Apa, o resursă ameninţată

Dorinţa continuă a omului de a-şi asigura un habitat mai plăcut, mai sigur, surse de hrană abundente sau condiţii de sănătate mai bune, au condus la o utilizare rapidă şi iraţională a resurselor. Apariţia unor tehnologii din ce în ce mai sofisticate, cu randament economic ridicat a avut, însă, un impact distructiv în diferite zone, asupra tot ceea ce înseamnă „viaţă”. Situaţia a fost agravată şi de modul în care am ales să ne gestionăm deşeurile, fie că sunt menajere sau rezultate din activităţi industriale. Stocarea lor în condiţii improprii a avut consecinţe dramatice asupra mediului în care trăim şi din care ne hrănim.

Efectele activităţilor umane nu au fost directe, imediate, ele menţinându-se într-un stadiu latent. Din păcate, în momentul sesizării gravităţii lor, nu au mai putut fi remediate decât cu costuri economice foarte ridicate. Între timp, efectele asupra unor întregi comunităţi au condus la mortalitate ridicată în rândul copiilor, morbiditate crescută a populaţiei mature, concomitent cu manifestarea agresivă a unor boli grave. Din aceste motive, resurse financiare importante au fost alocate, în diferite state, către zona medicală.

Activităţile iraţionale au condus, în unele cazuri, la dispariţia principalei resurse fără de care omul nu poate rezista, „apa” şi a ecosistemelor pe care aceasta le susţine şi le asigură (faună acvatică, irigaţii etc.).

Un exemplu clasic care arată dimensiunea impactului activităţii umane asupra mediului este cazul Mării Aral. Pentru dezvoltarea culturilor de bumbac, fosta Uniune Sovietică a realizat ample lucrări de irigare a unor suprafeţe întinse de teren folosind apa fluviilor ce alimentau această mare închisă. Efectul, la zeci de ani de la începutul lucrărilor, a fost dispariţia aproape totală a acestei suprafeţe de apă, deşertificarea zonei, distrugerea unei industrii piscicole locale şi dispariţia unor întregi comunităţi ce trăiau în acest areal.

Poluarea apelor

Dezinteresul faţă de această resursă care susţine viaţa se manifestă chiar mai aproape de noi.
În perioada comunistă s-au dezvoltat şi extins importante comunităţi a căror alimentare se realizează din ape de suprafaţă (râuri, fluviul Dunărea etc.) şi ale căror ape uzate sunt deversate netratate înapoi, în aval, în sursa de alimentare. Problema este parţial soluţionată prin construirea de staţii de epurare (soluţie cu costuri semnificative), întrucât efectele pe termen lung ale unor asemenea acţiuni sunt adesea imposibil de remediat.

Iazurile de decantare pline de cianuri şi steril, dezvoltate în aceeaşi perioadă în proximitatea unor zone miniere, deversează, la orice ploaie mai puternică, în râurile din proximitate. Acest tip de poluare provoacă dispariţia faunei şi florei, resursele naturale devenind improprii consumului uman.

Acelaşi dezinteres este manifestat de oameni şi pentru apele de subteran. Deşi efectele distructive nu pot fi observate cu ochiul liber, activităţile umane şi-au pus amprenta şi asupra acestei comori din adâncuri. Calitatea apelor subterane a cunoscut o degradare continuă, ca urmare a infiltrărilor de materiale poluante în straturile acvifere. Substanţele nocive au diferite origini: utilizarea excesivă a îngrăşămintelor chimice, gestionarea deficitară a levigatului acumulat în deşeurile menajere amplasate în diferite depozite, activităţile de prelucrare a minereurilor prin tehnologii deficitare sau gestionarea în condiţii improprii a produselor secundare ale acestei activităţi.

Astfel de acţiuni au făcut ca, în zone întregi din România, fântânile să nu mai poată fi folosite, întrucât apa din pânza freatică conţine nitraţi.

Poluarea pânzei freatice în urma activităţilor de extragere sau prelucrare a petrolului şi a produselor derivate a intrat în atenţia publicului imediat după anii ’90, când astfel de combustibili erau extraşi din gropi.

Dispariţia apei

Această situaţie este agravată de schimbările climatice majore, induse în principal tot de activităţile umane, care determină diminuarea sau chiar dispariţia resursei de apă potabilă, ca urmare a unor perioade prelungite de secetă. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, lipsa accesului la apă potabilă afectează 850 de milioane de persoane, iar 2,2 milioane de copii, cu vârsta sub 5 ani, mor anual din această cauză.

Seceta prelungită din Africa de Sud (de aproximativ 3 ani) a provocat golirea graduală a lacului Theewaterskloof, principala sursă de apă a oraşului Cape Town, cu o populaţie de 4 milioane de locuitori. La începutul anului 2018 nivelul apei scăzuse atât de mult, încât a fost propusă raţionalizarea apei. Nivelul apei ajunsese la 16%, în ianuarie 2018, însă ploile din lunile februarie şi mai au determinat o ameliorare temporară a situaţiei, acumularea de apă din spatele barajului Theewaterskloof ajungând la 41% din capacitate, la începutul lunii iulie.

O situaţie extremă este aceea provocată de creşterea cu 9 grade Celsius a temperaturii ambientale în zona lacului Poopo din Bolivia (al doilea ca dimensiune din ţară), fapt ce a condus la secarea acestuia şi afectarea întregii populaţii Uru din zonă, pentru care pescuitul reprezenta un mijloc de subzistenţă.

Seceta din anii 2004-2006 din zona Africii de Est a dus la moartea a 11 milioane de persoane şi la apariţia unor revolte importante, existând riscul unui război civil, în Kenya şi Etiopia. Cele două state au fost nevoite să trimită armata pentru oprirea luptelor purtate în jurul resurselor de apă potabilă rămase viabile.

Între conflictele pentru accesul la resurse de apă putem aminti diferendele între statele din Orientul Apropiat, pentru controlul debitelor fluviilor din zonă – Iordan, Tigru, Eufrat; disputele juridice care au opus Egiptul Sudanului şi Etiopiei, pentru controlul Nilului şi afluenţilor săi; decizia Chinei de a construi o salbă de baraje pe cursul râurilor din regiunea Tibet, care afectează resursa de apă pentru toate statele din peninsula Indochina.

Cu toate că, la nivel declarativ, nimeni nu contestă importanţa apei potabile, uităm de multe ori adevărata valoare pe care aceasta o are pentru supravieţuire, atât ca resursă potabilă, cât şi resursă folosită în industrie şi agricultură. De altfel, apa este un veritabil „activ” de producţie, alături de celelalte – energie, factor uman etc., fără de care nu poate fi asigurată nici independenţa economică a unui stat şi nici securitatea sa. Dispariţia sau lipsa apei poate provoca inclusiv războaie sau mişcări sociale de amploare, capabile să destabilizeze statele.

De aceea, la nivel naţional sunt necesare strategii de gestionare raţională şi eficientă a acestei resurse, pentru a rămâne o resursă viabilă şi protejată de factorii poluanţi. Astfel pot fi prevenite dezechilibrele economico-sociale, dar şi potenţiala dependenţă statului român de entităţi străine.

ABSTRACT

Caught in the constant struggle to improve our living conditions, we forget to value one of the world’s most important resource, as its future becomes more unclear. First of all, water is a scarce resource and a lot people have difficulties in acquiring it in the needed quantity. Furthermore, even if water is available, it is not used because it is polluted or wasted. Given the negative impact on natural resources and human lives, it is time to do something to protect the environment. Fighting pollution and setting up a performing water management are necessary steps, in order to preserve life.

Autor: Cătălin NEDELOAEA

Total
6
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*