Existența și dezvoltarea societății omenești este nemijlocit legată de apariția, transmiterea și utilizarea informației. De-a lungul timpului, comunitățile umane și-au creat instituții esențiale pentru existența și dezvoltarea lor.
Nevoia de comunicare a devenit una din condițiile principale ale ființării și eficienței acestor instituții, fiind însoțită inevitabil de cerința asigurării secretului informațiilor transmise, deoarece oamenii au sesizat avantajele pe care le pot obține când dispun de informații despre cei cu care sunt în conflict sau concurență de interese, dar și dezavantajele cu care se pot confrunta atunci când adversarii dispun de informații complete, veridice și nepermise despre acțiunile lor.
Problema securității documentelor conținând informații considerate secrete pe timpul transportului s-a pus dintotdeauna, însă în țara noastră a cunoscut diferite abordări, determinate de structura statului, modul de organizare social-politică, interesele proprietarilor de întreprinderi, precum și de ponderea redusă în economie a așa-ziselor regii ale monopolurilor de stat, ceea ce a determinat ca statul să fie mai puțin interesat în a pune în funcțiune vreun organism propriu în beneficiul acestora.
Din această cauză, transportul documentelor secrete se realiza individual de către fiecare instituție și regie autonomă, necontrolat, de către persoane neverificate, ceea ce a condus în multe cazuri la sustragerea, pierderea ori reproducerea frauduloasă a acestora.
Documentele vremii atestă o preocupare mai mare pentru apărarea secretului militar, sens în care, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, au fost înființate, pe lângă oficiile poștale civile, Oficii poștale militare conduse de un salariat al poștei civile, rezervist asimilat. Oficiile poștale militare se subordonau garnizoanei militare și funcționau în localitățile în care se aflau unități militare. Un prim început în ordonarea transportului corespondenței secrete la nivelul statului a fost făcut în 1940 printr-un document al conducerii de stat în care se stabileau câteva reguli obligatorii atât pentru unitățile militare, cât și pentru instituțiile civile și înființarea, pe lângă serviciile de secretariat, a câte un birou de curieri care avea sarcina să transporte corespondența secretă până la destinatar.
Pentru asigurarea unei circulații operative și sigure a documentelor secrete între instituțiile statului, Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române hotărăște înființarea, la 1 Mai 1951, a „Serviciului poștal special”, ca structură cu competență generală în domeniu, aflat la acea dată în compunerea Ministerului Afacerilor Interne (H.C.M. nr. 341/1951).
Constituirea acestui sistem a avut ca scop aplicarea unor norme unitare și obligatorii pentru toate instituțiile care expediază documente secrete, prevenirea scurgerii de informații și așezarea acestei activități deosebit de importante pe principii organizatorice temeinice.
Ca la orice început, în activitatea sistemului au existat și unele dificultăți, generate de existența unor reglementări incomplete, a unei dotări inadecvate pentru transportul corespondenței în teritoriu și a unei pregătiri mai puțin temeinice a personalului angajat pentru astfel de misiuni.
În scurt timp, aceste dificultăți au fost depășite prin optimizarea structurilor specializate, adaptarea cadrului normativ și a metodologiei de muncă la cerințele de protecție a informațiilor secrete ce se transmiteau între instituțiile statului și instruirea adecvată a personalului.
În acest context, au fost luate și alte măsuri, cum ar fi:
– transportul corespondenței oficiale a instituțiilor publice s-a realizat de către serviciul civil de poștă, cu regim „recomandat” (H.C.M. nr. 2093/1952), activitate care, din 1968, a fost preluată de Serviciul poștal special;
– francarea corespondenței secrete (H.C.M. nr. 825/1964), măsură la care s-a renunțat patru ani mai târziu, (H.C.M. nr. 2422/1968), stabilindu-se ca toate cheltuielile pentru transport să fie suportate de Ministerul Afacerilor Interne;
– elaborarea unor noi instrucțiuni privind colectarea, transportul și distribuirea corespondenței secrete, pregătirea pentru expediere, evidența acesteia, atribuțiile echipelor de curieri în situații normale și deosebite ș.a.
Noua împărțire administrativ-teritorială a României din 1968 a impus adaptarea corespunzătoare a sistemului de transport și protecție a corespondenței secrete, atât în plan central, cât și teritorial, precum și a modului de efectuare a tranzitului de corespondență între beneficiarii dispuși pe magistrale feroviare diferite.
Adoptarea Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat a presupus mutații, atât în plan organizatoric, cât și în cel normativ, îndeosebi pe linia obligațiilor ce revin echipelor de curieri, registratorilor și delegaților unităților beneficiare privind lucrul cu documentele secrete și asigurarea securității acestora.
Evenimentele din decembrie 1989 găsesc cadrele sistemului la datorie, asigurând astfel continuitatea misiunilor de curierat pentru noile instituții ale statului. La 23.12.1989, sistemul trece în subordinea Ministerului Apărării Naționale, la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni. Mutațiile produse în societatea românească în plan social, economic, juridic și al realizării securității și apărării naționale, au impus inițierea unor noi măsuri de îmbunătățire a cadrului normativ, organizatoric și procedural pentru colectarea, transportul, distribuirea și protecția corespondenței secrete, precum și pentru prevenirea actelor teroriste prin intermediul trimiterilor poștale.
În cadrul acestor preocupări se înscrie adoptarea H.G. nr. 948/1990, prin care sistemul este transferat, la 15.08.1990, în structura Serviciului Român de Informații, a H.G. nr. 426/1992 și ulterior, în aplicarea Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, a H.G. nr. 1349/2002, prin care S.R.I. este abilitat să organizeze și să realizeze colectarea, transportul, distribuirea și protecția, pe teritoriul României, a corespondenței ce conține informații secrete de stat și secrete de serviciu, între autoritățile și instituțiile publice, agenții economici cu capital integral sau parțial de stat, precum și alte persoane de drept public ori privat, deținătoare de astfel de informații.
Precizăm că, deși sistemul a avut din punct de vedere organizatoric mai multe denumiri și a funcționat în diverse structuri ale M.A.I., M.Ap.N., S.R.I., acesta a funcționat fără întrerupere, principala sa misiune fiind aceea de a asigura transportul și protecția corespondenței clasificate pentru toate autoritățile și instituțiile publice de pe teritoriul României.
Privind retrospectiv, în perioada ultimelor două decenii de existență, sistemul a fost supus unui permanent proces de transformare și adaptare la cerințele de securitate în transmiterea informațiilor clasificate prin corespondență, ajungând în prezent la standarde ridicate de calitate.În noul context, de profunde transformări ale mediului de securitate specifice progreselor „erei informaționale”, reconceptualizarea modelelor de securitate națională se fundamentează pe creșterea importanței informațiilor clasificate pentru asigurarea avantajului competitiv al statului atât în spațiul fizic, cât și în cel virtual. Tendința de mutare graduală a informației de pe suport de hârtie în rețele informatice de comunicare, pe lângă avantajele vitezei de reacție și a diseminării informației în timp real, creează noi vulnerabilități, cum sunt cele de tip wikileaks sau de accesare neautorizată a informațiilor, indiferent de tipul lor.
De aceea, suportul fizic al informațiilor clasificate nu poate să dispară, dimpotrivă, măsurile de protecție a acestora trebuie să se întărească. Aceste cerințe reprezintă obiectivele definitorii pentru modernizarea sistemului în anii ce vor urma.
Prin specificul misiunilor încredințate, sistemul se va afla în continuare la dispoziția autorităților și instituțiilor publice de pe întreg teritoriul țării, precum și a altor persoane juridice care gestionează informații clasificate, fapt ce îi conferă o poziție de mare răspundere, ce va putea fi onorată și confirmată doar prin profesionalism, loialitate, solicitudine, modestie și un comportament ireproșabil în toate împrejurările.
Autor: Georgică Budu
