Transformarea serviciilor de informaţii în contextul actual de securitate

Transformarea intelligence este un domeniu despre care s-a vorbit foarte mult după 11 septembrie 2001. Nu este, însă, mai puţin adevărat că s-au şi făcut foarte multe lucruri, dar şi exagerări. Exagerările au determinat o scădere a capabilităţii unor servicii de informaţii de a reacţiona la o întoarcere în timp de o manieră brutală, rudimentară, atât din punct de vedere al planificării, cât şi a modului de rezolvare a diferendelor între state. Este vorba de conflictul din Georgia. „11 Septembrie” a pus în faţa serviciilor de informaţii din întreaga lume pericolul terorismului. De comun acord, s-a ajuns ca pericolul asupra statelor lumii să fie considerat global şi adaptiv, cu o distincţie nesemnificativă între crimă, terorism şi război.

Toată lumea a început să vadă terorismul şi crima organizată ca unică ameninţare asupra omenirii. Cred că s-a supralicitat pe această direcţie, iar serviciile care s-au concentrat numai asupra acesteia, neglijând alte ameninţări, inclusiv cele clasice, au greşit.

Serviciile de intelligence au trecut de la maniera de abordare din timpul Războiului Rece, care se baza pe ameninţarea statului-naţiune, la ameninţările transnaţionale, omnidirecţionale, non-statale şi asimetrice.

Plecând de la aceste principii, transformarea intelligence a dus la planificarea, culegerea, analiza şi diseminarea informaţiilor într-o modalitate nouă, mult mai eficientă. A venit, însă, conflictul din Georgia, iar maniera de acţiune a Rusiei nu a diferit esenţial de cea din timpul şi de după cel de-al Doilea Război Mondial. Serviciile de informaţii pregătite pentru a face faţă unor acţiuni super-sofisticate s-au văzut din nou în situaţia de a analiza o ameninţare unidirecţională, de un clasicism rudimentar, cu alte cuvinte, în situaţia de a pune pe masă vechile hărţi de operaţii, de a muta steguleţe şi de a număra tancuri şi transportoare blindate.

Transformarea intelligence, care avusese loc, ajuta sau dăuna? Răspunsul este şi da, şi nu. Lecţia învăţată este că trebuie combinată întotdeauna abordarea globală cu cea regională. Abordarea pe domenii sau tematici cu viziune globală impusă de 11 septembrie 2001 trebuie continuată, fără a neglija, însă, analiza şi ameninţările care pot veni din partea statelor-naţiune. Confirmarea acestei ipoteze a venit la doar câteva săptămâni după războiul de 5 zile din Georgia, când a apărut criza financiară mondială, care scoate din nou în evidenţă abordarea globală interdisciplinară a ameninţărilor.

În consecinţă, care ar trebui să fie actorii şi problemele ce se pot constitui în preocupări ale serviciilor de informaţii?

Organizaţiile teroriste şi organizaţiile criminale transnaţionale, guvernele care produc şi furnizează arme de distrugere în masă, oferă adăpost, facilităţi şi arme teroriştilor, finanţează atât activităţile criminale, cât şi pe cele legate de asasinarea liderilor din opoziţie sau a celor însărcinaţi cu judecarea actelor criminale, statele cu o guvernare slabă, în curs de destrămare, în care lipsa autorităţii statale poate transforma statul în sanctuar al teroriştilor sau poate provoca instabilităţi locale şi regionale cu potenţial conflictual, state nostalgice care vor să-şi redobândească prin forţă privilegiile deţinute în trecut, unele corporaţii internaţionale sau grupări politice care încearcă să folosească şantajul economic pentru a influenţa negocierile politice sau economice internaţionale, forţe neguvernamentale de securitate sau de informaţii care sunt doar parţial legale sau sub controlul societăţii civile, cum ar fi grupările paramilitare, miliţiile sau chiar unele firme militare private.

Implicarea serviciilor de informaţii este solicitată în aspecte noi, care până acum 4-5 ani nu erau neaparat considerate în aria acestora de expertiză. Printre acestea se pot enumera: apărarea infrastructurii naţionale împotriva atacurilor provenite din surse diferite ca şi faţă de terorismul sau crima organizată informatică, operaţiuni internaţionale în sprijinul păcii, care au nevoie de un consistent suport de intelligence, apărarea frontierelor şi supravegherea traficului cu armament, încălcări masive ale drepturilor omului la nivel de state sau regiuni întinse, evaluări ale unor situaţii economice sau financiare globale care pot duce la destabilizări cu efecte asupra securităţii statelor, ajutor în caz de dezastre prin punerea la dispoziţie a unor mijloace tehnice capabile să evalueze rapid şi clar situaţia, sprijin în urmărirea criminalilor de război sau a liderilor crimei organizate în derularea unor anchete penale internaţionale. De la aceste deziderate porneşte procesul de transformare. Toate ameninţările, ca şi problemele cu care se ocupă serviciile de intelligence, fiind dinamice şi procesul de transformare presupune o schimbare continuă pe întreg ciclul de intelligence.

Prima şi una dintre cele mai importante transformări în mentalitatea serviciilor de informaţii, după 11 septembrie 2001, a fost necesitatea găsirii mecanismelor care să ducă la o cooperare reală între serviciile de informaţii ale aceleiaşi ţări, ca şi între serviciile de informaţii ale unor state diferite.

Pe planul organizatoric, în acest domeniu s-au făcut progrese reale. În statele în care existau comunităţi ale serviciilor de informaţii, acestea au căpătat valenţe noi sau modalităţi noi de distribuire a sarcinilor. În statele în care nu au existat, aceast mod de coordonare a apărut având forme şi formule diferite. Acestea cuprind, practic, întreaga gamă, de la planificarea şi distribuirea fondurilor serviciilor de informaţii şi controlul cheltuirii acestora, până la simpla întâlnire periodică a serviciilor de informaţii sau a adjuncţilor acestora, cu raportări parţiale, reciproce, pe diferite teme. Ce s-a obţinut concret? În ceea ce priveşte cooperarea dintre serviciile de informaţii ale aceleiaşi ţări, în foarte puţine state s-au obţinut rezultate care mulţumesc toate serviciile. Rezultatele pozitive s-au obţinut acolo unde au fost realizate programe comune de dezvoltare şi acolo unde s-a acţionat concertat şi coordonat în perioadele de criză. Coordonarea şi schimbul de informaţii nu trebuie să presupună neapărat constituirea de colective comune de analişti. Realizarea unei reţele secretizate de legătură virtuală între analiştii serviciilor de informaţii ale aceluiaşi stat, cu acces comun la mini-baze de date realizate pe problemă sau pe domeniu, reprezintă un mod real de cooperare permanentă. Centrarea reţelei se poate face atât pe problemă, cât şi pe serviciul care este responsabil de gestionarea domeniului: un serviciu intern de intelligence pe probleme interne sau counter intelligence, respectiv un serviciu extern pe probleme externe şi un serviciu militar, atunci când este vorba de un conflict militar. Colaborarea dintre serviciile de intelligence aparţinând unor state diferite a dus la o ierarhizare evidentă a acestora în funcţie de valoarea şi de seriozitatea abordării.

În schimb, provocarea cea mai mare o reprezintă circularea informaţiilor de la stat la stat. De obicei, serviciile de intelligence care nu au capacităţi de evaluare, de culegere, procesare şi analiza informaţiilor recurg la asemenea procedee neloiale şi se autoexclud din circuitul internaţional al intelligence.

Cooperarea dintre serviciile de informaţii a dus la eliminarea sintagmei ,,need to know” în relaţia dintre servicii, care a fost înlocuită cu sintagma ,,need to share”.

Transformarea în domeniul planificării informaţiilor a fost şi ea esenţială. Planificarea informaţiilor este un domeniu de multe ori neglijat, însă acesta este un proces de permanentă evaluare a raportului cost-eficienţă, căutând să se găsească cele mai eficiente mijloace de obţinere a informaţiei. Acestea diferă în funcţie de natura informaţiei şi de urgenţa în furnizarea ei. La nivel naţional, planificarea în domeniul culegerii informaţiilor pe un anumit domeniu trebuie să permită asigurarea unei suprapuneri controlate între misiunile diferitelor servicii, ca şi a complementării între acestea, în funcţie de mediile accesibile de culegere. La nivelul aceluiaşi serviciu, planificarea ţine cont de posibilităţile propriului serviciu de a culege informaţii. Cu cât varietatea mijloacelor este mai mare, cu atât şi posibilitatea de culegere sau confirmare a veridicităţii informaţiilor este mai mare.

Cooperarea dintre serviciile de informaţii ale aceleiaşi ţări presupune şi folosirea de mijloace tehnice complementare îndreptate asupra aceleiaşi ţinte.

Transformarea, în domeniul culegerii informaţiilor, se desfăşoară pe mai multe direcţii. În primul rând, acordarea unei atenţii sporite domeniului HUMINT. Deşi, aparent, pare a fi un mijloc mai simplu şi mai puţin costisitor, totuşi acesta este realmente cel mai dificil, cel mai riscant mijloc de culegere de informaţii.

El presupune contactul direct între părţile adverse, aspect care nu se întâlneşte la mijloacele tehnice. În prezent, există un exces de informaţii comparativ cu perioadele precedente. Acest exces

provine şi din diversificarea şi eficientizarea fără precedent a mijloacelor de culegere. El poate fi prevenit pe două căi: prima se referă la o bună planificare a culegerii de informaţii prin utilizarea exclusivă a mijloacelor şi serviciilor cu cea mai mare eficienţă în raport cu ţinta, iar cea de-a doua implică utilizarea tehnicilor moderne de filtrare, stocare şi acces rapid la informaţia necesară.

În al doilea rând, utilizarea surselor deschise, care a făcut subiectul multor analize la nivelul serviciilor de informaţii. Acesta nu e un proces facil datorită cantităţii mari de balast în informaţia analizată. Este un imens consumator de timp, iar probabilitatea de dezinformare este foarte mare. Cea mai eficientă metodă de culegere de informaţii din surse deschise este prin utilizarea unor centre naţionale din care toate serviciile de informaţii să-şi poată extrage informaţiile de care au nevoie.

Diversificarea mijloacelor tehnice de culegere de informaţii a făcut să crească foarte mult costurile şi tocmai costurile ridicate şi utilizarea eficientă a resurselor ar trebui să stimuleze serviciile de informaţii ale aceluiaşi stat să realizeze programe comune de dotare cu astfel de mijloace, mai ales că, din punct de vedere tehnic, fiecare poate să-şi extragă informaţia fără a-şi deranja partenerul de sistem.

Un alt treilea aspect care trebuie avut în vedere este faptul că se recurge la mijloace electronice sofisticate de culegere de informaţii, în condiţiile în care destul de multe organizaţii teroriste recurg la mijloace şi metode mult mai simple de comunicare.

Majoritatea organizaţiilor teroriste sau criminale nu dispun de tipul de infrastructură pe care mijloacele moderne de detectare le pot folosi. Pe de altă parte, alte grupuri criminale, beneficiind de fonduri uriaşe şi, uneori, de personal cu experienţă, care din păcate au uitat de loialitatea faţă de ţară şi faţă de structurile în care s-au format, pot folosi mijloacele cele mai moderne pentru a-şi proteja sau disimula secretele şi activităţile. În al patrulea rând – domeniul analizei informaţiilor, adaptat complexităţii lumii actuale, care nu mai este o ciocnire dinamică de ideologii, religii sau etnii, ci este, evident, o ciocnire a intereselor îmbrăcate în costume diferite.

În analiza informaţiilor, transformarea înseamnă, în primul rând, identificarea intereselor principalilor actori. Aceasta nu se poate realiza decât prin analiza multisursă şi multidisciplinară. De aceea, este necesar ca printre analişti să se găsească experţi în anumite domenii, cum ar fi finanţe, macroeconomie, religie, sociologie, psihologie, microbiologie.

Procesul de outsourcing a proliferat şi şi-a dovedit eficienţa exact în domeniul analizei. Aceasta a făcut posibilă privatizarea evaluării, multe firme oferind expertiză în analiza riscurilor globale, produsele şi serviciile acestora fiind de multe ori superioare, ca logică, serviciilor guvernamentale. „Stratfor” sau „Jane’s Defense” sunt renumite printre firmele private de analiză a informaţiilor. Completând aceste analize cu informaţii la care firmele private nu aveau acces,

au rezultat lucrări excelente ale serviciilor de informaţii guvernamentale care stau la baza unor importante decizii.

În fine, domeniul diseminării informaţiilor a fost considerat de foarte multe ori „Cenuşăreasa” ciclului intelligence. El este, însă, extrem de important deoarece întregul efort de planificare, procesare şi analiză poate

fi inutil dacă acest domeniu nu funcţionează corect. A crescut, în ultimii ani, cererea de informaţii din partea multor instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, dar şi din partea marilor corporaţii care au înţeles că accesul la informaţii duce, cu certitudine, la creşterea eficienţei şi, de aici, la profit.

Bineînţeles că acestea nu pot beneficia de produsul final al serviciilor de informaţii guvernamentale, decât dacă este vorba de aspecte legate de securitatea naţională. Produsul intelligence diseminat trebuie să difere în funcţie de beneficiar, fapt care generează eforturi suplimentare în întregul sistem.

În unele servicii de informaţii există, alături de compartimentele de diseminare, şi structuri de „disclosure”, care analizează fiecare material diseminat în funcţie de destinatar, nivel de clasificare, nivel de acces la informaţii. În cadrul procesului de outsourcing, serviciile private de informaţii funcţionează pe aceleaşi principii ca şi serviciile guvernamentale, cu singura excepţie că nu folosesc decât surse deschise. Consider, însă, că, în majoritatea statelor lumii, legislaţia în acest domeniu nu este, încă, destul de precisă, lăsând destul de multe portiţe pentru ca această activitate să alunece în ilegalitate.

Există un strict control parlamentar şi al societăţii civile asupra activităţii serviciilor de informaţii guvernamentale, dar un superficial control asupra serviciilor private care, sub acoperirea legislaţiei privind funcţionarea firmelor de detectivi particulari, pot desfăşura şi activităţi ilegale.

Ar mai fi de subliniat o serie de aspecte legate de pregătirea specialiştilor, transformarea în domeniul pregătirii specialiştilor în intelligence.

Principiul de bază este: „Pregăteşte-te în aceleaşi condiţii în care îţi desfăşori misiunea”. Întregul proces de pregătire trebuie să se deruleze simultan cu un proces de selecţie. Prin rezultatele obţinute la pregătire, cursanţii îşi definesc, inconştient, viitoarele misiuni. S-a constatat că, în majoritatea statelor, fiecare serviciu guvernamental de informaţii îşi pregăteşte singur personalul. În acelaşi timp, însă, cel puţin pentru primele etape, aceasta este o irosire a resurselor, programele de pregătire ale serviciilor naţionale fiind, cel puţin în prima etapă, de multe ori similare. Tehnica actuală permite păstrarea confidenţialităţii, chiar şi cu programe de pregătire comune. Numai pregătirea specifică a misiunii ar trebui făcută de către respectivul serviciu.

În domeniul utilizării informaţiilor, transformarea intelligence presupune creşterea eficienţei către beneficiar. Este nevoie de un proces de pregătire a decidenţilor asupra modului în care pot şi trebuie să folosească informaţia. Acest proces presupune şi coroborarea cerinţelor liderilor cu informaţia furnizată, precum şi creşterea încrederii liderilor în această informaţie şi, implicit, în serviciul de informaţii. Este deosebit de importantă relaţia dintre lider şi structurile de informaţii, pentru că atunci când nu există un proces de pregătire a liderilor în acest sens, eficienţa utilizării informaţiilor depinde, în mare măsură, de tipologia liderului. În procesul de transformare în domeniul controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii, este necesar, în primul rând, ca cei care execută controlul parlamentar asupra serviciilor de informaţii să fie şi cei care creează sau modifică legile după care funcţionează aceste servicii. Controlându-le şi evaluându-le activitatea, aceştia pot sesiza ce anume trebuie schimbat în vederea creşterii eficienţei activităţii de intelligence pe întregul ciclu. Fiind în acelaşi timp şi beneficiari ai informaţiilor, şi aici este nevoie de un proces de pregătire a parlamentarilor implicaţi în aceste activităţi. (…)

Un domeniu important al dezbaterii privind transformarea este cel al prevenirii surprizei strategice. Aici persistă anumite mitologii care se cer clarificate. Ar fi bine ca serviciile de informaţii, cel puţin de la noi din ţară, să nu fie apreciate după acest criteriu. În istoria serviciilor de informaţii din lume pot fi enumerate mai puţin de 10 situaţii în care acestea au putut preveni surpriza strategică. Deci, este cunoscut că nu se poate preveni sau că se poate preveni doar prin întâmplare. Dar surpriza strategică are o rampă în evoluţie, de la iniţializare până la declanşare. La iniţializare, acolo se contorizează în mod absolut faptul că s-a prevenit surpriza strategică, dar tot acolo posibilitatea de a o preveni este zero. Declanşarea se petrece la un moment dat pe această rampă. Avertizarea, în cazul unui serviciu de informaţii performant, se poate realiza undeva într-un moment situat între iniţializare şi declanşare. Surpriza, evenimentul se declanşează în mod inevitabil, dar cu cât serviciul de informaţii a intervenit mai aproape de iniţializare, cu atât punctul de întâlnire al măsurilor cu ceea ce s-a realizat este mai aproape de declanşare, iar pagubele sunt mai mici. Aceasta este partea de teorie în ceea ce priveşte surpriza strategică. De aceea consider că prevenirea surprizei strategice este necesară, e un deziderat, dar nu aş considera-o un criteriu de performanţă. Un criteriu de performanţă sau dacă vreţi, un succes al unui serviciu de informaţii, de contrainformaţii, cum este Serviciul Român de Informaţii, este (şi se dicută destul de puţin despre acest aspect) viaţa normală. Dacă într-un stat se reuşeşte ca cetăţeanul să-şi ducă liniştit copiii la grădiniţă, la şcoală şi să desfăşoare o activitate normală, înseamnă că acel serviciu de informaţii, de contrainformaţii din ţară a desfăşurat o activitate bună. Ori foarte rar se spune că în România n-a fost niciun atac de terorism major. Faptul că în România, pe teritoriul României, n-au murit oameni în urma unor valize puse într-un cinematograf, faptul că nimeni nu se gândeşte când se duce la film sau la teatru: „Trebuie să fiu atent să nu fie prea multă lume acolo, cine ştie ce se poate întâmpla?!”, faptul că România e întreagă, acestea sunt, de fapt, succesele SRI-ului.

Un criteriu de performanţă sau un succes al unui serviciu de informaţii, de contrainformaţii, cum este Serviciul Român de Informaţii, este viaţa normală. Dacă într-un stat se reuşeşte ca cetăţeanul să-şi ducă liniştit copiii la grădiniţă, la şcoală şi să desfăşoare o activitate normală, înseamnă că acel serviciu de informaţii, de contrainformaţii din ţară a desfăşurat o activitate bună.

Sunt lucruri care nu se văd. Lumea zice că aşa trebuie să fie, aşa e normal să fie, dar în aceasta constă de fapt succesul.

În final, nu se poate vorbi despre transformarea în domeniul informaţiilor fără a menţiona necesitatea unei educaţii a întregii populaţii în domeniul securităţii. Ceea ce detaşează serviciile de contrainformaţii din statele democrate de cele totalitare este tocmai participarea cetăţeanului la asigurarea propriei sale securităţi. Pentru a exista această colaborare, este necesar un proces îndelungat prin care cetăţeanul să aibă încredere în serviciile guvernamentale şi de informaţii, să înţeleagă că acestea lucrează în folosul său şi să le sprijine. De asemenea, este necesară pregătirea cetăţenilor pentru a putea deosebi ce este normal şi ce este anormal în imaginea unui loc public şi a explica în ce constă cooperarea cu structurile de informaţii. Este clar că în procesul de transformare trebuie să trecem de la ceea ce se numeşte informaţie către ceea ce se cheamă intelligence şi să nu ne mai fie teamă să folosim termenul intelligence care, dumneavoastră ştiţi foarte bine, diferă foarte mult de ceea ce înseamnă informaţie. De fapt, la NATO se spune clar: „schimb de intelligence între aliaţi şi schimb de informaţii cu partenerii”. Deci, termenul intelligence ar trebui să intre în limba română şi să fie folosit în adevăratul lui sens.

Autor: Sergiu Medar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*