Italia
La 3 august 2007, Italia a adoptat Legea Sistemului de informații pentru Securitatea Republicii, prin care s-a realizat reforma sistemului de securitate al acestei țări. Actul normativ permite o verticalizare a liniei de comandă spre Președintele Consiliului de Miniștri. Organismul care asigură suportul acestei verticalizări decizionale este Departamentul Informațiilor de Securitate (DIS), instituție care înlocuiește fostul Comitet Executiv pentru Servicii de Informații și Securitate (CESIS).
Noua lege stabilește că Agențiile vor informa Președintele Consiliului de Miniștri sau Autoritatea odelegată prin intermediul DIS, sau direct, în caz de urgență (serviciile pot informa oportun, în sectoarele ce țin de competențele lor) ministrul apărării, ministrul de externe și ministrul de interne.
Studiu de caz: DIS
Fără a fi o structură care subordonează ierarhic agențiile de informații, Departamentul Informațiilor de Securitate îndeplinește următoarele atribuții:
– coordonează întreaga activitate de informații pentru securitate, verificând rezultatele activității agențiilor (AISE, AISI), transmițând Președintelui Consiliului de Miniștri informațiile și analizele provenind de la instituțiile din sistemul de informații, realizând proiectele planurilor de căutare a informațiilor pe care le supune aprobării șefului Executivului, cu avizul Comitetului Interministerial pentru Securitatea Republicii (CISR);
– desfășoară activitatea de All Source Analysis (prin centralizarea de informații și analize ce provin atât de la serviciile de informații, cât și de la Forțele Armate și de Poliție, de la alte structuri ale administrației publice, precum și de la organismele private care culeg informații), elaborând analize strategice și prognoze;
– realizează analize globale pe care le prezintă CISR;
– elaborează, în colaborare cu cele două agenții de informații, planul privind achiziționarea de resurse materiale și umane;
– exercită, prin intermediul unui Oficiu pentru, Inspecție, controlul activității serviciilor;
– promovează cultura de securitate și asigură comunicarea interinstituțională.
DIS reprezintă un punct de control și de coordonare a activității agențiilor de informații, precum și un centru de analiză strategică. În cadrul actualului sistem italian de intelligence, DIS asigură transmiterea solicitărilor beneficiarilor structurile de intelligence, furnizând, în același timp, informații factorilor de decizie în stat.
În structura DIS mai sunt plasate: Oficiul pentru Inspecție, Oficiul Central al Arhivelor și Școala de Formare Unică, precum și Oficiul pentru Secrete. Oficiul pentru Inspecție îndeplinește atribuții ce țin de verificarea activității serviciilor, normelor legale, regulamentelor și directivelor. Cu autorizarea șefului Executivului, Oficiul desfășoară anchete privind activitatea aparatului de intelligence.
Oficiul Central al Arhivelor gestionează arhivele DIS și veghează asupra exploatării arhivelor celor două servicii, cu accent pe acces și pe funcționarea acestora. Școala de Formare Unică asigură pregătirea personalului DIS și al celor două agenții.
În concluzie, DIS reprezintă o curea de transmisie a directivelor autorităților politice și, grație consolidării puterii și atribuțiilor sale, un punct de coordonare și de control al activității celor două agenții.
Rolul natural al DIS în cadrul actualului sistem italian de intelligence va trebui să fie, în condițiile unei bune gestionări a resurselor și structurilor pe care le coordonează, cel de centru de analiză strategică, integrator al cunoașterii specifice realizate de principalele agenții de intelligence.
Comunitatea europeană de informații de la realitate la deziderat
În general, cooperarea între serviciile de informații funcționează în interiorul alianțelor politico-militare și privește schimbul de informații.
În prezent, având în vedere faptul că modelarea instituțională europeană încă nu a atins un grad ridicat de integrare, cooperarea între agențiile naționale de informații păstrează un caracter bi- sau multilateral, fiind centrată pe proiecte de interes comun și oferirea de asistență și know-how, traduse în cursuri intensive pentru lucrătorii din serviciile unei țări pe cale să își redefinească strategiile sectoriale ori naționale cu relevanță în domeniul intelligence și/sau al securității naționale.
Din această perspectivă, actualul cadru instituțional de asigurare a securității la nivelul UE reprezintă un compromis între diferite paradigme de cooperare transfrontalieră în domeniul intelligence:
– cooperarea pe orizontală, prin alcătuirea unei rețele prin care agențiile naționale să poată schimba informații direct la nivel bi- sau multinațional;
– asistența pe verticală, prin existența unor structuri de securitate.
Coordonarea eforturilor serviciilor de informații ale statelor membre UE pentru asigurarea securității continentului european este realizată prin intermediul a patru mari agenții de securitate: Joint Situation Centre (SITCEN), Intelligence Division of the Military Staff (INTDIV), European Union Satellite Centre (EUSC) și Europol, la care se alătură altele, care nu au relevanță directă în planul informațiilor de securitate, precum: European Network and Information Safety Agency (ENISA), Arial Safety Agency (ASA), Maritime Safety Agency (MSA) etc.
Studiu de caz: SITCEN
Joint Situation Centre a fost creat în 2001 de Secretarul General/Înaltul Reprezentant al Consiliului Europei (SGHR) și oferă suport informațional SGHR despre regiunile din afara UE care prezintă interes pentru organizația comunitară.
În esență, SITCEN reprezintă „punctul nodal” în care diferite date provenite de la agențiile naționale de informații și „informații civile” sunt sintetizate într-o evaluare fundamentată pe toate tipurile de surse.
Printre puținii beneficiari ai informațiilor SITCEN se numară și membrii Comitetului Politic și de Securitate, cei ai staff-ului militar european, precum și cei din Unitatea de Planificare Politică și Avertizare Timpurie (PPEWU) ori din comisiile pentru relații externe (precum DG Relex).
Coroborând informații de la toate statele membre, SITCEN alcătuiește un „Watchlist”, lista revăzută la fiecare șase luni, prin intermediul căreia sunt monitorizate 25-30 de areale cu potențial de criză.
Studiu de caz: SEAE
Serviciul European de Acțiune Externă reprezintă un subiect intens dezbătut la nivel comunitar. În esență, SEAE va sprijini Președintele Consiliului European, președintele și membrii Comisiei Europene pentru o bună coordonare a acțiunii externe a UE.
Încă insuficient conturat în prezent, este posibil ca SEAE să fie desemnat drept un serviciu autonom în termeni de buget și management al personalului (care va proveni de la unele structuri comunitare, însă va include și contribuții naționale temporare ale statelor membre).
SEAE ar putea include Directoratul de Planificare Civilo-Militară, Capacitatea Civilă de Planificare și Conducere și Statul Major Militar al UE (EUMS) cu menținerea competențelor, procedurilor și personalului implicat, precum și SitCen.
Din punctul de vedere al prerogativelor, SEAE va avea un rol marcant în procesul de adoptare a liniei strategice europene, va contribui la planificarea resurselor financiare ale acțiunilor în domeniu.
Crearea SEAE din perspectiva sprijinirii înaltului reprezentant în activitatea de politică externă a UE, ar putea implica sporirea cerințelor de intelligence, inclusiv prin integrarea resurselor statelor membre.
În prezent, acest rol este asigurat de SitCen, care nu dispune de capacitate proprie de culegere de informații.
Constituirea SEAE se va traduce și printr-o cerere de furnizare de intelligence către acesta și misiunile PESC/PESA care ar putea duplica aranjamentele naționale și internaționale actuale privind furnizarea de intelligence către teatrele militare și posturile diplomatice.
Având în vedere procesul de reconfigurare al construcției instituționale, este posibilă preluarea unor atribuții ale SitCen de către SEAE, mai ales pe dimensiunea de informare a oficialilor UE și sprijinirea obiectivelor PESC/PESA (în special pe latura operațională) sau chiar integrarea totală în SEAE.
Concluzii
Complexitatea mediului global de securitate, non-linearitatea înregistrată la nivelul subsistemelor componente, precum și influențele multivariate și sinergice ce acționează asupra acestora oferă și oportunități pentru remodelarea modalităților de acțiune ale structurilor de intelligence.
Dat fiind spectrul mare de amenințări, nevoia de expertiză analitică de calitate și constrângerile în alocarea resurselor impun comunităților de informații să extindă rețeaua parteneriatelor peste limitele tradiționale, determinând o amplificare a cooperării, inclusiv cu entități din spatiul privat (care dețin cunoaștere și resursele necesare pentru o bună predicție și un răspuns adecvat).
Totodată, extinderea parteneriatelor strategice cu servicii de informații din alte state contribuie la creșterea interacțiunii și a posibilității de realizare a unei evaluări corecte a riscului.
În ceea ce privește evoluțiile în materie de securitate la nivel comunitar, trebuie menționat că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona modifică perspectiva instituțională, cu implicații pentru organizarea și funcționarea organismelor europene, atribuțiilor acestora și – implicit – competențelor decizionale ale organismelor naționale ale statelor membre în anumite domenii.
Noul Tratat amendează Tratatul privind Uniunea Europeană (TEU) și Tratatul privind înființarea Comunității Europene (care devine Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene – TFEU). De asemenea, în textul Tratatului sunt înlocuite toate referirile din cele două tratate anterioare la “Comunitate” sau “Comunitatea Europeană” cu referiri la “Uniune”.
Prevederile Tratatului de la Lisabona nu afectează în mod direct activitatea serviciilor de informații, însă anumite modificări – care lasă o marjă de interpretare – s-ar putea repercuta tangențial.
Din această perspectivă, sunt de evidențiat:
– unificarea pilonului I (Comunitatea Europeană) și pilonului III (Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, cunoscut ca JAI);
– înființarea Comitetului pentru Securitate Internă COSI;
Deși încă insuficient conturate, responsabilitățile COSI vor include exercitarea unui anumit control, respectiv a unei coordonări a activităților relevante pentru realizarea securității interne a spațiului comunitar;
-Crearea Serviciului European pentru Acțiune Externă (SEAE).
Înființarea acestei structuri care va include Centrul de Situații al Consiliului UE (principalul organism care integrează evaluări în problematica de securitate pe baza informațiilor furnizate de serviciile de informații din spațiul comunitar) – are o relevanță aparte pentru activitatea serviciilor.
Este posibil să se realizeze o distribuire a competențelor între Comisia Europeană (COM) și noua structură cu privire la anumite instrumente gestionate până în prezent numai de COM (Neighbourhood and Partnership Instrument, The Development Cooperation Instrument, The European Development Instrument etc. ), pe fondul redimensionării rolului UE în plan extern.
– transformarea EUROPOL în agenție a Uniunii Europene;
Plasarea EUROPOL, care are atribuții în domeniul prevenirii și combaterii terorismului în structura organismelor comunitare poate conduce la consolidarea rolului și responsabilităților acestei instituții, accentuând importanța dimensiunii polițienești în prevenirea și combaterea terorismului (în detrimentul abordării preventive, axată pe activitatea de intelligence):
– consolidarea rolului Coordonatorului pentru Contraterorism al UE (CTC);
În prezent, CTC are mai degrabă atribuții de facilitator în relaționarea între diferitele structuri din spațiul comunitar cu responsabilități în domeniul terorismului. În noua construcție comunitară, poziția sa va crește în importanță, căpătând o greutate suplimentară în elaborarea politicilor comunitare în domeniu și coordonarea unor activități de cooperare.
– Dezbaterile actuale privind demersul de organizare a comunității europene de securitate sunt centrate în jurul dihotomiei recurente dintre cooperarea pe orizontală vs. asistența pe verticală;
Principala problemă este dacă modelul optim de funcționare constă în intensificarea cooperării dintre agențiile naționale de informații sau în continuarea demersurilor de înființare a unei rețele de agenții europene care să orienteze derularea activității de culegere și prelucrare a informațiilor de securitate.
Asistența pe verticală ar presupune crearea unui organism european care să producă propriile diagnoze și evaluări de securitate și prin care să fie dirijate informațiile de la agențiile naționale. Înființarea unei asemenea instituții derivă din necesitatea de:
– adaptare a diagnozelor și evaluărilor rezultate din culegerea și prelucrarea informațiilor la nevoile curente ale beneficiarilor din UE;
– coordonare a eforturilor de asigurare a securității la nivelul UE, în condițiile emergenței unor noi forme de amenințare (conjuncturale și tot mai difuze).
Principalele obstacole în edificarea unui „centru” european de informații de securitate sunt generate de aspecte de ordin:
– conceptual – absența unei congruențe politice la nivel european cu privire la cedarea către un for supranațional european a prerogativelor naționale privind asigurarea securității;
– tehnologic – dificultățile creării unei rețele securizate de comunicare și stocare a datelor și informațiilor de securitate, destinate inclusiv diseminării informațiilor către potențialii beneficiari;
– organizațional – congruența limitată dintre producător (agenție supranațională) și beneficiari (funcționari europeni, dar și autorități naționale), precum și existența unor relații antagonice între state care aparțin spațiului european (spre exemplu Turcia, Grecia, Cipru), care vor determina reticențe în ceea ce privește adâncirea cooperării;
– deontologic și metodologic – dificultățile de diseminare a informațiilor, având în vedere inerenta preocupare a serviciilor naționale de a-și proteja sursele (mai ales cele umane), diversitatea metodelor de culegere și prelucrare a datelor, precum și a clasificării diferențiate a documentelor.
Este greu de imaginat un produs de informare coerent, complet și livrat la momentul oportun, rezultat din colaționarea unor date și informații provenite de la instituții cu moduri de colectare și metode de prelucrare semnificativ diferite.
– cultural – asumarea unor valori identitare comune în virtutea carora sunt culese și prelucrate informațiile la nivel supranațional;
– economic – prevederile bugetare echitabile pentru toți consumatorii europeni ai produselor informaționale. Mai mult, edificarea unui „centru” european de informații de securitate ar fi justificată ca urmare a identificării unor „nișe de informare”, respectiv a elaborării unor analize integrate cu „valoare adaugată” care să ușureze munca agențiilor naționale.
Autor: Ionel Nițu
