În Italia criminalitatea organizată, mai ales cea de tip mafiot, reprezintă una din temele prioritare ale agendei politice și de securitate, care în ultimii cincizeci de ani a modelat instrumente de combatere din ce în ce mai adaptate unui fenomen în constantă evoluție.
Istoria mafiei și a luptei împotriva acesteia a cunoscut o spirală vertiginoasă marcată de accente de ferocitate criminală, cărora statul le-a răspuns rapid, cu o eficacitate extraordinară. Nu întâmplător prevederea referitoare la asocierea de tip mafiot, cunoscutul articol 416 bis din Codul penal, a apărut ca moștenire a lui Pio La Torre, care a susținut-o cu tărie, și a prefectului Carlo Alberto Dalla Chiesa, fostul erou în domeniul antiterorismului și victimă pe frontul mafiot, la fel cum asasinarea magistraților Giovanni Falcone și Paolo Borsellino a impulsionat adoptarea de norme mai stricte în domeniul economiei criminale și al spălării banilor, al colaborării cu justiția și al executării pedepsei, respectiv, cunoscutul articol 41 bis cu privire la regimul de detenție.
Pio La Torre a fost un politician italian, membru al Camerei Deputaţilor din 1972. În cadrul lucrărilor Comisiei parlamentare de anchetă privind fenomenul mafiot în Sicilia, a prezentat în martie 1980, inclusiv cu sprijinul magistraţilor Falcone şi Borsellino, o propunere de lege privind introducerea în Codul penal a infracţiunii de asociere de tip mafiot, care presupune că membrii acesteia folosesc forţa sau intimidarea asociaţilor, constrângerea sau legea tăcerii (omerta) pentru comiterea de infracţiuni şi pentru a obţine avantaje economico – antreprenoriale.
Din acest motiv, politicianul a fost asasinat la Palermo în 1982, evenimentul fiind atât de răsunător încât a determinat guvernul să-l desemneze pe generalul Carlo Alberto Dalla Chiesa (care îşi dovedise eficacitatea în combaterea Brigăzilor Roşii) prefect al oraşului Palermo. Când şi acesta din urmă a fost ucis, împreună cu soţia sa, în 3 septembrie 1982, propunerea lui La Torre devine lege de stat şi un punct de referinţă în lupta împotriva mafiei.
În urma asasinatului de la Capaci (unde şi-a pierdut viaţa Giovanni Falcone) din mai 1992, a fost introdus prin legea din 7 august 1992 un al doilea punct (care iniţial, în 1975, se referea doar la situaţii de urgenţă în închisori) ce permitea în cazurile grave suspendarea normelor de încarcerare privind detenţia celor care fac parte din organizaţiile mafiote pentru o perioadă nelimitată (în prezent, după diferite modificări, până la patru ani, cu posibilitatera de prelungire cu încă 2 ani).
Asasinarea lui Falcone şi a lui Borsellino, punct de cotitură
Rezultatul acestei competiții a fost pentru multă vreme complex și parțial: în timpul fazelor acute de represiune, mafia se repoziționează, încercând să regenereze sectorul criminal prin noi strategii și o conducere adecvată și agresivă, printr-un fel de selecție naturală și capacitate de adaptare a speciei; dimpotrivă, în momentele de maximă dificultate, forțele însărcinate cu combaterea își rafinează capacitățile și competențele polițienești, grație unor instrumente preventive și represive, precum și unui efort analitic tot mai competitiv. Până la începutul anilor 2000, se puteau discerne linii de continuitate în evoluția narațiunii mafiote și a mafiei, ca și când dinamica fenomenului ar fi avut loc într-un spațiu bine definit, cunoscut și oarecum previzibil.
Asasinarea lui Falcone și a lui Borsellino, care a reprezentat apogeul forței ucigașe și subversive, a declanșat o reacție generală anti-mafie – socială, a poliției, judiciară, normativă, privată și publică – cu un efect devastator asupra organizațiilor mafiote.
Comunicarea mafiotă, de o „forţă ineluctabilă”
O activitate de combatere extinsă și aprofundată a eliminat leadership-ul mafiot, iar colaborarea cu justiția a șubrezit valorile intime și agregatoare ale mafiilor, ce nu mai păreau invincibile și unite, așa cum erau percepute în mentalul colectiv. Comunicarea mafiotă, de o „forță ineluctabilă”, fundament al capacităților de intimidare și al omertei, a început să funcționeze dezarticulat, evidențiind dezacorduri și schizofrenie. Cei care au peste 40 de ani de experiență în lupta anti-mafie pot percepe, cu siguranță, profunzimea fracturii dintre trecutul și prezentul organizației. Optimiștii de genul lui Fukuyama proclamă un fel de sfârșit al istoriei mafiei, cel puțin a celei cu puterea excepțională din trecut, în timp ce pesimiștii sunt înclinați să acorde atenție, în continuare, răbufnirilor sângeroase specifice acestor organizații.
În această dialectică oscilantă, consider că tema reprezentată de mafie, tocmai în acest moment de incertitudine, merită o aprofundare corectă: vocația sa subversivă și penetrantă, legătura sa strânsă cu corupția, capacitatea sa de a altera firescul conviețuirii în cadrul societății civile și libertatea piețelor – pe scurt, predispoziția sa de a otrăvi societatea în care se află -, mai ales în astfel de vremuri, impun o vigilență operativă în teritoriu, dar și o atenție permanentă pentru cunoașterea etapelor evolutive ale amenințării și gestionarea riscurilor.
Mafia: Eliminare sau schimbare? Posibilităţi de combatere
Trebuie menționat că, adesea, criminalitatea mafiotă italiană este considerată un tot unitar, deși, în fapt, manifestările acesteia sunt destul de variate. Păstrând caracterul comun sintetizat în articolul 416 bis al Codului penal, care fundamentează conceptul de mafie, există mari diferențe între diversele organizații italiene: Cosa Nostra siciliană, ’Ndrangheta calabreză, Camorra napoletană și, în parte, galaxia criminalității puglieze, care, față de cele anterioare, reprezintă un fel de apendice și o sinteză.
Un factor comun grupărilor mafiote este controlul parazitar asupra teritoriului și asupra activităților economice profitabile, recurgând, într-un mod calculat, la intimidări și la înțelegeri ilegale, impunându-se sau asociindu-se, făcând uz de violență, extorcare, corupție, infiltrându-se în nucleele decizionale administrative pentru a-și crea cele mai bune condiții de protejare a propriilor interese. Asemenea unei tumori, acestea se hrănesc din țesutul social și reduc capacitatea economică și inițiativele civile.
Nu întâmplător, redusa competitivitate din sudul Italiei are la origine activitățile mafiei și climatul de ilegalitate și de oportunism pe care aceasta știe bine să-l creeze și să-l exploateze (și chiar să-l exporte, după cum arată anchetele recente). În acest sens, mafia este un fenomen social influențat de condițiile ambientale, esențiale pentru existența acesteia. Într-adevăr, cu excepția etapelor de asasinate ale Cosa Nostra, a sângeroaselor vendete calabreze și a războaielor din Camorra, care au caracterizat anumite perioade, mai ales anii `80 și `90 ai secolului trecut, mafia caută să acționeze din umbră, cu șiretenie, penetrând medii relaționale și decizionale, preponderent pentru acțiuni de influență și ingerință, și nu pentru a destructura sistemul pe care-l agresează. Periculozitatea ei crește atunci când este silențioasă, când nu-și face simțită prezența, când nu recurge la violență: își asigură deja veniturile sau își țese o rețea de cunoștințe, influență și sprijin.
Dacă acest profil reprezintă core business-ul mafiot în orice epocă istorică, activitatea dură de combatere din ultimii ani a avut, cu certitudine, un efect asupra structurilor criminale. Capacitatea de adaptare a mafiilor a fost pusă la grea încercare, inclusiv prin dinamica sistemică națională și internațională care a dus la mutarea reperelor tradiționale, impunând o schimbare, uneori traumatizantă.
În mod deosebit, pe frontul intern:
– decimarea organizațiilor criminale a impus o schimbare de generație, noile cadre nefiind mereu la înălțimea situației. Leadership-ul nu pare să mai beneficieze de aceeași carismă și viziune strategică ca în trecut. Nu mai apar acele figuri dogmatice și oraculare care încarnau arhetipul „nașului”;
– aplicarea măsurilor foarte stricte de detenție pentru cei mai periculoși șefi mafioți a slăbit circuitele de informare și decizie, care le permiteau acestora să-și conducă gruparea în continuare și să-și impună deciziile;
– arestările și eliberările succesive au destabilizat structurile criminale, prin efectul centrifug al diferitelor ambiții – cei eliberați doreau să- și reia rolul, iar regenții să-și păstreze poziția cucerită;
– colaborarea cu justiția a erodat încrederea reciprocă, specifică membrilor structurilor mafiote, compromițând fundamentul siguranței interne și al sentimentului comun. Astfel, colaborarea s-a dovedit, cu certitudine, o pârghie eficientă pentru a submina specificul mafiot, deși în unele cazuri ambiguitatea sau tragedia au afectat înțelegerea fenomenului.
Să ne aplecăm asupra unor detalii:
– Cosa Nostra este lipsită de o direcție strategică de tipul Comisiei Provinciale din anii `90. În ciuda tentativelor repetate de reorganizare internă și, mai ales, de constituire a unui organ de conducere, mereu combătute de poliție, familiile mafiote par a fi în continuare fragmentate, trecând prin momente tensionate care nu favorizează recăpătarea caracterului unitar și dominant ce definea modelul organizatoric mafiot sicilian. Totuși, sunt multe cazuri de infiltrare și de complicitate în sectoarele economic și administrativ care reflectă o vitalitate ce ar putea să stea la baza reconstituirii periculoasei rețele tradiționale de conexiuni, parazitară și penetrantă;
– spre deosebire de Cosa Nostra, ’Ndrangheta este un mozaic criminal în care orice entitate, deși poate fi identificată în tiparul mafiot comun, își păstrează autonomia în teritoriul de competență. Analizele privind modelul calabrez sunt contradictorii. Unele îl preferă unitar, cu o ierarhie verticală, având un șef clasic, altele preferă să îl vadă ca pe un model orizontal, cu momente de cooperare și coordonare. Anumite concepții au în vedere un naș al tuturor familiilor (cosche), altele preferă să evoce o funcție înaltă, de tip sacerdotal, care are puterea de a păstra și de a transmite tradiția, cu interpretări oraculare și verificate, familiare fiecărui asociat. Trebuie subliniat că tocmai modelul orizontal a permis absorbția acțiunilor constante de combatere și păstrarea unui control ferm asupra teritoriului, valorificând modelul familiei (cosche), care a redus și fenomenul colaborărilor cu justiția și permite un schimb de generații care nu este, aproape niciodată, traumatic. În acest mod este menținută exclusivitatea traficului de droguri (și a profiturilor uriașe obținute), dar și prezența, în toată Italia și în străinătate, a rețelelor, mereu dispuse să primească solicitări din regiunile de origine;
– Camorra și-a pierdut vechii mammasantissimi (capi) și a căpătat un profil de tip gangster, mai ales, în regiunile urbane napoletane. În schimb, unele clanuri de la periferie și din Caserta au optat pentru un profil antreprenorial, care le-a permis să se implanteze în zonele „gri” ale economiei ilegale;
– criminalitatea puglieză, diferită în fiecare provincie, a preferat traficurile ilicite cu Balcanii de sud și cu alte mafii naționale și străine.
Din numeroasele anchete efectuate în ultima vreme, a rezultat că structura mafiotă este rănită, slăbită și în declin. Dar, în același timp, apar semnele unui freamăt neobișnuit. Ce se întâmplă?
Este posibil ca o parte a activității de combatere să fi afectat multe grupuri criminale reduse la stadiul de supraviețuire și constrânse să săvârșească infracțiuni violente, care alertează societatea, dar sunt mai puțin subversive. Pe de altă parte, criza economică a favorizat cele mai mari organizații mafiote care, în mod strategic, s-au emancipat treptat în mediul economic. Ele au valorificat capacitățile relaționale și disponibilitățile ilegale pentru a ocupa nișe ale pieței care nu solicită competențe sofisticate, dar permit infiltrarea în societate și o poziționare monopolistă. Mobilitatea socială redusă, care caracterizează și mediul criminal, a produs o fractură puternică între cele două lumi, cea dintâi vizibilă, cea de a doua putând fi mai puțin supravegheată și anticipată, deoarece este bine inserată în nucleele vitale ale comunității și pieței.
Schimbările survenite par, așadar, să împartă lumea mafiotă: criminalitatea vizibilă și agresivă, dar tactică, care impune o intervenție masivă a poliției pentru a recâștiga controlul asupra teritoriului; elitele mafiote, infiltrate în mediile de lobby decizional și antreprenoriale, cu puternice relații la nivelul administrațiilor locale și pe piețele antreprenoriale. Cele două planuri, deși sunt interconectate prin aceeași matrice de origine mafiotă, nu trebuie confundate. Dar cel de-al doilea, aparent legal însă cu potențial subversiv, este cel care va constitui posibilul viitor al mafiei, păstrând germenii pericolului. Se pare că, în acest caz, nu vor fi suficiente acțiuni investigative și de combatere directă, ci este necesar un intelligence competitiv, capabil să combine acțiunea și analiza, controlul și cunoașterea, pentru a descifra semnele riscului, rezultatele critice ale asocierilor îndepărtate sau ale trecutului ascuns, ale tentativelor îndoielnice de infiltrare, astfel încât să fie anticipate stadiile evolutive ale criminalității și să îi fie limitate acțiunile.
Abstract
Italian organized crime agency has shaped the tools for fighting an evolving phenomenon, the topic being the main issue on the country’s political and security agenda over the last five decades.
Both Mafia and the fight against it have gone through a violent spire, sometimes with ferocious marks. The efforts of some politicians and magistrates, particularly Pio La Torre, Carlo Alberto Dalla Chiesa, Giovanni Falcone, and Paolo Borsellino, have boosted the adoption of strong legal instruments used in this fight.
Extended and profound legal actions have annihilated Mafia leaders, and actions in close cooperation with law enforcement agencies have weakened the very essence of criminal organizations, making them less invincible in common people`s eyes.
The latest changes seem to divide the Mafia. We face a visible, aggressive, but tactical organized crime which requires massive law enforcement actions to regain ground, as well as the Mafia elite, infiltrating different important environments (decisional lobby, contractors) and having powerful connections with local officials and entrepreneur markets. This is an elusory legal but more subversive Mafia, which can represent the Mafia’s future. Fighting against it requires a competitive intelligence, able to efficiently capitalize on action and analysis, knowledge and control, in order to identify the signs of this evolving type of criminality.
Autor: Alessandro La Ciura
