Quo vadis Daesh?

Multe din eşecurile prezentului din Orientul Mijlociu îşi au originea în succesele din trecut ale Occidentului. Aranjamentele Acordului Sykes-Picot, mult prea îndepărtate în istorie, dar din păcate actuale prin efecte, par a fi intrat în subconştientul populaţiilor direct afectate ca principală sursă a nedreptăţii şi nemulţumirii faţă de vestici. Trasarea artificială a unor graniţe, dispreţul manifestat pentru localnici şi interesele acestora au creat în timp dezechilibre etnice şi religioase rămase nerezolvate.

Mult mai târziu, un atac terorist comis la mii de kilometri de Orientul Mijlociu a stat la baza declanşării unui lanţ de evenimente cu impact politic, religios şi mai ales securitar. După 9/11, regimul taliban din Afganistan a fost înlăturat de la putere. La fel s-a întâmplat şi în Irak cu Saddam Hussein. După un deceniu, SUA au diminuat capacitatea operaţională a Al Qaeda şi a francizelor sale, iar în 2011 au pus umărul la schimbarea regimului condus de Gaddafi în Libia.

Privite de sus, toate acestea nu sunt altceva decât victorii şi succese ale „democraţiei” în lupta cu vechi bastioane dictatoriale. Demersurile nu au fost duse însă până la capăt. Vesticii nu au reuşit să găsească soluţii eficiente de înlocuire a golurilor lăsate de îndepărtarea foştilor conducători. Ba mai mult, noile arhitecturi politice nu au făcut altceva decât să împingă spre extremism, radicalizare şi terorism o bună parte a localnicilor. Aceştia sunt viitorii membri ai poate celei mai temute organizaţii teroriste din toate timpurile: Daesh.

De unde vine succesul Daesh?

În primul rând, organizaţia s-a constituit într-o alternativă la ceea ce Vestul nu a reuşit să ofere: o soluţie de guvernare a Irakului şi mai apoi, a Siriei. Similar multor state din vest, ţările arabe au o importantă componentă multiculturală, dată de diversitatea religioasă, etnică ori tribală. Fiecare dintre acestea formează mici societăţi distincte, a căror disponibilitate pentru acceptarea unor norme externe lor este în general redusă. A stabili un cadru normativ care să acopere majoritatea particularităţilor ori a construi o guvernare cu recunoaştere naţională s-au dovedit a fi demersuri dificile.

În al doilea rând, Daesh a beneficiat de un excelent suport uman, provenit din rândurile foştilor ofiţeri ai armatei, ai poliţiei ori ai serviciilor de informaţii din vremea lui Saddam Hussein. Buni militari şi cunoscători ai realităţilor din teren, aceştia au reuşit să aplice strategii şi tactici eficiente, ce le-au permis asigurarea unui ascendent militar fără precedent şi a unei susţineri populare inexplicabile pentru mulţi occidentali.

În al treilea rând, strategia expansionistă a Daesh a vizat preluarea sub control a principalelor surse de finanţare din Irak şi Siria: bănci, infrastructură petrolieră, rezerve monetare, trafic cu artefacte etc. Daesh a devenit astfel cea mai bine finanţată organizaţie teroristă din istorie, bugetul de care dispunea la apogeul existenţei sale fiind estimat la 2,5 miliarde de euro.

În al patrulea rând, Daesh a pus bazele unui eficient mecanism propagandistic prin care şi-a popularizat intenţiile, obiectivele şi metodele de acţiune. Discursul a fost ales cu grijă pentru a atrage susţinerea localnicilor şi atenţia diasporei musulmane. Mesajul propagandistic a fost preluat şi amplificat de simpatizanţii Daesh, efortul organizaţiei limitându-se la a stabili obiective de etapă sau teme generale.

Nu în ultimul rând, organizaţia şi-a construit o strategie de tip „noi împotriva tuturor“. După perioada de consolidare a prezenţei şi cuceririlor teritoriale din Siria şi Irak, a desemnat ca ţintă orice entitate pe care o considera împotriva sa ori a obiectivelor sale ideologice.

Daesh a reuşit să îmbine toate aceste atuuri într-o manieră ce a surprins lumea occidentală. Beneficiile imediate pentru organizaţie au fost evidenţiate de deplasarea spre Siria şi Irak a unui număr foarte mare de luptători străini. Aşa-numiţii foreign fighters au creat un adevărat fenomen şi au ridicat probleme majore de securitate în spaţiul occidental. Constituirea ori recunoaşterea provinciilor Daesh a avut ca principal efect consolidarea imaginii de „stat islamic“, singura entitate capabilă să răspundă militar ofensivei cruciate, eliberator al musulmanilor de pretutindeni.

Regresul organizaţiei

Succesul Daesh a fost însă şi începutul eşecului său. Îmbătaţi de câştigurile strategice şi tactice, încurajaţi de susţinerea neaşteptată de care au beneficiat în Occident şi de frica pe care au reuşit să o inducă la nivel global, liderii organizaţiei au crezut prea mult în invincibilitatea şi în caracterul profetic al existenţei Daesh. Întreaga lor propagandă este presărată de asemenea mesaje; chiar şi principala publicaţie online este denumită după Dabiq, localitate în care profeţiile spun că va avea loc confruntarea finală dintre musulmani şi apostaţi.

Totuşi, după momentul de vârf din 2014, Daesh a pierdut progresiv aproape jumătate din teritoriul cucerit în Irak şi un sfert din ceea ce a controlat în Siria. Capacitatea sa financiară a fost diminuată, mai mulţi lideri ai Daesh au fost ucişi, iar disponibilitatea de înrolare în organizaţie este în cădere liberă. Pierderile suferite de Daesh sunt de natură a-i afecta capacitatea de luptă şi de coordonare a acţiunilor strategice şi tactice. În lipsa foştilor militari irakieni şi sirieni, buni cunoscători ai realităţilor din teren, viziunea militară a Daesh tinde să se orienteze pe o strategie de supravieţuire şi mai puţin de expansiune.

Organizaţia resimte din plin şi o diminuare a fluxului de luptători străini. Dacă în trecut numărul lor era de peste 2.000 lunar, în prezent nu se deplasează mai mult de 50 de foreign fighters. Până şi propriile organe de ştiri şi surse de propagandă admit că Daesh ar putea pierde treptat toate cuceririle teritoriale. Eşecurile militare sunt de două ori mai devastatoare deoarece grupul s-a bazat foarte mult pe o imagine de succes şi pe mirajul unui stat islamic. Nu numai că grupul pierde teren şi resurse, dar pierde, de asemenea, atractivitatea pe care o prezenta în acţiunile de recrutare.

Cel puţin la o primă vedere, Daesh este pe ultima linie. Aşa cum stau lucrurile în prezent, puţini sunt cei care mai cred în califatul propus de Daesh şi foarte mulţi se grăbesc deja să-i prevestească sfârşitul. Este important însă ca acţiunile tactice de succes ale SUA ori ale Federaţiei Ruse să fie susţinute de strategii de succes post-Daesh. Călcâiul lui Ahile al campaniilor militare din Orientul Mijlociu a fost întotdeauna etapa post-conflict, în care fie politicile de securizare nu au fost gândite şi croite specificului regional, fie reconstrucţia nu a fost dusă până la capăt coerent.

Aşadar, quo vadis Daesh?

Într-un scenariu pesimist, organizaţia ar putea reveni la ce a fost în perioada sa de glorie. Într-o asemenea perspectivă, pentru Daesh se vor deschide numeroase oportunităţi de realizare a obiectivului final: crearea califatului. Revenirea Daesh cu pretenţii de stat, nu doar de organizaţie teroristă, va atrage probabil un număr mult mai mare de adepţi, iar disponibilitatea altor entităţi teroriste de ai se alătura va creşte vizibil.

Opţiunile „lupilor singuratici“ din Europa, poate cea mai mare ameninţare teroristă din prezent, se vor coagula mult mai puternic în jurul îndemnurilor fostului lider al Daesh, Mohammed al Adnani, de a-i lovi pe cruciaţi oriunde, oricum şi oricând. Din ce în ce mai mulţi simpatizanţi ai Daesh ori nemulţumiţi de societăţile în care trăiesc vor vedea în organizaţie un răspuns la toate problemele lor. Ceea ce deja pare a fi o Mişcare Daesh în Europa, s-ar putea transforma într-un Daesh european, dificil de combătut.

Un Daesh câştigător în conflictul cu Occidentul va influenţa creionarea viitoarelor frontiere ale Orientului Mijlociu. Graniţele trasate pe baza Acordului Sykes-Picot ar putea fi înlocuite de noi linii, probabil la fel de artificiale şi neconforme cu realitatea, ca şi cele desenate acum o sută de ani.

O eliminare totală a Daesh este însă puţin probabilă. Organizaţia dispune de un număr foarte mare de luptători activi şi de susţinători, iar numărul celor care găsesc în Daesh un model sau ocale de urmat este imposibil de estimat. Dispariţia actualului format al organizaţiei nu va însemna însă şi dispariţia mirajului unui califat global.

Ce se va întâmpla însă cu un Daesh „retrogradat“ la statutul de organizaţie teroristă ori insurgentă? Algoritmul geopolitic regional este extrem de complex, iar cunoaşterea şi înţelegerea organizaţiei teroriste de către vestici nu este nici măcar acum suficientă pentru a previziona pe termen mediu sau lung evoluţia sa. Chiar şi în ipoteza destructurării Daesh este dificil de intuit direcţia în care vor merge liderii, membrii şi chiar structura în sine. Ceea ce ar putea părea un succes, va fi de fapt începutul unei noi provocări: gestionarea unui Orient Mijlociu post Daesh, în care Siria şi Irak ar putea fi practic imposibil de guvernat în actuala configuraţie politică. Populaţia acestor state este mai polarizată ca oricând, iar divergenţele confesionale, etnice şi tribale par a fi insurmontabile.

Scenarii post-Daesh

La ce să ne aşteptăm după înfrângerea Daesh? Astfel, ar putea avea loc o retragere a luptătorilor acestei grupări în zone puţin populate şi dificil de controlat militar. Regiunile deşertice din Siria şi Irak sunt cele mai ofertante din acest punct de vedere. Capacitatea operaţională a organizaţiei, dar şi susţinerea logistică şi financiară se vor limita astfel la un areal mult mai redus decât cel din prezent.

O altă parte a luptătorilor va „dezerta“ ori se va orienta către alte structuri teroriste. Mulţi însă vor reveni acasă. Cei reîntorşi vor aduce cu ei o viziune extremistă asupra lumii şi mai ales o abordare violentă de soluţionare a ceea ce ei consideră a fi curentele antimusulmane. Adepţii Daesh care din varii motive nu au reuşit să ajungă în Siria ori Irak vor găsi probabil în returnees adevărate modele de urmat. Foştii luptători Daesh nu vor trebui să depună mari eforturi de recrutare; experienţa şi poveştile pe care le vor spune vor acţiona ca un magnet pentru deziluzionaţii de acasă. Pentru aceştia, îndemnul lui Adnani va fi poate mai puternic ca niciodată. Ei sunt cei prin care Daesh va trăi în continuare.

Ar putea avea loc o revenire la un modus operandi de tip terorist şi insurgent, bazat pe atacuri armate, sinucigaşe ori cu dispozitive explozive, dar şi răpiri, în special în rândul străinilor. Ţintele vizate vor fi cel mai probabil obiective ale autorităţilor locale ori obiective reprezentative pentru occidentali. Problematic va fi răspunsul Daesh la chestiuni pe care în prezent le interpretează exclusiv prin prisma legii islamice şi care afectează populaţia civilă. În rol de stat, Daesh are pretenţia impunerii unui sistem valoric strict, ce presupune măsuri punitive extrem de dure, luate în numele unui sistem legislativ pe care a încercat să-l impună în teritoriile cucerite şi care au devenit o marcă înregistrată. Rămâne de văzut în ce măsură liderii săi vor accepta sau vor putea să renunţe la acest modus operandi, atât de „înălţător“ şi motivant.

Pentru a rezista, Daesh va avea nevoie de susţinere populară. Este dificil de intuit în ce măsură liderii săi vor putea renunţa la aroganţa din prezent, pentru a-şi replia mesajele şi modul de acţiune în folosul direct al triburilor.

O altă direcţie posibilă ar fi reorientarea către propagandă, susţinută în prezent mai degrabă de adepţii şi nu neapărat de membrii săi. Publicitatea şi legitimitatea acţiunilor reprezintă pentru orice organizaţie teroristă un obiectiv major. Pentru Daesh, transmiterea rapidă a unor mesaje către un public extins şi nespecializat i-a permis atragerea şi fidelizarea unei mase largi de adepţi. Dintre aceştia au apărut mai târziu „lupii singuratici“, acei operativi neînregimentaţi din Occident, unul dintre cele mai mari câştiguri operaţionale ale organizaţiei. Daesh nu va renunţa la Mişcarea sa din Europa şi va depune toate eforturile pentru a o menţine activă. Propaganda va juca astfel în continuare, un rol important.

Multe din organizaţiile care s-au afiliat Daesh vor urma cel mai probabil fie o agendă proprie, fie o viitoare entitate jihadistă globală. Oportunismul acestora este evident: structuri teroriste care în trecut au fost aliaţi de nădejde ai Al Qaeda, au trecut ulterior foarte uşor în tabăra Daesh.

Cum ar putea arăta viitorul?

Cu siguranţă, Daesh se va orienta spre un nou tip de terorism, marcat de disoluţia formelor sale structurate şi de promovarea iniţiativei personale; o formă de „open terrorism“, în care orice individ poate deveni luptător pentru cauza jihadului global. Islamofobia, ce pare a fi în creştere în Occident îi va oferi factorii declanşatori, iar internetul îi va pune la dispoziţie start kit-uri bazate pe ideologie, modele de urmat, know how, instrumente de comunicare şi reţele sociale. Nu îi vor lipsi nici măcar ţintele: în mediul virtual apar din ce în ce mai multe liste cu potenţiale ţinte valide. Aceasta este poate principala moştenire a Daesh: crearea sau adâncirea clivajelor dintre musulmani şi restul lumii.

La nivel macro, va fi nevoie de eforturi diplomatice susţinute pentru refacerea relaţiilor dintre principalele puteri ale lumii. Alimentate şi de acţiunile din Siria ale fiecărei părţi, tensiunile dintre SUA şi Federaţia Rusă sunt considerate a fi în prezent mai mari decât cele din perioada Războiului Rece. Nu există o soluţie unică pentru pacificarea Siriei şi a Irakului; inclusiv statele membre NATO împărtăşesc viziuni şi opţiuni diferite, în unele situaţii chiar diametral opuse. Daesh a evidenţiat o lipsă de unitate şi coerenţă în strategie la nivelul UE, dar şi vulnerabilităţi legislative şi abordări eronate ale unor chestiuni securitare.

Abstract

Many of today’s failures in the Middle East can be traced back to the Western World’s past success. The arrangements made through the Sykes-Picot agreement, too far back in history, but sadly still contemporary through their effects, seem to have entered the subconscious of the people directly affected by them, as the main source of injustice and dissatisfaction towards Westerners. Artificially traced borders, contempt towards the locals and their interests have, intime, created ethnic and religious imbalances still unsolved.

Daesh’s success stems from its positioning as an alternative to the current governance, its very well prepared human resource, its „us-against-everybody” expansion strategy and its very efficient propaganda mechanism.

At present, Daesh has lest almost half the territory it conquered in Iraq and a quarter in Syria. Its financial ability is diminished, several leaders have been killed and willingness to join is free falling. It also faces a sharp decrease in the number of foreign fighters, from about 2.000 a month to no more than 50.

According to the pessimistic scenario, the organization would return to what it was during its glory days. From such a point of view, Daesh would have many opportunities to achieve its final goal: creating the Caliphate. Even in an optimistic scenario for the West, Daesh would not completely disappear; but would go back to being a regular terrorist organization. At the international level sustained diplomatic effort is going to be needed in order to rebuild relations between world powers. There is no single solution to pacify Syria and Iraq; even NATO members have different, sometimes opposing, visions and options. The issues around Daesh have also shown a Lack of unity and coherence regarding the EU strategy, as well as vulnerabilities in legislation and incorrect approaches regarding some matters of national security.

Autor: Răzvan Avramescu