Acțiunile sub acoperire

Dincolo de percepții ezoterice, mituri populare și de senzaționalismul ieftin alimentat de literatura de consum, acțiunile sub acoperire reprezintă o componentă esențială a intelligence-ului modern, chiar dacă diverse abordări teoretice din spațiul american pun sub semnul întrebării includerea acțiunilor secrete în activitatea de informații.

Din punct de vedere conceptual, acțiunile sub acoperire reprezintă activități îndeplinite într-o manieră ascunsă sau clandestină cu scopul de a face imposibilă sau măcar a pune în dificultate urmărirea și identificarea serviciului de informații sau națiunii care le-a inițiat.

Deși acțiunile sub acoperire sunt tratate în literatura de specialitate americană drept instrumente de susținere ale politicii externe a Statelor Unite sau, mai precis, o opțiune a politicii externe care balansează între acțiunea militară și diplomație, ele sunt utilizate pentru protejarea securității naționale atât de serviciile de informații cu atribuții în spații externe, cât și de servicii de informații cu atribuții interne.

Acțiunile sub acoperire au un lung istoric, fiind utilizate, după cerințele vremurilor, pentru crearea de state, consolidarea statalității, extinderea granițelor, stabilirea de legături cu alte state, protejarea intereselor comerciale și a vieții cetățenilor unui stat. În a doua jumătate a secolului XX, acțiunile sub acoperire au avut drept țintă răsturnarea de guverne prin acțiuni subversive sau mijloace paramilitare, finanțarea secretă a unor candidați în alegeri democratice din alte state, instigarea mișcărilor sindicale, combaterea terorismului și a traficului de droguri, susținerea, în aceeași măsură, a mișcărilor naționaliste sau revoluționare, destabilizarea economiilor naționale prin manipulare și sabotaj, combaterea sau, după caz, extinderea expansiunii comunismului în lume.

Tipologie

Acțiunile sub acoperire sunt foarte diverse însă, în funcție de gradul de violență pe care îl pot provoca, ele sunt grupate în mai multe tipuri. Una din tipologiile acceptate, și pe care o voi prezenta mai jos, este cea structurată de Mark Lowenthal în „Intelligence: form secrets to policy”.

Propaganda

Este una dintre cele mai vechi metode politice de diseminare a informațiilor care au fost concepute pentru a îndeplini un obiectiv politic specific. Propaganda poate fi pozitivă în sensul susținerii unor indivizi, grupuri prietene sau negativă în sensul discreditării oponenților. Printre tehnicile propagandei se numără generarea de zvonuri false, atacuri directe asupra unor indivizi, provocarea instabilității politice sau a crizei economice etc.

Activitatea politică

Activitatea politică reprezintă un tip de acțiune sub acoperire care depășește registrul primar al propagandei, deși cele două pot fi utilizate concomitent pentru eficientizarea unei operațiuni. Diferența dintre acțiunile de propagandă și activitatea politică este dată de faptul că cea de-a doua metodă permite intervenții mai directe în procesul politic al națiunii țintă, fie prin susținerea financiară a unor partide politice în cazul regimurilor democratice, fie prin controlarea unor lideri politici.

Activitatea economică

Activitățile economice derulate împotriva unor guverne considerate ostile reprezintă un tip de acțiune sub acoperire care poate fi îndreptată atât împotriva statelor democratice, cât și a celor totalitare, chiar dacă rata de succes a unor asemenea măsuri este mai ridicată în cazul primelor. Orice conducere politică, indiferent de natura regimului, este preocupată de starea economiei deoarece, ea are cel mai mare efect asupra vieții cotidiene, iar instabilitatea economică poate provoca ușor instabilitate politică. Activitățile economice vizează aprovizionarea cu hrană și bunuri de consum, stabilitatea prețurilor, dificultatea sau ușurința cu care sunt satisfăcute nevoile de bază. Tehnicile economice pot varia de la distrugerea unor culturi de cereale vitale, la inundarea unui stat cu bani contrafăcuți pentru a provoca pierderea încrederii în sistemul monetar. De asemenea, la fel ca și în cazul activităților politice, activitățile economice pot fi corelate cu tehnicile de propagandă pentru a provoca frici colective legate de eventuale prăbușiri ale economiei.

Loviturile de stat

Răsturnarea prin forță a unui guvern, de regulă prin utilizarea unor interpuși, reprezintă un tip superior de acțiune sub acoperire. Ca toate tipurile de operațiuni sub acoperire discutate mai sus, loviturile de stat se pot combina cu alte modalități de acțiune, ele putând fi deznodământul final al unei acțiuni agresive complexe, incluzând propagandă, activități politice și activități economice.

Operațiunile paramilitare

Operațiunile paramilitare sunt acțiunile sub acoperire cele mai ample, cele mai violente și cele mai periculoase. Ele implică echiparea și pregătirea unor grupuri armate mari în vederea unui atac direct asupra adversarilor. Loviturile de stat nu presupun utilizarea unităților militare combatante ale unui stat, deoarece în această situație s-ar activa o stare de război. De asemenea, trebuie să facem o distincție clară între forțele paramilitare și forțele speciale care reprezintă personal militar în uniformă.

Schulsky și Schmitt, în „Războiul tăcut”, oferă o tipologie a acțiunilor secrete care se intersectează în foarte multe puncte cu cea structurată de Lowenthal. Astfel, ca tehnici de acțiune secretă sunt amintite următoarele:

Sprijinul secret acordat guvernului unui stat prieten

Sprijinul secret pleacă de la garantarea siguranței personale a liderului statului aliat sau furnizarea unor echipamente de comunicații securizate, până la pregătirea și antrenarea de trupe sau schimbul de informații provenite din surse secrete.

Influențarea opiniilor altui stat cu scopul modificării strategiei, evenimentelor sau circumstanțelor din statul respectiv în folosul propriilor interese. Metodele de influență sunt utilizarea agenților de influență (oficial guvernamental sau membru marcant al clasei politice din țara țintă, ce are acces la alți oficiali guvernamentali, la liderii de opinie și la mass-media), respectiv informarea și dezinformarea (transmiterea de informații adevărate sau false pentru a determina un alt stat să acționeze într-o direcție dorită).

Influențarea opiniei populației din alt stat reprezintă un tip de tehnică cu obiective pe termen lung și presupune recrutarea de agenți de influență din rândul mass-media (exemplul francez unde majoritatea agenților de influență erau jurnaliști sau persoane aflate în relații strânse cu presa), utilizarea propagandei anonime – (propaganda neagră) sau a falsurilor.

Sprijinul pentru forțe politice prietene se referă la suportul material acordat unor formațiuni sau partide politice (sprijinul PCUS acordat partidelor comuniste din alte țări sau suportul acordat de CIA partidelor necomuniste în perioada de după război), organizații civice, sindicate (asistența americană acordată sindicatului polonez Solidari-tatea), presă, care duc o politică favorabilă. Astfel de acțiuni se pot face și la vedere, însă utilizarea în secret a acestei tehnici este mai eficientă, evitând suspiciunile privind ingerințele externe în politica unui stat.

Influențarea evenimentelor politice prin mijloace violente include sprijinirea loviturilor de stat, a războaielor de eliberare națională, prin susținerea unor grupări care utilizează mijloace violente sau prin crearea unor grupări-marionetă, inclusiv cu ajutorul unor forțe paramilitare. De asemenea, în această categorie pot fi incluse actele de violență îndreptate împotriva unor persoane sau proprietăți (asasinate, acțiuni de sabotaj).

Acțiunile sub acoperire inițiate de Uniunea Sovietică

Acțiunile sub acoperire sau acțiunile operative derulate de sovietici prin intermediul KGB și GRU aveau o bază ideologică și vizau influențarea cursului evenimentelor internaționale printr-o largă paletă de acțiuni, plecând de la manipularea mediilor de informare, la misiuni speciale care se diferențiau în funcție de gradul de violență, de la lupte de gherilă, sabotaje, răpiri de persoane, până la asasinarea dușmanilor URSS de dincolo de granițe. Acțiunile operative ale KGB, a căror țintă principală erau Statele Unite ale Americii, erau cantonate în registrul nonviolent, respectiv „operațiuni de influențare menite să discrediteze principalul adversar.”

Vorbim despre acțiunile de dezinformare fabricate de Serviciul A al Directoratului General din cadrul KGB. Principala problemă activităților Serviciului A, mai ales cele care aveau drept țintă piața occidentală, era legată de faptul că mulți ofițeri nu aveau experiența vieții în Occident, prin urmare cădeau cu ușurință pradă teoriilor conspiraționiste și interpretărilor ideologice ale capitalismului și democrației liberale. În ceea ce privește acțiunile sub acoperire derulate de KGB în Europa Occidentală, acestea vizau spațiul politic, instituțiile publice, structurile economice, facilitățile industriale și evident infrastructura militară. Jean Rochet, fostul șef al DST-ului francez, spune că nici bisericile nu au scăpat tentativelor de control și influențare ale agenților sovietici.

Serviciile de informații jucau un rol esențial în strategia sovietică pentru Europa, având misiunea de penetrare sistematică a unei varietăți de obiective militare, economice, tehnice, științifice și politice. Dacă în domeniul militar, acțiunile KGB și GRU se cantonau pe pregătirea operațiunilor de sabotaj sprijinite de trei divizii, în domeniul economic, științific și tehnic agresiunile sovietice se concentrau pe recrutarea de ingineri, tehnicieni, oameni de afaceri, obținerea secretelor de fabricație. Pe plan politic, serviciile sovietice acționau pe direcții care variau de la instalarea sau promovarea de agenți în posturi administrative și politice cheie, la utilizarea agenților care au cunoscut ascensiunea socială pentru influențarea sau intoxicarea adversarilor și valorificarea „potențialului de agitație și subversiune al mișcărilor de stânga în interesul comunismului internațional”. Șeful contraspionajului francez din perioada 1967-1972 afirma că „răspândirea unor documente false, provocările și în anumite cazuri, organizarea unor atentate fac parte din arsenalul curent al mijloacelor utilizate în acest domeniu.”

Acțiunile sub acoperire ale regimurile democratice

Conform legislației americane, acțiunile secrete sunt definite drept: „activitatea sau activitățile desfășurate de Guvernul Statelor Unite în scopul de a influența situația politică, economică sau militară din alte țări, rolul jucat de (guvern) nefiind dezvăluit sau recunoscut public; astfel de activități nu includ… activitatea tradițională de contrainformații… activitățile diplomatice… militare… sau ce țin de domeniul aplicării legii.”

Esența acestei definiții este diferența care se face între acțiunile secrete propriu-zise și activitatea de culegere și valorificare a datelor obținute din surse secrete în sensul că acțiunile secrete nu urmăresc culegerea de informații, ci promovarea unor obiective de politică externă. Schulsky și Schmitt fac, în Războiul tăcut, o comparație foarte interesantă între acțiunile secrete americane și măsurile active sovietice.

Astfel, cei doi autori consideră că sintagma „acțiuni secrete” pare o invenție americană, cel mai apropiat echivalent sovietic fiind conceptul de „măsuri active”, cu precizarea că ultimul are o cuprindere mai largă, referindu-se atât la tehnicile deschise, cât și la cele secrete de influențare a evenimentelor, strategiilor și acțiunile altor țări.

De exemplu, măsurile active includeau activități de politică externă întreprinse de guvernul sovietic, precum acțiuni diplomatice, utilizarea unor mijloace de informare în masă oficiale, sau de către PCUS, așa cum era sprijinirea partidelor comuniste din alte țări, fapt care denotă accentul pus pe influențarea situației politice, pe obiectiv, iar nu pe caracterul secret sau public al acțiunilor. Gradul mai extins de cuprindere al echivalentului soviectic aduce în prim plan concepte suplimentare dezvoltate de americani precum cel de diplomație publică sau soft power.

Spre deosebire de regimurile totalitare unde inițierea acțiunilor sub acoperire nu este temperată decât de riscurile legate de neîndeplinirea obiectivului sau de discreditarea pe plan internațional ca urmare a dezvălurii inițiatorului, regimurile democratice sunt nevoite să țină cont, în planificarea acțiunilor sub acoperire, și de alte constrângeri de etică politică, așa cum sunt gradul de violență al acțiunilor, posibilitatea de a nega implicarea statului în operațiuni care eșuează sau controlul democratic al deciziei de aprobare a unor asemenea operațiuni. Din acest punct de vedere, foarte relevantă este scara acțiunilor sub acoperire așa cum este prezentată de Mark Lowenthal.

Concluzii

Acțiunile sub acoperire reprezintă un concept cheie al activității de informații, una dintre cele mai ofensive, dar și cele mai sofisticate laturi ale intelligence-ului.

Utilizate în proporții diferite în funcție de particularitățile fiecărei epoci istorice, operațiunile sub acoperire au caracteristici comune indiferent de statele și cultura serviciilor care le inițiază. Acțiunile sub acoperire reprezintă cireașa de pe tortul războiului tăcut dus de serviciile de informații, înglobând o varietate largă de concepte, de la acțiunile secrete americane la măsurile active și misiuni speciale sovietice.

Acțiunile sub acoperire se diferențiază atât din punctul de vedere al riscului, așa cum sunt acțiunile derulate pe perioade scurte de timp, precum răsturnarile violente ale unor regimuri, cât și din punctul de vedere al complexității și planificării pe perioade foarte lungi de timp, așa cum sunt activitățile de propagandă cu obiective care se pot întinde pe durata a mai mulor decenii.

Autor: Remus Ioan Ștefureac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*