Dacă ar fi să atribuim un nume secolului al XXI-lea, probabil cel mai potrivit ar fi „secolul sharing-ului“. Într-un timp relativ scurt, noile tehnologii au reușit să transforme realitatea în care trăim, oferindu-ne posibilitatea să împărtășim și să fim, totodată, părtași la experiențele celorlalți în timp real, să deschidem business-uri direct de pe Instagram, să participăm la tururi virtuale pe Google în marile muzee ale lumii și să vedem evenimentele contemporane desfășurându-se live pe Facebook. Chiar și spionajul (și, implicit, contraspionajul) se mută treptat în online.
Dacă ar fi să adaptăm citatul shakespearean la realitatea de azi, se- colul XXI a transformat „the world’s a stage“ (lumea este o scenă) în „the world’s a live-streaming blog“ (lumea este un blog care transmite în timp real).
La aceste schimbări, comunitatea de intelligence nu-și poate permite să rămână un spectator pasiv, fapt ce ne conduce la întrebările vitale: Cum ne adaptăm? Cum putem crea o cultură de intelligence și practici de analiză care să țină pasul cu dezvoltarea tehnologică actuală și cu modificarea permanentă a mediului de (in)securitate?
De la „need to know“ la „responsability to share“
În acest secol al sharing-ului, adaptarea presupune în primul rând o schimbare a modului de lucru și a manierei de a interacționa cu ceilalți actori din arhitectura de intelligence. Presupune trecerea de facto de la principiul care guverna munca „tradițională“ de intelligence, need to know (comunicarea strictului necesar, strict cui are nevoie să știe acel lucru într-un anumit moment), la need to know with whom to share (a cunoaște cui să comunici) și, într-un final, la responsibility to share (responsabilitatea comunicării). Trebuie conștientizat faptul că a comunica informațiile deținute este o responsabilitate a comunității de intelligence, bazată pe premisa că un decident poate ajunge la o imagine de ansamblu relativ coerentă și la o strategie de acțiune pe termen lung doar punând cap la cap fragmentele de informație pe care fiecare serviciu sau alt provider de intelligence le poate obține.
O valență a responsibility to share o reprezintă comunicarea cu alți (potențiali) furnizori de intelligence (alte servicii, think tank-uri, mediul de business, academicul, societatea civilă). La nivel pur teoretic, beneficiile colaborării sunt axiomatice, din considerentul clișeizat că „mai multe minți gândesc mai bine decât una singură“. Privind însă lucrurile din perspectiva necesității de a proteja metodele și sursele de informații ale unui serviciu de intelligence (pe baza simplului argument că periclitarea lor ar aduce deservicii operațiunilor în curs), responsibility to share devine mai degrabă o chestiune de „finding the ‹sweet spot› between sharing and protecting information“ (identificare a mixului optim între comunicarea și protejarea informației).
Ca organizație de intelligence, putem găsi acest „sweet spot“ (mix optim), pentru a evita transformarea dintr-un „serviciu secret“ într-un „serviciu secretos“? Gândind într-o manieră potrivită secolului sharing-ului, cheia ar trebui să fie comunicarea deschisă și transparentă, care creează încredere, limitează efectele neîncrederii și consolidează o comunitate cu o cultură de securitate puternică. Ceea ce ne conduce la întrebarea, cine ar trebui să fie inclus sau să devină o parte mai activă în comunitatea de intelligence? Ce potențiale „-INT-uri“ lipsesc în momentul de față din abordarea all-source intelligence (produsele de intelligence, organizațiile și activitățile care încorporează toate sursele de informații și intelligence, incluzând informațiile din surse deschise)?
„Research intelligence“, „int“-ul care lipseşte
Într-un articol cu titlu sugestiv din „International Journal of Intelligence and CounterIntelligence“, Adam D.M. Svendsen argumentează necesitatea includerii unei noi metode de colectare în spectrul all-source intelligence (intelligence-ului din toate sursele): research intelligence, RESINT (intelligence de cercetare). Din perspectiva sa, munca de cercetare poate fi ușor transformată într-o contribuție relevantă pentru un produs integrat al analizei de intelligence.
Înainte de a putea concepe un produs de analiză, înțelegerea și contextualizarea problematicii conexe este esențială, moment în care analistul începe de cele mai multe ori un proces de cercetare pe cont propriu. Din lipsă de timp și uneori, de cunoștințe specializate pe care le deține un cercetător de profesie în domeniul respectiv, procesul se oprește la un nivel cvasi-empiric, iar produsul rezultat poate conține date incomplete, neactualizate sau chiar să conducă uneori spre o pistă falsă. De aceea, o strânsă colaborare cu mediul academic ar fi benefică nu doar datorită timpului economisit, ci și a calității lucrărilor de cercetare provenite de aici, care pot fi ulterior ușor integrate într-un produs analitic all-source, care să cuprindă toate sursele disponibile.
Cu precădere în cazul produselor de intelligence care au scopul de sprijin strategic pentru beneficiar, cercetarea este vitală pentru validarea scenariilor și a concluziilor, motiv pentru care mediul academic ar trebui să devină un participant activ și constant în comunitatea de intelligence a secolului XXI.
Intelligence colectiv
Un alt domeniu care lipsește sau este subevaluat („missing or undervalued INT“) este collective intelligence, respectiv input-ul (contribuția) pe care ar putea să îl (o) aibă publicul larg, o parte a căruia este interesată de chestiuni conexe analizei de intelligence sau care ar putea contribui, în situații punctuale, cu unele cunoștințe sau soluții din domeniul în care activează. Ca să ofer un exemplu simplu, profesioniștii în IT&C ar putea avea o contribuție valoroasă în identificarea de soluții pentru protecția infrastructurilor critice informaționale.
În această cheie a intelligence-ului produs de toți, pentru binele comun, se înscrie ideea de „Open Source Everything Engineering“ (tehnologia tuturor surselor deschise) aparținând expertului OSINT Robert David Steele, o inițiativă de a integra conceptele de true cost economics și holistic analytics într-o perspectivă umano-centrică, cu rădăcini în managementul avansat al informației digitale. Pe scurt, ideea lui Steele pornește de la faptul că decidenții și comunitatea de intelligence au dat greș până în momentul de față, nereușind să ajungă la o viziune macro asupra cauzelor reale ale crizelor de securitate (sărăcia extremă, risipa resurselor, zonele de conflict armat etc.) și concentrând inutil resurse pentru a combate efectele acestora. Conform lui Steele, printr-un mecanism bazat pe collective intelligence (care ar funcționa în mod similar unui „world brain“), s-ar putea contura soluții practice pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, așa cum au fost ele definite de Organizația Națiunilor Unite.
Soluțiile ar trebui să se bazeze pe evaluarea costului real al oricărei decizii, la toate nivelurile sale (uman, economic, social, etc.) prin intermediul analizei holistice, care presupune accesul 100%, în timp real, la întregul fond de cunoaștere al omenirii. Acest acces este momentan utopic chiar și din considerente tehnice, lăsând la o parte opoziția pe care ar întâmpina-o din partea susținătorilor intelligence-ului tradițional, fundamentat pe ierarhii stricte ale cunoașterii. Utopia descrisă mai sus (cu nuanțe distopice, dacă ne imaginăm la modul literal întreaga societate conectată la un „creier mondial“ computerizat) prefigurează însă până la un anumit punct un viitor nu foarte îndepărtat, deoarece conturarea unor mijloace de management al big data și embedded intelligence a devenit deja evident necesară comunității de intelligence.
Public intelligence
O altă necesitate este aceea de consolidare a culturii de securitate a societății civile și a rezilienței acesteia în fața problemelor de securitate. Public intelligence (Intelligence-ul public) denumește, în accepțiunea literaturii de specialitate americane, folosirea publică a intelligence-ului pentru a influența opinia publică internă și internațională, o strategie de comunicare brevetată de Administrația Bush în anii războiului din Irak, cu scopul de a clarifica aspectele care au condus la această decizie și de a detensiona climatul defavorabil generat de neîncrederea crescândă a opiniei publice. Deși această situație particulară este discutabilă, atunci când este utilizată în mod onest, public intelligence reprezintă un efort de deschidere și de transparentizare, cu scopul de a face cunoscute publicului receptor provocările ce derivă din munca de asigurare a securității naționale.
Pentru a atinge acest deziderat, primul pas a fost făcut de către comunitatea de profesioniști în intelligence, iar maniera de comunicare dezirabilă este una interactivă, participativă, în acord cu era digitală și cu segmentul de populație cel mai activ din punct de vedere civic, cel contemporan cu apariția internetului. Conform lui Ruben Arcos, nativii erei internetului pot fi numiți „generația C“ deoarece ei sunt „connected, communicating, content-centric, computerized, community-oriented, always clicking“ (conectați, comunică, concentrați pe conținut, computerizați, orientați către comunitate, obișnuiți cu tastele); prin urmare, analiza de intelligence ar trebui să orienteze interacțiunea cu publicul pe aceleași „C“-oordonate. Serviciul intern de informații norvegian, de exemplu, comunică prin intermediul unui blog și a site-ului propriu, deschizând dezbateri online pe diverse teme de securitate și făcând publice versiuni OSINT ale unor documente strategice, respectiv filme documentare cu privire la activitatea și provocările serviciului.
Comunicarea publică deschisă și interactivă va contribui la consolidarea culturii de securitate a societății civile și ar putea chiar să îi trezească interesul pentru a participa, prin crowdsourcing, la elaborarea unor produse de collective intelligence (intelligence colectiv) în beneficiul întregii societăți, care să ne conducă în timp mai aproape de ceea se prefigurează a fi intelligence-ul viitorului.
Adaptarea comunicării la beneficiarul secolului XXI
O altă fațetă a responsabilității serviciilor de informații de a comunica o reprezintă relația cu alți participanți activi ai arhitecturii de intelligence, respectiv cu beneficiarii. Simpla „împachetare“ și livrare a unor informații nu mai este o manieră de interacțiune suficientă. Principiile etice ale muncii analitice ne dictează că, deși decizia este (evident) apanajul decidentului, datoria intelligence-ului este de a oferi expertiză și sprijin cu privire la măsurile care ar trebui adoptate. În acest secol, însă, în care informația este abundentă și omniprezentă, a aduce valoare adăugată unui produs de intelligence devine cu atât mai dificil. De aceea, intelligence-ul nu se poate baza doar pe prezentarea faptelor, ci va avea nevoie să dezvolte mecanisme de early warning (avertizare timpurie), prin care să poată semnala situații viitoare cu potențial de risc pentru securitatea națională.
Pentru a putea transmite mesajul în mod cât mai eficient, însă, analistul trebuie să își cunoască partenerii din arhitectura de intelligence și să fie conștient de faptul că fiecare dintre ei are obiceiuri diferite de a se informa, fapt ce influențează în mod decisiv receptarea și reacția la mesajul transmis.
Președintele-ales al SUA, de exemplu, a declarat că nu este interesat de „President’s Daily Briefing“, un produs pe care șefii de stat americani îl primesc în mod deja tradițional. Cazul lui Donald Trump nu este unic, astfel de beneficiari există probabil pretutindeni și reprezintă o provocare pentru profesioniștii în intelligence. Noile tehnologii pot veni aici în sprijinul analiștilor, oferindu-le posibilitatea de a concepe produse de intelligence care să înglobeze componente interactive, în formate diferite (scris, audio, video sau multimedia). Aceasta implică dezvoltarea pregătirii viitoare a analiștilor de intelligence pentru a include și o componentă de cunoștințe și abilități multimedia.
Oportunitate pentru manifestarea creativităţii
Canalul de transmitere a mesajului poate fi, de asemenea, diferit. În „Adapting the President’s Daily Brief to Trump“, autorul face o trecere în revistă a metodelor utilizate de serviciile americane pentru a crea o echipă funcțională cu beneficiarul (în amintirea perioadei în care era actor, Reagan primea briefing-uri „televizate“, în format video, în vreme ce Obama avea un iPad clasificat pe care citea produsele de intelligence etc.). Deși canalele noastre de comunicare cu beneficiarul au intrat și ele în era informațională, persistă nevoia de a le îmbunătăți și a le extinde pentru a acomoda un spectru mai larg de posibilități. Bineînțeles, și aceasta reprezintă o provocare, mai ales din punct de vedere al asigurării protecției informațiilor clasificate. Din perspectiva analistului de intelligence, însă, adaptarea conținutului, formatului și canalului de transmitere a mesajului ar trebui privită mai degrabă ca o oportunitate pentru manifestarea creativității și a capacității de inovare.
În concluzie, (unii dintre) paşii pe care îi putem face pentru a adapta practicile analizei de intelligence la secolul sharing-ului ar fi:
– reflecția personală asupra viitorului, a responsabilității noastre de a ne acomoda cu tehnologia și ritmul alert pe care îl impune schimbării;
– cooperarea mai strânsă în interiorul comunității și includerea mai multor actori în arhitectura de intelligence;
– introducerea graduală a produselor provenite din research intelligence și collective intelligence în abordarea all-source intelligence.
Abstract
If you …
– think an intelligence analysis product should be dynamic and interactive, by making good use of new media,
– possess, or are willing to acquire multimedia skills,
– believe analysts should turn technology into their closest friend and ally,
– don’t operate in an „information-hoarding”, but more of an „information-sharing” mindset,
– wonder how to find the „sweet spot” between sharing and protecting sensitive information,
– believe decision-makers ought to receive tailor-made intelligence products, that provide added value and insight into future developments, in an information-abundant age,
– are of the opinion that president Obama being briefed on a classified iPad is totally cool and wish your country’s decision-makers were interested in the same kind of approach,
– are often preoccupied by the issue of „the missing or undervalued -INTs” in all-source intelligence efforts,
– think that transparency and good use of „public intelligence” are the main trust builders in the often unnecessarily difficult relationship between intelligence services and the civil society,
– are convinced that the intelligence community has a responsibility to share because they care,
…then you might be a 21st century intelligence analyst.
Read on to find out more about a few possible means to shape an intelligence analysis culture adapted to the world of today and prepared for the days to come.
Autor: Andrada Nicoleta Halgaş-Blaga
