Viitorul nu trebuie să fie sumbru

139
de Mihai Dinescu 

Căderea Zidului Berlinului și prăbușirea comunismului din Europa de Est în 1989 păreau să conducă inevitabil la „sfârșitul istoriei” pe care o știam. Optimismul unor personalități academice precum Francis Fukuyama indica, aproape fără nicio rezervă, sfârșitul
evoluției socioculturale a umanității, o dată cu triumful democrației liberale asupra comunismului sovietic. Mai mult, deceniul relativ prosper al anilor 1990 confirma în spațiul occidental sfârșitul oricărei confruntări politice sau economice care să pericliteze hegemonia globală a liberalismului occidental.

După un sfert de secol de la acele schimbări istorice, peisajul global pare să fie astăzi cât se poate de diferit față de optimismul lui Fukuyama. Anii 2000 aveau să schimbe profund perspectivele lumii în care trăim. Am fost întâi (tele)spectatorii atentatelor apocaliptice de la 11 septembrie 2001. Au urmat două războaie complicate pentru Statele Unite și aliații lor, în Afghanistan și în Irak, la finalul cărora stabilitatea este departe să se fi instaurat. Ulterior, Marea Recesiune din 2008 avea să afecteze întreaga economie globală și într-o măsură mult mai mare Europa, cu atât mai mult cu cât criza financiară era „importată” din SUA. Ultimii ani au adus, la rândul lor, o serie de evoluții cu atât mai îngrijorătoare pentru comunitatea internațională. Cu toate că a fost apreciată inițial ca un fenomen pozitiv pentru societățile din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord, „Primăvara arabă” a provocat atât dispariția unor regimuri autoritare precum cele ale lui Ben Ali și Mubarak, dar și un conflict interetnic extrem de sângeros în Siria, apariția așa-numitului „califat” al Daesh și revenirea atât de rapidă a autoritarismului în Egipt. Dacă adăugăm în acest tablou fenomenele meteo extreme, precum devastatoarele uragane Katrina și Sandy, ne putem da seama cât de vulnerabili suntem. Iar agresiunile Federației Ruse la adresa Ucrainei ne demonstrează faptul că disensiunile din timpul Războiului Rece nu sunt nici pe departe o relicvă a istoriei.

„Ce ar fi dacă?“

În fața acestor evoluții care definesc lumea în care trăim astăzi, Mathew Burrows propune o radiografie a tendințelor de nivel macro, precum și câteva scenarii-ficțiune de tipul „ce ar fi dacă?”. După o carieră de analist de informații în CIA, Burrows și-a continuat activitatea la Consiliul Național de Informații al SUA, concentrându-se în ultimii zece ani asupra redactării raportului „Tendințe globale”. Acest document sprijină Casa Albă și Departamentele de Stat, al Apărării și al Securității Interne în crearea de politici adaptate la cele mai probabile evoluții globale în orizontul următoarelor decenii. Cel mai recent raport de acest gen – „Global Trends 2030. Alternative worlds” – a fost publicat în 2014 într-o formă adaptată publicului larg sub titlul „Viitorul declasificat. Megatendințele care ne-ar putea distruge lumea”.

Încă din primele pagini, Burrows ne spune că nu este vorba doar de anvergura și de viteza cu care se produce schimbarea în zilele noastre, ci și de faptul că noile schimbări devin tot mai complexe. În opinia sa, conflictele recente din Orientul Mijlociu și din Europa de Est nu ilustrează o nouă ordine mondială, ci mai degrabă o dezordine sistemică. Iar schimbările nu se rezumă doar la domeniul geopoliticii. În doar câțiva ani, globalizarea a emancipat o mare parte a lumii, erodând puternic autoritatea statelor în fața propriilor cetățeni, în aceeași măsură în care a reaprins unele naționalisme agresive.

În același timp, evoluția tehnologică fără precedent a extins considerabil clasa de mijloc din statele în curs de dezvoltare, furnizând totodată regimurilor autoritare noi mijloace de represiune împotriva propriilor cetățeni. Noile tehnologii au în sine un caracter dual. Să luăm doar exemplul biologiei sintetice. Pe de-o parte promite să ofere antidoturi la unele dintre cele mai grave boli cu care se confruntă umanitatea, iar pe de altă parte riscă să genereze arme de distrugere în masă, aflate la îndemâna fundamentaliștilor religioși.

Toate aceste incertitudini clarifică într-o oarecare măsură nostalgia experților americani pentru perioada de stabilitate a Războiului Rece. „Cu toții ne dorim să fim un George Kennan al zilelor noastre, care a inventat conceptul de containment al Uniunii Sovietice”, spune Mathew Burrows. „Era un concept simplu și concis, care dădea sens tuturor acțiunilor din timpul Războiului Rece.” Unicul obiectiv urmărea stoparea expansiunii geopolitice a Uniunii Sovietice și „exportarea” comunismului la nivel global. Niciun concept similar nu poate să cuprindă astăzi caracteristicile unei lumi în care puterea este tot mai difuză, interesele și loialitățile sunt din ce în ce mai fragmentate, iar dreptul internațional este ignorat tot mai des.

Cu toate că Burrows tinde să se concentreze inevitabil asupra riscurilor globale, cartea sa nu este o pledoarie pentru fatalism, pentru că până la urmă avem de ales inclusiv în incertitudinea prezentului. „Fie controlăm schimbarea, fie schimbarea ne va controla pe noi”. Aceasta pare să fie alegerea în fața căreia se găsesc astăzi factorii decizionali. Prin „noi” Burrows se referă în principal la Statele Unite ale Americii, care rămân principala putere globală și de voința cărora depinde orice reformă a sistemului internațional.

Fără să fie formulată explicit, concluzia prognozelor lui Mathew Burrows indică faptul că inclusiv o națiune atât de puternică precum Statele Unite se vor confrunta cu provocarea majoră a menținerii status quo-ului internațional. Pentru că trăim cu toții într-o lume globalizată, în care distanțele se restrâng tot mai mult, niciun stat nu poate evita impactul incertitudinilor și al „noii (dez)ordini mondiale”. Iar soluțiile durabile pot fi propuse doar de un leadership bine informat și de experți pentru care cartea de față este o lectură extrem de utilă.

Abstract

With the fall of the Berlin Wall and the communist regimes in Eastern Europe, the “end of history” seemed almost certain. The academics’ outright optimism, such as Francis Fukuyama, spoke of the end of humankind’s social and cultural evolution, as Western- style liberal democracy defeated communism. A quarter of a century later, things could not be more different than Fukuyama’s forecast. International terrorism is unfortunately on the rise, the global economy is still exposed to deep crises such as the 2008 recession, and climate change proves to be more than a statistical fact.

In this uncertain world, Mathew Burrows invites us to reflect upon several “what if” scenarios that could shape our world until 2030. As a former CIA analyst and member of the US National Intelligence Council, Burrows was in charge with the editing of “Global trends”, which is a fundamental document used by the White House and the State, Defense and Homeland Security Departments in the US.

One of the book’s main assumptions is that “we have to take charge and direct the needed changes, otherwise change will take charge of us”. In an increasingly globalized world, where distances are continuously shrinking, none of us can avoid uncertainties and the new “global (dis)order”. In order to have sustainable and long-term solutions to current challenges, Mathew Burrows’s book is an essential reading for decision-makers and experts alike.