Inventar hibrid în războiul din Ucraina

Majoritatea politologilor şi experţilor militari occidentali apreciază că în cadrul implementării „politicii hibride“ neo-imperialiste Rusia a desfăşurat şi continuă să desfăşoare împotriva Ucrainei un război total, hibrid ca formă şi asimetric din punct de vedere al conţinutului. Acesta a început din momentul proclamării independenţei Ucrainei şi a continuat până în prezent, în scopul reîntoarcerii acestei ţări în sfera de influenţă rusă.

Din acest punct de vedere, sunt elocvente opiniile expertului Carnegie, Richard Sokolskis, şi ale fostului vicepreşedinte al partidului de opoziţie rus PARNAS, Ilia Iaşin, potrivit cărora în implementarea „politicii hibride“ a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, pe primul plan se află operaţiunile informaţionale şi alte instrumente „asimetrice“ de influenţă: energetice, economice, umanitare, ecologice, religioase, etnice şi culturale. Implementarea mixtă a măsurilor hibride a fost facilitată şi de anumite condiţii specifice din Ucraina: atitudinea puternic pro-rusă a populaţiei din Donbass, frontierele volatile, corupţia endemică, penetrarea de către Rusia a structurilor de apărare, securitate şi informaţii ale ţării.

Armele războiului hibrid

Dintr-o altă perspectivă, sociologul rus Igor Eidman, rezident în Germania, evidenţiază că războiul hibrid este bazat pe modelul unei campanii militare reale, asociind fiecărei tehnici hibride, prin analogie, un instrument militar convenţional:
– propaganda = „aviaţia militară“ a războiului hibrid;
– hackerii = „trupele de rachete“;
– trolii pro-ruşi = „detaşamente diversioniste“;
– ONG-uri, think tank-uri cu conexiuni directe sau indirecte cu autorităţile ruse = „centre de recrutare ale războiului hibrid“;
– companii militare private = „aripa înarmată“ a războiului hibrid;
– oligarhii = „artileria grea“ a războiului hibrid.

Astfel, propaganda sau „aviaţia militară“ a războiului hibrid, care are ca scop intimidarea populaţiei statului inamic, se desfăşoară prin intermediul aşa-numitei „reţele de prieteni ai Kremlinului“, creată de serviciile secrete. Aceasta acţionează sub acoperirea unor instituţii culturale, diplomatice, de afaceri şi mediatice.

Operaţiunile frecvente de dezinformare vizează o gamă foarte variată a audienţei ucrainene şi au ca scop: promovarea „instabilităţii şi urii în societatea ucraineană“, răspândirea panicii, cultivarea neîncrederii în autorităţile statului şi în armata ucraineană, demoralizarea militarilor şi a comandanţilor ucraineni şi crearea unui clivaj la nivelul societăţii ucrainene, prin exacerbarea unor disensiuni interne pe criterii etnice, religioase, lingvistice, politice şi regionale. Mesajele-forţă utilizate au evoluat permanent, principalele teme recurente referindu-se la „lipsa de legitimitate a autorităţilor ucrainene“, „justeţea anexării Crimeii“, „responsabilitatea forţelor ucrainene în comiterea unor atrocităţi“ împotriva populaţiei civile şi a luptătorilor separatişti din Donbass şi „existenţa unor tendinţe separatiste ale minorităţilor din Ucraina“.

Pe lângă tehnicile clasice de propagandă şi dezinformare, s-a recurs la:
– crearea de noi termeni şi expresii şi utilizarea excesivă a acestora pentru etichetări negative, precum: „maidanoveţ“ (participant la Euromaidan), „junta fascistă“ sau „partidul războiului“, aluzie la formaţiunea apropiată preşedintelui Petro Poroşenko, „Blocul Petro Poroşenko“ Solidarnisti;
– metode specifice manipulării, precum prezentarea firului narativ într-o manieră emoţională, astfel încât faptele să îşi piardă din importanţă.

Trolii pro-ruşi funcţionează ca nişte „detaşamente diversioniste“ cu impact ridicat, activitatea acestora fiind facilitată de popularitatea limbii ruse în Ucraina. Obiectivul acestor „detaşamente“ este diseminarea propagandei pro-ruse şi a ştirilor false.
Hackerii sau „trupele de rachete“, capabile să atace „cartierele generale“ ale adversarului de la orice distanţă, colaborează cu serviciile secrete şi structuri comerciale din domeniul securităţii informaţiilor, care, potrivit lui Igor Eidman, au legături la rândul lor cu serviciile de informaţii ruse. Ben Buchanan, membru al Belfer Center’s Cyber Security Project, consideră că ameninţările cibernetice din direcţia Rusiei pot fi împărţite în două categorii: colectarea de informaţii şi intruziunea cu scopul de a menţine ţinta expusă unui risc, Ucraina fiind o ţintă pe ambele direcţii. Astfel se urmăreşte crearea unei tensiuni sociale artificiale printr-o varietate de metode, de la fraudă cibernetică până la manipulare pe reţelele de socializare.

Coloana a V-a

Totodată, Kremlinul este interesat de atragerea minorităţii ruse, aşa-numita „coloană a V-a“, în acest scop folosind „centre de recrutare ale războiului hibrid“, respectiv ONG-uri, think tank-uri cu conexiuni directe sau indirecte cu autorităţile ruse, precum şi corporaţii care finanţează acţiunile minorităţilor. Sunt ilustrative, din acest punct de vedere, rapoarte ale comunităţii internaţionale de intelligence „Inform Napalm“, conform cărora în Ucraina au apărut diverse organizaţii pentru „apărarea drepturilor minorităţilor naţionale“, precum „Centrul pentru drepturile minorităţilor“ şi „Consiliul naţionalităţilor“ de pe lângă Partidul Socialiştilor, care cooperează strâns şi organizează acţiuni civice în domeniul apărării drepturilor minorităţilor. La acţiuni participă activişti sau susţinători ai conceptului „lumii ruse“.

La rândul lor, companiile militare private au un rol important în războiul hibrid purtat de Federaţia Rusă, fiind considerate „aripa înarmată“ a acestuia şi participând la operaţiuni speciale secrete în diverse puncte de pe glob, îndeosebi în Ucraina şi Siria. Pavel Felgenhauer, editorialist al „The Jamestown Foundation“, a apreciat că intensificarea utilizării companiilor militare private a devenit un modus operandi al Rusiei în activităţile militare şi politice desfăşurate pe plan extern. Angrenarea acestor structuri în zone de conflict ce prezintă interes oferă Rusiei posibilitatea de a invoca plausible deniability (negare plauzibilă) pentru orice implicare a Moscovei.

Oligarhii – „artileria grea a războiului hibrid“ – sunt finanţatori şi coordonatori ai activităţii unor ONG-uri şi think tank-uri ce activează în străinătate. Potrivit unui studiu realizat de opozantul rus Ilia Iaşin, aliaţii-cheie ai Kremlinului în destabilizarea situaţiei de la Kiev sunt oligarhii ucraineni, majoritatea având legături cu autorităţile ruse.

Urmările războiului

În pofida restricţiilor impuse de autorităţile ucrainene asupra unor surse de presă şi platforme de socializare ruse, precum şi a lansării unor proiecte dedicate demascării propagandei şi campaniilor de dezinformare ruse în Ucraina (precum Stopfake, Informnapalm, Euromaidanpress), unele surse mediatice şi analitice ucrainene au semnalat eficienţa tacti- cilor ruse, reflectată de rezultatele unor studii sociologice recente care indică „o creştere a dezorientării populaţiei ucrainene“, „ambivalenţa evaluărilor unor evenimente similare“ şi „o îmbunătăţire a percepţiei faţă de Rusia“.

În plus, cercetările sociologice indică o scădere drastică a încrederii ucrainenilor în partide politice şi politicieni, astfel încât proporţia celor care s-au declarat „lipsiţi complet de încredere“ a ajuns de la 70%, în 2016, la 74%, în 2017.

Abstract

Russian hybrid warfare is based on the model of a real military campaign, where the propaganda is „the military aviation”, troll factories are „diversionary detachments”, hackers are „the rocket forces”, Russian speakers are „The Fifth Column”, NGOs and GONGOs are „the recruitment centers” and private armed units are „military wing”.

Ukraine remains a case study for Russian hybrid warfare and despite the number of projects set up to counter Russian propaganda and disinformation campaigns, the overall impact is considered to be high.

Autori: Gherghina Olaru şi Ani Busurcă

Total
4
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*