Smart power, o alternativă pentru Rusia

Analiza modelului prin care Rusia alege să îşi proiecteze şi exercite puterea în plan internaţional reprezintă o soluţie menită să ofere un minim de predictibitate acţiunilor acestui actor statal cu ”efect tulburător asupra popoarelor din Occident”.

Beneficiile puterii inteligente

Vehiculat în mediile politice, guvernamentale şi academice din toată lumea, conceptul de ”smart power” a rezonat în minţile tuturor odată cu prima venire la putere a lui Barack Obama în anul 2008. Primul discurs al preşedintelui ales îndemna către chibzuinţă, moderaţie, modestie şi cumpătare în politica externă americană, sugerând un alt model de abordare a relaţiilor internaţionale, total diferit de cel promovat anterior de Administraţia Bush, bazat în principiu pe forţă, coerciţie, sancţiuni sau ameninţare.

Terminologic, conceptul de ”smart power” a fost introdus şi dezvoltat în ştiinţa politică de către politologul american Joseph Nye Jr., fost adjunct al secretarului de stat al apărării din timpul Administraţiei Clinton. Fondator al teoriei neoliberale în relaţiile internaţionale, alături de Robert Keohane şi apropiat al actualei Administraţii americane, Joseph Nye subliniază faptul că apelul la resursele dure ale puterii (forţa militară sau sancţiunile) poate conduce la eşecul îndeplinirii scopurilor unui stat în politica sa externă. Exemplele reprezentate de războaiele din Irak şi Afganistan sunt edificatoare din acest punct de vedere. Este important de subliniat totuşi că puterea dură nu este exclusă în totalitate, însă în viziunea lui Nye aceasta ar trebui completată de mecanismele puterii soft absolut necesare pentru a atinge obiectivele dorite.

”Smart power” reprezintă capacitatea de a combina resursele puterii soft cu cele ale puterii hard în strategii eficiente.

Aceasta e legată de rezultate şi se concentrează preponderent pe conversia puterii potenţiale în putere efectivă.

Paradoxal, abordarea lui Nye nu se situează în antiteză cu teoriile realiste care au fost considerate o lungă perioadă singurele capabile să explice politica internaţională din perspectiva puterii. Însă teoriile realiste sunt în viziunea lui Nye – prea limitate, oferind doar un cadru restrâns de comprehensiune a unui concept extrem de complex – puterea.
Sistemul internaţional actual a suferit transformări şi nu mai poate fi interpretat după reperele de tip westphalic, în care anarhia din cadrul sistemului şi egoismul statelor naţionale duceau la o luptă permanentă pentru putere, războiul fiind un aspect constant al relaţiilor internaţionale. Nye atrage atenţia că, în sistemul internaţional actual, statele nu mai sunt singurii actori importanţi. Acestea, deşi rămân în centrul sistemului, sunt secondate de o multitudine de entităţi de tip nonstatal (ONG-uri, corporaţii sau organizaţii teroriste) care acumulează putere şi devin parte importantă în analiza mutaţiilor internaţionale.

În noul context, asistăm la un proces de redistribuire a puterii în sistem, vechile categorii – est-vest, nord-sud, aliniaţi şi nealiniaţi – fiind supuse unui proces de schimbare şi de reconceptualizare. Securitatea nu mai este singurul deziderat al actorilor, iar forţa nu mai este singurul instrument. În concluzie, este nevoie de strategii eficiente şi inteligente – ”smart power”. Spre deosebire de celelalte modele ale puterii (hard, soft, putere structurală, putere relaţională etc.), ”smart power” este un concept atât evaluativ cât şi descriptiv. Acesta include o evaluare în propria definiţie, iar esenţa sa este dată de strategie. Strategia de conversie într-un anumit context reprezintă o variabilă crucială, iar acele strategii care includ resursele puterii dure şi resursele puterii blânde într-un mod reuşit reprezintă esenţa puterii inteligente. Astfel, prezintă un interes maxim analiza aplicabilităţii acestei construcţii teoretice în cazul puterii ruse.

Actualitatea ”hard power”

Noua strategie pentru Rusia concepută de Vladimir Putin în noul mandat de la Kremlin rămâne în mare parte definită de termeni specifici ”hard power”. Putin reia teza reindustrializării statului prin reconstruirea industriei militare, concomitent cu crearea a 25 de milioane de locuri de muncă în high-tech, eforturi de natură a genera un nou scut împotriva Vestului.

Chiar Dmitri Rogozin, fost reprezentant al Rusiei la NATO, în prezent responsabil în Guvernul rus pentru înarmare, consideră fezabil planul lui Putin de a face din Rusia o mare putere industrială. Totodată, subliniază că Occidentul a rămas în continuare atent la capabilităţile militare ruse de natură a-i conferi un statut de putere (regională) considerabilă. Mai mult, el afirmă că însuşi Occidentul consideră că ”soft power”-ul şi ”smart power”-ul exportat de Rusia sunt doar vorbe în vânt.

În ciuda resetării relaţiilor cu SUA, puterea autocrată de la Moscova şi-a menţinut obiectivul aferent Războiului Rece – de a defini drept inamici puterile occidentale care se opun restabilirii dominaţiei ruse în fostele republici sovietice şi a revenirii sale drept o putere militară, industrială şi tehnologică.

Exemple în acest sens sunt acţiunile recente ale liderilor militari ruşi: plasarea unor bombardiere nucleare în regiunea arctică fără notificarea SUA, tentative de violare a spaţiului aerian american şi japonez, spionaj militar prin intermediul unui submarin rus cu focoase nucleare în proximitatea flotei americane staţionată în Golful Mexicului.

În aceiaşi parametri se înscrie şi ofensiva declarată în raport cu vecinătatea apropiată: două războaie ale gazelor cu Ucraina în 2006 şi 2009 şi războiul cu Georgia din vara anului 2008, ce subliniază depăşirea fazei de paralizie suferită de Rusia în anii ’90 şi revenirea în forţă la început de secol XXI.

Mai mult, politica recentă a Administraţiei de la Kremlin de a nu reînnoi tratatele privind armamentul nuclear şi chimic (distrugerea tuturor facilităţilor nucleare din fostele republici sovietice, dezactivarea a peste 7600 de focoase şi eliminarea echipamentelor aferente) combinată cu atitudinea refractară faţă de instalarea scutului de apărare american în Europa evidenţiază fragilitatea echilibrului strategic enunţat cu mult entuziasm la începutul anului 2010 prin aşa numita ”resetare” a relaţiilor ruso americane.

Noua Rusie, se pare, seamănă mult cu cea veche, o parte din societate întorcându-se de bună voie la vechile arhitecturi politice. Tradiţii ca autoritarismul politic, neîncrederea faţă de străini şi un naţionalism destul de şovin revin în centrul atenţiei şi nu fac altceva decât să completeze într-o partitură originală ingredientele principale ale ”hard power”-ului rusesc.

Rusia îşi înăspreşte legislaţia antiteroristă

În urma atentatelor de la Soci, Duma de stat rusă a adoptat o lege care prevede pedepse mai dure pentru infracţiuni corelate extremismului. Aceasta creşte durata pedepsei cu închisoarea pentru incitare publică la extremism de la trei la patru ani şi ridică nivelul amenzilor penale pentru această infracţiune.

Totodată, cresc pedepsele pentru înfiinţarea de grupări extremiste şi pentru membrii organizaţiilor seculare sau religioase interzise deoarece sunt considerate extremiste.
Noua lege a fost criticată de activiştii pentru drepturile omului, fiind considerată o metodă de a închide gura dizidenţilor. Aceştia consideră că definirea noţiunii de extemism este lăsată la interpretarea procurorilor şi a anchetatorilor.

”Soft power” rusesc

În ciuda faptului că ”hard power” este un factor cheie pentru securitatea naţională, avantajele aplicării combinaţiei de cultură, valori şi ideologie politică nu sunt deloc neglijabile, întrucât acestea au un impact direct atât în mentalul cât şi în emoţionalul societăţilor existente în afara graniţelor ruse.

Astfel, intervenţia asupra conştiinţei maselor, ”rebrand”-uirea ideii ruse cât şi marketingul exersat de institutele culturale, mass-media şi universităţi care primesc bursieri şi generează educaţie, scot în evidenţă că Rusia este dispusă să se adapteze în jungla noului climat internaţional.

Crearea ”soft power”-ului rus prin consolidarea şi organizarea diasporei reprezintă o condiţie sine qua non pentru realizarea cursului asertiv al politicii externe ruse. Diplomaţia publică a făcut eforturi considerabile în a perfecţiona cooperarea cu ruşii din afara ţării şi simplificarea programului de reîntoarcere voluntară în ”Motherland”, măsurile fiind aplicate atât de către MAE rus cât şi de ONG-uri de tipul ”Russkii Mir”.

În ciuda succesului înregistrat în plan cultural şi educaţional de dezvoltarea centrelor ruse în CSI şi Europa (”Rossotrudnicestvo”) rămân multe obstacole necesar a fi surmontate: creşterea programelor privind studiul limbii ruse în fostele state sovietice, insuficienta finanţare a profesorilor implicaţi în proiecte de acest tip, slaba promovare a originalităţii culturii ruse (literatură, muzică, film, artă) accesul redus al studenţilor străini în universităţile ruse, lipsa burselor şi al unui climat multicultural asigurat pe parcursul studiilor în Rusia (cu excepţia exemplului oferit de Universitatea Prietenia Popoarelor).

Cunoaşterea realităţilor ruse şi interiorizarea acestora de către străini (prin programe de studii sau oportunităţi turistice şi culturale), cumulate cu o medie activă în promovarea unei imagini pozitive a Rusiei, atât pe canalele clasice cât şi în mediul virtual, ar putea face minuni pe termen lung. Însă, în scopul obţinerii acestui deziderat, autorităţile din Rusia, tributare ale sindromului verticalei puterii, ar trebui să sporească conlucrarea cu mediul ONG-urilor în vederea stimulării liberei iniţiative şi a acoperirii ”punctelor gri” ce umbresc în prezent Rusia.

Suplimentar, punerea la dispoziţie a unor resurse financiare considerabile ar putea contribui la realizarea unui dublu scop: depăşirea problemelor interne şi afişarea unei imagini atractive.

Oleg Deripaska: capitala Rusiei trebuie mutată în Siberia

Magnatul rus al aluminiului a declarat, în cadrul unui prânz de lucru la Forumul Economic de la Davos, că, dacă Rusia îşi doreşte cu adevărat dezvoltarea regiunii nordice, capitala ţării ar trebui mutată acolo. Miliardarul, ale cărui facilităţi de producţie sunt localizate dincolo de Urali, consideră că, pentru a se dezvolta, Siberia are nevoie de un proiect similar celui al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci pentru dezvoltarea sudului.

Moscova nu are valoare semnificativă pentru regiunea înconjurătoare şi înţelegem că păstrarea capitalei la Moscova înseamnă corupţie şi centralizare excesivă, a declarat Deripaska în faţa vicepremierului rus Arkady Dvorkovich, precum şi a numeroşi oameni de afaceri, investitori străini şi reprezentanţi ai autorităţilor regionale.

Concluzii: alternativa – ”Smart Rusia”

Am constatat în trecut inabilitatea Rusiei de a se promova în exterior, incapacitatea de a se dezvolta în ceea ce, în limbajul globalizării, se cheamă acţiuni de diplomaţie publică sau conform studiilor politologului Joseph Nye jr. ”soft power” (capacitatea unui stat de a-şi impune valorile şi principiile prin intermediul unor produse/ strategii de ordin cultural sau mediatic, spre deosebire de ”hard power”, ce desemnează forţa demografică sau armată).
Deşi nu a excelat la acest capitol, Rusia face eforturi pentru a recupera pe acest sens.

Preşedintele Dmitri Medvedev, asumându-şi rolul unui modernizator, spunea în anul 2010 că Rusia trebuie să nu se mai încrunte şi să înceapă să zâmbească către lume. Traducem acest lucru prin faptul că nu va fi neapărat mai permisivă, însă va încerca să îşi atingă scopurile şi altfel decât prin forţă.

Astfel, întrucât este vorba de orgoliul lor, ruşii au învăţat să investească mult în PR în ultima perioadă, încercând ”îndulcirea” relaţiilor cu Vestul şi ghidându-se după un pragmatism benefic ambelor părţi. Moscova este conştientă că, fără sprijinul Occidentului, reforma sa nu are şanse, întrucât ea nu este încă o exportatoare de valori adăugate prin muncă şi tehnologie.

Chiar dacă nu va renunţa la pretenţiile sale geopolitice, Rusia nu mai are un interes de a fi în criză în relaţia cu Occidentul, întrucât încep să apară competitori mai dinamici şi ambiţioşi (ex. China, Islamul radicalizat). Aşadar, Rusia din viitor, chiar dacă ar putea fi percepută ca infatuată, este posibil să tindă în a deveni mai pragmatică.

În noua lume, unde diversitatea în sistemul de valori va conduce la un statut diferit şi un transfer de responsabilitate necunoscut, Rusia ia în serios câteva proiecte ”smart”: Organizaţia de la Shanghai – echivalentul NATO în Asia Centrală, Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (o cvasi – UE orientată spre Moscova) şi, recent, politica de redobândire a influenţei în străinătatea sa apropiată. Conex, Rusia, prin fostul preşedinte Medvedev, la finele lui noiembrie 2009, a generat un draft al unui pact european de securitate, cu scopul de a include Rusia în arhitectura de securitate europeană şi a diminua influenţa NATO. În acelaşi registru se înscrie şi asumarea rolului de lider inovativ în spaţiul CSI prin programele intense de cercetare ştiinţifică de tipul Skolkovo aspect de natură să reducă decalajele tehnologice faţă de Occident.

Chiar dacă blochează expansiunea NATO şi întârzie instalarea scuturilor americane antirachetă, Rusia nu poate opri Uniunea Europeană, faţă de care se arată uneori mai activă în a se împotrivi decât în a o sprijini în obiective precum securitate a energetică, stoparea terorismului şi drepturile omului.

Cu toate că Rusia se opune europenizării adoptând metoda ţinerii în şah a Uniunii prin rezervele sale de petrol şi gaze naturale, procesul este limitat. Chiar dacă are calitatea de cel mai mare petrostat din lume, Rusia se îmbogăţeşte în principal pe hârtie, politica evidenţiind că avuţia nu este reală. Dacă UE ar reuşi să convingă Rusia să se alăture Occidentului, ar fi un succes în a o salva de ea însăşi.

Dacă Rusia va alege să fie un jucător activ în competiţia Vest – Est, şi va fi necesar să opteze pentru modelul occidental sau cel asiatic, provocarea majoră a sa nu constă în a se opune economic nici Vestului şi nici Chinei, ci, în ultimul caz, este fundamental a ţine pasul cu ea.

Autor: Arthur Lazăr Mureșan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*