Infrastructurile critice reprezintă de multă vreme o ţintă a ameninţării teroriste, între cele mai expuse din această perspectivă fiind infrastructura energetică, unul dintre cele mai vulnerabile sectoare economice. Atât la nivelul întregului spectru economic, cât şi, în particular, în domeniul energetic, există riscul producerii a două tipuri de atacuri: clasice şi cibernetice.
Riscuri privind atacurile clasice
Statistic, numărul atacurilor asupra infrastructurii energetice, la nivel global, s-a dublat în 20 de ani, atingând o medie de 300 de atentate pe an. Conform datelor disponibile, în perioada 1980 – 2011, au fost atacate preponderent infrastructurile petroliere şi de electricitate, dar nu au fost ocolite nici celelalte surse de producere a energiei.
Potrivit Bazei de Date Globale asupra Terorismului a Universităţii Maryland, numărul atacurilor teroriste asupra sectoarelor de petrol şi gaze a crescut de la mai puţin de 2,5% în anii 1990, la peste 23% în 2013. Ţinta preferată a grupărilor teroriste este transportul maritim al produselor petroliere. În prezent, peste 60% din ţiţeiul mondial este transportat cu 3.500 de tancuri petroliere, care traversează câteva „puncte obligatorii de trecere”- strâmtori (Hormuz, Bab-el-Mandeb, Malacca) şi canale – vulnerabile la acte de terorism şi piraterie.
Însă nu numai transportul maritim, ci şi cel terestru, prin conducte, este afectat de ameninţarea teroristă. Conductele, care transportă aproximativ 40% din petrol la nivel mondial, reprezintă un alt „călcâi al lui Ahile“. Acestea traversează zone vaste dar şi unele dintre cele mai volatile regiuni de pe glob, din punct de vedere al securităţii, fiind extrem de uşor de sabotat. Un simplu dispozitiv exploziv amplasat într-o secţiune critică a conductei o poate scoate din funcţiune pentru o perioadă de timp, după cum s-a putut observa în practica insurgenţilor din Irak.
Atacurile asupra conductelor de petrol şi gaze au devenit o armă a exponenţilor terorismului, indiferent de sistemul politic şi de condiţiile socio-economice din statele unde s-au produs atacurile. Astfel, în Columbia, grupările teroriste FARC şi ELN au efectuat un număr atât de mare de atacuri asupra conductei naţionale de transport a petrolului, Cano Limon-Covenas, încât aceasta a fost supranumită „Flautul“. În 2004, teroriştii ceceni au reuşit să arunce în aer câteva conducte petroliere în regiunile Moscova, Volgograd, Daghestan şi Stavropol, în ciuda eforturilor depuse de forţele ruse de securitate. În 2006, grupul terorist indian ULFA a executat câteva atacuri asupra conductelor petroliere în regiunea Assam. Actele repetate de sabotaj asupra conductelor petroliere din Irak în perioada 2001- 2003 au produs pagube de peste 10miliarde de dolari. Instalaţiile de extracţie a petrolului şi gazelor naturale, inclusiv platformele offshore, au fost şi ele vizate de atacurile teroriste (în ianuarie 2006, terorişti înarmaţi au invadat platforma petrolieră Benisede a grupului Shell, amplasată în Delta Nigerului), iar transportul maritim cu tancuri petroliere a devenit ţinta predilectă a atacurilor în Golful Aden şi în zona de coastă a Yemenului.
Instalaţiile de rafinare petroliere şi petrochimice, importante în ciclul de prelucrare şi exploatare, sunt şi ele extrem de vulnerabile, atacurile teroriste asupra acestora fiind foarte probabile. O dovadă în acest sens este atacul din 16 ianuarie 2013 asupra complexului gazifer de la In Amenas, Algeria, soldat cu uciderea a 38 de ostatici (un algerian şi 37 de cetăţeni străini).
Un alt pericol important pentru infrastructura petrolieră este reprezentat de atentatele sinucigaşe, un exemplu fiind atacul militanţilor Statului Islamic din aprilie 2015 asupra rafinăriei Baiji, cea mai mare din Irak.
Nu numai sectoarele de extracţie şi prelucrare sunt vizate de atacuri teroriste, ci şi cel de distribuţie şi retailing, transportul produselor petroliere şi gazifere către benzinării cu ajutorul camioanelor sau trenurilor cisternă dovedindu-se extrem de riscant, atât pentru siguranţa traficului rutier, cât şi a zonelor de staţionare a acestora, dar şi protecţia mediului. Grupările teroriste au în vedere nu numai distrugerile materiale şi pierderile de vieţi omeneşti, ci şi efectele asupra pieţei energetice, pe site-urile jihadiste vehiculându-se ideea potrivit căreia „uciderea a 10 americani nu reprezintă nimic în comparaţie cu impactul asupra Americii a creşterii preţului petrolului şi a dezechilibrelor generate în economia mondială“. România nu a fost, până în prezent, victima unor atacuri teroriste, însă, conform unei hărţi a riscului de atacuri asupra ţărilor europene dată publicităţii de Ministerul britanic al Afacerilor Externe la începutul lunii iulie 2016, ţara noastră prezintă un „risc mediu“ (alături de Irlanda, Norvegia, Finlanda, Portugalia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Albania, Macedonia, Bulgaria, Slovacia, Belarus, Luxemburg, Georgia şi Malta).
În perspectivă, riscul executării unor atacuri teroriste asupra obiectivelor energetice naţionale va creşte progresiv, ţinând cont de faptul că una din rutele folosite de exponenţii terorismului internaţional include Marea Neagră.
Riscuri de atacuri cibernetice
Nu numai atacurile clasice, ci şi cele cibernetice asupra infrastructurilor critice au devenit un motiv de îngrijorare din ce în ce mai mare pentru guvernele şi operatorii privaţi din întreaga lume, acestea crescând, atât ca număr, cât şi ca nivel de complexitate.
Capacitatea de interconectare a reţelelor informatice de comandă şi control ale acestor infrastructuri şi conexiunea la Internet reprezintă atât un avantaj economic, cât şi o vulnerabilitate în faţa atacurilor cibernetice. Deşi atacurile cibernetice împotriva companiilor energetice au fost mai puţin mediatizate decât cele asupra site-urilor guvernamentale sau corporaţiilor din domeniul IT, efectele lor au fost notabile, edificatoare în acest sens fiind atacurile din 2012 asupra reţelei informatice a companiei saudite Aramco, asupra site-urilor web ale Ministerului iranian al petrolului şi companiei National Oil Iranian, ori cel din 2014 asupra sistemului informatic al unei uzine nuclearo-electrice din Coreea de Sud.
Au fost, de asemenea, situaţii în care o ţară „a dispărut“ de pe hartă pentru câteva ore, ca urmare a unor astfel de atacuri cibernetice.
Infrastructura de petrol şi gaze este vulnerabilă în faţa a două tipuri de atacuri cibernetice: asupra sistemelor informatice care sunt folosite în scopuri administrative şi de afaceri, fiind sustrase informaţii care pot duce la pierderi economice majore pentru companiile vizate; asupra reţelelor de computere care controlează procesele tehnologice şi sistemele de siguranţă ale uzinelor electrice, rafinăriilor, sistemelor de transport şi distribuţie de petrol şi gaze. Trebuie spus că, deşi 90% dintre companiile de petrol şi gaze din întreaga lume consideră că este vitală adoptarea de măsuri împotriva atacurilor cibernetice, numai 40% dintre acestea dispun de un Plan de Răspuns în caz de Incidente. Nici guvernele lumii nu s-au adaptat noilor ameninţări ale atentatelor cibernetice, potenţial la fel de devastatoare ca cele de la 11septembrie 2001.
În 2004 o comisie independentă din SUA a prezentat un raport de aproape 600 de pagini conţinând numeroase recomandări în vederea reformării aparatului american de securitate cu scopul de a împiedica o nouă catastrofă. Zece ani mai târziu, foştii membri ai Comisiei şi-au actualizat recomandările într-un nou raport, indicând lacune în lupta împotriva riscurilor unor atacuri cibernetice asupra infrastructurilor ţării, inclusiv din sectorul energetic.
Abstract
The terrorist threat is not a new phenomenon, and critical infrastructures are an attractive target for terrorist groups. In this respect, energy infrastructure, one of the most vulnerable economic sectors, is among the most exposed to this threat.
Attacks on oil and gas pipelines have become a weapon used by terrorists, irrespective of political and socio-economic conditions of states where attacks occurred.
Cyber attacks on critical infrastructures have become a concern increasingly higher for governments and private operators around the world and recorded an upward trend.
Autor: Mirela Cernat
