Războiul hibrid. Arme şi alarme

Începutul celui de-al treilea mileniu a adus în lumina reflectoarelor mutaţii puţin aşteptate, cu efecte diverse, începând de la nivelul individului şi continuând până la cel al actorilor statali şi non-statali. Prezentul apare ca un adevărat conglomerat de oportunităţi, evoluţie, globalizare şi ameninţări, toate acestea funcţionând într-o întrepătrundere de neimaginat până la finele secolului trecut, greu de conştientizat de către cetăţeni, grupuri sociale, inclusiv de către instituţiile statului. Procesele implicate în funcţionarea unui stat au evoluat, impunând identificarea unor politici publice adaptate realităţilor curente, care să asigure bunăstarea cetăţeanului.

Dacă secolul XX, din perspectiva securităţii, menţinea în prim-plan dimensiunea militară a ameninţărilor, prezentul impune mult mai vizibil o dimensiune hibridă. În încercarea de a prezerva securitatea, statele se confruntă cu o tipologie total nouă a ameninţărilor.

Dezvoltarea tehnologică şi evoluţia ameninţărilor

Actorii purtători de risc cunoscuţi până la începutul mileniul III s-au multiplicat, au fost dublaţi de cei non-statali, care demonstrează o organizare tot mai eficientă. Ei dispun de diverse metode şi mijloace de atingere a obiectivelor contrare intereselor statelor. Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicare a generat atât oportunităţi pentru societatea globală, din perspectiva interconectării, cât şi o supraîncărcare. Dacă, la un moment dat, culegerea datelor şi informaţiilor era o problemă, din cauza dificultăţii de obţinere, astăzi suntem martorii unui fenomen contrar, acela al incapacităţii de gestionare a cantităţii imense de date. Situaţia este sintetizată prin conceptul TMI – too much information.

Evoluţia nu trebuie tratată doar în termeni generali, abstracţi, evidenţiind limitele pe care a reuşit să le depăşească prin exprimări cuprinzătoare, ci poate fi descrisă printr-o serie de exemple, pe care fiecare dintre noi le-a întâlnit sau le va întâlni cu siguranţă. Dacă la sfârşitul anilor `80 un vârf tehnologic era reprezentat de telefoanele mobile cu ecran în două culori şi care cântăreau aproximativ 800 grame, astăzi au devenit comune smartphone-urile care preiau majoritatea activităţilor consumatoare de timp – plata facturilor, accesarea conturilor, realizarea de transferuri bancare, realizarea de fotografii şi filmări HD, monitorizarea distanţelor efectuate într-o zi, planificarea vacanţelor, rezervarea unui loc în avion, reamintirea locului de parcare al maşinii la mall sau păstrarea unui raport al orelor de somn.

Toate acestea au făcut ca barierele existente anterior, în materie de comunicare şi activităţi întreprinse, să dispară şi să fie înlocuite de o mult mai mare mobilitate a ideilor, oamenilor şi activităţilor acestora. Însă conştientizarea completă a implicaţiilor evoluţiei tehnologiei înseamnă şi conştientizarea tuturor ameninţărilor asociate, desigur, neintenţionat. Atunci când într-un mediu apar oportunităţi, este de aşteptat ca acestea să fie exploatate de toţi membrii mediului, indiferent de obiectivele acestora. Astfel, în anul 2017, identificăm actori statali sau non-statali care folosesc toate noile canalele de comunicare pentru promovarea unor interese care afectează securitatea statelor.

Astfel, este plauzibil ca actorii statali sau non-statali să utilizeze ameninţări hibride pentru a prejudicia statul-ţintă. Aceasta înseamnă combinarea metodelor specifice conflictului convenţional cu cele neconvenţionale (intelligence subversiv, sabotaj, hacking, utilizarea crimei organizate sau a terorismului). Vom prezenta, în continuare, o perspectivă asupra desfăşurării unui conflict hibrid prin utilizarea metodelor menţionate.

Modelul otoman – control fără cucerire

Secole de-a rândul, Imperiul Otoman a folosit metoda costisitoare a războiului pentru a cuceri noi teritorii, însă, la un moment dat, a descoperit un mod mult mai eficient de folosire a resurselor. Iniţial, pentru administrarea teritoriilor nou înglobate erau folosite inclusiv resursele Imperiului. Mai târziu, însă, plasarea în vasalitate şi controlul regiunilor cucerite a devenit o „afacere” mult mai profitabilă – se percepea un bir, se folosea forţa de muncă, se obţineau produse şi servicii, dar nu se investea capital.

Folosind acest model, poate fi simulat un scenariu prin care, în anul 2017, o entitate dezvoltată şi-ar asigura controlul asupra unei alte entităţi, fără a-i schimba forma de organizare şi fără a prelua efectiv conducerea acesteia. Obiectivele sunt slăbirea statului prin scăderea încrederii populaţiei în decidenţi şi în instituţiile statului, stimularea unor sentimente de insecuritate, erodarea identităţii naţionale, crearea şi consolidarea controlului asupra actului decizional şi a proceselor care asigură buna funcţionare a administraţiei.

Tactica presupune folosirea spionajului prin care se urmăreşte culegerea de date şi informaţii cu privire la politicile publice şi dobândirea de cunoaştere în materie de strategii şi parteneriate, pentru a putea determina nivelul de resurse existent şi posibilii terţi care ar putea interveni în viitor. De asemenea, alături de folosirea crimei organizate, poate fi utilizată coruperea decidenţilor pentru promovarea unor politici contrare intereselor naţionale, respectiv menţinerea unei permanente stări de tranziţie.

Prin intermediul mijloacelor social media, a televiziunii, presei scrise şi online, precum şi prin ONG-uri, va fi perpetuată o propagandă care să stimuleze nemulţumirea populaţiei şi să erodeze identitatea naţională. Crima organizată şi spionajul creează şi alimentează numeroase tensiuni. În funcţie de configurarea societăţii, sunt exploatate flageluri existente. Astfel, grupuri extremiste sau violente, precum galerii, minorităţi etnice sau religioase, sunt sprijinite şi încurajate să se manifeste liber, inclusiv violent. În paralel, vectorii de comunicare transmit mesaje fals argumentate în presa scrisă, online şi la TV, care sunt contradictorii, astfel încât populaţia să nu poată realiza care este realitatea şi să blameze decidenţii.

Facţiunile teroriste sunt susţinute în vederea organizării unor atacuri de diferite dimensiuni, pentru perpetuarea unei stări de nelinişte şi neîncredere în rândul cetăţenilor. Concomitent, reţelele de crimă organizată acţionează ilegal pentru obţinerea de profit – trafic de persoane, droguri, arme, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Astfel de acţiuni duc la scăderea nivelului de trai şi întreţin tensiunile sociale. Aceste reţele pot fi susţinute în investirea capitalului în diferite afaceri legale, pentru ca ulterior să se poată ajunge la controlul economiei – privatizări, proprietate străină asupra terenurilor, preluarea controlului asupra unei părţi a industriei sau a serviciilor vitale.

Hoţii în lege, un instrument de control

Un exemplu care susţine afirmaţiile de mai sus este gruparea de crimă organizată formată din aşa-numiţii „hoţi în lege”, „вор в зако́не”. Aceştia au apărut în anii 30’, constituindu-se ca un grup de indivizi care respingeau regimul sovietic şi care şi-au creat o proprie lume, condusă după un cod de onoare şi conduită – nu aveau voie să fie căsătoriţi, să aibă slujbă, erau obligaţi să-i ajute pe ceilalţi membri şi să-şi respecte promisiunile. De-a lungul timpului, această lume a hoţilor în lege s-a extins, mai ales în statele ex-comuniste, formând o reţea interconectată pe o întindere geografică vastă. Această reţea a acţionat în mod continuu pentru atingerea obiectivelor proprii, complet opuse valorilor şi intereselor unui stat democratic, respectiv coruperea justiţiei şi a decidenţilor pentru obţinerea de profit. Astăzi, o parte semnificativă dintre aceştia deţin afaceri în mod legal, dezvoltate pe baza fostelor activităţi.

Şi în România a existat un astfel de exemplu – Ion Guşan (foto), cunoscut drept Nicu Patron, coordonatorul unei reţele autohtone, condamnat la 14 ani şi 8 luni de închisoare, pentru evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă şi extorcări.

Ţinând cont de conexiunile pe care le au hoţii în lege, precum şi de resursele financiare şi umane, trebuie conştientizat că aceştia reprezintă unul dintre cele mai bune instrumente de destabilizare.

Atacuri asupra infrastructurilor critice

În subsidiar, zona cibernetică se concentrează pe organizarea unor atacuri asupra infrastructurilor critice, care să blocheze, pentru perioade scurte de timp, furnizarea de servicii şi produse către populaţie.

Odată scăzută credibilitatea instituţiilor statului şi a diferitelor paliere de decizie, actorul care dirijează atacul îşi poate promova apropiaţii în poziţii influente, folosind mijloacele amintite anterior. De acolo, aceştia asigură un proces decizional în acord cu interesele urmărite de entitatea atacatoare.

Spionajul şi crima organizată urmăresc constant ca populaţia:
– să fie mereu ocupată cu altceva decât problemele adevărate şi să nu sesizeze legăturile de tip cauză-efect;
– să creadă în false ameninţări sau crize;
– să fie impulsionată să acţioneze în baza emoţiilor şi nu a raţiunii;
– să nu beneficieze de informare completă, corectă şi obiectivă. Scenariul prezentat arată că ceea ce anterior era cunoscut drept „mafie”, astăzi poate fi încadrat fără ezitare în rândul ameninţărilor hibride, alături de terorism şi hacking. Întrepătrunderea acestora, printr-o strategie bine concertată, reprezintă una din formele pe care o pot lua viitoarele conflicte.

Abstract

In order to understand the world we are living in we must be able to identify both opportunities and threats that are influencing main processes in today’s society. The manner in which various domains evolved by 2017 surprises not only individuals, but also state’s institutions. Moreover, in analyzing present society, we should pay attention to international relations fluidity.

We should take into account the fact that some developed entities, using the opportunities mentioned above, could try to gain power and raise their income. Organized crime and terrorism can be used by one country in order to take advantage on another country.

We must expect that future conflicts will not follow conventional and already known patterns and develop new strategies, involving all available entities – organized crime, terrorism, hacking, social media or social engineering. These actions are defined as „hybrid threats”.

Autor: Tiberiu Lazăr

Total
51
Shares

1 comment

  1. Comentariu pe marginea articolului,, Razboiul hibrid.Arme si alarme”
    Provocarile inceputului de mileniu au generat, la nivel statal sau, mai nou, non- statal(organizational), o reconsiderare a clasificarii tipologiilor de conflicte: interstatale, regionale sau globale. Evolutia tehnologiilor la nivel informatic, efectele globalizarii, terorismul( sub diversele sale forme:cel fundamentalist, economico- financiar,hacking- ul), sunt arme redutabile ale noului conflict -asimetric , non- conventional- razboiul hibrid. Statele care doresc sa- si conserve hegemonia, cele care aspira la o extindere a acesteia,dar si cele nevoite sa- si protejeze identitatea, suveranitatea si independenta, toate trebuie sa accepte aceasta realitate. De aceea , sarcina serviciilor de intelligence este una deosebit de complexa in contracararea diverselor tipuri de amenintari, ,,divizii” redutabile ale acestei confruntari atipice.
    Costurile la care se ridica operatiunile in vederea anihilarii celulelor teroriste( dotate cu tehnologii de ultima ora si pregatite, probabil, de catre unii dintre cei mai buni experti in materie), a deconspirarii agentilor ce actioneaza in cadrul ONG- urilor(paravan ideal pentru spionaj,in conditiile in care cele mai multe se bucura de increderea populatiei, aceasta cosiderandu-le reprezentanti exponentiali ai societatii civile in raporturile cu statul, fara a banui adevaratele „misiuni „pentru care fiinteaza), sau luptei impotriva crimei organizate( tot mai puternica in ultima perioada, pe fondul coruptiei inaltilor functionari ai statelor ), sunt substantiale, uneori chiar la limita acceptabilului. Dar ele nu reprezinta, in teoria(corecta de altfel) strategilor razboiului, decat o parte insignifianta in raport cu pierderile incalculabile, umane si de natura economica, ale unui razboi clasic,(vezi Razboiul din Golf,1990-1991;Razboiul din Jugoslavia ,1991-1995 sau 1991-2001, dupa alti istorici;Razboiul din Coreea, 1950- 1953; Razboiul din Vietnam ,1961-1975;Razboiul din Afganistan,1979- 1989, incheiat dezastruos pentru URSS si considerat un aspect important al falimentului economic sovietic, s.a). Vom vedea cum vor gestiona statele lumii aceasta realitate complexa, extensie a Razboiului Rece. Sau insusi Razboiul Rece intr-o noua era.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*