Analistul de intelligence: Mit sau realitate?

Să fii analist într-un serviciu de informații și să scrii despre preocupările tale profesionale zilnice nu este lucru ușor. Riști să te pierzi printre multe întrebări și răspunsuri, legate de ceea ce faci, dar, mai ales, de ceea ce ar trebui să faci. Începi să te întrebi: oare fac ceea ce trebuie? Sau am doar impresia aceasta? Mergând pe acest fir începi să-ți dorești să afli cum ești văzut din „afară“, adică de acolo de unde imaginea este construită preponderent din cărți și filme cu spioni. Cele ce urmează sunt reflecții despre analistul de intelligence, destinate tuturor celor care sunt interesați să afle răspunsul la întrebarea din titlu: „Analistul de intelligence – mit sau realitate?“.

Celor grăbiți le putem oferi de pe acum un răspuns: analistul este mit și realitate. Această dualitate este intuită de mulți, atunci când, în fața provocării de a alege dintre cele două concepte, realizează că sunt argumente pentru ambele.

Celor cărora le-am stârnit interesul vom încerca să le expunem ce se petrece atunci când mitul și realitatea coexistă și conlucrează.

Atlasul sunt eu, analistul

Într-o lume în care globalizarea a devenit un termen uzual, deloc sensibilizant nici măcar prin sonoritatea lui gravă, nu sunt puțini cei care încearcă să pună ordine, să identifice ieșiri din acest Turn Babel postmodern, în care fiecare își vorbește propria limbă, iar similitudinile sunt prea puțin pregnante pentru a putea constitui un fir călăuzitor. Practic, ieșirea dintr-o potențială stare de confuzie, marcată de existența unui cumul impresionant de informații în spațiul public, devine o nevoie esențială în secolul al XXI-lea, când cei cu putere de decizie în stat întreprind eforturi pentru (re)găsirea elementelor fără de care un trai „așezat“ este dificilă.

Interesul pentru linii călăuzitoare nu este nou, ci datează din timpuri străvechi; la fel și soluțiile pentru satisfacerea acestuia, printre care și accesul la cunoaștere sau informație superioară celei accesibile publicului larg. Cu atât mai mult cu cât mediul actual în care trăim este o societate informațională în care producerea și consumul de informație sunt activități esențiale, iar informația este recunoscută drept resursa principală.

Pe acest fond, în încercarea de a găsi acel cuvânt cuprinzător ca sens și profunzime pentru ce înseamnă un analist într-un serviciu de informații, care să confere o importanță echilibrată celor două percepții – mit sau realitate -, am pus punct exercițiului de brainstorming de îndată ce s-a cristalizat ideea de Atlas.

La o primă vedere, asocierea de termeni te duce cu gândul la definiția atlasului – în speță, „colecție de imagini, hărți, grafice, folosită ca material documentar într-un domeniu științific“. Această explicație confirmă, cel puțin la un nivel de bază, latura concretă, existențial rațională a analistului, asemănat metaforic cu un depozitar de informații, cu diferite grade de complexitate, a căror finalitate se regăsește într-un plan superior, denumit generic științific.

Însă o abordare realistă asupra analistului nu este suficientă. Este momentul în care intervine mithos-ul, întruchipat tot de Atlas – titanul din mitologia greacă ce poartă pe umeri bolta cerească, dar și primul rege al Atlantidei („insula lui Atlas“ în limba greacă), menționat prima dată în „Dialogurile“ lui Platon.

De altfel, din aceeași sferă a lumii elene antice provine și termenul „analysis“, cu sens de „desfacere în bucăți, fragmentare“, alăturat de atâtea ori și în secolul al XXI-lea cu „synthesis“, „așezare împreună“, activități ce descriu din punct de vedere sistemic specificul analizei.

Versus face diferenţa

Atunci când, în varii contexte, mai mult sau mai puțin (in)formale, se aduc în discuție analistul și cât de importantă este munca acestuia, interlocutorii au tendința de a folosi tot felul de termeni pentru a da un plus de greutate, cei mai des întâlniți fiind „analistul de informații“ și „analistul de intelligence“. Dacă mulți apelează alternativ la acești termeni, cel mai probabil din dorința de a nu se repeta în dialog, considerăm că sunt mai puțini cei care își pun problema existenței unei reale similarități între cele două sintagme. „Vorbim despre același lucru când ne referim la analistul de informații sau la analistul de intelligence?“ – aceasta este întrebarea la care vom răspunde hotărât „Nu“, întrucât baza comună („analistul“) nu este suficientă pentru a pune semnul egal între cele două expresii.

Într-o viziune ușor darwinistă și o exprimare mai plastică, într-o bătălie virtuală analist de informații versus analist de intelligence, scorul ar fi de 0-1, întrucât specia mai „evoluată“ ar fi analistul ce derulează activitate de intelligence. Practic, fondul comun se referă la angrenarea analistului într-un proces conștient și rațional de (dis)cernere a informațiilor, astfel încât acestea, trecute prin filtrul gândirii analitice și esențializate, să fie recompuse sintetic cu semnificație. Însă, prin componenta de intelligence, întreaga activitate de analiză (și sinteză) dobândește – în special, prin finalitatea ei – un plus de valoare.

În linii mari, dacă în ambele cazuri se aplică un instrumentar specific și etape procedurale bine delimitate, analistul de intelligence este cel care face un pas mai în față și se oprește doar la acele informații cu relevanță pentru securitatea națională, fiind capabil să le orienteze pe domenii de interes. Ulterior, după ce a extras ideea, o ambalează de o manieră facil inteligibilă de către beneficiar. De altfel, însăși finalitatea acestui parcurs cognitiv în cazul analizei de intelligence – și anume, susținerea procesului decizional al beneficiarului legal – conferă analistului de intelligence un rol atât de maestru în transformarea datelor brute în cunoștințe exacte, relevante și utilizabile în planul securității naționale, cât și de misionar al ideii captate și prelucrate cu înțelepciune într-un scop superior.

În plus, analistul de intelligence activează în cadrul unor instituții specializate, abilitate prin lege să culeagă informații și să valorifice produsele de intelligence în slujba securității naționale. Are acces la informații clasificate, iar produsele sale, cu un nivel corespunzător de clasificare, se referă la riscuri la adresa securității naționale sau oportunități de promovare a unor interese naționale.

Artă versus ştiinţă în analiza de intelligence

Iată o nouă dilemă, la care tendința majoritară este de a susține că este vorba despre aplicarea de metode și tehnici consacrate, științifice. Nimic mai corect… teoretic, însă, în practica de zi cu zi, realitatea este puțin diferită. Deși există atâtea și atâtea metode și tehnici de analiză de intelligence, despre care am auzit la diverse cursuri la care am participat și despre care am citit în cărți de specialitate, pe câte dintre acestea le aplicăm efectiv în munca zilnică de analiză de intelligence? Sigur, în judecata analitică folosim metode specifice, care ne permit să depășim limitele uneia sau mai multor informații (spre exemplu) incomplete, însă ne punem întrebarea cât de nealterate sunt metodele aplicate față de forma lor pur teoretică. Ar fi momentul, poate, să trecem de „mit“ și să recunoaștem că analiza de intelligence nu este doar știință, ci și artă – arta de a ști să te folosești de expertiza pe care ai acumulat-o personal sau de la colegi dispuși să te lase să beneficiezi de a lor, arta de a intui ce lipsește unei informații pentru ca mesajul să fie cât mai explicit și arta de a-ți canaliza flerul spre rezultate rapide și corecte în a modela o informație de securitate națională. Totul ține de dozarea corectă și, bineînțeles, de factorul timp. Cu toate că este esențial să ai la dispoziție un timp rezonabil (să evaluezi, să construiești coerent etc.), de multe ori te vezi în situația de a te mulțumi cu o fărâmă de timp, care însă, în combinație cu experiența, intuiția și flerul, va fi tocmai suficientă pentru a furniza un produs superior, care va face diferența dintre cunoștințele ante și post informare ale unui beneficiar de informație de intelligence.

Iar acum, de vreme ce am introdus în discurs formula de „produs de intelligence“, este oportun să trecem dincolo de imaginea unui document scris, unei expuneri în format PowerPoint sau chiar a unei expuneri orale, pentru a ne opri la sensul de „idee (pre)lucrată“ la nivel de serviciu de informații. Un gând spontan conturează o nouă dihotomie: informație clasificată versus informație de securitate națională. Cele două concepte sunt asimilabile, dar nu în orice situație, având în vedere că nu orice informație clasificată este informație de securitate națională, în timp ce informația de securitate națională este, de regulă, clasificată. Mai clar, informația clasificată reprezintă acea categorie de informații, date, documente de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor ce s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejată conform standardelor naționale și internaționale în domeniu. Pe de altă parte, informația de securitate națională este purtătoare de mesaj relevant, coerent și unitar, aduce un element de noutate față de cunoștințele prealabile și de utilitate punctuală în atingerea unui scop, la baza căruia se află o necesitate (apărare) sau un interes (promotor).

În aceeași ordine de idei, se poate pune și problema de analist de intelligence versus formator de opinie, în încercarea de a ne distanța cât mai mult de orice posibil mit pe tema aceasta. Astfel, realitatea este că analistul ar putea fi un formator de opinie, însă în anumite limite impuse de statutul său de angajat al unui serviciu de informații. Analistul nu are un nume sau nu contează ce nume are, căci el ia asupra sa imaginea instituției de securitate națională în numele căreia transmite „idei (pre)lucrate“. El este subordonat necondiționat interesului național, abordează în gândire și discurs riscuri, amenințări, vulnerabilități și oportunități importante pentru stat. Utilizează informații secrete și se supune unor restricții legale privind utilizarea cunoștințelor dobândite. În schimb, un formator de opinie este – stricto senso – liber să exprime un punct de vedere fie personal, fie al instituției, organizației, firmei pe care o reprezintă. Întâmplarea face ca uneori formatorii de opinie să formuleze puncte de vedere pe tema securității naționale, fără a avea însă background-ul de legitimitate pe care îl are un exponent al unui serviciu de profil. Dincolo de aceste aspecte, strict în interiorul serviciului sau comunității de informații, un analist de intelligence poate să se afirme și din postura de formator de opinie, prin participarea la convocări tematice, implicarea în programe de pregătire specifice ale cadrelor etc.

Analistul de intelligence văzut din profil

A privi analistul de intelligence din exterior (a se înțelege din afara domeniului său de activitate, dar mai ales din exteriorul Serviciului Român de Informații), a-i pune în discuție identitatea profesională și a ajunge la concluzii pertinente și sustenabile presupun ab initio a te desprinde de tot bagajul „cultural“ adunat de-a lungul timpului de la televizor și din cărți polițiste și de spionaj. Haideți să uităm de personajul acela cu cămașă în carouri, ochelari cu rame groase și păr vâlvoi de la atâta agitat pentru a da răspunsuri tip enciclopedie sau, pentru a merge pe ideea din debut, de tip „atlas“. Recunoaștem că există ceva adevăr în imaginea creionată, și anume gradul ridicat de cultură generală pe care analistul de intelligence îl posedă, acesta fiind parte din seria de abilități dezvoltate în formarea sa ca om și specialist într-unul sau mai multe domenii. În paralel, are aptitudini de ordin mental înnăscute, care, împreună cu cele însușite în urma unui proces de învățare, îi facilitează o constantă deschidere și pricepere deosebită pentru cuprinderea informațiilor noi, brute în ceea ce se poate numi cunoaștere sistematizată și integratoare a realității, cu relevanță pentru securitatea națională.

Această combinație de trăsături (unele înnăscute, altele cultivate și exersate) îi dau analistului de intelligence acel „ceva anume“, ce programele IT, menite a oferi serviciilor de informații instrumente de lucru specializate pe analiză, nu vor reuși să reproducă integral. Dincolo de filtrare și organizare de date (foarte utile, de altfel, în orientarea procesului analitic), „mașinăriile“ secolului nostru au totuși limitele lor; este nevoie de mintea analistului de intelligence pentru a da valoare și semnificație unor date și informații de o largă diversitate tematică, atât din surse deschise, dar mai ales secrete. Practic, gândirea analitică este cea care duce la elaborarea de produse cu incidență asupra problematicii de securitate națională, menite să fundamenteze decizii în stat.

În continuare, dând crezare și atenție ideii exprimate de Epictet „Omul are două urechi și doar o limbă pentru a putea asculta de două ori mai multe decât vorbește”, identificăm un alt atribut esențial al analistului de intelligence: capacitatea de a asculta sau, în termeni contemporani de specialitate, de a asculta activ (cu mențiunea că acțiunea de ascultare poate fi asimilată și celei de citire, documentare și altor demersuri specifice etapelor analitice). Când ascultăm activ, ne concentrăm pe celălalt, nu pe noi: îi observăm emoțiile și sentimentele, suntem atenți la expresivitatea limbajului verbal și nonverbal, punem întrebări, îl încurajăm să vorbească și ne asigurăm că am înțeles corect, evităm orice comportament inhibator pentru celălalt. Este ceea ce face și analistul atunci când lasă cuvintele „să vorbească de la sine”, le observă coerența sau sincopele, nuanțele, detaliile, pentru a le prelucra astfel încât să le surprindă elementele esențiale și să le contureze cu claritate.

De câte ori nu ați auzit îndemnul, mai mult sau mai puțin justificat, de a pune un accent mai mare pe organizare, ca și cum de această activitate ar depinde (in)succesul a orice aveați în gând să faceți? De foarte multe ori! Trebuie înțeles că activitatea analistului de intelligence se desfășoară într-un cadru sistematizat, prins cu bună știință în canoane menite a contribui la asigurarea securității naționale și în interiorul căruia „lucrătorul în intelligence“ și, în mod special, analistul adaugă o notă superioară necesității de organizare. Cele tocmai enunțate anterior merită punctate și puțin stilizate prin apel la un back-up de idei oferit, spre exemplu, de filosoful francez Rene Descartes care, într-o adresare către posteritate, a afirmat „L’ordre affranchit la pensée“ („Ordinea eliberează gândirea“).

În încercarea de a da, în final de profil, o notă mai cuprinzătoare asupra a ceea ce este și ar trebui să fie analistul de intelligence, propunem un tablou psihoprofesional ce a rezultat în urma unor studii efectuate în departamente de analiză ale Serviciului Român de Informații. Mai exact, este vorba despre atribuirea următoarelor competențe de bază analistului de intelligence:
a. abilități: de comunicare (ascultare activă, orală, grafică/vizuală), de lucru în echipă (capacitate de conducere, influențare, acceptare a altor puncte de vedere) și de gândire (sinergia/simbioza în cazul grupului, ordonarea informațiilor, recunoașterea tiparelor, aplicarea de raționamente inductive și/sau deductive);
b. deprinderi: gândire critică, cunoștințe de operare PC, capacitate de exprimare orală (în public sau în diferite formate de discuție) și în scris, buna cunoaștere a unor limbi străine (scris, vorbit, citit, tradus), cercetare (definire a problemelor, construirea de strategii de cercetare), culegerea și utilizarea informațiilor (colectare/selectare, monitorizare, organizare, analiză/sinteză, interpretare, diseminare, coordonare, evaluare), management de proiecte/procese (planificare, implementare, monitorizare, negociere);
c. caracteristici: manifestă o vie curiozitate, are o puternică motivație lăuntrică, își cultivă permanent spiritul de observație, este pasionat de lectură, este tenace în identificarea de soluții, este capabil să evalueze fenomene/situații din perspective diferite, manifestă creativitate în realizarea de conexiuni, problematizează situațiile cu care se confruntă, are capacitate de concentrare;
d. cunoștințe despre comunitatea de informații, strategii și politici guvernamentale, beneficiari (nevoi de informare, nivelul de cunoaștere, oportunitatea informării), ținte/subiecte de interes (particularități de cultură, limbă, istorie, geografie, politologie, economie, tehnologie, situația militară/de securitate).

Analistul de intelligence pregătit

Să fii analist de intelligence și să fii pregătit să faci față provocărilor zilnice, să înveți din greșelile tale și ale altora, să generezi, la rândul tău, cunoaștere pentru cei mai tineri sau cu o expertiză mai redusă – iată un reper doar pentru ce înseamnă a fi instruit, cu „acte în regulă” în acest domeniu. În condițiile în care dinamica proprie comunității de informații (naționale și internaționale) implică schimbări – abia perceptibile sau, dimpotrivă, clare, de viziune – și la nivelul componentei analitice, cum poate analistul de intelligence să își însușească cât mai rapid și eficient toate aceste mutații în raza de activitate? Cum se poate „up-data“? Un prim gând: urmărește și aplică toate noile reguli, reglementări, ordine etc. subsumate problematicii de analiză, participă la cursuri de perfecționare desfășurate în interiorul sau în afara serviciului de informații propriu – activități, mai degrabă, cu rol de „difuzor“ de elemente mai vechi, dar încă valabile, și, respectiv, de noutate în munca de analiză de intelligence. Sunt acele cadre în care analistul absoarbe și își (re)creează un fond de cunoștințe specifice. Totuși, se simte nevoia de mai mult: un context tip „releu“ (recepție și retransmisie) în care analistul de intelligence să aibă șansa să ia contact direct cu alți maeștri într-ale gândirii și exprimării analitice, să vorbească liber pe subiecte de interes specifice, să identifice pattern-uri de situații problematice, dar și soluții aplicate cu succes într-un anumit cadru și utilizabile în propria structură analitică. Este arealul în care realizezi că există și alte abordări față de cele pe care deja le cunoști și aplici. Presupune schimb de experiență și bune practici, pentru a identifica și merge pe un drum bătătorit, de succes, dar și flexibilitate pentru adaptare la nou. Accesarea a diferite formate de discuție facilitează (auto)verificarea unor formule aplicate în analiza de intelligence, permite exersarea creativității, dar și a gândirii critice.

Mai mult, participarea la un astfel de dialog „(pe) viu“ în cadru organizat (precum conferințe, simpozioane, mese rotunde, întâlniri cu servicii de informații partenere la nivel de experți, platforme de discuții dezvoltate în mediul virtual etc.) contribuie, în mare măsură, la însușirea a ceea ce se vrea a fi realmente cultura organizațională. Interacțiunea umană (mai ales, directă) este esențială pentru confirmarea sau întărirea sentimentului de apartenență la o comunitate (de analiști de intelligence), percepută – atât în interiorul serviciului de informații, cât și în afara acestuia – ca fiind de elită.

Totodată, în definirea gradului de pregătire a unui analist de intelligence, un rol însemnat îl poate deține măsura în care capacitățile sale existente și dezvoltabile răspund favorabil la provocările aduse de triada „a citi – a scrie – a vorbi”. În ultimul timp, se pune tot mai des întrebarea cât de bun este, în fapt, analistul în a concepe, în minte, iar apoi în a transpune pe hârtie și, în cazul în care se impune, chiar în a exprima oral, cursiv, inteligibil o idee prelucrată anterior. Dacă primele două referințe (nivel cognitiv și transpunere pe hârtie) sunt, în general, prezente la analistul de intelligence, partea de expunere orală a unei idei ca rezultat al gândirii analitice este cea care ar necesita o doză mai mare de instruire la nivel de serviciu de informații. Acest ultim aspect este cu atât mai relevant cu cât sunt tot mai frecvente situațiile în care analistul de intelligence reprezintă serviciul de informații din care face parte în varii configurații oficiale de dialog (partenerial, interinstituțional etc.).

Limite de evitat

Tabloul analistului de intelligence nu ar fi complet fără menționarea limitelor cu care acesta se confruntă sau pe care el însuși le generează ocazional, inducând riscul apariției unor erori de analiză. Sunt aspecte problematice pe care, într-o măsură mai mică sau mai mare, le poți controla sau diminua ca efect, însă ele sunt cvasi-constante, cu șanse reduse de a fi eliminate complet.

Astfel, nu puține sunt cazurile în care analistul de intelligence are un acces limitat la resursele necesare cunoașterii și elaborării de produse analitice, cu valoare superioară. Se întâmplă mai ales atunci când o compartimentare posibil excesivă nu lasă loc unui canal de comunicare eficientă, iar sesizarea tuturor elementelor relevante pentru securitatea națională nu se produce adecvat. Diferențe sau deficiențe de comunicare apar când cutumele instituționale sau metodele și procedurile interne sunt abordate prioritar, cu menținerea doar la un nivel teoretic a necesității de flexibilizare (în gândire și acțiune).

Pe de altă parte, există o serie de factori intrinseci analistului de intelligence, care se pot reflecta inclusiv în maniera de abordare și construcție a produsului analitic. Practic, își pot pune amprenta – de cele mai multe ori, de o manieră nefavorabilă – o pregătire profesională insuficientă a analistului, o personalitate definită și prin atribute precum inconsecvență, superficialitate, optimism sau, din contră, pesimism exagerat, dar și eventuale limite cognitive de tip pattern cultural sau stereotip, care te țin captiv în anumite tipare de gândire (inclusiv prejudecăți).

Cum să îmbunătăţim… realitatea

Ca în orice domeniu de activitate, este important să fii motivat, să ajungi la sentimentul că munca ta contează și este apreciată. Este momentul în care îți creezi, la nivel mental, fie așteptări pe principiul „o reușită nu poate fi urmată decât de alta”, prin creșterea gradului de încredere în propriile capacități, fie premise pentru valorificarea oricărui eșec temporar, prin reținerea și aplicarea în viitor a unui mecanism ce a fost îmbunătățit.

În plus, motivația intrinsecă a analistului, tradusă printr-o preocupare permanentă de perfecționare, provine din respectul generat de propria-ți activitate: contactul zilnic cu idei și informații noi, contribuții mai mult sau mai puțin consistente la decizii importante în stat, la previzionarea unor fenomene de amploare, la promovarea intereselor naționale de securitate și, nu în ultimul rând, satisfacția faptului că tu însuți ești o rotiță a angrenajului, fără de care mecanismul de protejare a securității naționale nu ar funcționa eficient.

Abstract

Being an analyst in an intelligence service and writing about daily professional concerns is not easy. The risk is to lose yourself because of so many questions and answers: Am I doing my job right? Could I do it better? But what are others thinking of what I do or should be doing?

We shall explain how it comes that the myth and the reality regarding the intelligence analyst can exist and work properly together.

In this globalized world that we are living in, there are not few those who are trying to put some order in things, to identify exits from this postmodern Babel Tower, in which everybody is speaking his own language. All the necessary bricks to build the profile of the intelligence analyst can be more easily found by losing the whole cultural baggage that you have gathered from spy stories. It is a mixture of natural and exercised features that define the analyst. To be prepared to face daily challenges, to learn from your mistakes and those of others, to generate, at your turn, knowledge for the novice – that is a good starting point for understanding what it means to do a good job as an intelligence analyst.

There are also some boundaries that you need to avoid, in order to reduce the risk of analytic errors, which can be (more or less) controlled or decreased, but hardly ever completely eliminated.

Autori: Oana Moldovan şi Tamara Ana-Maria Chereluc

Total
54
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*