Tot mai mulți cercetători au atras atenția factorilor decidenți, constant, începând cu a doua jumătate a secolului XX, asupra unei amenințări de tip nou la adresa umanității, reprezentată de conflictul apărut între dezvoltarea continuă a civilizației industriale și mediul ambiant, respectiv resursele limitate ale planetei pe care se sprijină această dezvoltare.
Subiecte de tipul poluării, schimbărilor climatice, mai ales a încălzirii globale, creșterii demografice, scăderii resurselor, inclusiv a combustibililor (această ultimă problemă, corelată cu creșterea prețurilor atingând un punct culminant, în prezent) ocupă un loc central pe agenda politică a tuturor statelor lumii.
Problema a fost dezbătută energic începând cu anii ’70, într-o serie de rapoarte ale Clubului de la Roma, autorii propunând o serie de soluții de „salvare” a planetei:
– promovarea unor constrângeri de libertate asupra proceselor creșterii demografice și economice (avertizând, în context, că decalajul dintre națiunile bogate și cele sărace este adâncit de creșterea economică);
– acordarea de sprijin țărilor lumii a III-a, în vederea „emancipării” lor, inclusiv din punct de vedere economic, în scopul asigurării echilibrului necesar economiei mondiale;
– sesibilizarea oamenilor, pentru modificarea caracterului irațional al risipei de resurse (în special de apă și energie);
– trecerea de la resursele fosile la cele regenerabile.
Urmărind același scop, respectiv identificarea de soluții, Lester Brown, unul dintre cercetătorii care au pus bazele conceptului de “dezvoltare durabilă”, a creat două institute consacrate studierii și monitorizării problemelor globale, World Watch Institute (în 1974) și Earth Policy Institute (Institutul pentru Politica Pământului în 2000).
În lucrările sale (“Eco-economia”, “Planul B 2.0 pentru salvarea unei planete sub presiune și a unei civilizații în impas” și “Planul B 3.0 – Mobilizare generală pentru salvarea civilizației”), Lester Brown a relevat importanța integrării și asumării, de către fiecare stat, a unei strategii privind dezvoltarea durabilă, ale cărei componente esențiale sunt: stabilizarea populației, reducerea dependenței de petrol, dezvoltarea resurselor de energii regenerabile, conservarea solului, protejarea sistemelor biologice ale Pământului, reciclarea materialelor.
“Planul B 3.0” propune o serie de soluții inspirate de conceptul “dezvoltării durabile” pentru depășirea crizei iminente care ar interveni în ipoteza în care tendințele actuale se vor menține (respectiv “Planul A”): stabilizarea climei, a populației, eradicarea sărăciei și refacerea ecosistemelor Pământului.
În viziunea lui Lester Brown, omul deține tehnologiile necesare pentru a contracara amenințarea reprezentată de conflictul dintre dezvoltarea continuă a civilizației industriale și mediul ambiant, principala provocare a guvernelor lumii fiind de a identifica voința politică necesară punerii în aplicare a unui astfel de “plan”, dincolo de interesele proprii fiecărui stat.
Cum este afectată România
Asemenea tuturor statelor lumii, și țara noastră trebuie să facă față unor provocări precum poluarea, schimbările climatice sau scăderea resurselor.
Principala problemă a autorităților române este poluarea. Nu întâmplător, un raport al Consiliului Europei despre Marea Neagră din iunie a.c. avertizează că industrializarea excesivă a orașelor de coastă, activitatea portuară și deversarea de substanțe toxice și chiar radioactive în mare au creat o poluare fără precedent, țările riverane fiind îndemnate să se mobilizeze și să colaboreze nu numai la nivel național (între guverne), ci mai ales regional, pentru a împiedica un dezastru ecologic. Raportul mai arată că 21 din cele 26 de specii de pești cunoscute în Marea Neagră au dispărut în ultimele decenii din cauza poluării și a supraexploatării.
De altfel, mass-media naționale publică periodic articole de prezentare a stadiului deplorabil în care se află rezervațiile naturale (cu titlu de exemplu, Delta Dunării, Vama Veche, Fântânița-Murfatlar), în special din cauza turismului “îngăduit” în aceste zone (incluzând construcțiile ilegale pe plajă, sporturile acvatice, poluarea realizată de către turiști).
În Deltă, cea mai mare rezervație de ținuturi umede din Europa, inclusă din 1991 în patrimonial UNESCO, deși a fost începută, cu succes, o reconstrucție ecologică, în sensul redării în circuitul natural a unor importante amenajări folosite în agricultură, fapt privit ca o soluție de contracarare a efectelor posibil devastatoare ale canalului ucrainean Bâstroe, procesul este lent. În plus, locuitorii zonei sunt în continuare în pericol, în ipoteza unor inundații, precum cele catastrofale din 2006, din cauza lipsei unor diguri de protecție. Pescuitul industrial și braconajul reprezintă alte elemente care periclitează serios situația Deltei, fapt relevat de un ONG activ în zona protecției mediului, Asociația “Salvați Dunărea și Delta”.
Zona Roșia Montană a fost salvată, cel puțin deocamdată, de la dezastrul ecologic la care ar fi supusă în cazul în care firmei canadiene „Gabriel Resources” i s-ar permite să extragă aur din mină folosind tehnica separării aurului prin cianură, prin declararea sa, de către Parlament, anul acesta, ca rezervație naturală și arheologică. Procesul de extracție ar presupune distrugerea unei suprafețe totale de 16 km pătrați, ce include cinci munți, patru biserici și cimitire, ruinele cetății romane Alburnus Maior, precum și poluarea zonei la un nivel ce ar dura sute de ani, față de durata maximă de producție a minei, estimată la 15 ani.
O altă problemă reală în România este amplificarea fenomenului de deșertificare, asociat cu acțiunile distructive de defrișare a pădurilor derulate de “mafia” din domeniu, a căror existență este recunoscută de autorități. Potrivit unor date recente ale Administrației Naționale de Meteorologie, schimbările curente de climă, incluzând secetele frecvente, degradarea continuă a solului, din cauza unor practici necorespunzătoare, tăierea într-un mod haotic a pădurilor au dus la distrugerea sistematică a milioane de hectare de culturi agricole, la existența unor cantități tot mai mici de apă în sol și, cel mai grav, la apariția fenomenului de deșertificare. Astfel, România este prima țară europeană situată la nord de paralela 44 confruntată la modul serios cu fenomenul de deșertificare, o reală amenințare în primul rând la adresa securității alimentare a populației.
Autoritățile statului acționează cu succes împotriva unei palete largi de spețe, care include și poluarea, defrișările ilegale, acordarea unor autorizații ilegale de construcție în zone protejate etc., Serviciul Român de Informații contribuind aportul prin furnizarea oportună și în timp optim de informații din surse specifice beneficiarilor legali.
Nu este de neglijat faptul că un număr important de informații în acest domeniu provin din mediul presei, exploatarea surselor deschise fiind o metodă de lucru a cărei importanță se află pe un trend ascendent în cadrul Serviciului, alături de celelalte surse specifice.
Autor: Alina Manda-Topârceanu
