Analiza de intelligence, „cea mai fascinantă, dar și cea mai neînțeleasă componentă a ciclului de intelligence“, a suscitat dispute și a generat controverse referitoare la locul și rolul său atât în zona de intelligence guvernamental, cât și în zona de competitive intelligence. Nu vom intra în amănunte și nici nu vom lua partea uneia sau alteia dintre tabere, ci ne propunem prin acest articol să evidențiem un aspect pe care îl considerăm esențial în ansamblul activității de analiză a informațiilor: conceptul de feedback – cheia de boltă a relației dintre analist și beneficiar.
Conceptul de feedback, în sensul de componentă esențială a mecanismelor de autoreglare, a fost pentru prima dată utilizat de către Norbert Wiener (foto) în lucrarea „Cybernetics, or control and communication in the animal and the machine“. Ulterior, conceptul a fost preluat și definit în cadrul științelor comunicării drept „toate mesajele verbale și non-verbale pe care o persoană le transmite conștient sau inconștient ca răspuns la comunicarea altei persoane“, fiind „necesar pentru a determina măsura în care mesajul a fost înțeles, crezut și acceptat“.
De la interesant la esenţial
Necesitatea realizării unei conexiuni inverse cu interlocutorul, în scopul eficientizării comunicării, a fost sesizată și inclusă în modelele explicative asupra comunicării relativ târziu. Primele teorii care vizau înțelegerea comportamentului comunicațional fie nu cuprindeau nicio trimitere la conceptul de feedback, fie acesta era văzut ca o formă exterioară de reglare, denumită „zgomot“.
Cercetătorul american Melvin DeFleur propune o analiză a comunicării din perspectiva realizării unei corespondențe între semnificațiile acordate mesajului de către interlocutori. Pentru autorul menționat, comunicarea umană presupune „determinarea unor semnificații din partea altor persoane“. Astfel, la baza comunicării se află convenția, ca și contract social care „leagă un anumit cuvânt de experiențele interne subiective, asupra cărora membrii comunității lingvistice convin că sunt corespunzătoare acelui cuvânt“. Meritul modelului DeFleur este acela de a evidenția imposibilitatea stabilirii unei corespondențe perfecte între semnificații. În acest context, dialogul, a cărui condiție esențială este tocmai acest izomorfism, devine practic imposibil. În schimb, ceea ce se poate realiza este o legătură dinamică prin intermediul mecanismelor de feedback, în scopul ajustării semnificațiilor mesajului transmis între interlocutori.
Oricare ar fi definițiile conceptului de feedback, în interiorul unuia sau altuia dintre modelele epistemologice, ele explică doar rolul și importanța acestui mecanism în comunicare, fără a face însă trimitere la motivul pentru care este necesară reglarea în interiorul relației comunicaționale. Cu alte cuvinte, de ce avem nevoie de feedback? Or, tocmai răspunsul la această întrebare va revela unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui concept.
Modelul propus de DeFleur, prin rolul acordat convenției în comunicare, surprinde, fără însă a aprofunda, legătura esențială dintre semnificație, ca reprezentare internă subiectivă și feedback. Într-adevăr, necesitatea conexiunii inverse are la bază nevoia acordului de sens între interlocutori, deoarece „cuvintele nu au înțelesuri, ci funcții“ și, așa cum preciza Ludwig Wittgenstein, nu trebuie să căutăm „sensul unui cuvânt, ci modul lui de întrebuințare“.
Această perspectivă, surprinsă și de modelul interdisciplinar al neurosemanticii, evidențiază că în timp ce cuvintele și convențiile au calitatea de a fi universale, în sensul că sunt împărtășite în comun de membrii unei comunități lingvistice, semnificația este un construct al psiho-neuro-fiziologiei individuale.
De la esenţial la vital
Privit dintr-o perspectivă neuro-semantică, procesul comunicării este unul reprezentațional, deoarece semnificația celor transmise nu este conținută în simbolurile manipulate, ci aceasta rezultă cu necesitate din procesele psihice derulate în interior de interlocutori. Practic, cuvintele, ca elemente de tip simbolic ale comunicării umane, nu sunt altceva decât simple convenții, cu o funcționalitate și relevanță limitată. Acestea nu conservă în ele însele realități universal valabile, fiind mai degrabă indicatori ai unor clase fenomenologice. Atunci când auzim un cuvânt, dezvoltăm în interiorul nostru ceea ce psiholingviștii numesc o cercetare transderivațională.
Scopul acestei interiorizări este găsirea celui mai pertinent indice referențial care să ne ghideze, în chip clar și fără echivoc, înțelegerea conceptului. Este de la sine înțeles că acești indici referențiali sunt produși sui generis de nivel sintetic, rezultați în urma modelării experienței individuale. Astfel, semnificația unui termen este în totalitate subiectivă, purtând amprenta unei istorii strict personale. Tocmai de aceea, în actul comunicării, în calitatea noastră de emițător nu știm ce comunicăm până în momentul în care interlocutorul nostru, în calitatea sa de receptor, nu închide bucla conexiunii inverse, prin care ne comunică înțelesul atribuit mesajului perceput. Cu alte cuvinte, semnificația a ceea ce comunicăm rezidă în răspunsul pe care îl primim, acesta indicându-ne ce anume a înțeles interlocutorul nostru din ceea ce am transmis, făcând abstracție de intențiile noastre. În lipsa unui feedback, ceea ce este transmis are înțeles și valabilitate doar pentru emițător.
Niciodată „nu“, ci „nu aşa“
În acest context, a presupune că ne-am făcut înțeleși interlocutorilor noștri pentru simplul motiv că am utilizat cuvinte ale limbii
vorbite în comun este emblema comunicării ineficiente. A contrario, a comunica eficient înseamnă, în primul rând, alinierea psiho-neuro-lingvistică la paradigma ce guvernează înțelegerea interlocutorului și, în al doilea rând, disponibilitatea de a modifica conținutul a ceea ce transmitem, pe baza feedback-ului primit, până în momentul obținerii rezultatului dorit.
Privită astfel, comunicarea este un sistem cu autoreglare în interiorul căruia nu există eșec, ci numai feedback. Cu alte cuvinte, apariția rezistenței la mesajul transmis indică lipsa alinierii și a flexibilității în abordare. Interlocutorul nostru nu spune niciodată „NU“, ci „NU AȘA“, indicându-ne în permanență prin feedback-ul transmis calea de urmat pentru a ne atinge scopul vizat.
Relevanța pragmatică a acestei dezvoltări teoretice în domeniul analizei de intelligence rezidă în faptul că informațiile nu se scriu la întâmplare, ci în relație directă cu beneficiarul, cu modul acestuia de a-și (re)prezenta realitatea. Unicitatea personalității beneficiarului reclamă unicitatea informației, în special în condițiile analizei de intelligence unde feedback-ul este mai degrabă unul indirect și intuit.
Totodată, așa cum în comunicarea interpersonală nu presupunem că am fost înțeleși bazându-ne strict pe convențiile limbii materne, în comunicarea unui produs de intelligence nu ne putem permite să intuim înțelesul pe care acesta îl declanșează în beneficiar. Înțelesul este, în fapt, negociere, iar feedback-ul este piatra de temelie a negocierii. Fără feedback nu putem vorbi de comunicare, ci de simple monologuri în care, pe îngustele suprapuneri semantice, interlocutorii declară succesiv și cu toată sinceritatea: „Eu ți-am spus“. – „Eu nu am înțeles așa“.
În acest context, nu putem vorbi despre ciclul de intelligence ca despre un sistem cu autoreglare, atât timp cât ne bazăm pe un tip de feedback intuit. Mai mult, finalitatea activității de intelligence nu trebuie să o reprezinte simpla valorificare prin transmiterea produselor analitice către beneficiari, ci avem obligația, ca o condiție sine qua non a eficienței noastre, de a trece de la feedback-ul implicit la cel explicit.
Abstract
This essay reveals the importance of feedback in the communication between an analyst and the policy maker – the customer. Why do we need feedback if both the analyst and the customer are allegedly using the same language?
Neuro-semantics is an interdisciplinary field, which regards meaning as an internal process, absent within symbols. While words and conventions are universal, in the sense that they are shared by the members of a linguistic community, meaning is a product of individual neuropsychophysiology.
The meaning of what we are communicating lies in the answer we get, which shows what the interlocutor understood from our actual words, irrespective of our intentions. In the absence of feedback, the message is meaningful and valid for the disclosing party alone.
To communicate efficiently means, first of all, to align oneself, from a neuro-psycholinguistic standpoint, with the paradigm governing the interlocutor’s understandings, and secondly to have the capacity of changing the contents of what we are communicating based on feedback, until we get the result we are seeking. In intelligence analysis the information does not write itself randomly, but in direct relation to the recipient, to his manner of (re)presenting reality. The unique nature of the recipient’s personality claims the unique nature of the information, particularly in terms of intelligence analysis, where feedback is more likely indirect and inferred.
Autor: Marius Antonio Rebegea
