Drogurile ilicite constituie o problemă socială complexă, care afectează viețile a milioane de oameni. Costurile umane și sociale ale dependenței de droguri sunt foarte ridicate având impact în sistemul de sănătate publică, deoarece implică alocarea de resurse pentru prevenirea și tratarea consumului, asistență medicală și tratamentele spitalicești. Drogurile afectează securitatea societăților, mediul și productivitatea lucrătorilor.
Conform Raportului Comisiei Europene referitor la strategia Uniunii Europene de combatere a fenomenului, din noiembrie 2015, 80 de milioane de europeni au declarat că au consumat canabis cel puțin o dată în viață, iar cocaina și amfetaminele au fost încercate de 15,6 milioane și, respectiv, 12 milioane de persoane. Europol estimează că traficul de droguri și producția de droguri se află printre cele mai profitabile activități ale grupurilor infracționale organizate, prezente în spațiul comunitar.
Dar acest flagel nu este o „creație” a ultimelor decenii, deși, evident, niciodată în istorie nu a cunoscut o asemenea răspândire. „Moda” consumului de droguri pentru relaxare sau pentru calmarea durerilor a început să se răspândească la nivelul Europei occidentale încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu studierea culturilor și tradițiilor orientale și progresul științei. În urmă cu doar 100 de ani, droguri interzise astăzi prin lege erau prescrise de medici ca tratament, sub diferite forme. Acestea erau ingredientele principale ale unor medicamente folosite frecvent în epocă, marile companii farmaceutice germane, franceze sau britanice producându-le în masă, fiind recomandate ca tratament pentru orice problemă medicală, de la afecțiuni oftalmologice la dureri de dinți, stări nervoase etc.
Flagelul drogurilor, în atenţia Siguranţei Generale a Statului
Bucureștiul începutului de secol XX era capitala unui stat racordat la evoluțiile Occidentului. Chiar dacă păstrăm proporțiile față de marile capitale europene, putem vorbi despre un oraș cosmopolit în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, înțelegem și atracția exercitată asupra multor oameni, mai mult sau mai puțin onești însă toți dornici de o viață mai bună, veniți din toate colțurile Europei, în special din vastul Imperiu rus, unde convulsiile sociale creau o stare de insecuritate accentuată. Artiste „de varieteu”, multe dintre ele practicând prostituția clandestină, bancheri, liber-profesioniști, escroci de profesie, diverși meseriași, educatoare pentru copiii familiilor bogate veneau cu sutele în România. O bună parte dintre aceștia erau monitorizați de structurile care asigurau securitatea statului.
În mod firesc am importat și ultima modă de amplificare a plăcerilor și „senzațiilor tari”, și anume drogurile. Traficul de stupefiante, realizat în special prin intermediul marinarilor de pe vasele românești care efectuau curse la Istanbul, era asociat, de cele mai multe ori, cu prostituția „de lux” și spionajul, după cum reiese din notele Siguranței Statului.
Referiri la traficul de droguri în societatea românească la începuturile secolului XX găsim în notele și informările agenților de poliție și siguranță, precum cea din 22 ianuarie 1916, redactată de una din Brigăzile Siguranței din București și adresată conducerii Direcției Poliției și Siguranței Generale, structură a Ministerului de Interne însărcinată cu contracararea acțiunilor de spionaj, criminalitate organizată și acțiuni subversive: „Max Rivera numit André Chanot care locuia la Athenee Palace Hotel camera No.308, pleacă astă seară la ora 905 cu trenul de Iași direct spre Petrograd. Este întovărășit în acest voiaj de către o amantă a lui Rudy Catargi, directorul Agenției Telegrafice Române. Notez că a vândut înaintea plecărei o cantitate de 100 pachete cocaină lui Max Rivera/André Chanot de la Athenee Palace Hotel și lui Milka, o dansatoare de la Maxim, 35 pachete. Mai notez ca consumatori traficanți pe: C. Tryandafil artist de la Teatrul Eforiei domiciliat la Hotel Astoria. Csarda, dansatoare de la Varieteul Alhambra/Maxim. Suzi, dansatoare la Casino de Paris… Clair B. amanta unui coafor francez. Yurek Wittenberg spion rus domiciliat la Grand Hotel No. 306. Mador amanta acestuia de la aceiași adresă… Sapha, o amantă a lui Max Rivera, de la Athenee Palace. Alice/Julia/Pohl de la Hotel Metropol….. Din nenorocire, trebuie să recunoaștem că aceste femei cocainomane venind în contact cu ofițerii noștri clienți ai localurilor de noapte, se molipsesc de la ele, luând astfel acest viciu cu urmări destul de rele….” (ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, Dosar nr. 1/1914, file 268-271).
Dar acest viciu nu era apanajul exclusiv al Capitalei, un agent al Siguranței atenționând asupra prezenței la Brăila a unui mare traficant de droguri: „Eri v-am înaintat un plic conținând cocaină. Acest plic a fost cumpărat pe prețul de lei 5 de o persoană, aci de la dansatorul Gugu, care se află acum la Brăila, împreună cu o cantitate de 180 pachete cocaină pe care le are într-un plic mare. Acest individ este cel mai mare traficant de cocaină și împreună cu Davidovici au fost acei care au inundat Bucureștiu, amator de acest drogue” (ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, Dosar nr. 1/1914, f. 273).
Într-un amplu raport prezentat conducerii DPSG, în decembrie 1915, este detaliat modul în care drogurile afectează siguranța națională: „Se știe de toată lumea că cocaina în praf absorbită pe cale nasală are o mare influență asupra nervilor, ajungând după un timp oarecare să abrutizeze complect pe individ. Din această cauză a fost interzisă cel dintâi în Franța, unde se consuma pe o scară întinsă, iar acei ce fac trafic cu acest drogue sunt aspru pedepsiți (mai mulți ani de închisoare). Dintre cei mai mari consumatori ai acestui drogue sunt artiștii de varieteu care, voiajând din țară în țară, aduc și duc cu ei viciurile și obiceiurile rele ale acelora cu care vin în contact. Și iată, deci, de ce și la noi în țară, de câtva timp, s-a introdus cocainomania printre artiștii de varieteu și printre clienții obișnuiți acestor locale. Vă descriu, mai jos, modul cum se practică acest trafic în București, dând și toate amănuntele ce posed până acum.
Acum un an, prin luna Noembrie, unul dintre cunoscuții mei de aci mă invită odată să-l acompaniez până la Dogheria Tzetzu din strada Doamnei, vis a vis de Credit. Acest tip se numește Oscar Finkels, astăzi contabil….
Intrând în sus numita Drogherie, am fost întâmpinați de un funcționar care a salutat pe cunoscutul meu cu „Bună ziua Domnule Doctor”. La această întâmpinare a răspuns Finkels cerând: Dă-mi te rog 5 flacoane de Merk; i s-au dat și a plătit la casă suma de 2125, adică 425 flaconul. Pe drum, eu nefiind dumerit asupra conținutului acestor flacoane, cât și asupra titlului de Doctor ce se atribuia prietenului meu, am căutat să aflu chiar de la el toate aceste pe care vi le dau aci.
Uite mă, mi-a spus el, eu fac o afacere frumoasă cu sticlele acestea în care am cocaină. O plasez la toate franțuzoaicele de aci, care o plătesc cu 8,9 și 10 lei sticla. Am oamenii mei, ca Willy Davidovici care era portar la Cafe de Paris, rendez-voul tuturor franțuzoaicelor de aci și care mi-o plasează acolo unde eu nu pot. Așa a continuat cunoscutul meu anul trecut traficul acestei otrăvi, ajutat de Willy Davidovici.
Acum câteva luni, întâlnind pe Willy Davidovici și întrebându-l de Finkels Oscar mi-a spus că nu mai vine în oraș neavând parale, căci el a știut să-i taie porția acolo de unde o lua (era vorba de cocaină).
Prea câștiga mult, mi-a spus Davidovici; acest câștig îmi aparține mie acum. Și iată cum Davidovici face acum acest trafic. Cumpără cocaina în sticluțe, pe urmă o desface în mici pungi albe printr-un amic al său Goldstein, zis Nazone. Mai dă și dansatorului Rivera Max de la Café de Paris, Gugu de la Maxim, actualmente angajat ca dansator la Brăila, la Cinema Paradis…
Asupra acestuia găsim totdeauna un tub mic de sticlă plin de cocaină în buzunarele vestei, din care consumă el și din care dă prin local clienților ca: Ahmed bey, cunoscutul spion și altor al căror nume îmi scapă” (ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, Dosar nr. 1/1914, f. 274 – 274v). Acest flagel va continua și va lua amploare după primul război mondial. Relevant este semnalul de alarmă tras în orașul port Galați, urbe ideală pentru propagarea acestei infracțiuni. Presa locală semnalează creșterea periculoasă a fenomenului, în special în rândul persoanelor tinere: „În ultimul timp, o parte din lumea borfașilor se ocupă cu vânzarea clandestină a cocainei, cloroformului, beladonei, opiumului ș.a. otrăvind publicul. Îndeosebi toată activitatea lor este îndreptată înspre varieteuri, unde pasiunea stupefiantelor a început să devină interesantă pentru artistele și frecventatorii lor, în care domnește setea aspră după senzații tari, după noutăți, după biciuirea simțurilor prin mijlocirea tuturor viciilor posibile…. Existența șantanurilor, dancingului, baltabarinului etc., sunt considerate un mai mare pericol pentru sănătatea publică decât flagelul sifilisului sau tuberculozei. Stupefiantele sunt o boală inconștientă a unei generații indiferente de indivizi care nu pun alt preț pe existență decât egoismul satisfacțiilor lor” (Pohrib, 2013, 570-571).
Reporterul prezintă și unele măsuri ce se impuneau, în acest caz, după modelul adoptat în state europene, de asemenea afectate: „Varieteurile din orașul nostru ar trebui supravegheate îndeaproape de către organele polițienești sau, mai sigur, pentru împiedicarea intensificării otrăvurilor – căci sunt destule femei care le practică, care se îndeletnicesc cu răspândirea lor, pe care și le procură de pe la borfași –, varieteurile să fie închise imediat după terminarea spectacolului, fără ca artistele să aibă dreptul să se așeze la masa spectatorilor, așa precum este uzul în Austria, la varieteuri ca Romacher, Apollo etc.” (Pohrib, 2013, 571).
Drogurile şi spionajul în Bucureştiul României neutre
În rapoartele instituțiilor însărcinate cu asigurarea securității statului apare des menționat faptul că mulți dintre cetățenii străini, care se aflau în număr mare în țară pentru a onora diverse contracte în numeroasele localuri de divertisment din Capitală, dar nu numai, îmbinau „utilul cu plăcutul”, ocupându-se cu trafic și consum de droguri sau cu spionajul (deseori informațiile secrete fiind vândute doar după criteriul cine dă mai mult). Aceștia, evident, urmăreau cooptarea unor autohtoni care să le înlesnească accesul la „lumea bună” a Bucureștiului. Ne referim, în continuare, la două personaje deja menționate și aflate în strânse legături de afaceri ilegale, Max Rivera și Willy Davidovici.
Traficanți și consumatori de droguri, cei doi încercau să procure informații secrete nu numai din România, dar și din țările vecine, acționând atât separat, cât și în coordonare, personal dar și prin numeroasele cunoștințe pe care le aveau. Agenții Siguranței informează, în februarie 1916 că Rivera „angajat de organizațiile germane pentru a culege informațiuni militare… a trimes o artistă americancă în Rusia pentru a culege informațiuni”.
Deoarece artistul francez devine un adevărat pericol prin multitudinea de cunoștințe din „societatea înaltă” (conform agenților Siguranței), cărora le făcea diverse servicii (mai mult sau mai puțin dubioase, printre care evident și procurarea de droguri), este arestat în iunie 1916, în urma unei razii de anvergură în „viața subterană” a Capitalei. Cu această ocazie peste douăzeci de cetățeni români și străini sunt deferiți Parchetului, acuzați de trafic de droguri, procurarea de informații secrete, coruperea unor funcționari publici etc.
Nu cunoaștem traseul ulterior al acestui aventurier de mare clasă, dar este foarte probabil să fi fost expulzat din țară, mai ales că pregătirile pentru intrarea României în război de partea Antantei, oficializată la 14 august 1916, au impus întărirea măsurilor pentru siguranța națională.
De asemenea, numele lui Willy Davidovici este des amintit în rapoartele agenților de siguranță, pe parcursul anului 1916. Acesta ducea un trai opulent, mult peste posibilitățile sale financiare, fiind implicat în tot felul de afaceri dubioase, inclusiv spionajul pentru „Austria, Germania, Rusia, în sfârșit pentru oricare, numai să-i plătească”. Davidovici se afla în strânse contacte de colaborare cu un alt suspect, Vitenberg, fost spion în serviciul Rusiei țariste, dar trecut în slujba Germaniei.
Concluzii
În România începutului de secol XX, „încrengătura” criminalităţii organizate şi complementaritatea cu spionajul şi corupţia este imposibil de redat într-un tablou complet, deoarece vicisitudinile istoriei nu au permis păstrarea arhivelor în forma lor iniţială. Cercetătorul are, în prezent, acces doar la părţi mai mult sau mai puţin relevante.
În secolul al XIX-lea, consumul de droguri în România constituia un aspect cu totul excepţional, în cele câteva cazuri descoperite consumatorii fiind cetăţeni străini, majoritatea marinari ajunşi în porturi precum Constanţa sau Galaţi. De asemenea, în evidenţa autorităţilor se afla un număr mic de persoane beneficiare ale unor tratamente îndelungate cu medicamente ce conţineau stupefiante. Acestea erau acordate unor bolnavi cu afecţiuni grave sau cronice.
Cu puţin înaintea primei conflagraţii mondiale începe să se formeze o piaţă naţională a drogurilor, acestea fiind, totuşi, apanajul elitei româneşti şi a străinilor veniţi în ţară. Un asemenea viciu presupunea riscuri şi cheltuieli mari, majoritatea consumatorilor fiind persoane bine situate în societate, cu posibilitatea de a oferi informaţii puterilor străine interesate. În acest context traficul de droguri devine o preocupare a Siguranţei Statului, luându-se măsurile necesare pentru controlarea acestuia.
Abstract
People have used drugs of one sort or another for thousands of years. Wine was used at least from the time of the early Egyptians; narcotics from 4000 B.C.; and medicinal use of marijuana has been dated to 2737 B.C. in China. But not until the 19th century were the active substances in drugs extracted. This were the days when some of the newly discovered substances – morphine, laudanum, cocaine – were completely unregulated, and prescribed freely by physicians for a wide variety of ailments. They were available in patent medicines and sold by traveling tinkers, in drugstores, or through the mail.
In the 19th century and the beginning of the 20th century Romania, the drug use was limited to therapeutic requirements, abuses were rare and was not a phenomenon yet. State authorities, including the Department for General State Security – DPSG, and Ministry of Interior, tried to keep the drug traffic and illegal drugs consumption under control. However, the dimensions of trafficking and illicit drug consumption, at that time, are not completely known.
Autor: Ioan Codruț Lucinescu
