hackeri independent? Sau care sunt criteriile in funcție de care putem spune asta? Dacă o armată este vizibilă și măsurabilă, atunci ea poate fi ușor legată de o anumită putere. Armele cibernetice, însă, sunt dificil de perceput. Rămâne în sarcina specialiștilor de cyberintelligence să rafineze criteriile de atribuire. Până atunci, putem doar să încercăm să găsim criterii plauzibile de atribuire.
Concluzii
Puterea cibernetică este o expresie a noului tip de spațiu care a apărut concomitent cu explozia Internetului și a mijloacelor de comunicație moderne. Este fundamental diferită de celelalte forme de putere, în primul rând prin ingredientele sale, dar și prin influența pe care o exercită asupra tuturor celorlalte. Difuziunea sa, forța de propagare și imperceptibilitatea o fac de multe ori aproape imposibil de contracarat. De aceea, puterea cibernetică poate lovi fără dificultăți actori mari din sistem fără ca aceștia să perceapă din timp acest lucru.
Însă, atât timp cât resursele spațiului fizic sunt încă importante, puterea cibernetică și resursele sale nu pot substitui resursele tradiționale de putere. Cu certitudine le pot amplifica importanța și, de cele mai multe ori, pot face diferența. Din acest motiv, puterea cibernetică este un pilon al puterii generale, iar ponderea sa în indexul general de putere este semnificativă. Asemenea puterii tradiționale, și puterea cibernetică este contextuală, cumulativă și reînnoibilă. Actorii care vor putea să maximizeze aceste caracteristici ale puterii cibernetice vor avea șansele cele mai mari să ocupe pozițiile de sus ale clasamentului.
Deși resursele sale sunt mult mai accesibile pentru o plajă largă de actori, realitatea ultimilor ani arată că doar statele pot cu adevărat să acceseze acele instrumente care pot face cu adevărat diferența. Se deduce, astfel, că puterea cibernetică ca pilon al puterii în sistemul internațional este un atribut „smart” al statelor „smart”. De felul în care vor combina actorii din sistem toate tipurile de resurse și le vor transforma în putere efectivă va depinde nu doar modul de exercitare a acesteia, ci și felul în care va fi distribuită în cadrul sistemului internațional.
Abstract
Cyberpower has become one of the most sophisticated issues on the international relationships agenda. It is an expression of a new type of space which has emerged once both the Internet and modern technical communication systems have flourished. It is fundamentally different from other types of power in terms of internal ingredients and an expression of an overall influence exerted among them. It is the main reason why cyberpower should be considered a pillar of general power index. Similar to traditional types of power, cyberpower is contextual, cumulative, and renewable. The actors that will succeed in maximizing these features would eventually have the biggest chances to go up to the top of power ranking. It is the smart feature of smart states!
Autor: Arthur Lazăr-Mureşan
