Adrian Ivan, coordonatorul Şcolii doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii: „Eu vin acum, nu neapărat să reformez ceva, ci să construiesc o şcoală naţională de excelenţă a intelligence-ului din România“

587

Mihai Dinescu: Domnule profesor Ivan, în primul rând vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a realiza acest interviu şi aş începe prin a vă întreba cum aţi preluat conducerea Şcolii doctorale? Presupun că nu a fost o decizie deloc uşoară. În spaţiul public au fost vehiculate o serie de alegaţii, în ultima vreme, despre calitatea cercetării doctorale de aici şi vă întreb direct dacă nu vă este cumva teamă de asocierea cu un brand destul de problematic precum acela al Academiei, în ultima vreme?

Adrian Ivan: Mulţumesc pentru invitaţie. Sigur că poate exista această teamă de asociere cu o imagine negativă, numai că eu sunt profesor de relaţii internaţionale şi studii de securitate şi în această calitate am construit la Universitatea Babeş Bolyay din Cluj programe de licenţă şi de masterat în studii de securitate. Prin activităţile mele anterioare de expert ARACIS eu cunosc activitatea Academiei Naţionale de Informaţii. Am fost în această instituţie în calitate de evaluator pentru programe de licenţă şi de masterat şi am făcut parte din echipa de evaluare instituţională externă a Academiei. În concluzie sunt familiarizat de câţiva ani cu programele Academiei, iar de anul acesta pe baza unui protocol între UBB şi ANIVM s-a deschis la Cluj un masterat în intelligence.

Din punctul acesta de vedere eu n-am avut o problemă de încredere vis-a-vis de Academie. Sigur că au fost multe discuţii despre doctorate plagiate, despre tot felul de întâmplări mai mult sau mai puţin ce ţin de o anumită logică academică, dar nu din acest punct de vedere am anumite temeri. Nu mi-e teamă să fac, să spunem, o reformă, dacă îmi este permis cuvântul reformă deşi prefer să cred că am fost chemat pentru o construcţie de amploare academică. Am preluat-o ca pe o provocare, ca pe o activitate academică. Îi cunosc pe o parte din conducătorii de doctorat Mărturisesc că singurul pe care nu îl cunoşteam in mod direct era dom-nul Oprea Pe restul îi cunoşteam. În cei care au rămas în Şcoala doctorală am încredere. Nu este nicio problemă. Îi cunosc prin dialogurile pe care le-am purtat cu ei, îi cunosc prin publicaţii, deci sunt încrezător că vom putea face o echipă şi vom putea duce Academia spre nivelul unei şcoli naţionale de intelligence şi de studii de securitate de excelenţă, adică la nivel european şi euro-atlantic. Eu vin acum, nu neapărat să reformez ceva, ci să construiesc o instituţie care să aibă această determinare de a deveni într-o zi şcoala naţională de excelenţă a intelligence-ului şi securităţii din România. Şi aceasta este provocarea principală.

Pentru acest demers trebuie să am şi determinare, trebuie să am şi curaj. Sigur, un om care vrea să construiască ceva trebuie să aibă şi temeri, trebuie să îşi pună şi întrebări. Cât de mult poate construi din ceea ce îşi propune? Care sunt avantajele unei instituţii de genul acesta şi care sunt şi limitele ei? Pentru că una dintre recomandările mele de cercetare pe care le fac studenţilor în securitate şi relaţii internaţionale este aceea ca atunci când susţin o teză de doctorat, unul dintre capitole sau subcapitole să fie dedicat limitelor cercetării.

MD: Vorbiţi despre limitele mediului în care acum construiţi o şcoală de intelligence in România. Aveţi şi un diagnostic al problemelor cu care vă confruntaţi aici?

AI: Am avut discuţii cu domnul rector Niculae Iancu, am avut discuţii cu colegi din Şcoala doctorală, cu o parte dintre ei voi avea discuţii şi în următoarele săptămâni. Doresc să cunosc din interior activitatea instituţiei, de aceea eu nu m-am pronunţat nici pe rapoartele Şcolii doctorale, nici n-am încă o analiză. Când voi avea o analiză, atunci voi vorbi în cunoştinţă de cauză. Dar nu sunt de părere că trebuie să fac imediat un raport către opinia publică, ci trebuie, prima dată, să lucrăm, să construim şi după aceea să venim cu rezultatele activităţii noastre. Mi-am propus, aşa cum ştiţi, pe lângă şcoala de intelligence, şcoala de informaţii şi securitate, care există acum, să construim aici, la Academia Naţională de Informaţii şi o şcoală de relaţii internaţionale şi studii de securitate, tocmai pentru a putea lega Academia într-un consorţiu universitar cu Universitatea din Cluj, cu Universitatea din Bucureşti şi cu Universitatea din Iaşi, într-o primă etapă, la care sigur că invităm şi alte universităţi, precum SNSPA sau Universitatea din Oradea, care au structuri, au licenţe. Există, de asemenea, programe de masterat, din câte cunosc eu, şi la Universitatea „Dimitrie Cantemir”. Probabil că sunt şi alte programe, deci vom dialoga cu toţi cei care pot oferi, să spunem, o propunere inteligentă şi, în acelaşi timp, un nucleu de performanţă academică pe zona de studii de securitate şi de intelligence.

MD: Să ne aşteptăm inclusiv la schimbări în componenţa profesorală a Şcolii doctorale?

AI: Păi ele s-au produs deja. O parte din conducătorii de doctorat s-au pensionat. Am înţeles de la colegii mei că domnul Romanovschi care este dintr-o generaţie care a depăşit 60 de ani, doreşte să încheie activitatea domniei sale, în sensul că studenţii pe care îi are înmatriculaţi vor susţine tezele, dar domnia sa, începând de anul acesta, nu va mai primi studenţi la doctorat. Sper că cei rămaşi nu vor pleca pentru că şi aşa au rămas foarte puţini şi avem nevoie de experienţa lor, de capacitatea lor de a face performanţă. Pe aceştia îi cunosc. Îi cunosc pe Marian Sebe, pe Irena Dumitru, pe Ela Ciupercă, oameni cu care am lucrat şi în trecut. M-am întâlnit cu ei în diverse ocazii, am încredere în ei. Cu siguranţă voi aduce noi conducători de doctorat pe intelligence, dar voi construi, aşa cum spuneam, şcoala de relaţii internaţionale şi studii de securitate şi acolo intenţionez să aduc profesori de excepţie din România şi doresc, de asemenea, să asociez profesori de excepţie pe studii de securitate şi relaţii internaţionale din zona Uniunii Europene şi zona euro-atlantică.

MD: Domnule profesor, într-un interviu recent pentru România Liberă spuneaţi că există un număr de cereri pentru retragerea titlului de doctor obţinut în Şcoala doctorală pe care o coordonaţi acum. În privinţa acestora s-au făcut alegaţii de plagiat în spaţiul public pe care Consiliul de etică înţeleg că nu le poate investiga în acest moment pentru a nu interfera cu actul de justiţie. Ne puteţi spune ce se va întâmpla cu celelalte teze de doctorat susţinute în ultimii ani la Academia Naţională de Informaţii şi asupra cărora mass-media a lansat o serie de întrebări din punct de vedere al corectitudinii?

AI: Eu am discutat pe această temă cu domnul profesor Iancu, rectorul Academiei. Dânsul m-a informat în ceea ce priveşte statutul unor foşti doctoranzi care au devenit doctori. Pentru că e vorba despre persoane care şi-au luat titlul academic. Din convorbirea avută a rezultat informaţia că acele persoane, cu titlul de doctor obţinut la ANIMV, au făcut cereri către Ministerul Educaţiei de retragere a titlului de doctor, după care s-au adresat justiţiei. În acest caz, sunt de acord cu domnul Iancu, că nu mai putem interveni. În schimb nu ne opreşte nimeni şi nimic, şi aici invoc şi mandatul dat de domnul director Eduard Hellvig în ceea ce priveşte rebrand-uirea, restart-area Şcolii doctorale, de a face o analiză a tezelor de doctorat. Voi solicita Comisiei de etică să facă o analiză serioasă a lucrărilor susţinute. Vom vedea dacă sunt plagiate sau nu. Nu pot să mă pronunţ fără o analiză a tezelor în cauză şi fără o concluzie a Consiliului de Etică al instituţiei. Am în vedere, în ceea ce priveşte tezele de doctorat, în primul rând, să vedem dacă sunt plagiate şi, în al doilea rând, dacă au valoare ştiinţifică adăugată, pentru că altfel nu sunt teze de doctorat. Toate acestea sigur că nu le pun într-o ecuaţie de radicalism academic. Nu pornesc de la ideea că la ANIMV cercetarea doctorală trebuie să fie maximul de cercetare sau de descoperiri ştiinţifice remarcabile, deoarece nu prea sunt, în general, în România. Probabil găsim ceva descoperiri ştiinţifice în zonele ştiinţelor exacte precum chimie, biologie, ştiinţele vieţii etc. Acolo putem vorbi de valoare adăugată, dar şi în cazul acestora pot exista foarte multe probleme. Vreau să văd dacă tezele de la ANIMV au un caracter profesional, şi îmi doresc lucrul acesta, care să servească Serviciul Român de Informaţii, adică să aducă un plus de valoare pentru munca de zi cu zi a ofiţerilor de informaţii. Eu mă gândesc că oamenii care sunt din sistem, din Serviciul Român de Informaţii, care au susţinut teze, sunt acum în funcţii de responsabilitate, de conducere şi sigur ei pot folosi cercetarea din Şcoala doctorală pentru activitatea lor curentă. Şi acest aspect îl văd foarte important. De aceea intenţionez, şi iertaţi-mă că mă repet, să fac o analiză temeinică a conţinutului acestor teze.

MD: Acum este, cumva, lesne de înţeles că Şcoala doctorală pe care o coordonaţi trece printr-un proces de reformă profundă, nu doar din perspectiva componenţei ci şi a rigurozităţii în ceea ce priveşte cercetarea academică. La ce anume trebuie să se aştepte actualii şi viitorii doctoranzi ai Academiei?

AI: În primul rând sunt convins că actualii studenţi doctoranzi beneficiază de un suport logistic remarcabil în cadrul ANIMV. Vor primi tot sprijinul meu şi al colegilor mei pentru a face o cercetare de excepţie. Eu gândesc toată munca la Şcoala doctorală în echipă şi aşa am procedat şi la UBB. La Cluj, sigur, am fost directorul Şcolii doctorale pe o perioadă foarte scurtă. Sunt directorul Departamentului de studii internaţionale şi istorie contemporană, dar am lucrat strâns cu Şcoala doctorală de relaţii internaţionale şi studii de securitate, pe care am şi fondat-o. Şi acolo munca noastră a fost, aşa cum am subliniat şi în articolul pe care l-aţi menţionat, o muncă de echipă. O muncă în care trebuie să ne implicăm cât mai mult, şi eu vreau ca o teză de doctorat să fie citită şi recenzată serios de cadrele didactice universitare, care pot fi şi sunt deja, membri în comisiile de îndrumare. Voi cere rapoarte fiecărui membru al Comisiei de îndrumare, rapoarte foarte precise pe conţinutul tezei, pe valoarea ei adăugată din punct de vedere ştiinţific. Colegii mei trebuie să se aştepte că voi fi un coleg foarte dedicat şi solidar.

MD: Domnule profesor, spuneaţi, în interviul de care am amintit mai devreme că nu o să fiţi de acord cu susţinerea tezelor redactate de către persoane care ocupă funcţii politice sau publice.

AI: A fost o exprimare luată din context, probabil care a generat anumite emoţii în opinia publică. Ce vreau să spun? Mie nu mi se pare corect ca o persoană într-o funcţie de ministru sau de demnitate publică să facă şi cercetări pe perioada mandatului respectiv, şi mai ales cercetări doctorale. De ce? Pentru că nu-şi poate asuma dubla funcţie de doctorand şi în acelaşi timp de demnitar. Şi acum, potrivit legislaţiei, doctorandul are posibilitatea să se suspende pe perioada când are activităţi de genul ăsta. Este onest faţă de Şcoala doctorală, este onest faţă de conducătorul lui de doctorat şi, în primul rând, este o dovadă de onestitate faţă de societatea românească, faţă de opinia publică. Şi atunci corectez ceea ce s-a înţeles greşit: nu voi împiedica pe cineva să susţină o teză de doctorat, dar îi voi cere să aibă decenţa de a îngheţa cercetarea doctorală pe perioada când exercită o funcţie publică de înaltă demnitate în statul român.

MD: Aminteam de acest citat din interviul dumneavoastră în ideea dacă nu cumva acesta este un prim pas către o cercetare doctorală full-time aşa cum se practică în universităţile occidentale.

AI: Aşa mi-ar plăcea. Eu sunt convins că studenţii care sunt aici în Academie, care au promovat o licenţă sau un masterat şi care s-au înscris la Şcoala doctorală, în general sunt studenţi care pot urma programul doctoral full-time, deşi eu am înţeles că sistemul este puţin diferit de cel civil. Din discuţiile mele cu domnul Iancu, a rezultat concluzia că sunt doar studenţi cu taxă. Sistemul de doctorate în România, corectat, că a fost până la un moment dat pe Legea 1/2011 numai cu participare efectivă, adică numai învăţământ la zi, permite şi doctoratul cu frecvenţă redusă.

Un om într-o activitate publică, fie şi în Serviciul Român de Informaţii, nu poate să urmeze în totalitate un program cu frecvenţă. Dar există posibilitatea dată de sistem, de legislaţie, aceea de a urma cursurile şcolii doctorale, de a urma toată pregătirea la şcoala doctorală, într-un regim modular.

Asta se poate face, chiar dacă el este, să spunem, la distanţă, el trebuie să parcurgă toate exigenţele şi toate examenele, rapoartele impuse de şcoala doctorală. Legat de acest aspect, voi fi iarăşi exigent. Am înţeles de la domnul Iancu că există un sistem bine pus la punct de scriere academică, există şi un ghid, l-am văzut şi eu şi este bine redactat, dar în acelaşi timp vreau să aduc şi profesori din afară care să ţină cursuri la Şcoala doctorală, să poată fi urmărite de studenţii doctoranzi chiar în regim de weekend, pentru că, aşa cum spunea profesorul Daniel David la deschiderea anului universitar, cercetarea nu este numai de vinerea sau lunea. O cercetare riguroasă poţi să o faci şi în timpul liber, în timpul weekendului. Asta nu cred că împiedică realizarea de descoperiri ştiinţifice sau întocmirea unor rapoarte de cercetare valide. De aceea voi insista ca studenţii doctoranzi să poată beneficia de tot suportul pe care îl poate da, aşa cum spuneam, nu numai Academia Naţională de Informaţii, ci şi consorţiul pe care intenţionez să îl construiesc împreună cu marile universităţi civile româneşti.

MD: Şi acum, domnule profesor, pentru a încheia pe o notă uşor optimistă şi orientată către viitor, ne puteţi spune ce aţi găsit bun şi pe placul dumneavoastră în Academia SRI?

AI: În primul rând am găsit o disponibilitate a colegilor de a lucra performant şi aici mă refer la conducătorii de doctorat din Şcoala doctorală, disponibilitatea rectorului de a face schimbări şi, sigur, o determinare pe care o apreciez foarte mult, a directorului Serviciului Român de Informaţii de a face demersuri în folosul comunităţii academice din această instituţie şi din Serviciul Român de Informaţii. Mai mult, sunt mândru că sunt aici, deci construiesc deja un cult al onoarei de a fi membru al comunităţii academice a Academiei Naţionale de Informaţii, sunt mândru de tot ce s-a realizat până acum, de structura logistică şi administrativă a Universităţii.

MD: Domnule profesor, vă mulţumesc mult pentru acest interviu şi vă mai aşteptăm şi cu altă ocazie.

AI: Mulţumesc şi eu, mulţumesc foarte mult.