Dorin N. Uritescu: Suferinţa ne-a accentuat dragostea pentru ţară şi limba română

Profesorul universitar doctor Dorin N. Uritescu s-a născut la data de 18 februarie 1944, în localitatea Vinerea din judeţul Alba. A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii Bucureşti şi Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

Este doctor în filozofie magna cum laude al Universităţii Bucureşti. A publicat mai multe cărţi, articole ştiinţifice şi studii de lingvistică.

Printre importantele lucrări pe care le-a realizat se numără: Pleonasmul în limba română, Fascinaţia numelui – studiu al creaţiei lexico-semantice şi stilistice, Contradicţii în exprimare, Dicţionar explicativ de forme şi sensuri greşite ale unor expresii şi locuţiuni consacrate, Dinamica actuală a limbii române şi altele.

Îşi iubeşte familia, ţara şi limba mai mult ca orice pe lume. Amintirea tradiţiilor din localitatea natală, situată pe malul stâng al râului Cugir, îi produc acea emoţie care-l îndeamnă să lupte pentru păstrarea românismului prin slujirea cu credinţă a cuvintelor româneşti.

Flaviu Predescu: V-aş ruga, domnule profesor, să vă prezentaţi cititorilor Intelligence şi să ne vorbiţi despre lucrurile care vă definesc ca om şi ca profesionist.

Dorin Uritescu: Să mă definesc ca om este foarte greu. Sunt un om complex. Complexitatea se surprinde greu. Ştiu despre mine câteva lucruri care nu se vor mai schimba niciodată. Nu fur şi nu mint (Când eram copil, mă băteau cei mai mari din sat că nu participam la furtul din grădini). Acestea sunt două lucruri care mie îmi displac.

Pe parcurs, am constatat că personalitatea unui om se construieşte pas cu pas. Lipsindu-ţi anumite abilităţi şi aspecte, dacă eşti preocupat de modul în care vrei să-ţi trăieşti viaţa şi să o faci să fie folositoare şi pentru ceilalţi, trebuie să şlefuieşti anumite laturi ale tale, trebuie să adaugi ce e bun şi să renunţi la ce-ţi dăunează. Este o construcţie foarte interesantă, cea a propriei personalităţi. Responsabilitatea este o însuşire, o asumare a răspunderii şi cei care ajung la acest stadiu se numesc personalităţi.

E foarte interesant pentru că a-ţi construi propriul drum este mai mult decât a-l accepta pe cel dat, al destinului. Acestea ar fi de spus despre personalitatea mea.

Apoi, mă mai caracterizează munca dusă până la extrem, până la epuizare. Au fost mulţi ani în care am lucrat câte 18 ore pe zi. Aceste cinci cărţi ale mele le-am realizat fizic într-o singură lună. Ele au fost prelucrate în cap de-a lungul anilor, dar puse pe hârtie în timp foarte scurt. Acum am în lucru un dicţionar extraordinar, de stilistică, etimologie şi explicativ, de antonomaze, care va fi o operă. O operă aş spune, pentru că ţine de creaţie. Nu se poate face muncă de creaţie fără efort fizic şi concentrare psihică.

FP: Cum s-a născut dragostea dumneavoastră pentru vocabular?

DU: Prin clasa a treia, când începeam să învăţăm limba rusă şi eram şi sub teroarea ocupaţiei sovietice şi în casele noastre, ale părinţilor şi ale bunicilor, se vorbea despre „ruşii care ne cer cote şi ne iau totul”. Toată lumea care era de bună credinţă îşi găsea un mod de rezistenţă, de opoziţie la sistem. Rezistenţa n-a fost numai militară, în munţi. Noi am fost un popor care am ales diferite pachete ale libertăţii, într-un fel, şi ale opoziţiei de sistem, care au dovedit şi ulterior c-am ştiut să le aplicăm. Eu, care studiam rusa (niciunul dintre colegii mei nu învăţa rusa din dragoste) am zis că trebuie să-mi găsesc un mijloc, o modalitate de rezistenţă; şi cum puteam să fac pe partizanul? Neînvăţând la rusă! Dragostea de limba română, de limbă în general, de aici vine. Pentru că, în momentul în care am ascultat profesoara de rusă, şi eu n-am vrut să răspund, probabil mă credea şi obraznic, impertinent, ea mi-a spus cuvintele următoare: „Paşol na Kamceatka!”. Neştiind ruseşte, n-am ştiut ce înseamnă „Paşol na Kamceatka”, dar ea m-a luat repede de păr şi m-a dus în ultima bancă. Şi atunci am înţeles că, Kamceatka este considerată ultima bancă în limba rusă, ceea ce în limba română se traduce banca măgarilor. Ulterior, mi-am dat seama de puterea cuvintelor, a formaţiilor, atât lexicale, cât şi semantico-stilistice, pentru că, mai târziu, după un an, doi, am aflat ce e cu Kamceatka, că e o peninsulă, că e cea mai îndepărtată de teritoriul Uniunii Sovietice, că acolo şi împăraţii ruşi îşi trimiteau disidenţii. Adică era un fel de “pohod na Sibir”, un fel de trimitere în exil. Deci, a fi trimis în Kamceatka, imediat mi-am dat seama, că fiind Extremul Orient Rus, după cum am citit şi am aflat, înseamnă că nu e vorba de peninsulă propriu-zis, ci de un sens pe care ea îl culege din ceea ce este pus în legătură cu ea. Toţi acei disidenţi erau exilaţi în Kamceatka, unde era temperatura groaznică, unde era un mod de a trăi extraordinar de greu. Ea mă ostracizase, mă trimisese exact în Kamceatka, adică eram un disident, eu făceam figură de opozant al regulilor clasei, deci opozant al ordinii publice. Şi de aici rezultă cuvintele acestea care sunt nume proprii… cum de pot fi folosite şi ca simple substantive? Ulterior am întâlnit o sumedenie de cuvinte de felul acesta şi a început să-mi placă jocul cuvintelor. Tot în acea perioadă am primit un La Rousse de la unchiul meu care făcuse Facultatea de Teologie, Filologie şi Filozofie la Atena. Din La Rousse-ul acela am putut să desprind multe cuvinte, să văd că multe personaje de acolo, care sunt trecute în prima parte ca şi cuvinte, sunt cuvinte simple. Spre exemplu „Bismark” care este un fel de sandwich, tot felul de cuvinte de acest gen.

FP: Mai există dragoste pentru limba română?

DU: Da, există! Din punct de vedere tehnic, ca filolog, m-am specializat în dinamica limbii române şi am studiat, în fiecare etapă a dezvoltării ei, care sunt aceste abateri severe. Nu mă refer la vânătoare de greşeli că acela n-a pus virgula acolo şi n-a pus căciula la „â”, astea sunt „vânători de paparazzi”. Spre exemplu lucrez acum la un articol, „O Paparazzo – limbistă”. O să trezească nişte nedumeriri pentru cei care citesc, dar nu este deloc peiorativ, argotic, formularea este corectă. Limbist este un cuvânt care nu se mai utilizează. Am folosit forma învechită a numelui comun limbist pentru lingvist ironizând preocuparea vânătorilor de greşeli, a celor ce vor să găsească nod în papură în domeniul exprimării orale şi scrise.

Trebuie să ştiţi un lucru: vorbim şi scriem mai bine decât înainte, oricâtă critică s-ar aduce şi sunt suficiente aspecte care să ne revolte, dar vă spun că, din observaţiile mele, aproape zilnice, în atâtea zeci de ani, se vorbeşte şi se scrie mai bine astăzi ca în trecut. Au rămas şi zone care nu au fost cercetate, de pildă, această problemă a contradicţiei în adaos, adică adaugi ceva care este în contradicţie cu ce ai spus înainte.

FP: Există ceva la care n-aţi renunţa, orice ar fi?

DU: La conştiinţă şi la demnitate. Un bătrân, îl învăţa pe nepotul lui că ce este mai important şi mai important pe lume este să nu-ţi pierzi onoarea. Şi dacă viaţa a fost cum a fost cu ei, într-o zi, au pierdut economic totul. Atunci bătrânul i-a spus nepotului: „Nu mai avem nimic. Suntem pierduţi. Va trebui să pleci la o rudă de-a noastră. Nu mai avem nimic”. Dar nepotul l-a luat de piept şi i-a spus: „Cum nu? Mai avem onoarea!”.

FP: Ce ar trebui să facă tinerii din ziua de astăzi pentru a se face utili?

DU: Să studieze serios. Din păcate acum, totul este o spoială. Nu să vină şi să debiteze prostii. Văd la televizor tot felul de feţe care vin şi vorbesc despre Machiavelli că ar fi spus doar că scopul scuză mijloacele. Niciunul dintre ei n-a citit Machiavelli, pentru că Machiavelli ştii ce spune? După „Scopul scuză mijloacele”? „…numai şi numai din raţiuni de stat”. Nu poţi să spui „Scopul scuză mijloacele” ca să ajungi s-o cucereşti pe Leana. Sau „Scopul scuză mijloacele” ca să iau un milion şi pe urmă văd ce fac… Machiavelli, care a fost părintele istoriei moderne, a fost un tip de o moralitate extraordinară şi de o dragoste de familiei rară. Sunt pre mulţi şmecheri astăzi şi nu e bine.

FP: Ce doriţi să obţineţi prin publicarea cărţilor? Ce doriţi să schimbaţi la oameni?

DU: Uneori greşelile nu sunt numai de exprimare, sunt şi de gândire. În momentul acesta, trebuie pus la punct modul de a te exprima. De pildă să luăm un exemplu, la întâmplare, „Mijloacele de producţie trebuie să intre în proprietatea privată a întregului popor”, Ziarul „Libertatea” din 2008. Naţionalizată şi privată. Nu poate să existe o astfel de exprimare. „Proprietatea privată a întregului popor”! Se fac greşeli de neiertat care te reprezintă ca profesionist. Sunt şi foarte multe greşeli din dicţionar, multe de confuzie, dar încercăm să le clarificăm, ca să nu mai existe gândire ilogică.

FP: Ce înseamnă pentru Dorin Uritescu patriotism?

DU: Patriotismul înseamnă, în primul rând, să ai un respect pentru propria familie, pentru că „patriotism” vine de la pater, de la părinte. Patriotismul este, de fapt, o grijă pentru a nu necinsti faptele strămoşilor. Ca să nu necinsteşti faptele strămoşilor, trebuie să îţi formezi o familie, în care educaţia să fie făcută în spiritul onoarei (unde nu se minte şi nu se fură) şi al abnegaţiei.

Înainte de toate educaţia familială. Aceasta este baza patriotismului. Cine respectă şi ţine la familie, ţine şi la cuprinderea tuturor familiilor într-un popor, într-o naţiune. Acestea două sunt lucruri clar dependente.

FP: Într-o carte în care ar fi trecute personalităţi care au făcut lucruri bune pentru ţara lor, şi din care aţi face parte, ce v-ar plăcea să scrie în dreptul numelui dumneavoastră?

DU: Am făcut tot ce-am putut pentru ţară. Trebuie să credem în propria naţiune. Ce se arată la televizor acum, o desconsiderare a persoanelor care ocupă anumite funcţii, desconsiderându-se instituţia, nu persoana. Nu se câştigă cu asta nimic.

FP: Domule profesor, vă mulţumesc!

Total
1
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*