Acest demers intenţionează să evidenţieze importanţa deosebită pe care cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea factorilor de risc şi ameninţărilor la adresa patrimoniului cultural naţional, ca principal element al identităţii etno-culturale româneşti, o deţin, în contextul fenomenului globalizării. În contextul în care procesul globalizării atrage o paletă largă de factori de risc şi ameninţări la adresa identităţii statelor, protecţia patrimoniului reprezintă, poate, unica manieră a statului integrat sau aspirant la integrare în structurile europene de a-şi menţine standardele identităţii proprii, aceasta neînsemnând manifestarea unei reticenţe faţă de valorile statelor europene, ci doar precauţia de a asimila alte valori într-un astfel de regim, încât să nu fie afectate elementele româneşti de tradiţie autohtonă.
Pentru realizarea acestui deziderat, articolul propune parcurgerea câtorva puncte de reper menite să reliefeze succint şi consecutiv rolul patrimoniului cultural naţional în definirea identităţii etno-culturale a poporului român, tipurile de acţiuni şi de activităţi cu efect proxim şi de durată, în termeni de creare a unui context propice manifestării unor vulnerabilităţi, factori de risc şi ameninţări la adresa valorii constituţionale de patrimoniu, lezând procesul de integrare europeană a României. În acest context, patrimoniul cultural naţional, unica posibilitate a oricărei naţiuni de a dovedi ştiinţific şi irefutabil originile şi continuitatea sa într-un anume spaţiu fizic şi cultural este supus, la momentul actual, unor presiuni nebănuite altădată.
Identitatea naţională rezidă în obiceiurile, tradiţiile, folclorul popular, cultura şi patrimoniul cultural naţional, toate constituind mărturia continuităţii românilor pe teritoriul naţional, dar şi pe teritorii învecinate, care au aparţinut etniei traco-dacice. Referindu-ne la tradiţie, sunt vizate, în primul rând, acele elemente care au contribuit la menţinerea identităţii noastre culturale, respectiv se are în vedere cultura populară, minoră, şi nu cultura savantă, care şi-a schimbat configuraţia de la o etapă la alta.
În aceste circumstanţe, necesitatea protejării şi apărării valorilor de patrimoniu cultural naţional survine din responsabilitatea pe care generaţia prezentă o are faţă de generaţiile viitoare, principalul argument fiind conferit de însuşi faptul că, fără identitate, un popor nu poate progresa economic, social, spiritual, nu este apt să îşi susţină interesele de orice natură pe scena relaţiilor internaţionale.
Principalele acţiuni de natură a afecta patrimoniul cultural naţional sunt traficul la nivel internaţional, facilitat de comerţul ilicit cu obiecte de artă, realizat prin intermediul organizaţiilor criminale din străinătate, dar şi cu „sprijinul” persoanelor desemnate să împiedice acest fenomen (specialişti din cadrul oficiilor de patrimoniu cultural naţional, controlori vamali).
Există adevărate filiere de traficanţi de astfel de valori care acţionează în România, bine organizate şi cu ramificaţii şi legături în marile capitale occidentale. S-a creat un aşa-zis sistem de „vânzători de ponturi” privind existenţa unor obiecte de artă de mare valoare în colecţii particulare, de stat ori de cult din ţara noastră, care ulterior ajung prin contrabandă în străinătate, fiind achiziţionate ilicit, iar, în unele cazuri, chiar furate de la proprietarii sau deţinătorii lor. Din ţara noastră au dispărut, de-a lungul timpului, aproximativ 150.000 de obiecte de artă.
Pe de altă parte, lipsa de responsabilitate a unora dintre cei desemnaţi să vegheze la prezervarea valorilor patrimonial-culturale a condus la substituirea unor valori deosebite cu piese de serie sau falsuri.
În categoria activităţilor cu efecte negative asupra patrimoniului cultural-naţional identificăm şi lipsa unui sistem eficient şi integrat la nivel naţional de inventariere a bunurilor patrimoniale arhitecturale. Un risc major apare ca urmare a procesului de privatizare specific globalizării şi constă în aceea că anumite cercuri de interese privesc bunurile de patrimoniu ca fiind simple bunuri cu care se poate face comerţ.
În lumina acestor considerente, Serviciului Român de Informaţii îi revin sarcini deosebite pe linia identificării şi contracarării factorilor de risc şi ameninţărilor la adresa patrimoniului cultural naţional, ca unicul element apt să dovedească permanent originea poporului român, continuitatea acestuia în spaţiul carpato-danubiano-pontic, originalitatea spiritului românesc şi unitatea etno-lingvistică de sorginte daco-latină.
Sursa imaginii: Agerpres
Autor: Ilie Tudor Ciuflea
