Cooperarea în intelligence, o necesitate

Într-o epocă a interdependenţelor, a diversificării spectaculoase a instrumentelor de comunicare şi socializare, dar şi a provocărilor de securitate tot mai sofisticate, instituţiile fundamentale ale statelor democratice alături de organismele internaţionale se adaptează permanent pentru a răspunde unor noi provocări, dar şi pentru a stabili mecanismele adecvate de prevenţie.

Din această perspectivă, cooperarea, ca metodă de obţinere a informaţiei necesare unor procese decizionale optimizate, devine o necesitate, un mijloc în sine. Sofisticata lume a intelligence-ului nu face notă discordantă, dimpotrivă! Deşi grevată de o serie de aspecte problematice, care la o primă vedere ar putea fi considerate o piedică în calea cooperării, emergenţa noilor riscuri transfrontaliere – multe cu sorginte difuză (migraţia, recrudescenţa extremismului şi a euroscepticismului, ameninţările hibrid şi mai ales terorismul) – impune cooperării inter-agenţii o abordare dinamică.

Într-o ecuaţie în care analiza de risc şi raportul cost-beneficii trebuie să rămână elemente pertinente ale actului managerial, cooperarea, bilaterală sau multilaterală, devine un asset important al activităţii serviciilor de informaţii europene, şi nu numai, în condiţiile în care informaţia necesară prevenirii materializării ameninţărilor majore pentru societate şi cetăţean poate fi captată din orice colţ al planetei.

Cooperarea, reacţie în faţa ameninţărilor

Însă cooperarea inter-agenţii reprezintă doar o parte a unui ansamblu al comunicării şi interacţiunii instituţionale. Un mecanism eficient şi consolidat de apărare a sistemului de valori democratice şi a siguranţei cetăţeanului nu poate funcţiona fără input-urile absolut necesare ale societăţii civile şi mediului academic şi fără formate colaborative cu toate instituţiile de stat ce pot contribui, prin atribuţiile conferite de lege, la o mai bună înţelegere şi contextualizare a informaţiei, la creşterea capabilităţilor de reacţie la ameninţările iminente şi la protecţia intereselor naţionale de securitate.

Societatea europeană se confruntă astăzi cu ceea ce generic este denumit „războiul hibrid“, care prin caracterul difuz al „inamicului“ şi riscurile/ameninţările volatile, creează factori de instabilitate regională şi alimentează neîncrederea în valorile democratice.

Propaganda ostilă, dezinformarea, finanţarea şi coordonarea grupărilor extremiste şi eurosceptice de către entităţi statale, radicalizarea şi ameninţarea teroristă, precum şi ofensiva asupra infrastructurilor informatice pun autorităţile statului în situaţii tot mai complexe şi mai dificil de gestionat cu efecte directe în asigurarea serviciilor pentru cetăţeni şi menţinerea unui climat social lipsit de tensiuni şi violenţă.

Parteneriate europene

Extremismul, ca precursor al radicalizării, violenţei şi terorismului, este un subiect tradiţional al cooperării, atât în intelligence, cât şi în relaţia cu celelalte instituţii şi societatea civilă. În state occidentale s-au dezvoltat mecanisme pentru combaterea extremismului violent şi pentru deradicalizare (cum ar fi cele germane „Exit Deutschland“ – privind extremismul de dreapta sau „Hayat Deutschland“ – radicalizarea islamică). La baza acestor mecanisme stă parteneriatul dintre serviciile de intelligence, agenţiile de aplicare a legii, autorităţile locale şi liderii spirituali ai comunităţilor.

În egală măsură, la nivel comunitar, s-au creat structuri în parteneriat public-privat-academic, pentru dezvoltarea de soluţii de prevenire şi combatere a extremismului violent şi a radicalizării, inclusiv prin instrumentele comunicării publice. În această cheie, au fost constituite reţele de cooperare şi comunicare menite să asigure schimbul de expertiză şi informaţii în domenii supuse riscurilor emergente de securitate şi amintim aici doar RAN – „The Radicalization Awareness Network“ sau CIWIN – „Critical Infrastructure Warning Information Network“.

În iunie 2016, Comisia Europeană (CoM) recomanda şapte domenii de acţiune în care cooperarea în interiorul UE poate aduce valoare adăugată combaterii radicalizării violente, între care contracararea propagandei teroriste şi a discursului instigator la ură, promovarea educaţiei incluzive şi a valorilor UE, consolidarea cooperării internaţionale.

Un astfel de trend firesc al necesităţii cooperării, fie ea între serviciile de informaţii sau între acestea şi organizaţii naţionale şi internaţionale, s-a extins, ca o reacţie legitimă a „sistemului imunitar“ al corpusului european, şi pentru gestionarea integrată a altor forme de manifestare a ameninţărilor hibride, precum propaganda ostilă şi dezinformarea. Din această perspectivă, enumerăm aici dezvoltarea unor mecanisme precum grupul operativ „East StratCom“ din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (creat pentru combaterea campaniilor de dezinformare provenite din spaţiul rus) sau Centrul de Excelenţă pentru Comunicare Strategică al NATO din Riga.

De altfel, această necesitate rezidă şi din „Comunicarea Comună Către Parlamentul European şi Consiliu – Cadrul comun privind contracararea ameninţărilor hibride, un răspuns al Uniunii Europene“ elaborat, tot în iunie 2016, de CoM, care prezintă o strategie exhaustivă inter-sectorială de gestionare a acestui tip de ameninţări. Caracterizate ca având drept scop „exploatarea vulnerabilităţilor unei ţări şi, deseori, urmărind să submineze valorile democratice şi libertăţile fundamentale“, ameninţările hibride sunt definite de CoM drept un „amestec de activităţi coercitive şi subversive, de metode convenţionale şi neconvenţionale (de exemplu, diplomatice, militare, economice, tehnologice), care pot fi utilizate într-un mod coordonat de actorii statali sau nestatali pentru a realiza obiective specifice, rămânând însă sub limita pragului de stare de război declarată oficial“. Pentru a le contracara în mod eficient, CoM insistă pe îmbunătăţirea şi promovarea schimbului de informaţii, inclusiv a celor clasificate.

Acelaşi îndemn vine şi din partea Parlamentului European, raportul din octombrie 2016 referitor la „comunicarea strategică a UE pentru a contracara propaganda părţilor terţe împotriva sa“ remarcând, între altele, necesitatea dezvoltării capacităţii UE şi a statelor membre de a asigura o comunicare instituţională coerentă, inclusiv prin utilizarea societăţii civile, mediului academic şi mass-media. Documentul programatic îndeamnă la cooperare şi conlucrare pentru a contracara operaţiunile de informare ostile, la tăierea accesului entităţilor purtătoare de ameninţări la finanţare şi fonduri, dar şi la dezvoltarea capabilităţilor de comunicare strategică şi de combatere a discursurilor de instigare la ură. În egală măsură, documentul atrage atenţia asupra vulnerabilităţilor securităţii cibernetice pe fondul lipsei unui cadru juridic internaţional specific de reglementare.

Optimizarea cooperării

Concluzionând, aceste exemple arată fără echivoc necesitatea cooperării în gestionarea riscurilor emergente de securitate şi importanţa schimbului de informaţie strategică şi tactică la nivelul serviciilor de intelligence, fără de care decidenţii, fie ei naţionali, europeni sau euro-atlantici, nu ar putea asigura un răspuns adecvat la potenţialul de instabilitate generat de atacurile articulate, indiferent de origine, la adresa funcţionalităţii instituţiilor de stat şi arhitecturii europene.

Cunoaşterea resorturilor, intereselor, canalelor de difuzare şi a resurselor (financiare şi logistice), identificarea entităţilor statale sau nestatale care stau în spatele „războiului hibrid“, al încercărilor de destructurare a sistemului de valori democratice europene reprezintă o componentă fundamentală necesară configurării schemelor de „tratament“ al riscurilor de securitate, efortul operaţional al comunităţii de intelligence necesitând o abordare convergentă, complementară şi articulată.

Optimizarea cooperării devine astfel un instrument fundamental în planul prevenţiei şi evitării surprizelor strategice, nu doar în planul schimbului de informaţii şi al dezvoltărilor operaţionale, ci şi în ceea ce priveşte împărtăşirea lecţiilor învăţate, a bunelor practici, ca instrument permanent de adaptare a modului de acţiune al serviciilor de informaţii la noile riscuri.

Abstract

We live on the eve of new and sophisticated challenges to national and regional security which target the core of democratic European values and the stability of States. Providing the right information for the right optimized decision making processes requires a high level of cooperation among intelligence organisations, governmental agencies, NGOs and with academic society has become a necessity for.

As a natural reaction of the European „immune system”, the cooperation and public communication strategies have been extended in order to tackle new „hybrid” threats, and to contain extremist movements, radicalization and terrorism.

The cooperation in intelligence, including the exchange of strategic and tactical information, became a must in order to ensure the right inputs for decision makers. Thus, the threats targeting the democratic institutions can be efficiently removed.

Autor: Cătălin-Aurelian Rusu

Total
9
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*