Astăzi, mai mult ca oricând, ne aflăm în situaţia de a învăţa să recepţionăm critic mesajele care ajung la noi şi care încearcă să ne convingă şi să ne transforme în susţinători ai unui punct de vedere sau ai unui oportunist interesat de obţinerea capitalului politic, religios sau de altă natură.
Manipularea este una dintre principalele forme de abatere de la informarea obiectivă, prin care se urmăreşte determinarea unui actor social să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului.
Formele generale de manipulare
În scopul devierii comportamentelor şi dominării gândirii opiniei publice, manipularea uzează de mijloace precum persuasiunea şi dezinformarea.
Persuasiunea se defineşte ca acţiunea prin care autorul unui mesaj susţine o idee, încercând să convingă auditoriul. Persuasiunea nu conţine intenţionalitate negativă, în sensul că nu ascunde fapte, ci le evidenţiază doar pe cele favorabile. Ea ţine de forţa argumentării, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil să-şi pună într-o lumină cât mai bună ideea susţinută. Cu alte cuvinte, actul persuasiv nu presupune obligativitatea de a acţiona într-un anume fel, ci oferă argumente logice, emoţionale şi culturale în sprijinul eventualei asumări a acţiunii respective.
Dezinformarea reprezintă orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces de comunicare, intervenţie ce modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în receptori anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent social.
Exemple de manipulare prin mass-media
Manipularea constituie o formă a influenţei sociale, care mizează pe producerea unei schimbări în opiniile, atitudinile şi comportamentele ţintei.
Dacă vom lua în seamă faptul că una dintre funcţiile importante ale comunicării este aceea de influenţă, atunci ne va apărea ca firească specializarea acţiunii de influenţă în cadrul mass-media.
Datorită structurii sale complexe şi a limbajului specific, care îmbină forţa cuvântului cu atuurile actoriceşti (tonul, mimica, expresivitatea mişcării), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare în masă.
Expertul în teoria comunicării Neil Postman atrăgea atenţia, în 1981, asupra unei singure forme de persuasiune şi asupra eficacităţii acesteia în reconfigurarea valorilor: reclamele de la televizor. Conform aprecierilor lui, până la vârsta de 20 de ani, vizionăm aproximativ un milion de spoturi publicitare. Tot Postman atrăgea atenţia că majoritatea americanilor permit televiziunii să le ocupe tot mai mult timpul şi să le influenţeze din ce în ce mai puternic opiniile despre lumea în care trăiesc.
Ziarele, radiourile, televiziunile au nevoie de bani pentru a supravieţui, bani care provin, în mare măsură, din reclame. Firmele, la rândul lor, au observat impactul pe care îl are mass-media în promovarea unui produs sau serviciu.
Teoreticianul Marshall McLuhan spunea într-una din cărţile sale, „The medium is the message”, următoarele: „Copiii sunt mai snobi decât adulţii, mai dispuşi să se conformeze gusturilor comunităţii în ceea ce priveşte utilizarea unor mărci comerciale bine cunoscute.”
Câţiva autori de materiale consacrate aspectului etic al reclamei sugerează punerea în practică a perspectivelor originare în esenţa naturii umane.
Thomas Garett aprecia, în 1961, că o persoană devine mult mai umană pe măsură ce comportamentul ei este mai conştient şi reflexiv. În opinia lui, reclama sugestivă este aceea care caută să ia prin surprindere puterea umană de a raţiona sau să o facă neoperaţională într-o anumită măsură. O astfel de reclamă este lipsită de etică nu numai pentru că face uz de stimuli emoţionali, ci şi din cauza înjosirii atributelor umane fundamentale.
Theodore Levitt (1974) foloseşte atuul puterii umane pentru a apăra tehnicile reclamei adesea considerate îndoielnice din punct de vedere etic. Admiţând că limita dintre denaturare şi falsitate este greu de stabilit, el se foloseşte de un argument principal: „Înfrumuseţarea şi denaturarea sunt câteva dintre scopurile dorite şi legitime din punct de vedere social al reclamei; nelegitimă în reclamă este numai falsificarea cu intenţia de a fura”.
Manipulare există în toate ramurile mass-media. De multe ori, aceasta este involuntară. Este cazul redactorului american Orson Welles, care a creat o piesă de teatru radiofonic despre un grup de extratereştri care voiau să atace Pământul. Întâmplarea a avut loc în primele decenii ale existenţei radioului, atunci când acesta era considerat mediu de informare în proporţie de sută la sută, tot ceea ce se difuza fiind considerat corect, real.
Deşi îşi dorea să amuze populaţia, nicidecum să o facă să creadă întâmplările povestite, Orson Wells a avut o surpriză de proporţii. Panica a cuprins America. Toată lumea urmărea emisiunea, deoarece se credea că, într-adevăr, extratereştrii vor ataca planeta.
Există specialişti, precum W.J. McGuire, care consideră că inteligenţa este corelată rezistenţei la persuasiune. Indivizii cu un nivel ridicat de inteligenţă sunt mai rezistenţi la persuasiune, întrucât sunt capabili în mai mare măsură să înţeleagă mesajul.
Tony Schwartz, autor al cărţii „The Responsive Chord” (1973), a fost iniţial interesat de domeniul radiofonic şi modalitatea prin care sunetele provoacă reacţii ale publicului. Atenţia lui s-a îndreptat ulterior spre televiziune, observând că este foarte asemănătoare radioului şi mijloacelor orale de comunicare, tocmai prin caracterul efemer şi preluarea sensurilor experimentate de către receptori. Schwartz a obervat că majoritatea sensurilor experimentale nu sunt provocate simbolic, ele având la bază sentimente de confort ori disconfort. Care sunt experienţele şi sentimentele comune unui număr semnificativ de oameni? Frustrarea resimţită în aglomeraţia traficului şi necazurile cu automobilul ar fi exemple în acest sens. Agenţii mass-media, în special creatorii de reclame, au catalogat acest gen de experienţe drept evocatoare şi se servesc de mass-media pentru a le reitera.
În ultima perioadă, în structura comunicării şi a modului de difuzare a informaţiilor au survenit foarte multe mutaţii, impunându-se ca acestea să fie căutate în medii extrem de diverse precum: ziare, reviste, radio, televiziune, suporturi electronice, informaţii oficiale, dezbateri legislative, conferinţe de presă, Internet etc.
Odată cu extinderea mass-media, acţiunile de manipulare s-au amplificat atât numeric, cât şi ca extensie a ţintelor.
Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivităţi nu prin mijloace coercitive, ci prin inducere în eroare sau dezinformare.
Din acest motiv, recurgerea la această cale în situaţii de divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea actuală, manipularea fiind un instrument mai eficient şi mai puternic decât utilizarea forţei.
Exemple actuale de manipulare organizată a opiniei publice prin folosirea dezinformării sunt:
– conflictul din fosta Iugoslavie, în cadrul căruia mass-media internaţionale au anunţat că Ljubljana (capitala Sloveniei) a fost complet distrusă, pentru ca, la scurt timp, să urmeze recunoaşterea diplomatică a Sloveniei ca stat independent. Ulterior, s-a dovedit că Ljubljana nu fusese distrusă. Un procedeu similar a fost folosit pentru recunoaşterea Croaţiei ca stat independent.
– cel mai elocvent exemplu al puterii mass-media şi al modului în care manipularea opiniei publice a fost ridicată la nivel de „artă” îl constituie cel al companiei „ Ruder&Finn Global Political Affairs”, companie specializată în intoxicarea şi manipularea opiniei publice mondiale la cererea unui guvern, stat sau partid politic anume care plăteşte pentru campanie. Scopul acestei instituţii este construirea sau redefinirea, în special prin intermediul televiziunilor, a imaginii unor conflicte internaţionale, a unor popoare sau etnii în funcţie de dorinţele şi interesele clientului.
În 1993, compania a lucrat pentru Croaţia, Bosnia – Herţegovina şi opoziţia din provincia Kosovo şi, într-o perioadă de 18 luni, le-a creat o imagine internaţională puternică şi extrem de favorabilă. Campania dusă a fost de mare amploare şi, contra unor sume uriaşe, a inclus obţinerea şi mediatizarea opiniilor favorabile ale celor mai importanţi demnitari, oameni de afaceri şi lideri de opinie din lume.
– un alt exemplu de dezinformare îl reprezintă modul în care un post de televiziune a relatat unele aspecte legate de subiectul răpirii jurnaliştilor români în Irak. Deşi nu aveau confirmarea unei informaţii legate de posibila eliberare a jurnaliştilor şi, în pofida gravelor consecinţe care ar fi putut decurge din lansarea unei asemenea ştiri false, postul de televiziune a dezinformat.
Mass-media în accepţiunea serviciilor secrete de informaţii
Explozia surselor deschise de informare a impus dezvoltarea cercetării acestora inclusiv la nivelul serviciilor secrete, datele rezultate astfel constituind o parte importantă a procesului de obţinere a informaţiilor.
Un dezavantaj pentru analistul din cadrul serviciilor secrete îl constituie multitudinea de surse deschise care îngreunează procesul de diseminare a datelor validate de cele imprecise.
Apariţia şi dezvoltarea noilor forme mass media (new media) şi impunerea acestora, într-un timp relativ scurt, ca sursă de informare concurentă presei tradiţionale, reprezintă un fenomen global, o serie de studii date publicităţii începând din anul 2007, evidenţiind “creşterea audienţei ştirilor difuzate online în detrimentul celei a canalelor mediatice tradiţionale”.
Internetul prezintă riscul de a fi utilizat de profesioniştii dezinformării, miza constituind-o numărul de utilizatori consumatori de informaţie, care accesează reţeaua pentru a se informa sau documenta cu privire la diferite subiecte ori probleme.
Au fost numeroase situaţii în care reţeaua Internet a fost utilizată în scopuri de manipulare (atacuri informaţionale şi imagologice asupra unor instituţii publice, incitarea şi supradimensionarea unor tendinţe destabilizante, compromiterea sau boicotarea unor concurenţi). În aceste condiţii, există riscul supraaprecierii valorii de adevăr a unei informaţii ce poate fi doar o dezinformare.
În concluzie, trăim într-un ambient bogat în media persuasive. E necesar uneori să fim convinşi în anumite privinţe, iar media reprezintă o alternativă facilă de obţinere a informaţiilor. Ne putem proteja de consecinţele persuasive ale media începând să privim dincolo de sensul aparent al mesajelor.
Autor: Cristina Annabella Jako
