Serviciile de informaţii româneşti în Primul Război Mondial. Eşecul păstrării secretului

Secolul XX a reprezentat „o adevărată epocă de aur a spionajului și contraspionajului“, în condițiile în care a devenit evident că superioritatea militară pe câmpul de luptă nu era suficientă în absența atuurilor pe frontul secret.

Evoluţia operaţiunilor militare din primul Război Mondial, inclusiv cele desfăşurate de trupele române, nu a fost influenţată doar de superioritatea informaţională a adversarilor ţării noastre. Situaţia României a fost influenţată de reacţiile interne la acțiunile și jocurile de interese ale Marilor Puteri europene, dar și ale vecinilor cu care ţara s-a aflat în război.

Investiţii tardive

Patriotismul și entuziasmul care anticipa întregirea națională caracterizau cea mai mare parte a păturilor sociale, însă viciile societății românești (corupția generalizată, caracterele politice animate doar de satisfacerea intereselor economice, lipsa resurselor financiare, absența unei atitudini contrainformative) au lăsat România vulnerabilă în fața adversarilor.

Încă din timpul celui de al Doilea Război Balcanic, neajunsurile, îndeosebi cele de ordin militar, devin tot mai evidente. I.G. Duca mărturisea în memoriile sale că doar șansa de a nu întâmpina o rezistență militară serioasă în Bulgaria ne-a scutit de „surprize dureroase“. Pentru susținerea operațiunilor și pregătirea armatei, Parlamentul României alocase doar 270 de milioane de lei, târziu, în iarna dintre anii 1912-1913. Investiția nu şi-a demonstrat utilitatea în raport cu evoluția și rapiditatea evenimentelor ulterioare.

Corupţie şi neglijenţă

Un alt element care a viciat buna desfăşurare a operațiunilor militare, mai ales pe frontul secret, l-a constituit neglijența în protejarea secretelor. Dorind să-și exagereze rolul în mecanismul decizional al statului, militarii vorbeau fără reţineri, de multe ori în public, despre aspecte care trebuiau să rămână confidenţiale. Serviciile de spionaj străine au profitat şi de disponibilitatea de a furniza informaţii în schimbul banilor. Această realitate pare să fie susţinută de istoricul Nicolae Iorga, care, în articolul „Cum ne luptăm cu spionii“, din 14 iunie 1915, arăta că serviciile de spionaj străine au mizat pe predispoziția generală către mită, întrucât „Nu suntem o țară unde se poate jena cineva“.

În acelaşi sens pot fi invocate şi mărturiile unui fost agent inamic austro-ungar, capturat abia în anul 1920. Spionul, originar din Sibiu, relata că la originea succesului misiunilor sale s-au aflat „uzanța corupției“ și „neglijențele condamnabile“, practici răspândite printre români. Acestea i-au permis inclusiv să intre, să circule prin țară și să culeagă informații, fără a deţine documente de călătorie. România reprezenta un mediu propice culegerii de informaţii în condiţiile în care „discuții asupra chestiunilor cu caracter secret se iscau în tramvaie, trenuri, localuri publice, pe stradă, în familie și în fața oricui. Se strigau în gura mare, peste tot locul informații asupra armatei, armamentului, dotării și spionii care mișunau peste tot nu aveau nevoie să facă altceva decât să adune aceste informații, să le coordoneze și apoi să constate cu stupefacție că toate acestea sunt absolut exacte și complete“. Manifestările societății românești din acea vreme îi permit acestuia să recruteze, în București, o adevărată reţea de surse secrete umane, un așa-zis „cerc de încredere“ format din oameni de afaceri și politicieni care îi transmiteau informații de valoare pentru securitatea ţării.

Nu trebuie ignorat faptul că în absența unei legi a contraspionajului pe timp de pace, existau multe cazuri de trădare condiționată de obținerea de beneficii materiale. Abia în luna ianuarie 1913 regele Carol I promulgă o lege a spionajului pe timp de pace care încadrează ca infracțiune transmiterea, sub orice formă, de informații privind apărarea țării. Pedepsele, nu foarte aspre, prevedeau închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenzi, de la 500 la 5.000 de lei. Pentru cei cu o situaţie materială peste medie, din rândul cărora proveneau politicienii și personalul diplomatic, cuantumul amenzilor nu reprezenta o povară, însă tocmai aceste categorii profesionale intrau în contact cu informaţii secrete.

Subfinanţarea serviciilor de informaţii

Sub aceleași auspicii funcţionau și serviciile de informații, lipsurile și vulnerabilitățile fiind conștientizate încă înainte de începerea Primului Război Balcanic.

Astfel, într-un referat din 23 august 1911 era consemnat faptul că: „Serviciul de Informații de pe lângă Statul Major al Armatei nu a avut și nu are astăzi o organizare care să corespundă misiunii sale. Așa cum funcționează în prezent nu poate obține informații cu caracter mai confidențial asupra organizării militare a vecinilor, nici mai ales să recunoască și să țină în supraveghere persoanele care se ocupă în țara noastră cu spionajul, așa ca să putem lua la nevoie măsurile impuse de împrejurări. Din această cauză suntem inferiori vecinilor, căci, pe când aceștia cheltuiesc sume foarte mari și au servicii complet organizate și prin care ne pot cunoaște cu de-a amănuntul, noi nu putem face aproape nimic. Cauza principală a acestei situații a fost și este încă lipsa de mijloace bănești care să permită organizarea Serviciului cum trebuie“.

Aceeași percepție o are însuși Mihail Moruzov, într-o expunere către ministrul Apărării Naționale – Serviciul S, privind istoricul serviciilor de informații ale armatei, în care afirmă că, până în 1913, armata nu a dispus de un serviciu de informații propriu-zis. Pe lângă factorul tactic nu a existat și un aparat tehnic specializat în materie de informații – cadre militare specializate – spre deosebire de alte armate ale timpului. Moruzov considera că venise momentul în care, pentru cunoașterea capabilităților adversarului direct, în speță Bulgaria, dar și a altor posibili combatanți interesați direct sau indirect, cum era armata rusă, se impunea organizarea unei astfel de structuri. Aceasta nu s-a putut realiza, nici măcar parțial, întrucât: „un serviciu tehnic de informații nu se poate improviza“.

Solicitările și eforturile ofițerilor de stat-major ce nu s-au ferit să mediatizeze aceste vulnerabilități au avut efecte parțiale asupra clasei politice, fiind dispuse unele măsuri de pionierat în sensul organizării unui serviciu de informații performant. Totuși, sumele alocate au fost deturnate în alte scopuri, iar iniţiativele de organizare au fost abandonate din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.

Unii istorici, printre care și Cristian Troncotă, nu exclud utilizarea sumelor de bani în interesul germanilor, lansând în acest sens o paralelă între suicidul șefului Statului Major al Armatei, generalul Vasile Zottu şi deconspirarea agenturii germane.

Lecţii învăţate

Ofițerii români au înţeles importanţa Serviciului de Informaţii pentru adaptarea la cerințelor frontului şi slujirea intereselor naționale. Serviciul contribuia la cunoașterea inamicului şi asigura buna desfășurare a acţiunilor militare.

Folosind experienţa din timpul Primului Război Mondial, metodele și mijloacele de culegere a informațiilor au fost diversificate, iar Serviciul de Informații din cadrul armatei (Serviciul Secret) a fost reorganizat. Misiunea acestuia a devenit identificarea instituțiilor de spionaj și propagandă, a organizării, conducerii şi obiectivelor acestora, dar şi măsura în care puteau afecta securitatea României.

Instrucțiunile asupra organizării și funcționării Serviciului de Informații, emise la 20 februarie 1917, au „menționat pentru prima dată Serviciul Secret, cu atribuții în chestiunile serviciului de spionaj propriu-zis, cât și acelea ale Serviciului de Contraspionaj“.

Abstract

In the wake of the First World War, the society flaws in Romania (which tainted even the high ranking officials) affected military operations. Due to some intelligence leaders, the need for early forms of intelligence structures with the purpose of protecting the national interest first became obvious.

The lack of intelligence gathering capabilities and the inability of keeping secrets prejudiced the outcome of military operations.

Autor: Alexandru Iordache

Total
7
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*