Tabloid şi minciună în reţelele sociale

Într-un articol publicat de revista „Granta”, jurnalistul şi scriitorul britanic de origine rusă Peter Pomerantsev susţine că trăim într-o lume post-adevăr, în care politicieni şi mass-media nu mint neapărat, dar nu sunt interesaţi dacă spun sau nu adevărul.

În relaţia individului cu adevărul, tehnologia şi globalizarea economică au avut o importanţă deosebită. Refugiul în „tehno-fantezii” a fost dublat de incertitudine economică şi socială, iar realitatea a devenit una fragmentată, în care individul a devenit nostalgic după un trecut sigur.

Peter Pomerantsev citează un eseu al Svetlanei Boym, potrivit căruia primul deceniu al secolului al XXI-lea nu a fost caracterizat de „nou”, ci de proliferarea nostalgiilor – naţionalistă, cosmopolită, ecologistă etc. Astfel, într-o lume în care „faptele” îi transmit individului că nu are un viitor din punct de vedere economic şi în care guvernele nu mai au control asupra evenimentelor, încrederea în vechile repere – politicieni, experţi, media – s-a erodat. Rezultatul: perimarea ideii de „expert”, propagarea sintagmei „lamestream media”, creştere exponenţială a site-urilor dedicate „ştirilor alternative”.

În lumea post-adevăr, social media, ca sursă principală de informare pentru zeci de milioane de persoane, introduce individul în „camere de ecou” unde există oameni cu viziuni similare şi unde i se furnizează doar informaţii care vin în întâmpinarea propriilor credinţe, indiferent dacă sunt adevărate sau nu.

În căutarea unei definiţii

Volumul enorm al conţinutului generat în prezent nu mai permite definiţii exacte şi nu există o autoritate care să decidă cum este definit un termen. În aceste condiţii, nu există un consens asupra a ceea ce acoperă fenomenul fake news: ştiri false în întregime, ştiri incomplete sau parţial adevărate, menite să conducă la concluzii eronate în rândul audienţei. Dat fiind că nu există o delimitare clară în ceea ce priveşte gradul de „falsitate” al unei ştiri sau ce a stat la baza creării şi difuzării ei (de exemplu, satira), termenul este utilizat într-un mod mult prea amplu.

Publicaţia britanică „The Guardian” avansează următoarea perspectivă: într-o „formă pură”, ştirea falsă este complet fabricată, manipulată astfel încât să conţină elemente ale unei relatări jurnalistice credibile, să atragă maximă atenţie şi, în consecinţă, venituri. În general, astfel de ştiri sunt postate pe site-uri care respectă caracteristicile de design ale online news media şi al căror nume încearcă să dea impresia de legitimitate. Conform cotidianului „The Telegraph”, similar propagandei, ştirile false constituie o metodă de distorsionare a adevărului pentru a persuada emoţional şi a crea premisele declanşării unei acţiuni.

Pe lângă site-urile care publică ştiri false, există şi o serie de surse online al căror conţinut este centrat pe dezinformare, propagandă şi „senzaţional”. Cele mai multe dintre acestea se declară platforme de ştiri, independente din punct de vedere editorial, fără însă a oferi detalii despre autori sau finanţatori. Fie că preiau informaţii din surse valide sau obscure, acestea sunt în mare parte agregatoare de ştiri care se legitimează între ele prin cross-link-uri, creând impresia unei reţele. Majoritatea nu are reportaje/ anchete sau interviuri proprii.

Există mai multe denumiri pentru „deformarea adevărului obiectiv”, existând, pe lângă sintagma „ştire falsă”, şi noţiunile de „ştire alternativă” sau „ştire fantezistă”. Axel Dyèvre face distincţia între:
– informare eronată – are la bază lipsa de competenţă şi poate include date incomplete sau perimate, traduceri eronate, absenţa contextului;
– dezinformare – fondată pe lipsa de integritate, reprezintă o tactică de control psihologic pornind de la principiul „să nu mai ai încredere în nimeni”;
– ştiri false comune – pornind de la lipsa de interes, sunt construite printr-un amalgam de fapte şi ficţiune („jumătăţi de adevăr”).

O taxonomie a categoriilor de site-uri care postează conţinut ce trebuie evitat le-ar include pe cele care promovează:
– ştiri false – informaţiile sunt inventate;
– ştiri care induc în eroare – acestea pornesc de la fapte, însă sunt scoase din context şi primează caracterul de senzaţional;
– ştiri partizane – constituie interpretări ale unor date reale, care sunt manipulate pentru a servi unei agende;
– ştiri de clickbait – pornesc de la un titlu şocant sau cu caracter senzaţional, care „provoacă” publicul să le acceseze şi care, de regulă, nu includ informaţii care să susţină conţinutul titlului.

Mediul în care astfel de ştiri sunt răspândite cel mai frecvent şi facil este social media, în special platforma Facebook (unde audienţa potenţială la nivel global este de 1,8 miliarde de persoane), informaţiile fiind distribuite indiferent de sursa de provenienţă. Potrivit lui Peter Pomerantsev, algoritmi creaţi de companii precum Google şi Facebook se bazează pe căutările şi click-urile anterioare ale utilizatorului, astfel încât fiecare nouă căutare nu face decât să confirme prejudecăţile acestuia.

Un studiu realizat de Pew Research Center şi Knight Foundation, în intervalul ianuarie 2012-februarie 2016, arată că Facebook a fost sursă de ştiri pentru aproape jumătate din populaţia adultă din SUA şi o sursă primară pentru zeci de milioane de persoane la nivel mondial.

Sintagma fake news este utilizată inclusiv de oficiali de rang înalt sau de instituţii guvernamentale pentru a demonta informaţii vehiculate în publicaţii de prestigiu. Conform cotidianului „The Telegraph”, prima conferinţă susţinută de Donald Trump în calitate de preşedinte ales a fost contextul în care sintagma fake news a depăşit pentru prima oară stadiul simplelor dezbateri şi a intrat în limbajul mainstream. Începând din luna februarie 2017, site-ul Ministerului Afacerilor Externe din Federaţia Rusă include o secţiune Fake News, dedicată „materialelor publicate ce conţin informaţii false despre Rusia”.

Mijloace de propagare

Schimbările survenite la nivelul media au asigurat lejeritatea necesară introducerii şi răspândirii de relatări false bazate pe imagini alterate, fie pentru propagandă, fie pentru a induce în eroare, tactica utilizată preponderent fiind că, dacă o ştire falsă este trimisă la suficient de mulţi indivizi, în mod inevitabil cineva o va publica. Proliferarea mijloacelor de transmitere a informaţiilor (televiziune, ziare, reviste, radio, Internet), a condus la percepţia conform căreia a crescut şi numărul surselor de informare, existând însă o scădere semnificativă a numărului de surse utilizate de mass-media. Acest lucru poate fi observat şi în cazul „experţilor”: un număr în general restrâns de specialişti, în multe cazuri insuficient validaţi, este transformat în principală sursă, nu numai de informaţii, ci şi de raţionamente şi concluzii (a se vedea cazul Nils Bildt).

Într-un studiu realizat de Center for European Policy Analysis/ CEPA şi Legatum Institute se precizează că obiectivul propagării de ştiri false nu este convingerea surselor de informare mainstream, ci opinia publică deja neîncrezătoare în elite sau în aparatul de stat, care manifestă apetenţă pentru teorii conspiraţioniste şi care, în consecinţă, caută orice tip de informaţie, indiferent cât de ridicolă, care să le confirme suspiciunile. Amploarea fenomenului ştirilor politice false şi poziţia de lider a Facebook pe piaţa furnizorilor de ştiri au condus la apariţia unor speculaţii conform cărora lipsa de reacţie a companiei a înclinat balanţa electorală în alegerile prezidenţiale din SUA. O analiză realizată de compania media Buzzfeed arată că, în ultimele trei luni ale campaniei electorale, ştirile false virale dedicate acestui subiect au depăşit ca engagement pe Facebook informaţiile difuzate în total de 19 surse de informare importante.

Propagarea unui astfel de conţinut se realizează prin:
– utilizarea de titluri şocante sau bombastice şi a unui stil evaziv de relatare;
– neprecizarea sursei primare a informaţiei sau, în cazul în care aceasta este menţionată, distorsionarea unor elemente (de exemplu, nu este citat numele autorului articolului, ci sunt invocaţi „jurnaliştii” respectivei surse de presă);
– apelul la surse citate sub protecţia anonimatului sau trimiteri la site-uri obscure;
– utilizarea de pseudonime;
– lipsa unui punct de vedere (reacţii) fie oficial, fie al celeilalte părţi implicate;
– pentru a da credibilitate – se porneşte de la menţionarea unui eveniment (de exemplu: demonstraţie, şedinţă parlamentară etc.) şi se introduc informaţii false despre desfăşurare/ participanţi/ conţinut;
– readucerea în atenţie a unor date vechi, chiar dacă sunt reale şi scoaterea acestora din context;
– utilizarea/ postarea de elemente multimedia (foto, video) fără precizarea datei sau locului în care au fost realizate.

Un ghid minim de criterii pe care trebuie să le aibă în vedere cititorul/ utilizatorul pentru a recunoaşte o ştire falsă include:
– validarea sursei şi a autorului;
– numele site-ului (inclusiv al domeniului pe care este găzduit);
– verificarea titlului pentru a vedea dacă se susţine cu date din conţinutul ştirii;
– verificarea încrucişată a informaţiilor;
– evaluarea surselor citate în material;
– verificarea datei la care se face referire în material;
– depăşirea propriilor prejudecăţi.

Iniţiative de contracarare

În ianuarie 2016, Poynter Institute for Media Studies a creat International Fact-Checking Network, care verifică preponderent declaraţiile formulate de persoane publice şi reprezentanţi ai marilor instituţii. Iniţiativa a fost rapid contestată. Potrivit Breitbart.com, site american de ştiri, opinii şi comentarii, considerat a fi de extremă-dreapta, organizaţia ar fi finanţată de miliardarul George Soros şi de un număr de „alţi finanţatori de stânga”. În 2016, ca urmare a criticilor formulate cu privire la caracterul părtinitor al ştirilor afişate în secţiunea Trending a platformei, Facebook a concediat operatorii care furnizau descrieri pentru itemii postaţi în respectiva secţiune, selectarea ştirilor fiind făcută, ulterior, de un algoritm care promovează ştiri bazate exclusiv pe subiectele despre care discută utilizatorii platformei. Potrivit Facebook, noul modul Trending este personalizat şi bazat pe o serie de factori precum pagini apreciate de un utilizator, locaţia acestuia, subiectele trending anterioare cu care a interacţionat utilizatorul, precum şi ştirile trending ale zilei.

Google a anunţat că va interzice site-urilor care publică sau promovează ştiri false să utilizeze serviciul de advertising online al companiei. Potrivit unui anunţ al companiei, va fi restricţionată publicitatea pe paginile care interpretează în mod eronat sau ascund informaţii despre publisher, conţinut sau scopul primar al site-ului. Google nu a abordat însă şi problema ştirilor false afişate în rezultatele căutării pe acest motor.

Cotidianul francez „Le Monde” a anunţat lansarea (începând din luna februarie a.c.) unui motor de căutare, „Décodex”, care permite verificarea veridicităţii informaţiilor vehiculate în mediul online pentru a identifica exagerările sau dezinformările. Pe lângă acest motor de căutare, publicaţia pune la dispoziţia cititorilor instrumente pentru evaluarea fiabilităţii site-ului pe care a fost postată informaţia ce trebuie verificată.

Stopfake.org este o iniţiativă online a unor profesori şi studenţi ai Universităţii Kiev-Mohyla, Ucraina, care, până la mijlocul anului 2016, a analizat, verificat şi demontat peste 500 de ştiri difuzate în surse de informare ruseşti (TV, print, Internet, social media), atât controlate de stat, cât şi private.

Cine verifică cenzorii

Nu există un set de instrumente sau indicatori prin care ştirile false să fie recunoscute, având în vedere numărul lor şi inexistenţa unor criterii clare care să le definească. În consecinţă, şi procesul de verificare a ştirilor posibil false este unul subiectiv şi cronofag. De asemenea, faptul că orice tip de informaţie poate fi introdus de către orice tip de utilizator potenţează capacitatea celor angajaţi în acţiuni de dezinformare de a decredibiliza ideea de fake news.

Organizaţii non-partizane, media, utilizatori sau cititori decid care sunt relatările ce trebuie verificate, iar activitatea este voluntară. Fiecare ştire este verificată individual, astfel încât un demers amplu de dezinformare poate rămâne nedetectat. O soluţie automatizată ar putea reduce gradul de subiectivitate al unui astfel de proces de validare.

Rezultatele iniţiativelor care au identificat surse promotoare de ştiri considerate a avea un grad redus de credibilitate reprezintă un punct de pornire în identificarea şi contracararea fake news. Totuşi, trebuie avută permanent în vedere incertitudinea care poate plana asupra surselor de finanţare a unor astfel de iniţiative, precum şi absenţa unor date clare despre expertiza celor care efectuează procesul de validare sau despre sursele la care aceştia apelează pentru a demonstra caracterul de falsitate.

Abstract

Fake news has become a widely used term to discredit all kinds of stories, whether a bit fake or outright fabrications. Fake news may refer to a completely made up information meant to deceive readers in order to maximize traffic and profit, but the definition may also refer to websites that publish distorted or dubious facts, especially through clickbaiting headlines. Such stories have dominated discussions especially after the US election in 2016. This kind of content is fast becoming a global problem, especially as it is hasty and widely shared on social media.

Autor: Daniela Bunoiu

Total
3
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*